Pseudo-președintele Dodon minte, din nou, poporul
În decembrie anul trecut, în timpul vizitei la Moscova, Dodon, Greceanîi și Irina Vlah au fost informați la «Gazprom» că, începînd cu 1 ianuarie curent, prețul gazului pentru toți consumatorii din Moldova va fi majorat cu 25 la sută. Şi la întoarcere acasă, şi pînă la alegeri, această troiță «sfîntă», la fel ca și Filip și Candu, care tot au știut despre majorarea ce urma să fie operată, au luat apă în gură și nu au informat consumatorii de gaz. De ce? Pentru că era în toi campania electorală. În timpul căreia, atît democrații cît și socialiștii promiteau alegătorilor paradisul în Moldova dacă-i vor alege în Parlament.
Pe 24 februarie s-au desfășurat alegerile. Democrații și socialiștii au acces în Parlament.
Iar în locul paradisului ei au început să deschidă porțile iadului. Și au recunoscut că, într-adevăr, prețul gazului a fost majorat și nu cu 20 la sută, ci chiar cu 35 %. Se pare că aceste 10 % suplimentare au fost adăugate de «Moldovagaz» ca să aibă de unde fura.
Nici gînd că Dodon și socialiștii lui să recunoască onest că au ascuns intenționat adevărul de popor. Nu, Dodon a început să-și caute scuze și să mintă fără limită. Numai uitați-vă ce aiureli îndrugă.
«În proiectul bugetului pentru acest an, pe care «Moldovagaz» la prezentat la «Gazprom» și despre care nu vor să vorbească, a fost inclusă majorarea tarifelor la gaz în interiorul țării cu aproximativ 35 la sută», a declarat Igor Dodon în cadrul unei emisiuni difuzate la unul din posturile lui TV private.
Astăzi, pînă și cetățenii de rînd înțeleg că RAPORTUL oricărei organizații, fie «Moldovagaz», SRL sau clubul sătesc, include doar lista lucrului efectuat în perioada de raport, ci nicidecum PLANURILE și INTENȚIILE pe viitor.
Este o mare rușine pentru Dodon, în calitate de persoană cu trei studii superioare în economie (potrivit Wikipedia), reformator tehnocrat, lăudăros neîntrecut precum că el personal a propus și implementat reforme în anii guvernării comuniștilor, să nu știe acest lucru. Și, cu atît mai mult, să expună această aiureală în public.
Ce pot să creadă oamenii? Că «președintele ales de tot poporul» a învățat pe doi la facultatea de economie a Universității Agrare de Stat, la facultatea de management din cadrul ASEM, iar atunci cînd îşi făcea studiile la Institutul Internațional de Management, în general, împărțea cu profesorii conținutul genților în carouri.
«Alesul de tot poporul» a găsit, totuși, panaceea împotriva majorării tarifelor. Pentru asta, din componența viitorului Guvern, neapărat, trebuie să facă parte socialiștii. Iată anume ei vor relua negocierile cu «Gazprom» și vor stabili relații bune cu Federația Rusă. Și iată atunci… probabil…
Cum acolo în nemuritorul «Revizor»? «Ei! Am spus-o noi cu Piotr Petrovici…»
Interesant, pentru ce s-au cheltuit banii statului (banii cetățenilor) pentru deplasările colective ale lui Dodon, Greceanîi, bașcanului Găgăuziei Irina Vlah și tot felul de alți linge-blide la Moscova, unde, s-ar fi înțeles, ÎN REPETATE RÎNDURI, pe marginea reducerii prețului la gaz cu însuși președintele «Gazprom», Alexei Miller? Și, chipurile, GRAȚIE EFORTURILOR exclusiv PERSONALE ale lui Dodon, au convenit. În orice caz, așa declara pseudo președintele în urma deplasărilor sale.
Din păcate, vedem un al rezultat — de la 1 ianuarie 2019, prețul la gazul rusesc livrat în Moldova a crescut cu pînă la 237,46 de dolari pentru un metru cub. În acest fel, tariful stabilit pentru primul trimestru al anului este cu circa 25 la sută mai mare comparativ cu prețul de import al anului trecut.
Acum, cînd adevărul a ieșit la iveală, Dodon, de frică, așa cum face de fiecare dată, se ascunde în popușoi și aruncă vina pe alții. Oricum, electoratul indignat îl găsește și în popușoi. Iată doar cîteva comentarii pe rețelele de socializare pe marginea declarațiilor sperietoare ale lui Dodon:
«Igari — înseamnă că ai știut despre majorarea tarifelor încă înainte de alegeri, dar ai tăcut? Ce mai flecar ieftin! Ai fost la Moscova, ai vorbit despre reducere — dar știai că tariful va fi majorat. Clovn»
«Apropo, atunci cînd se alegea președintele Consiliului de Administrare a «Moldovagaz» — Igor se plimba la Moscova, a fost ales Costea Botnari — iar președintele «Chișinău gaz» — socialistul Garbalî...»
«Ulterior, unii apropiați lui Dodon s-au făcut monopoliști în livrarea gazului lichefiat...»
«Ce te-ai înțeles la Moscova, curcan ce ești, cheltuind banii statului? Ești incompetent, este periculos să fii numit pînă și în funcția de director de fermă avicolă, toate păsările vor pieri, în afară de curcani evident!»
Iată cum sună vocea poporului, care, în anumite situații este vocea lui Dumnezeu.
Dar iată ceea ce este necesar este ca SA «Moldovagaz» să prezinte societății politica sa de formare a prețului. Deoarece considerabila prețului la gaz este supra-costul stabilit de hoții și avarii noștri. Evident, sînt și cheltuieli pentru întreținerea țevilor, dar să ne prezinte și nouă cifrele necesare în acest sens. În orice caz, 40 % de asupra — deja este exagerat. Așa cum spunea un rom înțelept, chiar și o gură mare trebuie să fie deschisă cu încetul.
Ivan Lecarev
скачать dle 10.6фильмы бесплатно