Cale scurtă, sfîrşit umil

Trădătorii au viaţă scurtă. De regulă, cumpărătorii lor îi aruncă imediat ce-i folosesc

Acum mai bine de o lună, 14 deputaţi din partea PCRM au anunţat că părăsesc fracţiunea parlamentară pentru «a-şi dezlega mîinile» cu scopul de a îndeplini propriile promisiuni electorale, ceea ce nu puteau să facă, pînă la acel moment, din cauza «implicării lor în jocurile politice ale conducerii partidului».

Ei bine, de la acea vreme pînă în momentul editării actualului număr al Ziarului «Comunistul» s-au scurs 46 de zile. În această perioadă, din cîte s-a aflat şi din presă dar şi din informaţiile publicate în reţelele de socializare, transfugii au reuşit cam următoarele: în primul rînd — şi-au făcut selfie pe fundalul oraşelor europene şi staţiunile balneare; în al doilea rînd — au ros uşa Curţii Constituţionale şi s-au plîns pe preşedinte care şi-a permis să nu propună candidatura care i s-a indicat la şefia Guvernului; în al treilea rînd — să semneze două petiţii consecutive în susţinerea a doi candidaţi diferiţi, dar ambii din partea Partidului Democrat; în al patrulea rînd — să-l testeze pe Pavel Filip după care să voteze pentru el în Parlament; în al cincilea rînd — să părăsească pe ascuns sediul Legislativului în seara zilei de 20 ianuarie, evitînd în acest fel furia cetăţenilor. Şi toate astea pentru «asigurarea unei vieţi prospere» pe care au obţinut-o cei 14 trădători spre marea lor ruşine.

* * *

Cinci realizări enumerate — nu este oare un rezultat demn pentru cei care au declarat că odată ce deţin mandatul alegătorilor nu doar că «sunt în drept, dar şi obligaţi să întreprindă măsuri radicale şi concrete care să ofere şansa de a readuce Republica Moldova la viaţă normală»!

Totodată, în această perioadă a devenit clar că majoritatea cetăţenilor — cei care măcar cîteodată atrag atenţia asupra repertoriului circului politic moldovenesc, manifestă faţă de aceşti 14, în cel mai bun caz, un sentiment de profund dispreţ. În cel mai rău caz — nu ar fi împotrivă, cum să zice, să intre n contact nemijlocit cu ei. Aşa cum s-a întîmplat cu Mihai Ghimpu în ziua în care Guvernul Filip a fost învestit de Parlament. Nu este oare aceasta o recunoştinţă meritată din partea alegătorilor!

Proverbul «Duşmanul duşmanului meu îmi este prieten» în cazul dat, al «celor 14» nu funcţionează. Adepţii partidului Comuniştilor dar şi reprezentanţii fan cluburilor antagoniste manifestă aceleaşi sentimente faţă de ei. Este reprezentativ faptul că pînă şi reporterii renumitelor surse media de buzunar ignoră cu desăvîrşire cei 14 transfugi, nu-i interesează nici comentariile, nici opiniile şi nici estimările lor.

Între timp, mai există şi o altă categorie de cetăţeni, care dacă nu justifică acest gen de trădare, nici nu se grăbesc să critice vehement gestul. În raport cu majoritatea absolută menţionată, această categorie, este, respectiv, în minoritate absolută.

După cum s-a constat, asemenea oameni sunt şi în rîndul electoratului partidului Comuniştilor. Ei trebuie «să se clarifice în aceste acţiuni», ei ar vrea să ştie «motivele»; unii consideră că «fiecare are dreptul la propria opinie», alţii au căzut în disperare şi au crezut că «în teritorii oamenii au pierdut încrederea în partid»…

* * *

Să ne clarificăm, deci să ne clarificăm. Însăşi părăsirea fracţiunii reprezintă în sine un demers public ce vizează în mod clar subminarea încrederii în nucleul partidului, esenţa trădării necondiţionate.  Acest lucru este clar! Oricare ar fi motivele şi cauzele cu care s-a încercat acoperirea acestui gest.

În ceea ce priveşte dreptul la propria opinie — nimeni nu a anulat acest drept, nimeni nu a somat pe nimeni să meargă împotriva conştiinţei sale. Cu atît mai greu este să ne imaginăm un acest gen de somaţie împotriva oamenilor care au conştiinţă şi ruşine.

Chiar şi cel mai neînsemnat comentator politic din Moldova cunoaşte că Partidul Comuniştilor nu este o adunătură de anarhişti, cu atît mai mult, fracţiunea PCRM nu activează în baza moftului cuiva. Sistemul colectiv de luare a deciziilor, elaborat demult şi care şi-a demonstrat deja funcţionalitatea, conţine cîteva etape obligatorii şi imperative. Şi ce nu ar spune «experţii», care, în ultima perioadă, s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie, în PCRM este exclusă varianta unui singur vot care prevalează majoritatea voturilor. Însă, asta deloc nu exclude posibilitatea de exprimare a opiniilor contrare, chiar dacă ele nu corespund poziţiei majorităţii. Dimpotrivă, examinarea problemelor din puncte de vedere diferite este salutată. Însă, din moment ce opinia majorităţii a fost elaborată, fii bun şi respect-o. Sau pleacă ca o persoană onestă. Plecări de această natură au fost, evident, trădarea «celor 14» nu se înscrie în această categorie.

Ei nu au plecat pentru că poziţia lor nu a coincis cu decizia colectivă. O asemenea decizie nu a existat pentru că nu au fost trecute toate etapele corespunzătoare. Ei nu au plecat pentru că conducerea partidului «i-a impus să participe în jocurile politice» pentru că înşişi ei erau conducerea formaţiunii. Totodată, ei cunosc foarte bine cazuri cînd preşedintele PCRM, pe care practic l-au acuzat deschis de autoritate şi samavolnicie, s-a supus deciziei colective chiar dacă aceasta nu corespundea cu propria lui opinie.

În sfîrşit, ei nu au plecat pentru a îndeplini «promisiunile lor electorale» din simplu motiv că ei nu au făcut promisiuni personale în faţa alegătorilor. Există programul electoral al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova din care făceau parte şi «cei 14» şi pe care i-a susţinut sute de mii de oameni în alegeri. Datorită Partidului Comuniştilor şi alegătorilor, «aceştia» s-au făcut deputaţi. De aceea, «promisiunile anterioare» — consolidarea statalităţii, neutralităţii, soluţionarea problemelor social-economice, asigurarea unui trai decent pentru fiecare cetăţean al Republicii Moldova — puteau fi onorate doar alături de PCRM pentru că aceste sarcini sunt trasate în programul formaţiunii. Cei cărora s-au vîndut «cei 14» nu au sarcini similare în programul lor. Există altceva, care se obţine prin altfel de metode şi care nu vin să aducă bunăstare poporului.

* * *

Din acest moment, trădarea fiecăruia din grupul «celor 14» se transformă în trădarea lor comună — a partidului, a electoratului de stînga şi, în mare parte, a intereselor statului.

Însă, trădătorii au viaţă scurtă — în cazul dat viaţa politică, iar sfîrşitul — umil. De regulă, cumpărătorii lor îi aruncă de îndată ce-i folosesc. Doar din această perspectivă putem vorbi despre un anumit beneficiu pentru popor.

Apropo

Uzurpare evidentă

La ora actuală, în cazul dezertărilor parlamentare, introducerea noţiunii de «uzurpare a mandatului de deputat» a devenit mai mult decît actuală Majoritatea «turiştilor politici» parlamentari deţin mandate pe care le-au obţinut în alegeri nu datorită lor şi nici măcar datorită organizaţiilor teritoriale pe care le-au condus.

În rezultatul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, au fost declarate valabile 1 598 518 de voturi. Cota unui mandat de deputat în parlament presupune 15 827 de voturi.

Reieşind din aceste date, în cadrul alegerilor parlamentare din 2014, rezultatul a 8 transfugi arată cam aşa:

1. Banicov Alexandru, sectorul Botanica, municipiul Chişinău — pentru PCRM au votat 12 497 de persoane, ceea ce corespunde cu 0,8 dintr-un mandat integru de deputat.

2. Serghei Stati, sectorul Rîşcani, municipiul Chişinău — 11 623 de voturi — 0,7 din mandat;

3. Mîndru Victor, sectorul Centru, municipiul Chişinău — 7 416 voturi — 0,5 din mandat;

4. Vitiuc Vladimir, municipiul Bălţi — 8 721 voturi — 0,55 din mandat;

5. Gudumac Elena, raionul Glodeni — 5 028 de voturi — 0,3 din mandat;

6. Gorilă Anatlolie, raionul Cahul — 9 424 de voturi — 0,6 din mandat;

7. Porcescu Petru, raionul Străşeni, 7 465 de voturi — 0,55 din mandat;

8. Zagorodnîi Anatolie, raionul Hnceşti — 7 995 de voturi — 0,5 din mandat.

Respectiv, niciunul dintre foştii prim-secretari ai comitetelor raionale de partid enumeraţi mai sus nu au muncit în timpul campaniei pentru parlamentare pentru aşi merita mandatul de deputat în măsură deplină. 

Iuri Dzeatcovschi