CE COMEMOREAZA MOLDOVENII PE 7 APRILIE – „OMUL-STAT”?
РУС. MOLD.
» » » CE COMEMOREAZA MOLDOVENII PE 7 APRILIE – „OMUL-STAT”?

CE COMEMOREAZA MOLDOVENII PE 7 APRILIE – „OMUL-STAT”?

12-04-2016, 20:24
Просмотров: 1 386
  
Версия для печати   
CE COMEMOREAZA MOLDOVENII PE 7 APRILIE – „OMUL-STAT”?Indemn la obiectivitate si onestitate (Analiza)

 

 

În cele ce urmează, iau în consideraţie şi propria experienţă din zilele de 21, 22 Decembrie 1989 şi cele care au urmat, adică ziua de dinaintea şi cele de după răsturnarea regimului dictatorial comunist al lui Nicolae Ceauşescu.


Atunci, din instinct şi sub impulsul omului neînvăţat să particip la revoluţii, am ieşit în centrul Bucureştiului dornic să particip la nimicirea unui regim despotic. Chiar am crezut că sunt un revoluţionar, dar asta a durat pînă în după-amiaza zilei de 22 Decembrie. Atunci am înţeles că este o lovitură de stat a Securităţii şi a nomenclaturii comuniste din eşalonul al doilea, motiv pentru care am strigat „jos Ion Iliescu!” şi am devenit opozantul noii Puteri neocomuniste. Măcelul care a urmat a „legitimat” temporar instalarea în fruntea României a criminalului Ion Iliescu şi a camarilei lui securisto-comuniste.

Am convingerea că în RM singurele ieşiri spontane la demonstraţii împotriva puterii comuniste sovietice au fost cele de pînă în 1991. Ca şi în România, independenţa RM a fost administrată de aceleaşi vechi structuri comuniste şi KGB-iste. Cu mincinoasele sloganuri proeuropene sau pro-româneşti ale unora dintre lideri, RM a rămas încremenită în aceeaşi administrare de după 1991. Evenimentele din 7 Aprilie 2009 au fost dorite de unii artizani din umbră să fie similare cu cele din 21-22 Decembrie 1989 din România, numai că a ieşit doar o caricaturizare a acelora.

 

„Aşteptări” româneşti

„Serviciile noastre au băgat o groază de bani în revoluţia din 7 Aprilie pentru ca pro-românii să se declare moldoveni şi limba de stat să fie tot cea moldovenească”, notează istoricul român Ionuţ Ţene. Citind acestea, îmi amintesc că numeroşi jurnalişti români şi cameramani de televiziune nu s-au reîntors în România după alegerile din 5 Aprilie, a doua zi, cînd se ştia că PCRM cîştigase alegerile, iar prelungirea deplasării lor la Chişinău, în mod normal şi din perspectivele unor cheltuieli de cazare aparent nejustificate, părea a avea rosturi suplimentare. Parcă aşteptau ceva, parcă erau informaţi că urmează să se întîmple ceva deosebit, iar aşteptările „le-au fost răsplătite”, pe 7 Aprilie.

 

Ştirile şi imaginile transmise de către jurnaliştii români televiziunilor din România creau senzaţia că aveau drept reper sau voiau să copieze „la indigo” zilele de 21-22 Decembrie 1989 din Bucureşti. Delirul jurnalistic ajunsese pînă acolo încît se vorbea despre un elicopter care urmează ca să-l ia pe fostul preşedinte Vladimir Voronin de pe clădirea Preşedinţiei, la fel cum se întîmplase cu Ceauşescu pe 22 Decembrie 1989, că au murit 1, 2, 3, 4 protestatari etc. Este clar că un astfel de scenariu apocaliptic convenea de minune strict unora din România.


În acest context, trebuie să punctăm faptul că o parte „activă” a protestatarilor nu a făcut parte din categoria „îngerilor”. Au existat grupuri bine pregătite şi coordonate a căror misiune a fost aceea de a ataca forţele de ordine, de a le provoca să intervină cu brutalitate împotriva manifestanţilor, de a atrage de parte lor şi alţi protestatari spre a deveni violenţi, toate acestea în scopul generalizării stării conflictuale.


Fiind contactat telefonic de un post de televiziune din Bucureşti, într-o transmisiune în direct, îmi amintesc că am vorbit despre o tentativă de lovitură de stat şi că aşa-zişii revoluţionari au nevoie de cel puţin un mort, doi sau trei pentru ca iniţiatorii conflictului să se ascundă sub un paravan revoluţionar. Într-un final dramatic, l-au avut pe bietul Valeriu Boboc, care probabil că, dincolo de moarte, regretă amarnic că s-a rătăcit într-o seară atît de tîrzie şi a devenit victima inutilă a unui scenariu tragic.

 

O victorie anticomunistă prin fraude 

PCRM, începînd cu anul 1998, a fost permanent partidul care a cîştigat alegerile majoritar în RM. Alegerile din 2001 şi cele din 2005, au fost cîştigate democratic de către PCRM în ambele scrutine. La alegerile din 5 Aprilie 2009, cu toată propaganda anti Voronin şi anti PCRM, susţinută puternic din Vest, comuniştii au cîştigat 60 de mandate de deputaţi în Parlament. Deşi există bănuieli întemeiate că anume comuniştilor li s-au furat mandate suplimentare, tot ei au fost acuzaţi că ar fi falsificat alegerile. După ce actualii guvernanţi au ajuns la Putere, n-au avut absolut nici o probă care să demonstreze că PCRM falsificase alegerile din 5 Aprilie, deşi ar fi fost teribil de interesaţi s-o facă. N-au făcut-o pentru că tocmai ei sunt cei care au reuşit să-şi subordoneze controlul asupra numărării voturilor, la cele două alegeri parlamentare din 2009 şi la alegerile din 2010.


Aşadar, pînă în 2009, RM a avut o guvernare majoritară a PCRM legitim aleasă. Începînd cu 2009 şi pînă astăzi, după 4 alegeri parlamentare, dintre care două au fost anticipate, nici un partid, fie de Stînga sau de Dreapta, care a contestat guvernarea comunistă timp de 8 ani, nu a reuşi să cîştige majoritar alegerile parlamentare. Consecinţa acestei neputinţe politice a „anticomuniştilor” o tot simte extrem de dureros întreaga populaţie a ţării în ultimii şase ani.

Afirm cu toată convingerea că pe 7 Aprilie 2009 am asistat la debutul violent al unei lovituri de stat, care a fost finalizată… electoral, în 2010, cînd noii guvernanţi de atunci şi, parţial, cei de astăzi i-au „înfrînt definitiv” pe comunişti printr-o fraudă electorală „asistată din Vest”. Oricît de mult i-ar durea pe cei care au participat la acele evenimente, suntem nevoiţi, de dragul adevărului, să constatăm că pe 7 Aprilie 2009 nu a fost nici un fel de revoluţie la Chişinău. A fost o revoltă violentă bine controlată de iniţiatorii din umbră, cu tineri şi alţi participanţi abil manipulaţi şi stimulaţi din timp, în proteste pregătitoare.


În organizarea şi întreţinerea evenimentelor din 7 Aprilie 2009 au fost implicaţi absolut toţi liderii politici care au ajuns ulterior la guvernare, cîţiva „lăturaşi” politici extraparlamentari şi unii lideri ai PCRM. Singurul neimplicat în organizarea acestor  evenimente a fost, fireşte Vladimir Voronin. În realitate, toată violenţa a fost îndreptată împotriva lui Voronin, nu neapărat şi a PCRM. Spre dezamăgirea unora dintre organizatori, Voronin a gestionat corect situaţia şi a cedat Puterea democratic, constituţional, chiar dacă acest lucru i-a nemulţumit pe unii din anturajul său.


Decimarea ulterioară a PCRM a survenit la dorinţa lui Vladimir Plahotniuc, care a demonstrat, pe parcurs, şi vedem şi astăzi că-şi doreşte puterea absolută în RM şi chiar o şi are acum, iar faptul că Voronin nu s-a retras de la cîrma PCRM constituia un real pericol politic pentru el.

 

Transferul de Putere 

Este inimaginabil pentru cineva că Voronin ar fi putut da ordin poliţiştilor să-i schingiuiască pe cei reţinuţi în timpul şi după terminarea revoltelor. Aici, pur şi simplu, este vorba despre excesul criminal de zel al unora, ca parte a unui sistem pe care nu vroiau să-l părăsească forţat. La fel a fost şi în cazul acelor judecători nemernici care au rostit sentinţe de condamnare a protestatarilor în Comisariatele de Poliţie.


Nici o guvernare nu predă Puterea de bună voie atunci cînd este motivată într-un fel sau altul, iar aici vă propun să punem în oglindă atitudinea guvernării PCRM de pînă în 2009 şi cea a coaliţiei de după 2009. Vladimir Voronin, înaintea şi după alegerile din 5 Aprilie 2009, era conştient că există o conspiraţie internă şi externă de îndepărtare a sa de la Putere. Felul în care s-a comportat după alegeri şi părăsirea fotoliului de şef al statului la termenul expirării mandatului, deşi Constituţia îi permitea exercitarea funcţiei pînă la alegerea noului preşedinte, demonstrează că a evaluat corect conjunctura de atunci.


Mai mult decît atît, dacă ar fi fost animat de instincte dictatoriale, ar fi putut forţa nota lejer cu cele 60 de mandate obţinute la alegerile din 5 Aprilie şi ar fi făcut exact sau mult mai multe decît au făcut guvernanţii de după 2009, aceştia chiar şi cu doar 51-52 de mandate majoritare. Un pretext ar fi fost chiar evenimentele din 7 Aprilie 2009. S-a retras întrucît a intuit că dincolo de conspiraţia îndreptată împotriva sa existau grupuri trădătoare chiar şi în propriul partid, fapte demonstrate ulterior.


Dacă Voronin a gestionat cu chibzuinţă evenimentele din 7 Aprilie, nu la fel s-a întîmplat şi în cazul angajaţilor sistemului, iar aici este vorba despre SIS, condus la acea vreme de către Artur Reşetnicov, MAI şi judecătorii implicaţi în rostirea unor sentinţe în Comisariatele de Poliţie. Dacă Voronin şi-a acceptat plecarea de la guvernare, angajaţii sistemului au recurs la violenţe şi abuzuri de teamă că vor rămîne fără funcţii, o teamă animalică de călăi, stupidă şi paranoică, am spune.

 

Torţionarii din 7 Aprilie, în slujba anticomuniştilor şi guvernanţilor de astăzi 

Aici intervine un paradox! „Legitimitatea revoluţionară” a revoltelor din 7 Aprilie nu a fost dată atît de numărul de protestatari, de devastările instituţiilor de stat, cît a fost accentuată de maltratările şi condamnările abuzive din Comisariatele de Poliţie şi, generic, de moartea lui Valeriu Boboc. În acest context, toate aceste abuzuri au reprezentat un pachet de servicii extraordinar de favorabil profitorilor care au venit la guvernare după 2009.


Doar în această conjunctură oamenii trebuie să înţeleagă că acestea sunt secretele pentru care absolut toţi torţionarii, procurorii şi judecătorii celor arestaţi abuziv nu au fost pedepsiţi. Mai mult decît atît, pe parcursul ultimilor 6 ani, mulţi dintre torţionarii, procurorii şi judecătorii care i-au reprimat pe protestatarii arestaţi au fost avansaţi în diferite funcţii. Tot în această conjunctură, oamenii trebuie să înţeleagă de ce guvernanţii de după 2009 nu doresc să se afle adevărul despre 7 Aprilie, de ce a existat o Comisie de cercetare a acelor evenimente care nu a dat nici un răspuns şi de ce fostul ei preşedinte, Vitalie Nagacevschi, a fost „privatizat”, în calitate de avocat, de către Vladimir Plahotniuc, actualul stăpîn al RM. Adiţional, să nu uităm că fostul comunist şi actualul democrat Marian Lupu nu spune nici astăzi cum şi de ce a distrus Declaraţia de Independenţă a RM în ziua de 7 Aprilie 2009.


Atunci, în 2009, Voronin a renunţat paşnic şi constituţional la Putere, dar componente ale sistemului represiv s-au opus cu violenţă, iar asta nu la ordinul lui Voronin. Cu toate acestea, guvernarea comunistă şi toate structurile acesteia au fost nevoite să renunţe totuşi la Putere şi funcţii. E drept că cei mai numeroşi exponenţi ai sistemului de guvernare comunist s-au aliat noilor guvernanţi, cu precădere Partidului Democrat.

 

Apogeul evenimentelor din 7 Aprilie: Plahotniuc mai puternic şi mai bogat decît RM 

Acum, în 2016, cînd actualii guvernanţi nu au absolut nici o legitimitate, după ce au adus ţara în dezastrul în care se află, iar majoritatea populaţiei doreşte plecarea lor masivă de la guvernare, constatăm că voinţei majoritare a poporului i se opune atitudinea dictatorială a unei singure persoane, Vladimir Plahotniuc, care stăpîneşte RM aşa cum conduce Kim Jong-un Coreea de Nord. Deşi putea pentru că avea legitimitate şi adeziune populară majoritară, Voronin nu s-a încăpăţînat să rămînă la Putere doar pentru a nu fi suspectat de abuzuri constituţionale.


Deşi nu are nici o funcţie oficială în stat, Plahotniuc a pus stăpînire pe această ţară, transformînd-o într-un stat mafiot şi ostil tuturor valorilor, principiilor şi normelor legale europene. Constatăm, aşadar, că Voronin şi PCRM, avînd legitimitate, nu au ţinut statul în captivitate personală, iar 7 Aprilie 2009 a avut rostul final ca statul să se mafiotizeze şi să ajungă în captivitatea oligarhică a lui Plahotniuc.


Acum nu ne rămîne decît să comparăm modul legal în care a renunţat la Putere Voronin, incluzînd aici chiar şi rezistenţa agresivă a SIS şi MAI din 7 Aprilie 2009, cu sistemul mafiot şi abuziv condus de Plahotniuc şi care nu concepe să renunţe la controlul absolut asupra RM cu nici un preţ. Spre deosebire de Voronin, Plahotniuc stăpîneşte ilegal întregul stat, are propriile structuri paramilitare de protecţie, rezistenţă şi contraofensivă, conduce personal, din umbră, structurile de securitate, juridice, de anchetă şi de represiune ale statului, deţine controlul mediatic absolut asupra întregii ţării şi îşi poate elimina cu uşurinţă absolut orice oponent care i-ar ameninţa poziţia de dictator absolut. Unele componente ale structurilor comuniste au rezistat cu duritate doar o scurtă perioadă de timp, în timp ce structurile mafiote ale actualei guvernări subordonate oligarhului sunt potrivnice întregului popor, nu doar unui grup oarecare de protestatari. În care tabără sunt cei mai mari criminali? Componentele dure şi abuzive ale guvernării comuniste se opuneau unei tentative de lovitură de stat, iar cele actuale au distrus şi compromis definitiv o întreagă ţară.


Pe vremea guvernării comuniste, spre a fi demonizat, se spunea că nici o frunză nu se mişcă în RM fără ştirea lui Voronin. La modul real, astăzi, putem spune că nici o respiraţie a vreunui moldovean nu scapă monitorizării sofisticatelor tehnologii de ascultare şi imprimare ale lui Plahotniuc. Se pare că nu este folclor atunci cînd se afirmă că oligarhul a ridiculizat statul RM nu doar prin aceea că l-a mafiotizat, ci prin faptul că, în structurile sale, l-a făcut mai slab decît propriile sale structuri particulare, iar aici este vorba despre serviciile de informaţii, de apărare şi atac paramilitar, de control şi oprimare a adversarilor şi, nu în ultimul rînd, pentru că el, Plahotniuc, este mai bogat şi mai puternic decît statul Republica Moldova. La asta au visat tinerii manipulaţi pe 7 Aprilie 2009? Nu-i aşa că tinerii din RM sunt condamnaţi să semene cu cei care-i induc în eroare? Dar ce ne facem cu „tinerii curaţi” care îl susţin pe Plahotniuc? Oare ei aparţin actualelor realităţi ori sau născut deja morţi într-o lume apusă de mult?

 

Ce ştiu moldovenii despre 7 Aprilie şi fac ei în această zi 

Pentru marea majoritate a moldovenilor, 7 Aprilie nu înseamnă nimic. Pentru cei mai mulţi, această dată le aduce o undă de regret, de nostalgie după stabilitatea guvernării comuniste, iar aceasta în contrapondere cu marea farsă proeuropeană a ultimilor 6 ani, după jafurile naţionale de proporţii şi sărăcirea fără precedent a ţării şi, deci, a tuturor moldovenilor.


De 7 Aprilie îşi mai amintesc participanţii la acele evenimente, neîmpăcaţi cu gîndul că au fost înşelaţi, că au fost victimele sacrificate ale unui scenariu diabolic, chiar dacă o recunosc sau nu. Multora încă le mai place să creadă  că chiar au fost revoluţionari şi au participat la o revoluţie în toată regula – o situaţie de-a dreptul tragi-comică! Revoluţia, în sine, presupune schimbarea unui sistem social cu altul mai reformator din absolut toate punctele de vedere. 7 Aprilie 2009, însă, a schimbat o guvernare aleasă democratic cu o guvernare de coaliţie care a aruncat statul într-o captivitate mafiotă.


Cei care au complotat pentru înlăturarea lui Voronin de la Putere au eşuat pentru că nu au fost capabili să construiască şi o alternativă politică temeinică şi benefică pentru acest popor. Au înţeles asta mai tîrziu, dar de plătit – plăteşte poporul, nu cei care au regizat o schimbare de dragul schimbării, o schimbare care a adus RM în haosul actual.


Din lipsă de evenimente mai notabile, de 7 Aprilie îşi mai amintesc ziarele şi televiziunile, care organizează în această zi dezbateri interminabile şi sterile. Cine  şi unde să spună adevărul despre aceste evenimente dacă nimeni nu este interesat? Deocamdată, adevărul despre evenimentele din 7 Aprilie este controlat strict tot de către cel care conduce din umbră şi acest stat, care îl controlează informaţional la cel mai absolut mod cu putinţă.


În concluzie, mascarada tragică din 7 Aprilie 2009 a fost regia malefică a unora care s-au jucat cu viitorul RM, nu a fost nici măcar aparenţa unei revoluţii, iar încununarea de astăzi a revoltelor de atunci demonstrează că este o dată care nu va intra în istorie nici măcar prin frauda cu care liderii politici profitori care s-au înălţat la Putere pe seama acestor momente! Nu-i aşa că în ziua de 7 Aprilie ar trebui să privim neputincioşi şi revoltaţi cortina neagră care s-a tras peste Republica Moldova, o cortină care separă această ţară de întreaga lume civilizată a Europei democratice şi prospere?


Autor: Mihai CONŢIU (Moldova Suverană)скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: