Binomul parlamentar Dodon-Plahotniuc nu-i eliberează pe funcționarii publici din robia de partid și cea politică
Fracțiunea socialiștilor lui Dodon din Parlament, mînă în mînă cu majoritatea parlamentară cumpărată de Plahotniuc, n-au sprijinit propunerea comuniștilor de a include pe agenda ședinței organului legislativ a proiectului de lege care să interzică funcționarilor publici calitatea de membru al unui careva partid politic și/sau al unei careva organizații social-politice.
Joi, 1 noiembrie, fracțiunea PCRM a propus ca pe agenda ședinței organului legislativ să fie inclus proiectul de lege privind introducerea unor completări și amendamente în Legea cu privire la funcția publică și la statutul funcționarului public.
Conform respectivului proiect de lege, funcționarii publici nu pot fi membri ai partidelor politice și/sau ai organizațiilor social-politice, în nici un mod nu pot contribui la nici un fel de activități politice, nu pot face declarații în favoarea sau defavoarea partidelor sau a altor organizații social-politice.
În pofida faptului că acest proiect de lege a fost examinat în comisiile parlamentare permanente, iar pe lîngă asta a fost apreciat pozitiv de către Centrul Național Anticorupție, majoritatea parlamentară, care se află sub controlul Partidului Democrat, și complicii ei din fracțiunea socialiștilor au refuzat să-l includă pe agenda ședinței în plen. Deputații comuniști au caracterizat această solidaritate a socialiștilor cu democrații drept o nouă confirmare a existenței reale a binomului Dodon-Plahotniuc.
COMENTARIU
Maria Postoico,
deputat din partea PCRM, jurist:
Conform legislației Republicii Moldova, serviciul public este o activitate de interes public, organizată și desfășurată de către o autoritate publică — orice structură organizatorică sau organ, instituite prin lege sau printr-un act normativ, care acționează în regim de putere publică în scopul realizării unui interes public. Serviciul public este executat de funcționari publici.
Deși funcționarii publici în activitatea lor trebuie să reprezinte și să apere interesele de stat, în ultimii ani devin cunoscute tot mai multe informații despre faptul că asupra acestora se fac presiuni de a deveni membri de partid în scopul asigurării politicilor implementate de unul sau alt partid politic aflat la guvernare. Deși art. 14 p. f) din legea nominalizată îi garantează funcționarului public dreptul de a beneficia de stabilitate în funcția publică deținută, cunoaștem numeroase exemple cînd aceștia, fiind membri ai unor partide de opoziție sau susținători ai lor și manifestîndu-și dezacordul de a deveni membri ai partidelor politice de la guvernare și de a executa însărcinările acestora, sînt destituiți din funcție sau disponibilizați.
Totodată, art. 15 alin. (4) stabilește că, în timpul exercitării atribuțiilor sale, funcționarul public se va abține de la exprimarea sau demonstrarea publică a preferințelor politice și favorizarea vreunui partid politic sau a vreunei organizații social-politice. În pofida respectivelor prevederi, sîntem martori ai numeroaselor postări ale funcționarilor publici pe rețelele de socializare, care, în timpul lor personal, purtînd vestimentația și simbolica unui partid politic, se ocupă de difuzarea literaturii de partid și participă și la alte acțiuni politice.
Conform datelor Asociației Promo-LEX, unor asemenea presiuni sînt supuși 80 la sută din funcționarii publici.
În această situație, anume pentru a dezrădăcina respectiva practică, Partidul Comuniștilor a lansat inițiativa legislativă cu privire la modificarea art. 16, care, conform poziției noastre, ar trebui să aibă următorul conținut: «Funcționarii publici nu pot avea calitatea de membri ai partidelor politice sau ai organizațiilor social-politice legal constituite, nu pot contribui la nici un fel de activități politice, nu pot face declarații în favoarea sau defavoarea partidelor și a altor organizații social-politice».
După cum a devenit evident pentru toți, nici socialiștii, nici democrații nu sînt dispuși să renunțe la practica constrîngerii politice a funcționarilor publici.
COMUNIST.MDскачать dle 10.6фильмы бесплатно