Statul sîntem noi?

Principala problemă a Moldovei continuă să fie societatea dezbinată

Ele speculează pe seama «problemei naționale» și a «vectorului de dezvoltare», aplicîndu-le pe acestea fiecare pentru electoratul său. Ca rezultat, contradicțiile etnice se agravează, iar cetățenii Moldovei nu-și pot apăra interesele comune.

Una din particularitățile distincte ale evoluției procesului politic la sfîrșitul anilor 80-începutul anilor 90 în Moldova și în celelalte foste republici ale URSS a devenit mobilizarea generală a etnicității. Mișcarea națională a atins un nivel de masă. Începînd cu lozincile de atribuire limbii moldovenești a statutului de limbă de stat, de recunoaștere a caracterului ei identic cu limba română și trecerea la grafia latină, mișcarea a atras în orbita sa, fie și pe un timp scurt, masele largi ale intelectualității orășenești și sătești, precum și ale studențimii.

Pe valul mobilizării etnice, la guvernare au ajuns oameni care în mod deschis au declarat cursul spre naționalism-separatism. În final, această politică agresivă de luptă pentru independență a condus la aplicarea forței fizice și chiar la moartea populației civile în conflictul transnistrean.

Actuala legislație moldovenească respectă drepturile minorităților naționale, dar, în fapt, starea de lucruri e cu totul alta. După cum menționează Consiliul Europei, Moldova nu-și îndeplinește în măsura cuvenită angajamentele sale privind protecția minorităților naționale, cauză din care un șir de probleme rămîn nesoluționate. În opinia observatorilor europeni, în Moldova continuă să fie pe larg răspîndite stigmatizarea (fixarea unor etichete naționale) și stereotipele, iar ca urmare se păstrează discriminarea față de minoritățile naționale.

Un număr mizer de reprezentanți ai minorităților naționale se află printre cei care exercită o influență politica, și asta chiar și în cazul cînd ei posedă suficient de bine limba de stat. Aici de acum intră în joc legile de clan.

Principala problemă se referă la politica lingvistică, care, de fapt, renunță la bilingvismul moldo-rus. Este în totalitate ignorată stabilirea locului și a importanței limbii ruse în spațiul juridic și informațional al Moldovei. Și asta deși tendința de a diminua statutul limbii ruse, care pe bună dreptate ocupă al doilea loc după limba moldovenească, nicidecum nu va contribui la întărirea păcii interetnice în țară, inclusiv a măsurilor în scopul creșterii încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

Tentativele național-radicalilor de a-i îngrădi noii generații accesul la limba rusă nu găsește înțelegere nici chiar în mediul intelectualității titulare. Rămîne în vigoare și orientarea politicii externe a Moldovei spre Est. Nici poporul moldovenesc, nici minoritățile naționale nu doresc să fie întrerupte tradiționalele relații economice, spirituale și de altă natură cu Rusia.

Republica Moldova este un stat multinațional. Conform recensămîntului din 2014, din 2,9 milioane de oameni care în prezent alcătuiesc populația Moldovei, 75,1 la sută sînt moldoveni, 7,0 la sută se numesc pe sine români, 6,6 la sută — ucraineni, 4,6 la sută — găgăuzi, 4,1 — ruși, 1,9 — bulgari, 0,11 — evrei, 0,3 — romi, iar cele 05 procente rămase le alcătuiesc bielorușii, polonezii, armenii, nemții și tătarii.

De rînd cu etnia majoritară, minoritățile naționale sînt factorul care formează și care păstrează statul Republica Moldova. Odată cu dispariția respectivului factor, din fundamentul care țin pereții portanți ai casei noastre comune sînt scoase elemente importante.

Vom sublinia și faptul că, în masa principală a poporului moldovenesc, indiferent de naționalitatea membrilor lui, spiritele șoviniste se manifestă extrem de rar. Iar conflictul dintre radicalii titulari de culoare unionistă și minorități așa și nu s-a transformat într-un conflict interetnic. Și vorbitorii de limbă rusă de la noi în mod necondiționat îi susțin pe adepții statalității Republicii Moldova.

De facto, în Moldova au existat și continuă să existe două grupuri orientate spre direcții diferite: una — spre Est, cealaltă — spre Vest. Ce-i drept, acum rîndurile celui de al doilea grup sînt mult mai rare — în cei nouă ani de «integrare europeană», Moldova s-a transformat într-o țară ai cărei locuitori fug peste hotare, cei ce rămîn trăiesc pe seama pieței second hand, iar reprezentanții istablishment-ului de la noi fură miliarde de dolari din bugetul statului.

Situația în domeniul dat se mai complică și din cauza că la baza fiecărui grup cultural se află diferite etnii. Baza grupului orientat spre Vest sînt românii, iar a celei orientate spre Est — rușii și ucrainenii. Moldovenii, se poate spune și așa, oscilează între aceste două grupuri.

Țara continuă să se zbată în aceeași sărăcie fără de sfîrșit, mereu călcînd pe aceeași greblă, căzînd în aventurile urzite de politicienii autohtoni, precum și în diverse capcane economice, politice, sociale și chiar geopolitice.

Și e tocmai timpul să ne amintim că principala forță a oricărui stat național este suveranitatea lui. Dar suveranitatea are forță internă doar în cazul în care ea este bazată pe unitatea cetățenilor țării. Iar asta înseamnă că cei care trăiesc aici trebuie să găsească ceea ce-i unește. Și asta pentru că oamenii preocupați de interminabile discuții privind identitatea lor etnică și națională nu sînt capabili să-și apere interesele și nici să construiască un stat care să se afle în gestiunea cetățenilor săi.

Evgheni Tamanțevскачать dle 10.6фильмы бесплатно