Statul suntem noi

Soluţionarea problemei consolidării statalităţii ţării este imposibilă în lipsa unui proiect unificator pentru Moldova

Şocurile politice urmăresc Moldova, practic, din momentul în care ţara noastră a dobîndit independenţa. În această regularitate se întrezăresc atît interesele jucătorilor geopolitici mari, care-şi apără propriile interese în punctele geografice unde, istoric, se intersectează aşa numitele sfere de influenţă ale Estului şi Vestului, cît şi necesitatea stringentă a poporului multinaţional al Moldovei de a identifica o idee comună, unificatoare şi naţională.

Atunci cînd puterea este pentru sine însăşi

Nu nou am compus harta lumii, şi nici pe departe nu este vina noastră că noi, ca şi buneii, străbunii şi stră-străbunii noştri, trăim la intersecţia geopolitică, pe unde de milenii au trecut hoardele migraţiilor cuceritoare din adîncurile Asiei şi Europei. Intersecţia la care s-au confruntat interesele Imperiilor Otoman, Austro-ungar şi Rus şi teritoriu pe care au încercat să şi-l atribuie regii austrieci şi magnaţii polonezi, hatmanii impetuoşi din Zaporojie şi, după cum au demonstrat ultimele evenimente, oligarhii, care-şi imaginează că sunt stăpînii lumii şi politicanii care au pierdut realitatea. Durerea noastră, dar şi avantajul nostru — într-o abordare raţională, constă în faptul că această intersecţie presupune în sine căi comerciale şi căi de schimb cultural între Est şi Vest.

Orice răscruce, este locul unde se intersectează vectorii de mişcare. Dacă la intersecţie nu există un reglementator strict şi independent, atunci, rolul său este preluat de un oarecare «preşedinţel» ales — cufundat în complexe de inferioritate sau un grup de aventurieri politici, care habar nu au despre regulile de reglementare raţională a intersecţiei şi care caută doar posibilităţi de a obţine supraprofit personal şi clanurile lor. Cum n-ai da, însă, rădăcinile tuturor şocurilor geopolitice de pe pămînturile noastre sunt ascunse în amplasarea favorabilă a Moldovei pe harta Eurasiei.

Ar fi timpul ca moldovenii să înveţe să reglementeze singuri mişcarea la propria lor intersecţie, însă, din barei motive, noi mai degrabă părăsim plaiurile natale şi ne avîntăm în goana după îndestulare departe de casă, în timp ce în curtea, satul şi oraşul nostru, de ani de zile, se petrece numai Dumnezeu ştie ce!

Din păcate, dobîndirea independenţei nu a atras după sine şi formarea automată a societăţii civile şi conştiinţei civice. Experienţa genetică a conştiinţei de masă i-a învăţat pe oamenii noştri să se detaşeze de stat. De aceea, un grup restrîns de oameni din Moldova, care au acaparat puterea, aşa numita «elita politică neoliberală», astăzi, se află la un pol al vieţii sociale, iar sute de mii de cetăţeni, care trăiesc în munci şi griji la ziua de mîine — se regăsesc la polul opus. Însă, a venit timpul să încetăm a ne mai delimita de stat. Statul suntem noi. Şi atunci cînd delegăm deputaţilor şi membrilor Guvernului dreptul de a guverna, trebuie să facem acest lucru conştient, fără a ne încrede în promisiuni şi vorbe dulci, dar să legăm clar interesele ţării de cei care o conduc şi cum o conduc. Interesul Guvernului trebuie să reprezinte interesul fiecărui cetăţean, fiecărei familii. Statalitatea nu poate fi operetă sau butaforică. Puterea — fie că reprezintă interesele poporului, fie că slujeşte propriilor interese. De aceea, astăzi, problema primordială este problema puterii şi statalităţii Moldovei.

Proiectul unificator

Este clar că soluţionarea problemei consolidării statalităţii ţării este imposibilă în lipsa unui proiect unificator pentru Moldova, anume în ceea ce priveşte depăşirea consecinţelor conflictului transnistrean.

Rădăcinile adînci ale acestui conflict şi ambiguitatea actuală sunt evidente. La începutul anilor 90 ai secolului trecut, în Moldova a fost testat scenariul care, mai tîrziu, a explodat şi a însîngerat republicile fostei Iugoslavia. Scenariu care, mai tîrziu, a fost regîndit în teorie şi practică a «revoluţiilor orange», «primăveri arabe» şi alte sintagme. Însă, acest subiect necesită o abordare aparte. Dar, vorbind despre concepţii unificatoare pentru Moldova, trebuie să atragem atenţia asupra simetriei stranii, la prima vedere, între adepţii aşa numitei noţiuni «unionism-românism» şi apologeţii zeloşi exclusiv al «vectorului occidental de dezvoltare», care alcătuiesc astăzi nucleul activ al forţelor politice «stradale» şi «de piaţă» ale ţării. În esenţă, acestea sunt două feţe ale aceleiaşi medalii sau două tendinţe politice care se exclud reciproc şi care ameninţă cu distrugerea proiectului statalităţii Moldovei. În viaţa comunitară din Moldova, logica războiului politic, aţîţat din afară, determină două tendinţe simetrice, care-şi construiesc ideologiile în baza mitologiei istorice. Un număr considerabil de cetăţeni cu vîrsta înaintată, pentru muţi dintre care limba rusă este de bază, sunt concentraţi pe trecutul sovietic şi, într-un fel sau altul, pledează pentru vectorul pro-rus. Aşa numita «elită» liberal-democrată de la putere, visează la trecutul «măreţ românesc» şi promovează activ orientarea pro-occidentală. Adepţii celor două concepţii sunt destul de agresivi şi reprezintă în sine material gata pentru un conflict civil. Însă, în ultimii ani, grupul de bază al cetăţenilor noştri există în afara acestor două tabere şi sunt preocupaţi exclusiv de viaţa lor personală, detaşînsu-se de procesul electoral şi alte manifestări ale vieţii comunitare. În rezultat avem o societate scindată aflată într-o stare de tensiune permanentă. Orice încercare de a dezvolta şi consolida una dintre cele două tendinţe trezeşte reacţii puternice din partea adversă, care recurge la măsuri exagerate de apărare.

În acest fel, problema cea mai acută la ziua de astăzi este soluţionarea chestiunii cu privire echilibrarea celor două tendinţe şi reducerea perceperii lor severe atît de o parte cît şi de alta.

Pentru că dezvoltarea economică în condiţii de instabilitate este imposibilă, devine actuală şi problema adoptării unui model de dezvoltare a Moldovei unite, reciproc acceptabil de Chişinău, Tiraspol şi Comrat.

Însă, problema cheie care poate explica unicitatea situaţiei noastre, este problema identitară. În acest fel, întrebarea fundamentală: «Cine suntem noi?» este aplicabilă nu doar pentru societatea formată în SUA şi descrisă de sociologul american Samuel Huntington, dar poate, în mare măsură, este pentru situaţia noastră. Acum trebuie să ne gîndim la cum putem armoniza aceste diferenţe pentru a nu admite conflicte inutile în societate. Pentru că concentrarea permanentă a atenţiei asupra denumirii limbii sau entităţii, provoacă conflicte inutile. Trebuie să recunoaştem că parcurgînd calea existenţei dramatice, şi, respectiv, avînd, spre deosebire de fraţii români, mentalitate şi conştiinţă colectivă, poporul Republicii Moldova are, în mod obiectiv, propria identitate specifică. În concepţia europeană şi democratică, toţi cetăţenii Moldovei sunt moldoveni.

În acest caz, termenul «moldovean» nu poartă conotaţie etnică. Este un politonim caracteristic oricărei societăţi civile. Toţi cetăţenii ţării noastre sunt moldoveni, dar de diferită provenienţă etnică. Autoidentificarea culturală şi etnică este dreptul individual al fiecărui om în parte, iar statul nu este în drept să indice cetăţeanului care este identitatea sau apartenenţa lui naţională. 

Mihail Lupașco