În prizonieratul monopoliștilor
РУС. MOLD.
» » În prizonieratul monopoliștilor

În prizonieratul monopoliștilor

23-03-2019, 12:05
Viziuni: 1 259
  
Versiunea de tipar   
În prizonieratul monopoliștilorAlegerile au trecut, acum tarifele la servicii comunale pot fi majorate
 
Maurii și-au făcut treaba și s-au dus în Parlament. Deci, acum putem uita «frumoasele povești» pe care ni le-au spus ei în timpul campaniei electorale. Putem uita cum ne asigurau că, pînă la alegerile locale, tarifele la gaze naturale vor rămîne la același nivel sau chiar vor fi micșorate.

Campaniile moldovenești de furnizare și distribuire a energiei electrice i-au cerut Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE) ca pînă la 1 martie a. c. să majoreze tarifele la energia electrică pentru consumatori în medie cu 3 %. Numele acestor raketiri din domeniul alimentării cu energie electrică le cunoaștem — este vorba despre RED Union Fenosa, GNF Furnizare Energie Electrică și FEE Nord. Anume ei parazitează pe spatele populației, dar, cu toate acestea, în mod fățarnic mereu se plîng de «viață grea». Pe lîngă aceștia, mai avem în țară un trîndav care se îmbogățește pe seama buzunarelor noastre, ale consumatorilor — compania de stat «Energocom», declarată «principalul furnizor de energie electrică în Moldova».

Așadar, ce doresc concret «energeticienii de la drumul mare»? FEE Nord, care asigură cu energie electrică nordul Moldovei, arde de dorința să majoreze tariful de la 1,97 lei pînă la 2,09 lei pentru un kWh/oră, adică să-l majoreze cu 6 %, argumentînd această dorită majorare prin creșterea prețului de achiziționare, inflație etc.

Care sînt argumentele celor de la GNF Furnizare Energie Electrică? Aceleași plus majorarea cursului valutar și altele cîte și mai cîte.
 
RED Union Fenosa cere majorarea tarifului pentru distribuirea energiei electrice cu 1,3 bani pentru 1 kWh/oră — de la 51,35 bani pînă la 52,59 bani. Conform metodologiei. Dar mai adaugă: în anii 2014- 2015, ea a avut de suferit pierderi financiare considerabile, de aceea, în baza acestui fapt, cere ca tariful să mai fie majorat un pic. Nu cu mult — pînă la 63,53 bani, ceea ce înseamnă o majorare cu 20 %. După cum vedem, poftele respectivei companii sînt mari — a flămînzit tare, sărmana…

Energia electrică de la aceste companii va fi cumpărată de Energocom (respectiva companie participă și la atît de mult trîmbițatul proiect al conductei de gaze Iași-Ungheni-Chișinău și, printre altele fie spus, este deservită de banca lui Plahotniuc). Începînd cu 1 aprilie, 2019, Energocom va începe să achiziționeze energie electrică de la Centrala Hidroelectrică Moldovenească cu prețul de 54,2 dolari SUA pentru un MW/h, ceea ce e cu 2 procente mai mult în comparație cu prețul curent. Și o va mai achiziționa de la stația termoelectrică ucraineană «Pavlogradugoli» — cu cîte 64,4 dolari SUA pentru un MW/h. După aceea — bineînțeles, cu un adaos de preț — o va vinde RED Union Fenosa. După care aceasta o va vinde consumatorilor de energie cu un nou preț — desigur, cu unul care îi va aduce profitul pe care și-l va dori ea. Deci, dragi consumatori, pregătiți-vă buzunarele!

* * *
Din țara agenților de aprovizionare cu gaze de asemenea nu avem noutăți îmbucurătoare. Gazoductul — istoric-strategic-frățesc — Iași-Ungheni-Chișinău — deocamdată nu este definitivat. Și te-i mira de va fi definitivat vreodată. Ne dăm seama cu toții că acesta e un proiect pur politic. Iar între timp gigantul rus «Gazprom» a majorat tarifele pentru Moldova cu o pătrime. Ceea ce ar fi ca o aluzie la faptul că, dacă asta nu ne place, să căutăm gaze mai ieftine în altă parte, să zicem, la americani.

Și aici e tocmai timpul și locul potrivit să-i cerem socoteală «alesului de către întregul popor» Igor Dodon pentru numeroasele sale declarații despre micșorarea tarifelor la gazele rusești, care iată-iată va avea loc anume datorită eforturilor depuse de dumnealui personal. După cum vedeți, aceste făgăduieli s-au dovedit a fi mincinoase, așa precum s-a dovedit a fi și însuși Dodon.

Potrivit informațiilor prezentate de Mold-Street, din 1 ianuarie, 2019, prețul la gazele naturale furnizate Moldovei de către Rusia va fi de 237,46 dolari SUA pentru o mie de metri cubi. Astfel, tariful stabilit pentru primul trimestru al anului e aproximativ cu 25 la sută mai mare în comparație cu prețul de import din aceeași perioadă a anului trecut. Merită să menționăm faptul că, în timpul campaniei electorale, nici unul din concurenții electorali, prezentîndu-se în fața alegătorilor, n-a suflat nici un cuvînt despre asta.

Totodată, — chipurile! — Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică nu vede temeiuri pentru majorarea tarifului la gaze naturale, argumentînd prin faptul că principalul furnizor — SA «Moldovagaz» — deocamdată n-a făcut nici o solicitare în acest sens.

Dar asta deocamdată. Iată cum s-a exprimat ironic cu privire la situația dată Sergiu Tofilat, expert în energetică: «Să admitem că mîine prețul la gazele naturale va scădea de zece ori. În acest caz, ANRE la fel va continua să aștepte din partea SA «Moldovagaz» o cerere de micșorare a tarifului?».

Pe lîngă asta, «Moldovagaz» a declarat pentru anul trecut o asemenea marjă, încît ar fi o rușine să se ceară o majorare. Chiar și din partea ei. Și asta pentru că, anul trecut, respectiva societate pe acțiuni a cumpărat gazele cu 3180 lei (fără TVA) pentru o mie de metri cubi și l-a vîndut cu 4420 lei (fără TVA) pentru o mie de metri cub. Adaosul comercial a fost, deci, de 1240 de lei pentru fiecare mie de metri cub. Pe lîngă asta, societatea a mai avut și un venit net de la tranzitarea gazelor spre regiunea Balcanilor. Sîntem de acord, nu e frumos să numeri banii din buzunarul altora, dar, pare-se, în cazul dat e pur și simplu necesar să facem acest lucru.

* * *
Nouă, consumatorilor, ne-a mai rămas să așteptăm tînguieli de «viață grea și săracă» de la «Apă-Canal» și «Termocom». Și, fiți sigur, ei vor obține tot ceea ce vor dori. Pentru că acești monopoliști — furnizorii de apă, gaze, energie electrică și termică — se simt în Moldova capturată absolut în afara oricărui control și fără de nici o răspundere în fața justiției. Pe parcursul ultimelor decenii, ei continuă să-i buzunărească pe consumatorii moldoveni, impunîndu-i să achite plăți absolut fantastice. Și fac asta aplicînd la prețul de bază adaosuri comerciale excesiv de mari. Altfel spus, am simțit foarte bine pe buzunarele proprii apetitul nesățios și lăcomia lor. Cît timp ne vom mai afla în prizonieratul acestor monopoliști neobrăzați? Și cît timp samavolniciile lor nu vor fi sancționate?

Evgheni Tamanțev
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: