Șapte întrebări de la Vladimir Voronin

 

A spune adevărul este un lucru dezavantajos. Anume de aceea actuala guvernare evită să mai vorbească o dată despre evenimentele din Chișinău, care s-au produs în ziua de 7 aprilie, 2009. În acea zi a fost întreprinsă tentativa unei lovituri de stat. Ca urmare a acesteia, puterea care a săvîrșit lovitura de stat a și devenit principala putere în stat.

Actualii zbiri, care s-au instalat pe sine în fotoliile de conducere a țării, au asistat în acea zi la pogromurile Parlamentului și ale Președinției. Ce-i drept, nu s-au băgat în primele rînduri, ci au stat modest la o parte. De grupul lor (și acest fapt îl pot confirma o mulțime de martori) în mod regulat se apropiau liderii pogromurilor și jafurilor, inși de tipul «comandanților de campanie». Desigur, pentru a primi de la acești lideri instrucțiuni ce și cum să facă mai departe.

Dacă ați încerca astăzi să-i întrebați despre evenimentele din acea tragică zi, ei și-ar feri privirea sau, dimpotrivă, s-ar uita la tine cu ochi atît de nevinovați și cinstiți, cum o pot face doar cei mai înveterați fățarnici.

Atunci, la 9 aprilie, Partidul Comuniștilor n-a admis vărsarea de sînge, n-a admis lovitura de stat. Și nu are rost să se spună acum povești despre «aruncătoare de apă» și «gaze lacrimogene», care n-au fost folosite atunci. Pe cînd pietre aruncate spre polițiști au fost. Dar Președintele Vladimir Voronin a dat dispoziția SĂ NU FIE APLICATĂ FORȚA față de cei care înfăptuiau pogromurile. Și forța n-a fost aplicată.

Astăzi publicăm discursul lui Vladimir Voronin de la ședința din 23 martie, 2010 în fața comisiei care a investigat evenimentele din 7 aprilie:

«Stimați membri ai comisiei!

Eu nu voi răspunde la întrebările dumneavoastră. Și asta nu pentru că poziția mea ar fi o manifestare a lipsei mele de respect față de dumneavoastră personal. Dumneavoastră cunoașteți că anume Partidul Comuniștilor a fost inițiatorul creării acestei comisii, precum și a unei investigații parlamentare independente. Noi în repetate rînduri ne-am exprimat indignarea atît față de faptul că formarea acestei comisii se tărăgănează, cît și față de întreruperile de lungă durată în activitatea ei. De aceea, excepționala cointeresare în stabilirea adevărului privind acele evenimente dramatice mă impune să fac acest demers specific.

Mie, și nu doar mie unuia, mi s-a creat impresia că, în ceea ce privește perceperea și aprecierea evenimentelor din 7 aprilie, 2009, comisia, de fapt, își desfășoară activitatea în aceeași direcție în care activează instituțiile represive și propagandistice ale actualei puteri. Eroizarea pogromiștilor, aprecierea afectivă a evenimentelor ca un punct de cotitură cît se poate de pozitiv în istoria noastră, mitologizarea și încîlcirea a tot ceea ce s-a întîmplat, în loc de a fi făcută o analiză detaliată a celor întîmplate în acea zi.

Eu, stimați colegi deputați, voi răspunde la întrebările dumneavoastră doar atunci cînd, în calitate de deputat în Parlament, voi auzi răspunsuri clare și exacte la unele întrebări. Cînd voi auzi aceste răspunsuri nu numai de la dumneavoastră, dar și de la liderii acelor partide politice care astăzi au format guvernarea. Și eu, fiți de acord, am dreptul la o asemenea poziție.

Întrebările mele nu sunt atît de multe la număr.

Prima întrebare. Pot fi oare considerate acele evenimente ca un protest stihinic, odată ce și data, și timpul, și locul evenimentelor au fost anunțate cu mult înainte de către organizatorii protestelor din Piața Marii Adunări Naționale? Dumneavoastră dețineți informații referitor la faptul că Partidul Liberal Democrat în mod regulat organiza flash mob-uri și picheturi cu indicarea datei căderii regimului. Și această dată era 7 aprilie. Dumneavoastră cunoașteți foarte bine că Partidul Liberal Democrat și-a rezervat Piața Marii Adunări Naționale pentru proteste în legătură cu rezultatele alegerilor. De la bun început, organizatorii indicau asupra faptului că se va protesta împotriva falsificării exprimării voinței poporului. Însă organizarea acestor proteste nu numai că s-a făcut înainte ca rezultatele alegerilor să fie anunțate de către Comisia Electorală Centrală, ci și cu o săptămînă înainte de începerea a înseși alegerilor.

A doua întrebare. Dacă organizatorii protestelor au știut că vor scoate tineri pentru asemenea învinuiri grave înaintate puterii, atunci care a fost planul lor? Fiți de acord că ar fi o prostie să afirmăm cum că ei n-au avut nici un plan. Cu ce trebuiau să se finalizeze protestele împotriva falsificării rezultatelor alegerilor? În cererea făcută cu o săptămînă înainte de către PLDM ca să-i fie oferită Piața Marii Adunări Naționale pentru desfășurarea unor proteste era indicat un întreg interval de timp pentru aceste proteste — de la 6 pînă la 20 aprilie. Ce trebuia să se întîmple la 21 aprilie?

A treia întrebare. Experiența așa-numitelor revoluții colorate sau de catifea demonstrează că, pentru revolta poporului în legătură cu alegerile furate, un semnal indicator este aprecierea negativă a respectivelor alegeri de către observatorii internaționali și europeni. În cazul nostru, dimpotrivă, această apreciere a fost pozitivă, alegerile fiind apreciate ca democratice. Oare asta nu înseamnă că pe organizatorii protestelor din capul locului nu-i interesa nu numai însuși faptul caracterului democratic al alegerilor, ci nici opinia instituțiilor internaționale responsabile de monitorizarea și aprecierea procesului electoral? Înseamnă oare asta că acești organizatori, chiar de la bun început, erau pregătiți să realizeze scenariul lor protestatar fără a lua în considerare legea, dreptul și normele europene?

A patra întrebare. Noi ținem minte că au fost făcute numeroase și diferite insinuări referitoare la faptul cum că înșiși comuniștii, într-un mod diabolic, au organizat protestele și pogromurile din 6-7 aprilie. Dar acum organele de cercetare prealabilă și de ocrotire a ordinii de drept se află în mîinile noii puteri. Și pe noi ne interesează de ce nu se continuă cercetarea acelor persoane despre care se știe foarte bine că au fost participante active la evenimentele din 7 aprilie? Eu vorbesc despre așa-numiții stegari care au arborat drapelele UE și ale României pe edificiile Parlamentului și al administrației Președintelui, a celor care, conform numeroaselor date prezentate de cronicile video, i-au comandat pe aceștia. Eu vorbesc despre cei care în mod real au provocat tineretul la pogromuri și asalt. Eu nu înțeleg de ce nu se face anchetarea prealabilă a persoanelor care au dus tratative cu deputați în Parlament în numele protestatarilor. Cine-s acești oameni? Eu nu înțeleg de ce pînă acum n-au fost interogați în calitate de martori toți acei deputați (inclusiv din partea PCRM) care s-au aflat în edificiul blocat al Parlamentului? Sau aceștia sunt martori inutili?

A cincea întrebare. Eu în repetate rînduri am vorbit, și despre asta am vorbit nu numai eu, că, în ziua de 7 aprilie, de la 12 mii de adrese a fost săvîrșit și un atac cibernetic asupra serverului administrației Președintelui țării, prin care a fost provocată scoaterea din funcțiune a acestuia. Toate materialele privind respectiva chestiune, inclusiv lista adreselor de la care au fost săvîrșite aceste operații, se află la Serviciul de Informații și Securitate. Un astfel de atac a fost întreprins și în ziua de 8 aprilie. Specialiștii în domeniu în mod univoc afirmă că asemenea atacuri cibernetice sunt pregătite din timp. Scopul lor e să paralizeze legătura, poșta electronică, să scoată organele puterii din rețeaua Internet. Aceste atacuri la sigur nu seamănă cu un protest stihinic în piață. Întrebarea mea constă în următoarele: de ce în general nu se examinează această probă evidentă de înaltă organizare a evenimentelor din 7 aprilie? Cuiva asta nu-i place? Poate împiedica mitologizarea și eroizarea Marii Revoluții Democratice din aprilie? Îi transformă pe actualii lideri în niște mercenari jalnici și coparticipanți ai unor clienți mai serioși?

A șasea întrebare. O deosebită îngrijorare trezește atitudinea anchetei față de colaboratorii organelor de ocrotire a ordinii de drept. Bineînțeles, nu poate fi exclusă probabilitatea greșelilor, necoordonarea acțiunilor în acea complicată situație, se prea poate, chiar și unele cazuri de neglijență. În același timp, pare absolut cinică, nerușinată și periculoasă dorința de a-i face «țapi ispășitori» pe polițiștii, care, riscîndu-și sănătatea și viața, au făcut tot posibilul pentru a apăra regimul constituțional și ordinea de drept.

În legătură cu asta, aș vrea să aflu dacă dumneavoastră considerați că un asemenea gen de «execuție cetățenească» este admisibil într-o societate democratică? Nu vă pare că o asemenea atitudine față de reprezentanții organelor de ocrotire a ordinii de drept conduce mai degrabă la încordarea în societate, la demoralizarea organelor de ocrotire a ordinii de drept și la nihilism juridic, decît la descoperirea adevărului și restabilirea dreptății?

A șaptea întrebare. Eu nu înțeleg de ce activează această comisie? De ce doar mimează activitatea, odată ce răspunsurile la întrebări de acum sunt date de actuala putere? Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a apreciat evenimentele din 7 aprilie ca «revoluție» și a recunoscut caracterul rațional al jertfelor omenești. Vlad Filat, după cum s-a descoperit, a purtat tratative cu organizația de extrema dreaptă «Noua Dreapta» în ajunul zilelor de 6 și 7 aprilie, înțelegîndu-se dinainte cu privire la participarea membrilor acestei structuri la viitoarele evenimente. Doar acest fapt ar fi fost suficient pentru o citație de la Procuratură. Dar ei nu vor primi asemenea citații. La fel ca și această comisie care demonstrează lipsa de independență și incapacitatea de a progresa cel puțin cu o iotă în elucidarea cauzelor care au provocat tragicele evenimente din 6-7 aprilie.

Iar acum, dacă îmi permiteți, o scurtă concluzie. Iată cum văd eu evenimentele la distanța de un an. Liderii partidelor, prevăzînd evidenta lor pierdere la alegeri, cu o săptămînă înainte de alegeri se pregătesc să-i scoată pe oameni în piață. Ei fac la adresa puterii o învinuire provocatoare de falsificare a scrutinului, știind dinainte că nu va fi nevoie să argumenteze și să demonstreze învinuirea lor. În schimb, o asemenea învinuire le dă un semnal clar celor care vor ieși în piață, și anume: cu actuala putere se poate face orice vrei! Pe organizatori deloc nu-i interesează însuși faptul cum se vor desfășura alegerile în realitate. Pe ei nu-i interesează nici opinia observatorilor internaționali, nici însuși aspectul juridic al acțiunilor pe care le pun la cale. Și asta deoarece planul lor nu prevedea desfășurarea evenimentelor în albia legii. Pe dumnealor nu i-a oprit nici opinia observatorilor internaționali, nici lipsa datelor pe care urma să le prezinte CEC. În spatele lor se aflau cei care au organizat atacurile cibernetice asupra serverelor instituțiilor de stat, cei care erau gata să înceapă un pogrom și să-l prezinte ca pe o revoluție. Adică, toate pierderile vor fi date pe seama războiului.

 

Dar nu a fost să fie așa. Scenariul a eșuat.

Și totuși, astăzi, aflîndu-se de acum la guvernare, ei se mîndresc cu ceea ce s-a întîmplat. Se mîndresc cu faptul că președintele României, Traian Băsescu, numește pogromul din 7 aprilie revoluție. Dar există un mic detaliu care continuă să rămînă pe agendă. Inclusiv în activitatea acestei comisii. Marele pogrom din aprilie a început cu o mare minciună — despre alegerile furate. Peste un an, regimul liberal n-a prezentat nici măcar o singură probă care să adeverească această oribilă și provocatoare învinuire. Iar mincinoșii și provocatorii comandă țara, vorbesc despre democrație și jertfele ei. E timpul să fie pus capăt acestei situații.

Pînă cînd ei nu-și vor cere iertare pentru înșelăciunea lor, pînă cînd nu vor răspunde, inclusiv în fața acestei comisii, la întrebările pe care dumneavoastră le-ați auzit chiar acum, nu putem fi siguri de viitorul nici al democrației noastre, nici al independenței noastre. Este periculos să trăim conform principiilor «pierderile pot fi date pe seama războiului» și «învingătorii nu sunt judecați». Învingătorii sunt judecați. Mai cu seamă în cazurile în care este vorba despre cei care au încercat să iasă învingători ai democrației.