Iarna sîngeroasă din nordul Basarabiei — 1919
РУС. MOLD.
» » Iarna sîngeroasă din nordul Basarabiei — 1919

Iarna sîngeroasă din nordul Basarabiei — 1919

12-03-2018, 09:05
Viziuni: 154
  
Versiunea de tipar   
Iarna sîngeroasă din nordul Basarabiei — 1919Răscoala de la Hotin din ianuarie 1919 a avut un caracter internațional: împotriva ocupanților români au luptat, cot la cot, muncitorii ucraineni și moldoveni
 
Despre faptul că locuitorii Basarabiei nu recunoșteau «unirea» cu România, pe care o elogiază actuala guvernare a Republicii Moldova, mărturisesc mii de documente care relatează despre răscularea satelor întregi ale căror localnici obosiseră de opresiunile și umilințele la care erau supuși de ocupanții români. Trei mari revolte au lăsat o urmă sîngeroasă în istoria și memoria poporului Moldovei. Una dintre care este și răscoala de la Hotin, care a izbucnit la începutul anului 1919, peste un an de la ocupație..

«Pacificarea» Basarabiei

Imediat după ocuparea Basarabiei de către români, sub paravanul pacificării, a început românizarea ținutului. Iată cîteva fapte caracteristice, care evidențiază metodele acestei «pacificări».

Conform informației oldchisinau.com, locuitorii satului Dipouți i-au nemulțumit cu ceva pe români. În scop de «pacificare», românii au dislocat un detașament punitiv. Însă, ofițerul comandant al detașamentului a confundat satul Dipouți cu satul Dăncăuți. Ajuns la Dăncăuți, acesta a convocat sătenii și a biciuit în public 85 de oameni. Ulterior, după ce au conștientizat eroarea, detașamentul s-a îndreptat la Dipouți, unde, a mai biciuit 285 de țărani.

Comandantul garnizoanei din Edineți, căpitanul Dumitriu a emis următorul ordin pentru populația ce-i fusese încredințată cu scopul «pacificării» ținutului:

«Ofițerii români trebuie să fie salutați de populație. Cel ce salută, trebuie să se oprească locului cu fața la superior și, rapid, eroic, cu zîmbetul pe față, să-și scoată șapca pînă la pămînt. Pentru a învăța populația acest lucru și pentru executarea întocmai a ordinului, în orele de zi, chipiul meu va fi plimbat pe un băț în stradă și toți vor fi obligați să-l salute».

Comandantul orașului Bălți, fiind probabil invidios pe laurii căpitanului Dumitriu, a semnat, la rîndul său, următorul ordin:
 
«Ordon locuitorilor, atît bărbaților cît și femeilor, dacă mă întîlnesc pe mine și ofițerii mei să se retragă trei pași de pe trotuar și, cu fața veselă și eroică să ne salute cu mîna la frunte. Pentru neexecutarea acestui ordin, vinovații vor fi biciuiți de trei ori, pînă la pierderea cunoștinței».

…Acestea sînt doar cele mai «nevinovate» exemple ale «pacificării» poporului pus sub ocupație. Concomitent, țăranilor basarabeni li s-au impus taxe imense și rație de foame. Sugrumate de impozite și mita nemaivăzută cerută de perceptori (colectorii de taxe), gospodăriile țărănești s-au ruinat rapid. În orașe, asociațiile muncitorești erau persecutate și intimidate în fel și chip.

În rezultat, în ianuarie 1919, a izbucnit răscoala de la Hotin. Muncitorii și, cel mai important, țăranii — cu armele în mîini au încercat să se debaraseze de burghezia română.

Regimul terorii și violenței

Iată ce scrie despre Răscoala de la Hotin военная-энциклопедия.рф:

«Răscoala a fost pregătită de «Uniunea națională a basarabenilor» și comitetul «Pentru apărarea Basarabiei». Forța principală era constituită din detașamentele conspirative, care luptau împotriva regimului austro-german de ocupație și care se bazau pe masele largi țărănești. De asemenea, la răscoala de la Hotin au mai participat muncitorii și reprezentanții intelectualității. Ea a avut un caracter internațional: împotriva ocupanților au luptat, cot la cot, muncitorii moldoveni și ucraineni. În luptele din 19 — 23 ianuarie, detașamentele G. Barbuța, A. Papușa, G. Romaniuc și altele, în regiunea Hotin (circa 20 de mii de oameni) și în regiunea Otaci și Ocnița (pînă la 10 mii de oameni) au obținut succese considerabile. Pe 23 ianuarie, răsculații au eliberat orașul Hotin (actualmente, regiunea Cernăuți). Organul de conducere al răscoalei «Directoria de la Hotin» a emis un ordin despre instaurarea ordinii revoluționare și formarea regimentelor revoluționare.

Pe 27 ianuarie, trupele române au trecut la ofensivă, iar pe 2 februarie au acaparat orașul. Răscoala de la Hotin a suferit eșec. Autoritățile românești au impus pedepse feroce împotriva rebelilor: au distrus 22 de sate prin foc de artilerie, au executat prin împușcare fără judecată și anchetă 500 de țărani și orășeni, în total, au fost uciși peste 11 mii de oameni. 
 
Mulți au fost aruncați în temnițe sau exilați la munci silnice. Au reușit să se retragă pe teritoriul sovietic doar 4 mii de oameni din cei 50 de mii de refugiați. Detașamentele basarabene 1 și 2, pe care le-au format ulterior, au constituit Brigada basarabeană specială, care, mai tîrziu, a intrat în componența Diviziei de artilerie 45 de la Vilna și a luptat cu succes pe fronturile Războiului Civil».

Act cu privire la violențele la care au recurs ocupanții în județul Hotin (razboiulpentrutrecut. wordpress. com):
 
«Pe 14 (27) ianuarie 1919, noi, subsemnații, membrii comisiei pentru anchetarea actelor de violență, comise de trupele române în timpul retragerii din județul Hotin în timpul răscoalei populației, în componența: membrul misiunii militare engleze, senior locotenent al Flotei britanice M. McLaren, reprezentanul din partea zemstvei, membrul administrației județene Hotin E. E. Boiarin și reprezentantul instituției judiciare Hotin P. I. Voskresenski, la examinarea unui sat devastat de români — Nedăbăuți — și chestionarea populației, am identificat următoarele:

Trupele române, în timpul retragerii din orașul Hotin treceau prin Nedăbăuți 10 (23) ianuarie 1919. În a doua jumătate a zilei, soldații acestui detașament, în prezența ofițerilor, incendiau casele cu chibrituri; în diferite locuri au ars 8 case, populației i s-a interzis să intervină la stingerea flăcărilor. Soldații intrau în casele oamenilor ca să fure, cereau și luau bani; sînt mulți morți și răniți; în total au fost uciși 53 de oameni (lista decedaților se atașează) [1], printre victime se numără trei femei și un băiat de 12 ani; printre răniți sînt două femei.

Toate crimele au fost comise în case sau nemijlocit în apropierea lor. La comiterea crimelor s-au folosit arme de foc și arme reci. Rănile sînt provocate de sabie, baionetă și de armă de foc. În cazul ultimelor, victimele au arsuri grave ceea ce denotă faptul că împușcăturile au fost executate de la mică distanță. Incendieri și crime au fost, de asemenea, comise și în alte sate, spre exemplu, Stăuceni, Dolinina, Șirouți ș. a. m. d.

Unele cazuri de violență în satul Nedăbăuți:

1. În familia Vatamaniuc, formată din 4 membri, mama este ucisă, fiica de 20 de ani și fiul de 12 ani, de asemenea — uciși, fetița de 13 ani este rănită, iar băiatul — Nicolai Vatamaniuc a fost scos afară pentru a fi împușcat și a fost executat în ograda casei.

2. Ilia Maniuc, chiar în prima zi a scăpat de soldați cu 50 de ruble și a fost lăsat în viață; a doua zi, soldații au venit și l-au tăiat în bucăți, așa că a trebuit să fie înmormîntat în sac.

3. Terenti Starciuc, 54 de ani, a fost rănit de glonte în momentul în care deschidea ușa pentru a ieși în întîmpinarea soldaților.

4. Vasile Sofroneac, 56 de ani, soldatul i-au cerut bani, a luat 40 de ruble după care l-a împușcat în piept și l-a rănit.

5. Nichita Zanikovski, soldații i-au luat banii după care l-au scos din casă și sub copacul de lîngă casă l-au înjunghiat cu baionetele în ochii familiei sale și în ciuda rugăminților lui [2]».

Pe urmele crimelor

Din protocolul adunării reprezentanților organizațiilor obștești din Basarabia și delegația refugiaților de la Hotin, dedicată elaborării măsurilor ulterioare pentru lupta împotriva ocupanților. 13 februarie 1919, Odessa:

«La ședință au participat: reprezentantul de onoare al Comitetului Central al Consiliului Basarabean al deputaților țărănimii și liderul grupului țărănesc «Sfatul Țării», V. V. Țîganco, președintele administrației zemstvei județene Acherman S. V. Mododan, votantul adunării administrației zemstvei județene Acherman M. I. Cravcenco, șeful departamentului școlăresc a administrației zemstvei județene Acherman P. I. Malițev, votantul dumei orășenești Chișinău N. S. Rabbei, secretarul Comitetului Central al uniunii sindicale muncitorești din orașul Chișinău I. N. Crivorucov, președintele Comitetului Central al Consiliului basarabean al deputaților țărănimii G. I. Buciușcan, membrul aceluiași comitet I. G. Budnicenco și membrii deputației 50 000 de țărani refugiați din județul Hotin — A. N. Poperecinîi, C. S. Savciuc, E. M. Cudic, I. I. Smochin-Ursu, V. I. Balan și S. M. Volchenștein. […]

Despre motivele care au generat răscoala, țăranul din satul Stălinești, Vasile Balan, moldovean, fost căpetenie de volost, a declarat că el consideră că unicul motiv al răscoalei a fost hoțiile și batjocura administrației românești față de populația pașnică. El personal cunoaște următoarele atrocități românești:

1. În satul Mămăliga a fost ucis un om.

2. În satul Merbența, un om care a adormit în tura sa de noapte a fost bătut de români pînă la moarte.

3. În satele Dăncăuți, Stălinești și aproape în tot județul, românii, o parte a persoanelor din tura de noapte (în satele numite cîte două persoane din 10) îi lasă în apartamentele lor pentru executarea muncilor casnice, inclusiv, cele mai mîrșave, de asemenea, pentru colectarea taxelor de la populația satului în favoarea jandarmilor — provizii, rochii, covoare ș. a. m. d.

4. În satul Criva, în noiembrie 1918, țăranul Mocan trebuia să organizeze la el, la cerința românilor, o petrecere cu ocazia unirii Basarabiei la România, iar pentru neîndeplinirea acestei cerințe a fost amenințat cu moartea.

5. În satul Vancicouți, după ce au colectat snopi de la populație, românii au cerut repetat de la țăranul Gheorghe Burbianov. Și pentru că ultimul a refuzat, casa sa a fost ciuruită de gloanțe.

6. În satul Mendreni, doi țărani au fost bătuți pînă aproape de moarte.

7. În tot județul, românii iau de la oameni hrană pentru cai și achită sume ce nu depășesc 5 ruble, iar chitanțe cer pentru sume mult mai mari sau colectează semnături pe foi curate.

8. În satul Stăuceni, jandarmii au luat mite mari, cereau populației taxe enorme, făină și snopi, iar înainte de Crăciun, au cerut de la fiecare țăran care va sacrifica un porc, cîte 5 kg de carne și slănină, amenințînd că, în caz contrar, le va fi luat tot porcul; iar cei care nu au dat ascultare au fost bătuți cu bestialitate.

9. În drum spre orașul Hotin, în zilele de piață, jandarmii au instalat posturi la trecerea cărora fiecare țăran trebuia să plătească de la 5 la 10 ruble; cei care nu achitau erau reținuți pentru 2-3 zile și trimiși în pădure la tăiat și cărat lemne pentru vînzare; veniturile, evident, nu se duceau în favoarea reținuților.

10. În satul Șirouți, localnicii au fost obligați să asigure jandarmii cu găini și tot felul de alte provizii; cei care nu executau erau bătuți cu cruzime. Oamenii nu se puteau plînge pe toate aceste nelegiuiri pentru că erau bătuți și mai tare.

La răscoală au participat nu doar ruși și ucraineni, dar și moldoveni. Satele Stălinești, Dinouți și Colencouți sînt pur moldovenești, satul Grozința este pe jumătate moldovenesc, de aceea, răscoala nu poate fi explicată prin scindare națională la fel cum nu poate fi explicată prin poziții bolșevice pentru că la răscoală au participat țărani foarte departe de bolșevism».

Răscoala amînată pentru ianuarie

Act cu privire la violențele trupelor românești în timpul retragerii din județul Hotin, semnat de reprezentanții comandamentului aliat, Senior locotenentul Flotei britanice McLaren:

«În completarea acestui act, țăranul județului Hotin Alexei Poperecinîi a raportat următoarele.

Pentru răscoala armată, țăranii județului Hotin s-au pregătit minuțios intenționînd să o realizeze primăvara cînd va fi cald... răscola trebuia să înceapă peste tot în același timp. Prima sarcină a grupului Hotin era paza podului de peste Nistru pentru a asigura accesul liber la coasta Podolski. Din păcate, răscoala a izbucnit mai devreme de termenul stabilit și numai cu forțele județului Hotin și a cuprins doar 10 volosturi, inclusiv, Clișcovsc, Grozneni, Stălinești, Rucșîni, Dăncăuți, Chelimeni, o parte din Lipcani, Romancouți, Briceni și Secureni

Conform condițiilor cunoscute, din timp, de toți țăranii, pe 10 ianuarie 1919, la ora 12 noaptea din partea Podolski a fost lansată o rachetă care a servit drept semnal pentru răscoală. Imediat, țăranii au pus mîna pe arme și au atacat acele sate în care erau dislocate detașamentele de jandarmi. Jandarmii, la rîndul lor, au început să împuște, așa că în unele sate, spre exemplu, la Mirouți, schimbul de focuri a continuat o oră jumătate. O parte a jandarmilor a fost doborîtă, unii au reușit să se salveze.

Auzind împușcături și aflînd despre răscoală, românii au părăsit imediat orașul Hotin și s-au îndreptat la liniile de cale ferată. El personal a văzut detașamentul românilor constituit dintr-o parte a infanteriei și cinci escadroane de cavalerie, care se îndreptau în direcția liniei de cale ferată.

Detașamentul era condus de generalul Davidoglu, iar adjutantul lui era renumitul căpitan Dimitriu, care, într-o vreme, a ocupat funcția de comandant al or. Edineți și care obliga localnicii să se închine chipiului său purtat intenționat în acest scop pe străzile localității.

Cavaleria avea cai și toate echipamentele militare ruse. Detașamentul s-a divizat în două părți — una s-a îndreptat din satul Nedobouți spre stația Novoselțî, snopind în bătaie oamenii ce le ieșeau în cale, iar altă parte — prin satul Dăncăuți spre stația Mămăliga. În satul Dăncăuți a avut loc o confruntare între rebeli și români, cîțiva români au fost luați ostatici, totodată, la fiecare ostatic român s-au depistat sume considerabile de bani, ceea ce a demonstrat faptul că în timpul retragerii românii au hoțit populația pașnică.

În continuare s-a remarcat că în satul Cristinești, românii incendiau casele și băteau populația cu bestialitate. În satul Stăuceni, românii și-au trimis parlamentarii cu propunerea de a le trimite staroste sătesc căruia să-i dea împuternicirea de a semna în numele întregului sat obligația de a nu trage în trupele române în retragere, amenințînd că, în caz de refuz, va fi supus artileriei tot satul. Deoarece acest sat era, deja, în mîinile rebelilor, comandantul detașamentului Criclivîi le-a răspuns românilor că starostele nu poate oferi o atare obligațiune pentru că rebelii nu i se supun. A doua zi, românii și-au trimis repetat parlamentarii cu aceeași propunere, însă, aceștia au fost reținuți pentru că era clar că venise cu scop de cercetare.

Ulterior, românii au început ofensiva împotriva satului Dăncăuți, dar au fost împușcați de rebelii din satul Stăuceni.
 
Din păcate, acest atac nu a fost de succes pentru că rebelii aveau puține gloanțe și nu dispuneau de artilerie. În afară de aceasta, satele vecine — Cruglic și Pășcăuți, de asemenea, comitetul Hotin nu au oferit ajutor; adevărat, ajutor din satul Pășcăuți a venit, însă, prea tîrziu, unde mai pui că și forțele lor erau destul de mici. După aceasta, rebelii care au sărit in ajutor, au lansat împotriva românilor 12 șrapnele peste satele Coroteni, Stăuceni și Dobineni și s-au retras la stația Mămăliga.

Comportamentul cu ostaticii a fost cel mai bestial; spre exemplu, grădinarul Zarojanschi din cadrul comunității industriale din Gladchii, împreună cu soția sa, au fost înjunghiați cu baionetele; în satul Stăuceni un paznic a fost rănit, iar fiul și soția lui au fost uciși, băiatul fiind înjunghiat cu furcile.

În retragere spre stația Mămăliga, detașamentul a trecut prin satele Cristinești, Forostna, Merbenț, Sînger, Belouți, Cruglic hoțind și devastînd localnicii. De la starostele Belouți au cerut o contribuție de 50 000 de ruble, amenințînd că, în caz contrar vor incendia satul. În satul Cruglic, care nu a participat deloc la răscoală, au furat tot ce se putea: haine, încălțăminte, brînză, prune ș. a. m. d. au încărcat toate bunurile în căruțele țăranilor și le-au cărat în România.

Locuitorii satului Dolineni au ieșit în întîmpinarea românilor cu procesiunea crucii, le-au jurat ascultare și le-au dat pîine și sare. Românii au primit pîinea și sarea dar au început să tragă în procesiunea crucii. După ce au împușcat, au început jafurile și tot felul de mișelii: s-a constatat că două femei — Alexandra și Anna Bornic (soțiile a doi frați) au fost violate de soldați.

În satul Dolineni a avut loc o confruntare și o bătălie crîncenă cu rebelii, s-a ajuns pînă la baionete, însă, rebelii au trebuit să se retragă și satul a fost supus unei devastări oribile: românii furau tot ce puteau, iar ceea ce nu puteau lua cu ei — distrugeau.

Seara au fost întocmite listele tinerilor de peste 14 ani, iar dimineața, toți acești tineri au fost puși cu fața la perete și împușcați. Mulți tineri au vrut să se răscumpere, au fost cazuri cînd au plătit bani și de patru ori, însă, oricum, nu au evitat execuția. În total, în acest fel, au fost împușcați circa 1000 de oameni. Țăranul local, Ivan Ivanovici Mațculeac, purta românii prin sat și le arată unde trăiesc acele persoane care, într-un fel sau altul, au fost implicați în răscoală. Cei care urmau să fie împușcați, erau mai întîi dezbrăcați.

Ulterior, românii s-au îndreptat spre satul Nedăbăuți. Fugăreau înaintea lor sătenii, îmbrăcați în uniformă militară românească mergeau din urma lor și se schimbau în hainele furate de la oameni. De la stația Mămăliga, românii s-au îndreptat spre satul Dăncăuți unde au jefuit și bătut oamenii cerîndu-le bani. Satele de lîngă Prut nu au participat la răscoală, cu toate acestea nu au evitat violențele, jafurile și execuțiile.

Cea mai disperată rezistență românilor a fost pusă de satul Stălinești, populația căruia era constituită exclusiv din moldoveni, dar pentru că nici acolo nu era nici artilerie, nici măcar mitraliere, satul a căzut. Oamenii pașnici fugeau în panică de oriunde se arătau românii, totodată, au fost uciși foarte mulți copii.

Incendierilor, violențelor și jafurilor au fost supuse, printre altele, și sate foarte bogate precum Orliceni, Rucșino, Prigorodoc — inițial, oamenii acestui sat au fost somați să achite o contribuție de 10 000 de ruble, iar, ulterior, satul a fost incendiat, iar după asta, românii au mai cerut de la fiecare casă încă cîte 10 ruble. Românii au fost deosebit de cruzi la Otaci — ei au incendiat casele oamenilor trei zile la rînd, iar la plecarea rebelelor, acolo rămăsese cel mult 20 de case».

Prețul trădării — viața oamenilor

Conform documentelor istorice, chiar la Hotin incendieri au fost puține pentru că orașul a plătit o contribuție impunătoare. În afară de aceasta, «în noiembrie 1918, șeful orașului Hotin, Gacichevici a organizat românilor o sărbătoare cu ocazia aderării Basarabiei la România: trei zile la rînd în casa lui a cîntat muzică românească și a continuat veselia».

Însă cel mai strașnic a fost în zilele Răscoalei de la Hotin. Comandantul orașului a convocat populație chipurile pentru a face public un ordin. Cei 500 de oameni, care s-au adunat, au fost înconjurați de soldați și împușcați din mitraliere. Funcționarii au plătit ocupanților români pentru toată bunăstarea lor cu viața oamenilor...

(La realizarea articolului a fost folosită informație preluată de pe site-urile oldchisinau.com, военная-энциклопедия.рф, razboiulpentrutrecut. wordpress.com. În citatele preluate din sursele documentare a fost păstrat stilul și ortografia inițială).

Pregătit de Ana Vetrova în baza materialelor publicate în presa electronică
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: