Sprijinindu-ne pe dreptate
РУС. MOLD.
» » Sprijinindu-ne pe dreptate

Sprijinindu-ne pe dreptate

23-06-2018, 11:14
Viziuni: 286
  
Versiunea de tipar   
Sprijinindu-ne pe dreptatePovestește Fiodor Șupac, veteran al PCRM
 
A fi comunist înseamnă a săvîrși fapte corecte. Asemenea oameni sînt mulți în rîndurile PCRM. Coloana lor vertebrală morală o constituie adevărul, devotamentul și jertfirea de sine întru binele altora.

În PCUS am intrat în timpul cînd îmi satisfăceam serviciul militar, în anul 1963. Comandantul unității mi-a spus că mă consideră un tînăr cumsecade și, după calitățile pe care le am, merit să fiu primit în rîndurile partidului, așa că, dacă doresc, pot scrie cerere de intrare. Și am scris cererea. Pentru că nu la toți soldații li se făceau asemenea propuneri.

Cînd am auzit despre interzicerea activității PCUS, mi-a părut că cerul s-a prăbușit pe pămînt. Nu-mi venea să cred că într-adevăr s-a întîmplat asta. Aveam nevoie de timp pentru a conștientiza acest fapt tragic. Dar timpul trecea, însă mie tot nu-mi venea să cred că așa este cu adevărat.

Prăbușirea PCUS, la fel ca și prăbușirea Uniunii Sovietice, este un rezultat al trădării unor lideri de partid care atunci ocupau în acel mare stat posturile-cheie. Nimeni n-a întrebat Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, din care făceau parte multe milioane de oameni, care este părerea noastră în această privință. Trădarea întotdeauna a cauzat multe nenorociri. Și în urma trădării întotdeauna are de suferit poporul, oamenii de rînd, oamenii muncii. Totuși, în adîncul sufletului meu continua să pîlpîie o scînteie de speranță că dreptatea va triumfa și Partidul Comunist va reveni la viață. Și că noi, comuniștii, din nou vom fi în primele rînduri ale celor care construiesc un viitor luminos pentru copiii noștri.

Îmi amintesc de timpul cînd eram director al fabricii de nutrețuri și secretar al organizației de partid. Într-o zi, țineam o adunare de partid în satul Sadaclia, unde aveam o subsecție a întreprinderii noastre. Și iată ne pomenim cu o delegație cam stranie, din care făcea parte și compozitorul Eugen Doga, care acum trăiește la Moscova. M-am mirat văzîndu-l în compania celor cu care venise la noi. Și de ce au venit? Să ne spună tuturor că Partidul Comunist nu mai există și să ne intimideze. Pe atunci, asemenea delegații umblau prin toate satele de la sudul Moldovei, poate chiar prin toată țara. Ei se străduiau să-i convingă pe săteni să nu le pară rău de dispariția Partidului Comunist și le zugrăveau niște tablouri mincinoase ale vieții fericite care-i așteaptă fără acest partid.

Dar noi, comuniștii, am rămas comuniști. Chiar și din 1991 pînă în 1993, cînd partidul nu mai era, noi totuna eram. Iar asta însemna că părticele ale PCUS interzis trăiesc în toate localitățile. Și, principalul, în inimile și sufletele noastre ideile comuniste s-au păstrat. Și cu cît mai mult eram intimidați, cu atît mai puternică devenea încrederea în dreptatea noastră. Noi continuam să ne întrunim la adunări de partid improvizate. Cînd a fost desființat comitetul raional, ne-am luat de acolo fișele noastre de evidență. Nu am vrut ca documentele de partid să nimerească în mîini străine.

La întîlnirile noastre, — erau niște adunări care puteau fi numite ilegale, — discutam situația la care ajunsese Moldova. Noi vedeam bine în ce se transformă ținutul nostru prosper. Și pe toți ne dureau sufletele. Vorbeam și despre trădarea din cauza căreia poporul a fost lipsit de o viață stabilă și demnă de om. Acum țara noastră din nou e năpădită de trădări. Aceeași idee cu unirea — asta doar e tot o trădare din partea unei mîini de conducători de diferite ranguri, care-și trădează țara și poporul. Și iarăși cei trădați și înșelați sînt oamenii de rînd, oamenii, cum zicem noi, simpli.

Despre faptul că tovarășii noștri din capitală au hotărît să readucă la viață Partidul Comuniștilor am aflat într-un timp destul de scurt, de acum la începutul anului 1994. Și atunci am adunat la Basarabeasca activul de partid. Noi eram mîndri că n-am cedat poziția noastră, că am continuat să fim comuniști și, iată, în sfîrșit, a apărut posibilitatea să luptăm în mod deschis cu nedreptatea.

De altfel, s-ar fi putut întîmpla ca organizația raională de partid de la Basarabeasca să nu existe. După formarea județelor, Basarabeasca a intrat în componența județului Lăpușna. Și atunci cînd, după venirea la guvernare a PCRM, au început să fie restabilite raioanele, se prevedea ca raionul nostru să fie lichidat ca unitate administrativă de sine stătătoare, deoarece o parte din satele lui i-au revenit Găgăuziei. Iar celelalte sate urmau să intre în componența raionului Cimișlia. Atunci i-am adunat pe cîțiva tovarăși de-ai noștri și i-am cerut audiență Președintelui Vladimir Voronin. Și am mers la el cu rugămintea să ne păstreze raionul. El a ascultat toate argumentele noastre și a luat o decizie înțeleaptă: raionul Basarabeasca să fie păstrat. Raionul e mic, doar șapte sate, dar, datorită acestui fapt, raionul și însuși orașul Basarabeasca au putut să se dezvolte în mod normal. Și asta îndeosebi în perioada guvernării PCRM, cînd se dezvoltau cu succes toate localitățile din Moldova. Și Calea Ferată funcționa atunci cu deplina sa capacitate.

Imediat ce în orașul nostru s-a născut, s-ar putea spune, a doua oară organizația de partid, în care eu, firește, m-am restabilit, comuniștii din nou au devenit indezirabili pentru noua guvernare. Din cauza apartenenței mele de partid, eu mi-am pierdut locul de lucru. Iar din cauza că eu sînt comunist, și-a pierdut locul de lucru și soția mea. De acum în acei ani, naționaliștii, așa-i numeam eu, au făcut încercări să mă cumpere, mi-au propus diferite variante, doar ca să părăsesc partidul. Dar trădarea și rușinea nu e calea noastră.

Noi am readus la viață Partidul Comuniștilor, sprijinindu-ne pe ideile frăției, egalității, dreptății, noțiunile acestea fiind veșnice. Iar partidele ce sînt create avînd la temelia lor minciuna, egoismul, lăcomia și trădarea sînt condamnate la pieire. Și așa va fi totdeauna.

Ana Vetrovaскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: