Vladimir Voronin – participanților la Școala de
Vară a Comsomolului: „Voi, tinerii de astăzi, sunteți responsabili pentru
Moldova. Și trebuie să simțiți și să conștientizați această responsabilitate”.
Liderul Partidului
Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, s-a întîlnit cu
participanții la Școala de Vară a Uniunii Comuniste a Tineretului din Moldova,
organizată în raionul Ungheni. Anul acesta, tradiționala pentru UCTM Școală de
Vară a fost consacrată jubileului de 100 de ani de la crearea ULCT (Uniunea
Leninistă Comunistă a Tineretului din URSS).
Cu fiecare an,
numărul participanților la școlile de vară ale UCTM crește, ceea ce este
explicabil. Pe parcursul unei săptămîni, tinerii au posibilitatea nu doar să se
odihnească în ultimele zile ale verii în cele mai pitorești locuri din Moldova,
ci și să-și completeze cunoștințele lor în domeniul social-politic datorită
seminarelor, lecțiilor și treningurilor practice. În acest sens, tinerii
comsomoliști sînt ajutați de tovarășii mai în vîrstă de la Comitetul Central al
PCRM, de secretarii CC, deputații din fracțiunea comuniștilor în Parlament, de
secretarii organizațiilor raionale de partid în teritoriu, precum și de
politologi, istorici și activiști invitați.
Tinerii
sînt responsabili de viitorul Moldovei
Acest neîndoielnic
adevăr, – că viitorul le aparține celor tineri, – nu-l neagă mulți dintre
actualii politicieni moldoveni. Dar în fapt ei demonstrează o ignorare totală a
năzuințelor și problemelor tineretului. Astăzi, după nouă ani de guvernare a
țării de către „regimurile proeuropene”, pe lîngă eșecul la toate nivelurile a
politicii promovate de acestea, cu toată certitudinea poate fi constatat și
totalul lor fiasco în politica de tineret. Mai corect ar fi să spunem că ea,
guvernarea, în general nu promovează nici un fel de politică în ceea ce
privește tineretul nostru.
În acest context, e de la sine de înțeles că dialogul
deschis între participanții la Școala de Vară a Comsomolului și liderul
Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, nu a putut să
nu conțină și o analiză detaliată a actualei situații la capitolul protecție și
garanții din partea statului pentru
generația tînără, dar și la cel al vieții social-politice a țării în ansamblu.
De altminteri,
tinerii au manifestat un interes vădit față de acele chestiuni și probleme cu
care în ultimii ani se confruntă ei împreună cu familiile lor, dar și împreună
cu oamenii apropiați, cu prietenii, depunînd eforturi pentru a le depăși. Este
absolut evident că tot ceea ce întreprinde și face în țară actualul regim
guvernant afectează și destinul tinerilor și tinerelor din Moldova.
Vladimir Voronin a
atras atenția comsomoliștilor asupra faptului că actuala guvernare deseori
denigrează perioada sovietică. Dar să ne amintim: în acei ani, era imposibilă
corupția totală, banditismul și dezmățul celor care se aflau la putere.
„Dimineața, părinții își trimiteau copiii la școală, fără a avea teamă că în
drum spre școală cu ei se poate întîmpla ceva rău. Și locuri pentru copii erau
de ajuns și în grădinițe, și în școli, care se construiau în toate localitățile,
a amintit liderul PCRM. Pe atunci funcționa un sistem educațional foarte bine
chibzuit și organizat. După absolvirea școlii dorești să însușești o profesie timp
de un an-doi, – poftim, poți intra la o școală tehnico-profesională. Vrei să
faci studii superioare, – poftim, intră la universitate sau la institut. Era
prețuită calitatea studiilor. Tinerii care absolveau tehnicumuri și instituții
de învățămînt superior erau adevărați specialiști”.
Ideea echității
sociale, pe care o înfăptuia în viață Partidul Comunist al Uniunii Sovietice,
în condițiile de astăzi, în țara noastră o promovează doar o singură formațiune
politică – această formațiune se numește Partidul Comuniștilor din Republica
Moldova.
„În afară de PCRM,
care alt partid din Moldova ridică problema echității sociale în societate? Ați
auzit ceva în această privință, să zicem, de la Partidul Democrat, sau a făcut
ceva în această privință Partidul Socialiștilor? Nemaivorbind, desigur, despre
partidele de nuanță naționalistă. Nici cît negru sub unghie! Ce să mai vorbim
despre asta în situația cînd ziua în amiaza mare țării i-a fost furat un miliard
și timp de patru ani hoții nu sînt pedepsiți. În loc de a face lucruri reale
pentru țară, actuala guvernare se ocupă de demagogie și scrie pe hîrtie
rapoarte frumoase.
Nu în zadar în popor se spune că hîrtia poate răbda totul. Iată, spre exemplu,
se scrie că, de la începutul anului, volumul producției industriale a crescut
la noi cu 8 la sută. Care producție industrială? Unde sînt astăzi
întreprinderile noastre industriale? Noi doar știm bine că guvernanții noștri,
prin presiune și șantaj, au nimicit întregul complex industrial-agrar”, a
constatat Vladimir Voronin.
După cum a
subliniat dumnealui, în condițiile fărădelegilor pe care le săvârșesc
autoritățile noastre, în primul rînd are de suferit anume sfera socială, toate
instituțiile sociale. Un exemplu elocvent e situația în cea ce privește
grădinițele de copii, și nu undeva în altă parte, ci chiar în capitala țării,
la Chișinău. S-a ajuns pînă la închiderea grădinițelor de copii din cauza că
instituția nu are bucătar (!). Și de ce nimeni nu vrea să lucreze ca bucătar la
grădinița de copii? Pentru că acolo i se propune un salariu de doar două mii de
lei. Asta îi poate ajunge omului pentru viață?
„Dar cum au
procedat ei în cazul pensionarilor noștri – a buneilor și bunicilor voastre,
care întreaga lor viață au muncit întru binele țării? Pensia de 840 de lei – cîte
zile poate trăi un om cu acești bani? Asta în situația în care prețurile cresc
aproape zilnic?! Statul, în persoana actualilor funcționari din Guvern și
Parlament, care e dator să fie un regulator în aceste probleme, pur și simplu
s-a dat la o parte. În Moldova Sovietică funcționa o instituție care se numea
Comitet pentru reglementarea prețurilor. Și Doamne ferește ca vreun magazin să fi ridicat
prețurile la mărfuri chiar și cu o copeică fără știrea acestuia! Exista ordine
în ceea ce se făcea. Exista control asupra ceea ce se făcea. Pe cînd astăzi
nimeni nu controlează nimic”,a subliniat liderul PCRM.
El a adus exemple
cu privire la deplorabila situație din piața de medicamente și din sfera
medicinii în ansamblu. Pentru majoritatea populației, medicamentele calitative
au devenit inaccesibile din cauza prețurilor excesiv de mari. Totodată, și
pentru serviciile medicale cetățenii noștri trebuie să achite prețuri de trei
ori mai scumpe chiar și în cazuri cînd dețin polițe de asigurare în medicină.
În diferite farmacii, același preparat medical poate avea un preț diferit.
Într-o farmacie îl cumperi cu 60 de lei, iar în altă farmacie, care se află
chiar în vecinătate, el costă 130 de lei. Cum altfel să calificăm acest
fenomen, dacă nu genocid al propriului popor? Cu regret, asta e realitatea de
astăzi din țara noastră. Întreaga verticală
a puterii, de sus pînă jos, e putredă, coruptă, hoțească. La adoptarea legii cu
privire la modificarea sistemului alegerilor în Parlament, democrații s-au
tîrguit cu socialiștii.
În acest context,
Vladimir Voronin a amintit că „în timpul guvernării PCRM, noi nu făceam nimic
din ceea ce nu se referea la satisfacerea necesităților poporului. Majoram
pensiile, salariile, studiile și asistența medicală le-am făcut accesibile
pentru întreaga populație. Noi am devenit unica țară din CSI, care a creat un
Centru de luptă împotriva corupției. Cu regret, astăzi acest centru a fost
transformat într-o bîtă ascultătoare a guvernării. PDM a venit în Parlament cu
19 mandate de deputat, iar astăzi controlează întreaga putere din țară –
legislativă, executivă, justițiară. Dar oamenii oare pentru o asemenea
guvernare și-au dat voturile, oare ei și-au dorit anume o asemenea guvernare?
Desigur că nu!”.
O perioadă periculoasă de stagnare
În ultimii nouă
ani, mulți oameni de la noi în general au încetat să creadă în careva
perspective de viață bună în Moldova. Și dacă mai înainte pleca după cîștig
peste hotare doar cîte un membru al
familiei, iar după aceea revenea acasă, acum din Moldova pleacă familii
întregi. Pleacă, luîndu-i cu sine pe copii, nepoți și chiar și pe bătrîni. Ce
înseamnă asta? Doar un singur lucru: că aceste familii nu au de gînd să se mai
întoarcă la baștină, iar toate planurile pentru viitorul lor și le fac de acum
într-o altă țară. Și acest rezultat al guvernării timp de nouă ani a
uzurpatorilor puterii nu mai poate fi ascuns în spatele nici chiar al celor mai frumoase promisiuni.
Pentru comparație, Vladimir Voronin a adus
drept exemplu cîteva cifre: dacă spre sfîrșitul anului 2008 în Moldova s-au
născut 130 mii de copii, anul trecut, în țara noastră au văzut lumina zilei
doar 32 mii de micuți.
Tabloul țării care
se conturează în ultimii ani nu este nici pe departe plin de optimism: în
primul rînd – în Moldova rămîne tot mai puțin tineret, în al doilea rînd –
condițiile sociale și materiale de astăzi sînt mizerabile, în al treilea rînd –
în țară avem un șomaj total și o reducere în continuare a locurilor de muncă.
Altfel spus, Moldova se rostogolește în prăpastie.
Pe acest fundal al
crizei demografice și al ruinării social-economice, iresponsabilii politicieni
de astăzi se preocupă de probleme menite să distragă atenția oamenilor de la
ceea ce este principal – ei se preocupă de limba de stat, identitatea noastră
etc. Țara se prăbușește în nicăieri, iar politicienii fac demagogie.
Ei remodelează
Constituția după placul lor, întorc pe dos legile cum le trăsnește în cap. Din
reformele care doar sînt mimate fac niște schow-uri ieftine. În acest sens, e
suficient să amintim doar atît de mult trîmbițatul proiect al democraților
privind reabilitarea a 1200 kilometri de drumuri. La această reabilitare se fac economii de materiale, așa încît chiar
după prima ploaie drumul reabilitat se desfundă. În schimb, fără nici o
îndoială, surse bugetare colosale vor fi trecute la capitolul „cheltuieli”.
Atunci cînd la
guvernarea țării s-au aflat comuniștii, au fost realizate un șir de proiecte mari de infrastructură și în
orașe, și în sate. Dar despre asta nu se striga la fiecare colț de stradă.
Comuniștii pur și simplu munceau zi de zi, traducînd în fapt planurile trasate.
De exemplu, drumurile construite în timpul guvernării PCRM sînt într-o stare
bună pînă astăzi.
Cui îi este scumpă Moldova?
După cum a
menționat Vladimir Voronin la întîlnirea cu tinerii de la Școala de Vară a
Comsomolului, apropiatele alegeri parlamentare sînt foarte importante pentru
țară. Inclusiv pentru tînăra generație. Regimul guvernant de acum a început o
mincinoasă activitate propagandistică prin sondaje sociologie comandate.
Guvernarea în fel și chip încearcă să le impună alegătorilor ideea că la
alegeri ei nu trebuie să-și dea voturile pentru comuniști, deoarece comuniștii
nu vor reuși să urce pînă la pragul electoral. Tot în acest mod s-au spus
minciuni și s-a strigat despre PCRM și în anul 2002, și în anul 2005. Totodată,
democrații își dau foarte bine seama că, dacă în viitorul Parlament nu va putea
intra pe cale onestă vreo formațiune politică, aceasta va fi anume Partidul
Democrat.
„La întîlnirle cu
activul nostru, oamenii de rînd nu-și ascund dezamăgirea lor în actualul regim.
O guvernare atît de primitivă, țara noastră n-a avut în toți anii independenței
sale. Din 2009 încoace, s-au schimbat atîtea guverne! Lor, cum se spune, nu le
e nici în cot de popor, de oamenii de rînd și de problemele lor.
Recent, ei au
adoptat încă o lege scandaloasă – cea a amnistierii capitalului. Au furat un
miliard din sistemul bancar, iar acum îi amnistiază pe cei care au furat acest
miliard. Și ce face în situația dată „alesul de către întregul popor” Dodon?
Promulgă această lege! În timpul dezbaterilor respectivului proiect în cadrul
ședinței în plen al Parlamentului, socialiștii au părăsit sala în semn de
protest, iar lui Dodon nu-i pasă de asta și el promulgă legea. Președinte-turist…”,
a apreciat situația Vladimir Voronin.
În preajma
alegerilor parlamentare, alegătorii trebuie să conștientizeze cît se poate de
profund faptul ce responsabilitate mare se află pe seama lor. Să înțeleagă că
destinul țării noastre și al tuturor cetățenilor ei depinde de fiecare vot. La
alegeri, partidele politice și tot soiul de politicieni promit oamenilor, cum se spune, marea și
sarea, pentru ca să uite de cele promise chiar a doua zi după alegeri. De aceea
alegătorii trebuie să chibzuiască bine înainte de a face alegerea – nu să se
lase pradă mulțimii de minciuni frumoase electorale, ci, în mod obiectiv, să
compare, să aprecieze cele făcute de un partid sau altul cu adevărat întru
binele oamenilor și al țării și abia după asta să ia decizia cui să le dea
voturile.
„În politica sa, PCRM
întotdeauna și-a propus un obiectiv simplu, însă care, după cum a demonstrat
viața, are o importanță primordială — grija de nevoile poporului. Activitatea
noastră practică în timpul guvernării a demonstrat acest lucru prin rezultate
concrete. Comuniștii niciodată nu au neglijat această sarcină strategică. Mai
mult decît atît, pentru PCRM ea continuă să fie cea mai importantă și în
actualele condiții. Partidul are echipa sa, are o colosală experiență de
administrare și, ceea ce este un lucru deosebit de prețios, are și o experiență
pozitivă. Noi știm și sîntem capabili să ne propunem și să realizăm scopuri
direcționate spre dezvoltarea țării. Dezvoltare importantă din punct de vedere
strategic întîi de toate pentru Moldova, cu respectarea intereselor ei de stat.
Voi, tinerii de astăzi, sînteți responsabili pentru viitorul Moldovei. Și
trebuie să simțiți și să conștientizați această responsabilitate”, a încheiat
Vladimir Voronin.
Pregătit de Olga
Dzeatcovschi
скачать dle 10.6фильмы бесплатно