Strategia Națională de
Apărare a Moldovei este marcată de spirit ofensiv.
Această
strategie, precum și Planul de Acțiuni pentru realizarea acesteia, pentru anul
2018 — 2021, au fost aprobate de Parlament săptămîna trecută. În ciuda denumirii pacifiste a
documentului, acesta, nicidecum, nu poate fi numit de apărare. Dar pe deplin
poate fi numit un demers anti-rus al «majorității parlamentare». Fapt pentru
care a și fost criticată strategia de către deputații fracțiunii Partidului
Comuniștilor.
Întîi de toate pentru că nu
este în concordanță cu statutul de neutralitate al țării, consfințit în
Constituție. Iar în al doilea rînd, pentru nerealism și lipsă de consistență.
Altfel nici nu se putea, or, documentul a fost
întocmit de neprofesioniști și la indicația Occidentului (conducătorul grupului
pentru elaborarea documentului a fost Keith Dunn, responsabil pentru
«implementarea măsurilor pentru consolidarea sistemului de apărare»). De aceea
unul dintre punctele cheie ale strategiei este «intensificarea și aprofundarea
relațiilor cu Organizația Nord Atlantică». Adică, cu NATO. Iar faptul că NATO
este nici pe departe un bloc de apărare, cred că nu trezește niciun dubiu.
Această poziție nu este în concordanță cu afirmațiile autorilor strategiei
precum că punctul de bază al documentului este statutul de neutralitate al
Moldovei.
Declarațiile precum că țara noastră «nu va
permite utilizarea teritoriului ei de către forțele străine pentru acțiunile
lor cu caracter militar împotriva unui alt stat», de asemenea, sînt
profanatoare. În acest caz, ce au făcut în 2015 pe poligonul din Bălți,
militarii SUA, Poloniei, Georgiei și României? Au desfășurat aplicații,
«Eforturi comune», dușmanul probabil, așa cum putem ușor să ne dăm seama —
Rusia. În anul următor, în 2016, chiar de Ziua Victoriei, pe 9 mai, pe
teritoriul Moldovei s-au desfășurat aplicații comune cu participarea a 200 de
militari SUA pentru elaborarea acțiunilor trupelor inginerești, personalului
medical ș. a. m. d. Adversarul este același — Rusia.
Au devenit anuale și aplicațiile «JCET». În 2017,
acestea s-au desfășurat de comun cu militarii din SUA și România și au fost
dedicate artileriei, manevrelor și parașutismului. Unde avem de gînd să
desantăm?
În locul inițiativelor pașnice, strategia conține
un potențial pentru viitoarele conflicte. Cheltuielile pentru domeniul militar
vor crește de la 625 milioane de lei în 2018, pînă la 1,5 miliarde de lei în
2025. Deși, acești bani puteau fi utilizați în scopuri mult mai utile. Dar cum
poți să refuzi «unchiului Sam» dacă el cere ceva?...
În document, pacificatorii ruși din Transnistria
sînt calificați drept «amenințare la adresa securității naționale», iar forțele
armate din Transnistria — «amenințare la adresa integrității teritoriale a
țării». Politica Transnistriei este calificată drept contradictorie intereselor
Chișinăului, iar cursul pentru dialogul cu Tiraspolul lipsește.
Autorii strategiei au refuzat să susțină
propunerea liderului comuniștilor, Vladimir Voronin, de a include în document
noțiunea de «demilitarizare». Președintele PCRM a propus, reieșind din statutul
de neutralitate al Republicii Moldova, de a trece la demilitarizarea țării. În
opinia lui, în asemenea condiții, problema transnistreană va putea fi
soluționată mai simplu și mai rapid, pentru că această demilitarizare va trebui
să fie realizată pe ambele maluri ale Nistrului. Iar cu amenințări și fluturare
de armament nu se va putea obține nimic.
Autorii strategiei nu au uitat să includă în
document și o listă a intereselor și valorilor naționale. În numărul cărora s-a
înghesuit și integrarea europeană. Deși, conform mai multor sondaje a opiniei
publice, încrederea populației Moldovei pentru UE scade considerabil, iar
noțiunea de «integrare europeană» a început să se raporteze la categoria
injurioasă.
Încă o valoare națională a devenit «participarea
la asigurarea securității internaționale». Oare de ce? Oare nu sîntem noi un
stat neutru? Nu, ne tot spun «strategiștii» locului, noi vom participa la
operațiunile internaționale sub egida ONU cu forțe «pînă la nivel de
batalion»... Despre valoarea națională cu denumirea «reintegrare națională» s-a
vorbit deja.
Documentul oferă o atenție deosebită colaborării
cu Statele Unite: «Republica Moldova continuă să sconteze pe susținerea
Statelor Unite ale Americii, partener strategic al țării, în consolidarea și
promovarea reformelor de bază necesare în sfera securității și apărării țării».
Iată așa! Noi știm cum poate SUA să asigure securitatea, pacea și, totodată,
democrația în diferite regiuni ale lumii. Deosebit de mare succes înregistrează
în zbor.
Vrem să sperăm că, la noi, nu se va ajunge pînă
aici. Dar faptul că yankeii își vor satisface în Moldova propriile interese,
este clar ca bună ziua. Scopul final al acestor interese — alipirea Moldovei la
România și, în acest fel, includerea țării noastre în NATO.
Așa
cum vedem, cei de la guvernare, jonglînd cu noțiuni precum «neutralitate» și
acoperindu-se cu retorica proeuropeană mincinoasă, încearcă să-și deservească
stăpînii occidentali în schimbul propriei bunăstări. Și fără remușcări, este
gata să pună pe altarul acestei bunăstări un popor întreg. Poporul Moldovei.
Dmitri Crîmov
скачать dle 10.6фильмы бесплатно