Realităţile zilei de astăzi
РУС. MOLD.
» » Realităţile zilei de astăzi

Realităţile zilei de astăzi

4-03-2016, 12:33
Viziuni: 1 496
  
Versiunea de tipar   
Realităţile  zilei de astăziVladimir Voronin: «Soluţionarea problemelor ţării putea demonstra că cei care guvernează au conştiinţă şi capacităţi».


Miercuri, 2 martie, a avut loc conferinţa de presă susţinută de preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, cel de-al treilea preşedinte al ţării, Vladimir Voronin. La conferinţă au participat, de asemenea, deputatul în Parlament, vicepreşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe – Oleg Reidman şi deputatul în Parlament, preşedintele Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, Oxana Domenti.

 

În cadrul conferinţei de presă, reprezentanţii PCRM au abordat situaţia social-economică din ţară, în special, situaţia în economie, sfera ocrotirii sănătăţii şi cultură.

 

«Ghetoul moldovenesc»

 

După cum a remarcat Vladimir Voronin, reieşind din situaţia în care se află astăzi Moldova, supuşii, care se află temporar la guvernare şi încearcă să conducă ţara, nu sunt interesaţi de nimic. În legătură cu acest fapt, cel de-al treilea preşedinte al ţării a reamintit despre sferele de importanţă vitală cărora statul le acorda atenţie prioritară în timpul guvernării comuniştilor. În special, este vorba despre dezvoltarea satului moldovenesc pentru că «aici sunt tradiţiile noastre, demografia, pămîntul, producţia».

 

«Programul «Satul Moldovenesc» a fost elaborat în decembrie 2004. Deja după primii doi ani, realizarea programului a dat rezultate palpabile şi a demonstrat viabilitatea lui. În anul 2005, în cadrul realizării programului, au fost valorificate 1,7 miliarde de lei. Aceşti bani au fost investiţi în telefonizarea, gazificarea şi aprovizionarea cu apă a localităţilor rurale din toată republica. În anul 2006, pentru realizarea programului «Satul Moldovenesc» s-a alocat circa 2 miliarde de lei: pentru spitale, ambulatoriile săteşti, grădiniţe, instituţii de învăţămînt, şcoli ş.a.m.d. Toate aceste lucruri au fost realizate din contul surselor proprii, practic, în lipsa finanţării externe», a subliniat preşedintele PCRM.

 

În 2009, odată cu venirea la putere a Alianţei «pentru integrare europeană», are loc o profanare totală a satului din partea guvernării. De exemplu, dacă pînă în 2009, peste 100 de mii de agricultori şi asociaţii ţărăneşti aveau acces la subsidii, în timpul guvernării alianţei, numărul beneficiarilor este de cel mult 4-5 mii. Dacă cheltuielile sumare din bugetul de stat pentru necesităţile procesului de producţie în agricultură au crescut de la 86 de milioane în 2001 pînă la 1,2 miliarde în 2008, atunci, după anul 2010, se atestă o dinamică inversă, iar acest indice s-a prăbuşit pînă la suma simbolică de circa 300 de milioane de lei.

 

«Actuala guvernare a pus satul moldovenesc în situaţia deţinuţilor din ghetouri – case părăsite, drumurile lipsesc, au fost închise şcoli şi spitale. Respectiv, apare problema demografică, dar şi multe altele. Sătenii nu sunt în stare să-şi realizeze producţia. În 2014, acţiunile negîndite ale guvernării «proeuropene» moldoveneşti au dus la degradarea relaţiilor economice bilaterale cu Rusia. Piaţa rusă s-a închis. În locul acesteia, autorităţile flutură cu o hîrtie care se cheamă Acordul de Asociere.

 

Însă, această hîrtie nu-i ajută pe producătorii moldoveni să substituie volumul exportului în Est cu ritmul înalt de creştere a volumului de exporturi spre UE», a subliniat Vladimir Voronin.

 

«Există oare o cale de soluţionare a acestei probleme», l-au întrebat jurnaliştii pe Vladimir Voronin. «Soluţia este conştiinţa şi capacităţile celor care guvernează. La urma urmei, pentru ei a votat Parlamentul, ei au depus jurămîntul, să se apuce de treabă. Însă, miniştrii nu au idei proaspete şi asta pentru că formarea Guvernului după principii politice este un act de idiotism absolut», a răspuns liderul PCRM.

 

Puterea nu are nevoie de cultură

 

Cît priveşte sfera culturii, Vladimir Voronin a adus un exemplu legat de lista domeniilor în învăţămîntul profesional elaborată de Ministerul de profil în conformitate cu Codul Educaţiei. După cum a remarcat cel de-al treilea preşedinte al Republicii Moldova, în această listă au mai rămas doar trei specialităţi din domeniul culturii – «vocal», «coregrafie» şi «interpretare instrumentală».

 

«Specialităţile care au existat anterior – «Dirijor de cor» şi «interpret de cor», «culturolog», «pictor» nu mai prezintă interes pentru stat. Motivele: «bibliotecile şi-au trăit traiul, o casă de cultură poate deschide şi o persoană fără studii, aceste specialităţi nu se regăsesc în lista specialităţilor din Europa», a remarcat Vladimir Voronin.

 

De asemenea, Vladimir Voronin a atras atenţia asupra faptului că în anul de învăţămînt 2016-2017 va scădea brusc rata de înmatriculare în instituţiile medii de specialitate în sfera culturii. În particular, planul de înmatriculare pentru colegiul din Soroca, în care vor rămîne doar două din cele şapte specialităţi existente astăzi, este de 19 persoane (8 şi 11 pentru fiecare specialitate), fapt care, peste trei ani, va duce la închiderea colegiului.

 

«Colegiul din Soroca, care şi-a început activitatea în anul 1940 – după instalarea puterii Sovietice în Moldova, timp de 75 de ani, a pregătit peste 15 mii de specialişti, care activează în calitate de bibliotecari, dirijori, conducători de cor şi colective folclorice, tarafuri, orchestre duhovniceşti, specialişti în domeniul culturii în cadrul administraţiilor publice locale. Anul trecut, Parlamentul Republicii Moldova a declarat sărbătoare naţională Ziua portului naţional; cămaşa moldovenească brodată se propune de a fi inclusă în lista patrimoniului cultural protejat de UNESCO, iar Guvernul pune cruce pe cultura moldovenească», a concluzionat preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, cel de-al treilea preşedinte al ţării, Vladimir Voronin.

 

Supravieţuire fără buget

 

Deputatul Oleg Reidman, vicepreşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, a descris situaţia din acest sector în care s-a pomenit ţara. «Nici chiar statistica de stat, care potrivit unei glume răspîndite, costă mai puţin decît minciuna neruşinată, nu mai este capabilă să acopere acţiunile stîngace ale guvernării din 2010 încoace», a remarcat el. «În acest sens, actualul Guvern sub conducerea lui Pavel Filip, nu se deosebeşte de cabinetele precedente», a continuat Reidman.

 

Deşi suntem, deja, în luna martie, bugetul de stat, bugetul consolidat, public, naţional nu există încă. În baza căror principii va fi format acesta, care este politica bugetar-fiscală a ţării – opinia Guvernului în acest sens nu a fost prezentată, deocamdată, Parlamentului. Rapoartele oficiale denotă cum lucrează Guvernul în ceea ce priveşte executarea bugetului. Dacă în 2013, la partea venituri, bugetul nu a fost executat cu peste 100 milioane de lei, atunci, în 2014, acest indice a fost de 500 milioane. Cheltuielile bugetului în 2013, 2014 şi în primele 9 luni ale anului 2015, rămîn cu mult în urma executării pe venituri. Unde se duc banii, chiar şi cei care se reuşesc a fi colectaţi?

 

«Cheltuielile bugetare înseamnă salarii, pensii, indemnizaţii, investiţii, subvenţii ş.a.m.d. Iată ce nu s-a executat la modul real», a subliniat Reidman.

 

Anul trecut, creditarea activităţii economice a fost de circa 3 miliarde de lei, mai puţin decît anul 2014, iar această tendinţă în scădere se observă permanent.

 

«În ceea ce priveşte perspectivele actualului Guvern», a continuat economistul – «acele documente publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor, care nu au fost, încă, aprobate de Guvern, nu denotă faptul că economia noastră va primi un impuls pe măsură pentru a se dezvolta. Politica fiscală, propusă, astăzi, de Ministerul Finanţelor poartă un caracter restrictiv (exercită presiune). Acest lucru se referă la impozitele directe şi la impozitele indirecte». În opinia lui Reidman, această politică a fost adoptată sub influenţa donatorilor externi. «De aceea, atunci cînd aceste documente vor ajunge în Parlament, fracţiunea noastră va avea o poziţie foarte dură în raport cu acestea. Pentru ca bugetul Republicii Moldova să fie orientat spre necesităţile interne ale ţării», a subliniat Reidman.

 

«Asistenţa medicală urgentă — neurgentă»


Despre situaţia în sfera ocrotirii sănătăţii a vorbit şefa Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie – Oxana Domenti. Ea a subliniat că odată cu degradarea situaţiei politice în ţară, s-a înrăutăţit şi starea de lucruri în sfera socială, iar situaţia se înrăutăţeşte şi mai mult pe zi ce trece.

 

Preşedintele Comisiei de profil a reamintit că pe timpul guvernării comuniştilor, problema ocrotirii sănătăţii a fost declarată prioritară. Bugetul în sectorul de sănătate a crescut din 2000 pînă în 2008 de 6,4 ori, cheltuielile statului în sănătatea publică au sporit de la 2,8% din PIB pînă la 5,8 %. Dezvoltarea medicinii de familie a beneficiat de susţinere tehnică. Mai bine de 2000 de medici de familie au fost dotaţi cu complecte medicinale şi echipamente pentru diagnostic şi tratament. Au fost achiziţionate 230 de automobile pentru medicii de familie din localităţile rurale. Au fost reparate 120 de centre de sănătate şi oficii ale medicilor de familie, a fost începută reconstrucţia a încă 35 de centre de sănătate.

 

A fost modernizat şi reformat sistemul de asistenţă medicală urgentă: au fost organizate 5 staţii zonale ale serviciului de urgenţă, 35 de substaţii raionale şi 84 de puncte în localităţile rurale. Toate încăperile staţiilor medicinii de urgenţă au fost reparate şi asigurate cu încălzire autonomă, apă caldă. Au fost achiziţionate 200 de autospeciale dotate cu echipamentul şi utilajele necesare. Accesul populaţiei la serviciile «urgenţei» a crescut de două ori, iar la sate – de 2,3 ori. A fost modernizat şi completat un şir întreg de servicii medicale specializate, cum ar fi spre exemplu serviciul de hemodializă.

 

Din 2001 pînă în 2009, salariile medicilor au cresut de 8 ori, ritmul de majorare a salariilor lucrătorilor medicali era, în acea perioadă, de 5 ori mai mare decît în ultimii ani. După cum a subliniat Oxana Domenti, o asemenea abordare a politicii de ocrotire a sănătăţii a avut rezultate evidente: imediat după reformă, în perioada anilor 2005-2008, a scăzut rata mortalităţii, de 1,5 ori a scăzut mortalitatea infantilă, de 2 ori – mortalitatea maternă ş.a.m.d. Domenti a mai remarcat că investiţiile în sănătate, dacă sunt efectuate corect, dau rezultate vizibile. Dovada acestui fapt este experienţa guvernării comuniştilor în perioada 2001 – 2009.

 

«Însă, după anul 2009, situaţia s-a schimbat radical. Sfera de sănătate a devenit tentantă pentru politicieni. Prin diverse trucuri şi scheme financiare, sume «medicale» considerabile sunt redirecţionate în alte scopuri, inclusiv, în buzunarele private. Prin intermediul aşa numitelor parteneriate publice-private, activele statului în sănătate ajung în proprietate privată. Lucrările de construcţie se execută contra unor sume exagerat de mari (secţia de chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Republican a fost reconstruită pentru o sumă de 4 ori mai mare decît preţul stabilit iniţial şi cu grave abateri de la proiect). În proprietate privată au trecut şi unele servicii: de laborator, de diagnostic, catering, hemodializa. Asemenea scheme corupte nu aduc investiţii în medicină, ci doar decapitalizează activele publice şi generează scumpirea serviciilor. Respectiv, serviciile în diagnosticare s-au scumpit cu 150-160%, cu 300% - hemodializa, cu 200% - serviciile de spălătorie ş.a.m.d. Toate aceste servicii sunt achitate proprietarilor privaţi din contul bugetului asigurărilor medicale, adică, din buzunarul oamenilor», a menţionat Oxana Domenti.

 

După cum a subliniat Oxana Domenti, în repetate rînduri, comuniştii au atras atenţia Parlamentului asupra degradării situaţiei în sistemul de ocrotire a sănătăţii din Moldova, în special, asupra faptului că, în curînd, multe procese vor deveni ireversibile. Mai mult decît atît, Domenti a subliniat că sistemul de sănătate rămîne politizat chiar şi la nivel de conducere a unităţilor medicale: concursurile se transformă în farsă adevărată, profesioniştii care nu au susţinere politică şi carnet de partid, nici măcar nu încearcă să participe la aceste concursuri.

 

«Tot negativismul şi haosul care domneşte în domeniul ocrotirii sănătăţii influenţează asupra cetăţenilor ţării, asupra accesului populaţiei la serviciile medicale, asupra calităţii acestor servicii», a remarcat Oxana Domenti. Ea a mai declarat că fracţiunea Partidului Comuniştilor va cere Guvernului să elaboreze un plan clar de acţiuni în vederea refacerii sistemului ocrotirii sănătăţii.

 

Marina Țurcan

Eugeniu Marian

 

скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: