Legislatura rușinii a tuturor

 

Oricît de jignitor nu ar suna acest lucru, astăzi, pentru majoritatea concetățenilor –într-adevăr, noi, poporul, îi merităm pe cei ce ne guvernează. Noi merităm atitudinea pe care o manifestă regimul față de noi. Fărădelegea din partea uzurpatorilor nu este doar problema noastră comună, dar și vina noastră a tuturor. Coruperea, hoția, lipsa de principii, prostia guvernării — toate sîntem noi, datorită nouă, cu cuviința noastră. Chiar dacă ne justificăm pe noi înșine cu tot felul de dezamăgiri, naivitate sau frică.

Parlamentul de legislatura a XX-a se aseamănă cu toate precedentele în ceea ce privește speranțele cetățenilor spre bine puse în el. În rest, acest corp al deputaților, care așteaptă alegerile, este radical diferit de celelalte.

Putem enumera la nesfîrșit prin ce anume. Dar dacă e să spunem că un parlament mai nociv în istoria Moldovei nu a fost pînă în prezent — puțini nu vor fi de acord cu acest lucru. Este suficient să ne amintim cît de des a apărut senzația de inutilitate a organului legislativ în Moldova în general. Pentru ce — dacă deciziile se iau la Partidul Democrat, care a acaparat puterea în stat. Sau și mai rău — dacă deciziile se iau de napoleonul de la conducerea formațiunii.

Inițial, da, a fost puțin altfel. Coraportul de forțe era diferit. Se putea vorbi despre o anumită reprezentanță a poporului în organul legislativ chiar și pe fundalul fraudelor evidente și multiple comise în cadrul alegerilor parlamentare din 2014.

Să ne amintim rezultatele, ar fi util. Partidul Liberal a acumulat 9,67 %, PDM — 15,8 %, PCRM — 17,48 % (în condițiile în care i s-au furat 4,92 % din voturi fiind creat partidul clonă a lui Popa, tot sub jugul lui Plahotniuc), PLDM — 20,16 %, PSRM — 20,51 % (și doar pentru că din cursa electorală a fost exclus Partidul «Patria» cu un potențial electoral, evident, mai mare decît al socialiștilor). Respectiv, mandatele au fost distribuite în felul următor: PL — 13, PDM — 19, PCRM — 21, PLDM — 23, PSRM — 25.

Dar iată coraportul de forțe la finalul mandatului actualei legislaturi arată în felul următor: PL — 9 deputați, PCRM — 6, PLDM — 5, PSRM — 24. PDM are 42 de deputați (cumpărați — 23!) plus 15 din rîndul reprezentanților grupurilor parlamentare noi create. Această metamorfoză s-a produs la un an de la investitura Parlamentului de legislatura a XX-a; de atunci, organul legislativ a devenit oficial uzurpat.

Încă o caracteristică care distinge acest Legislativ de restul — crearea de către uzurpatori a opoziției «ireconciliabile» comode lor, pentru a menține sub control eșichierele politice adverse. Și chiar pentru a le orienta eforturile în direcția necesară uzurpatorilor.

Așa s-a produs revenirea neconstituțională la alegerile prezidențiale directe (cu alegerea pre-convenită a unei marionete incompetente), așa s-a produs trecerea pseudodemocratică la sistemul electoral mixt (însoțită de o scuipătură în fîntîna europeană din care au băut, pînă în acel moment, democrații, fluturînd cu lozinci pro-europene).

De altfel, această activitate mai degrabă raider decît politică, cetățenii, care nu sînt implicați direct, ar fi perceput-o destul de calm dacă, pe sfîrșit de mandat, ar fi existat măcar ceva cu folos. Realitatea, însă, nu ne permite nici să rostim această noțiune.

Realitatea nu este deloc încurajatoare. Moldova a fost transformată într-o unitate teritorială capturată, furată, pustiită, aproape de faliment și, ulterior, expusă tranzacțiilor. Departe, după orizont s-au îndepărtat nu doar renumitele perspective europene ale țării noastre, dar și speranțele oamenilor într-un viitor apropiat mai bun.

Cu ce s-a ocupat guvernarea în ultimii trei ani? Șah politic — pentru a crea oponenților situații zugzwang, care să asigure regimului putere nelimitată nici de timp, nici de legislație. Aceste șahuri au și devenit pentru cei care le-au lansat — pentru noi toți — unicul rezultat politic al acestui mandat.

De altfel, nu unicul, dacă de această dată, tot noi vom face concluziile mature de rigoare. Cînd vom alege Parlamentul de legislatura a XXI-a. Pe cine merităm noi la guvernare — întotdeauna alegem noi.