Accent găgăuz
РУС. MOLD.
» » Accent găgăuz

Accent găgăuz

26-11-2017, 10:05
Viziuni: 186
  
Versiunea de tipar   
Accent găgăuzSemion Dragan: «Drumul nostru e împreună cu Moldova. Nu va fi Moldova — nu va fi nici Găgăuzia»
 
Prim-secretarul comitetului raional Ciadîr-Lunga al Partidului Comuniștilor, Semion Dragan, s-a născut și a crescut la sudul Moldovei, în satul Copceac. După absolvirea facultății Construcții Industriale și Civile a Institutului Politehnic de la Chișinău, a lucrat la catedră, se pregătea de studii la aspirantură, însă, din motive familiale, a fost nevoit să renunțe la aceste planuri. După aceea a lucrat în cîteva locuri după specialitate. În anul 1979 a fost ales al doilea secretar al comitetului raional al Comsomolului.

În anul 1980, s-a format raionul Taraclia, iar peste un an eu am fost trimis la comitetul raional Taraclia al partidului în secția organizatorică de partid. După care, în 1982, am fost ales vicepreședinte pentru construcții al comitetului executiv raional Taraclia, unde am lucrat timp de cinci ani. De acolo, am fost transferat în calitate de instructor superior în secția de organizare și instructaj a Consiliului de Miniștri. În 1989 am fost ales al doilea secretar al comitetului raional Taraclia al partidului, își amintește Semion Dragan etapele activității sale de partid.

Principiile nu mi le schimb

— Dar, degrabă după asta, în istoria statului și a Partidului Comunist au început schimbări…

— În acea epocă a transformărilor, și anume în anul 1994, am devenit deputat în Parlament. PCRM abia începuseră să-și consolideze rîndurile sale, iar eu atunci am ajuns în Parlament pe listele Unității Socialiste. În Parlament, noi am creat un grup de partid al comuniștilor din cinci oameni. Ca deputat în Parlament am activat pînă în anul 2009.

— Biografia dumneavoastră e bogată în evenimente. Mai țineți minte vremurile cînd ați intrat în rîndurile PCUS?

— Candidat în membri al PCUS am devenit în anul 1976, iar peste un an am fost primit în rîndurile partidului.

— Deci, sunteți comunist patruzeci de ani la rînd. Cum ați trăit perioada cînd comuniștii au rămas fără de partid?

— Eu niciodată nu am încetat să mă simt comunist. Niciodată nu mi-am schimbat partidul. Cu patruzeci de ani în urmă, am intrat în mod benevol în rîndurile PCUS. Anume de atunci sunt comunist — viziunea și principiile eu nu mi le schimb.

— Mai țineți minte cum a revenit la viață PCRM?

— Nu pur și simplu țin minte. Eu m-am restabilit în rîndurile lui imediat după ce partidul a reînviat, apoi am restabilit Partidul Comuniștilor și la Taraclia. Acolo am fost primul secretar al organizației din anul 1997 pînă în 2003. Țin minte și prima conferință constitutivă. Apoi, după cum am spus, noi am creat un grup al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova pe lîngă fracțiunea parlamentară a socialiștilor.

Neghiobii de nivel parlamentar

— Perioada în care ați devenit deputat era destul de complicată. Pe atunci, în agricultură era implementat programul acum de tristă faimă — «Pămînt»…

— Așa ceva e greu să uiți. Acest program a fost promovat de agrarieni, care atunci aveau majoritatea, de aceea era imposibil ca el să fie stopat. Programul a fost propus pentru dezbateri încă pe cînd în Parlament, iar mai precis, — în Sovietul Suprem, erau 380 de deputați. Și cu forțe mici nu era posibil să împiedici realizarea lui. Dar lucrînd în fracțiune ca grup de partid, noi promovam programe coordonate cu CC al PCRM, ne manifestam în diferite moduri, chiar dacă nu ni se atrăgea atenția ce s-ar fi cuvenit. Și asta pentru că eram doar cinci împotriva a 104, atunci acesta era numărul deputaților. Parlamentul cu o componență de 101 deputați a început să fie ales din 1998. Anume în acel an PCRM a obținut 40 de mandate de deputat.

— Și împotriva la ce luptați atunci?

— Împotriva privatizării totale, împotriva creării județelor… Atunci, la nivel parlamentar, au fost făcute multe neghiobii. Dacă raioanele ne-a reușit să le readucem la locul lor, privatizarea n-am putut-o întoarce îndărăt. De acum pe atunci era clar că există forțe care împing Moldova într-o groapă adîncă, din care ea nu va mai reuși să iasă. Dar în timpul cînd la guvernare s-a aflat Partidul Comuniștilor, el a reușit să ridice țara din genunchi. Cu regret, tineretul nu ține minte acest lucru.

Virusul trădării

— Pe atunci deputații erau mituiți ca și acum?

— Exista și pe atunci și corupere, și tot felul de promisiuni. Dar cei cinci ai noștri au rezistat la toate, iar după noi și cei 40 de deputați ai PCRM nu s-au lăsat pradă la toate acestea.

— Parlamentul a adoptat Legea cu privire la statutul juridic separat al Găgăuziei în legislatura dumneavoastră?

— Da, însă au adoptat-o ca de mântuială, unii n-au dorit ca ea să fie îmbunătățită, căci aveau nevoie de asta, iar alții nici n-au prea dorit ca ea să fie adoptată. Dar, ca să nu fie nici un fel de opoziție între Chișinău și Comrat, — iar noi mai ținem minte ce se făcea atunci, ținem minte baricadele, — ea, totuși, a fost adoptată în decembrie 1994, iar Mircea Snegur imediat a promulgat-o. În anul 1995 au avut loc alegerile bașcanului și alegeri în Adunarea Populară. Dar, în mod constituțional, statutul autonomiei a fost întărit doar după venirea la putere a PCRM. Dacă Vladimir Voronin nu ar fi făcut acest lucru, legitimitatea autonomiei teritoriale a Găgăuziei ar fi rămas pînă acum problematică.

— Acum, cînd democrații au modificat sistemul electoral, Găgăuzia s-a pomenit într-o situație nu dintre cele mai avantajoase…

— Noi am atras atenția asupra dezavantajelor Găgăuziei încă în anul 1990. Atunci, din partea așa-numitei Republici Găgăuze, care încă nu primise statutul său oficial, au fost aleși cinci deputați. Mai tîrziu, partidele regionale nu mai erau înregistrate de Ministerul Justiției și nu aveau dreptul să participe la alegeri. În timpul guvernării comuniștilor, doar în fracțiunea noastră erau șase reprezentanți ai regiunii. Iar pe liste fusese incluși 10 oameni. Acum Igor Dodon le-a promis găgăuzilor cinci mandate în Parlament, iar democrații le-au oferit doar două. Cu alte cuvinte, găgăuzilor, să-mi fie cu iertare, le-a fost arătată o combinație din trei degete…

— Trădarea capătă din ce în ce mai mult caracterul unei pandemii față de care nu toți au imunitate. În Găgăuzia trădătorii deloc nu sunt agreați. Însă cel mai des se vorbește despre ultima trădare — trădarea «celor 14». Dar precedentul trădării a apărut cu mult mai înainte.

— Găgăuzii într-adevăr nu-i agreează pe trădători. Înainte de «cei 14» au mai fost și alții. Printre ei — și Igor Dodon, care pentru întîia oară a săvîrșit un act de trădare atunci cînd în mod intenționat i-a cedat pozițiile «copilului-minune» Chirtoacă. Apoi el l-a votat pe Nicolae Timofti… Dar ultimii trădători s-au întipărit în memorie mai adînc, deoarece au fost mulți, și printre ei mulți membri ai Comitetului Executiv Politic al CC. Se prea poate că acest act de trădare a fost programat. Într-adevăr, trădarea e ca o infecție. Și acest virus se plimbă prin multe partide.

Pe același drum

— Vă ciocniți și în Găgăuzia de situații cînd neprietenii comuniștilor de acum înmormîntează PCRM, afirmă că partidul nu mai există?

— Afirmă, și destul de insistent. În mod foarte stăruitor le insuflă oamenilor că nu mai există comuniști. Cu regret, și în cîmpul nostru activează nu atît democrații sau alții, ci dodoniștii. Ei fac politică prin înșelăciune. Fiind purtători ai credinței ortodoxe și salvîndu-se de persecuții, găgăuzii au găsit adăpost pe acest pămînt încă în vremurile domniei împărătesei Elizaveta. Și anume de pe atunci în mijlocul lor s-a păstrat recunoștința față de Rusia pentru posibilitatea de a supraviețui, de a se dezvolta, de a-și păstra vie credința. Și această recunoștință se transmite din generație în generație, ea s-a împlantat în codul nostru genetic. Anume de asta s-a și folosit Igor Dodon. Declarînd că va urma vectorul estic, el a cucerit simpatiile găgăuzilor. Dar folosul nostru din asta este egal cu zero — ceea ce a spus el, după cum ne convingem tot mai mult și mai mult, a fost doar o promisiune goală.

— A trecut un an, promisiunile au rămas neonorate…

— Și nu numai promisiunile, dar și sentimentul că el nu numai că nu a făcut nimic pînă acum, dar că nu va face nimic nici de acum înainte. Candidînd la funcția de președinte al țării, el în mod conștient a recunoscut ca legitimă încălcarea Legii Fundamentale — Constituția Republicii Moldova.

— Dumneavoastră sunteți de baștină din legendarul Copceac și acum trăiți tot în această localitate. Cunoașteți bine istoria satului, știți cum s-a dezvoltat el. Cum reușesc locuitorii din Copceac să păstreze ultimul colhoz din Moldova?

— Colhozul de la Copceac a fost creat aproximativ după aceeași schemă ca și în celelalte sate. Țăranii s-au unit împreună, aducînd în colhoz care un cal, care o vacă, care o bucată de pămînt, iar unii nimic altceva decît doar dorința de a munci. De acum la începutul anilor 60 ai secolului trecut, colhozul era milionar. Atunci, mai exact, în 1962, s-au unit două colhozuri: «Ceapaev» din Copceac și «Biruința» din satul de peste rîu — Tașlîc. După care la adunarea generală s-a hotărît ca denumirea satelor unite să fie Copceac, iar a colhozului — «Biruința». Anul acesta, colhozul «Biruința» își sărbătorește 70 de ani de existență. Anume colhozul, pentru că oamenii de acum de mulți ani păstrează această formă de lucrare a pămîntului — lucrare colectivă.

— De unde au o asemenea rezistență locuitorii din Copceac?

— Probabil, din timpurile cînd a fost întemeiat colhozul. Oamenii au trăit foametea anului 1946, după care au înțeles că e mai ușor să supraviețuiești împreună. Și acum tot patrimoniul colhozului le aparține colhoznicilor. Toată activitatea colhozului e în văzul tuturor, gospodăria plătește impozitele, achită salariile, oferă producție pentru cote, pentru că, oficial, pămîntul este împărțit și fiecare locuitor de la Copceac are certificat de proprietate asupra lotului său de pămînt. Nu mai țin minte în care anume an, colhozul a plătit statului mai multe impozite decît întregul raion Vulcănești. Totuși, din anul 2009, cînd comuniștii au plecat de la putere, colhozului au încetat să i se transfere subvențiile și dotațiile ce i se cuvin. Dacă autoritățile sus-puse nu recunosc colhozul ca formă de proprietate colectivă, în acest caz, ar trebui să nu-i ceară să plătească impozite. Pentru că nu-i vorba de cîțiva lei. Anual, colhozul achită în calitate de impozite circa 8 milioane de lei. Dar la fel de mult întristează și altceva: faptul că sînt oameni, chiar și din rîndul foștilor comuniști, care pe orice căi încearcă să distrugă colhozul. Și asta nu e corect. La fel ca și faptul că, deseori, oamenii votează folosind doar mîinile, nu și creierii lor, altfel spus, fără ca mai întîi să chibzuiască bine pentru cine votează.

— Și totuși, Găgăuzia are experiența sa, tradițiile sale, în sfîrșit, are «accentul său găgăuz». Găgăuzii întotdeauna s-au deosebit de alții prin viziunea și concepțiile lor, chiar și printr-o anumită succesivitate. Dar se vor lămuri oare oamenii asupra trădărilor, vor aprecia corect situația, se vor gîndi unde vor ajunge?

— Eu cred că ei vor aprecia corect situația creată. Ei de acum fac acest lucru. Oamenii își dau seama că au fost folosiți. Ei își dau seama că drumul nostru e împreună cu Moldova. Nu va fi Moldova — nu va fi nici Găgăuzia. Pe timpul românilor, găgăuzii erau o etnie de calitate inferioară. Dacă acum moldovenii sunt pentru români oameni inferiori chiar și celor de calitatea a doua, ce atitudine vor avea ei față de găgăuzi? Așa că oamenii vor lupta pînă la capăt ca să nu pierdem suveranitatea Moldovei.

Natalia Ustiugovaскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: