De a acţiona în numele Moldovei (Partea III)

(Începutul în părțile 1, 2)

Agenda politică

Să încercăm să ne amintim ce teme şi ce probleme au format ordinea politică de zi în ţara noastră pe parcursul ultimilor ani. Le voi numi pe cele mai importante: «Integrarea europeană», «De la stabilizare la modernizare», «Reforma regulatorie», aceasta cunoscută şi ca «Ghilotina», «Amnistia fiscală», «Legalizarea capitalului», «Cota zero la venitul reinvestit», «Strategia naţională de dezvoltare», «Parteneriatul privat şi de stat», «Deschiderea integraţionistă», «Reconstrucţia socială», «Proiectul moldovenesc», «Programul a 40 de oraşe» şi multe altele.

Fără falsă modestie voi spune că autorul tuturor acestora au fost comuniştii. Şi potenţialul lor creativ nu a depins de business- sau media-planuri ale posturilor de ştiri, ci au fost sistemice atît atunci cînd ei s-au aflat la putere, cît şi atunci cînd s-au aflat şi continuă să se afle în opoziţie. Opoziţie faţă de care actuala putere manifestă o atitudine nicidecum ca faţă de un atribut indispensabil al democraţiei, ci ca faţă de un pericol al securităţii naţionale, care trebuie total nimicită.

Dar ceilalţi «jucători» politici sau, cum li se mai spune astăzi «actori» — ce i-au dat Moldovei în tematica social-economică sau politică, în afară de anostul «Jos comuniştii»? Absolut nimic altceva!

Şi asta e una din principalele cauze din care PCRM, în pofida unei presiuni nemaipomenite, a lipsei de finanţare, a dezmăţului, a falsificării, a coruperii comuniştilor şi deputaţilor, rămîne cel mai puternic partid din ţară, cea mai mare forţă politică de importanţă naţională.

De aceea şi există tendinţa de a aprecia activitatea Partidului Comuniştilor în baza celei mai înalte cote. Nu în comparaţie cu alte partide, ci fiind aplicate cu totul alte criterii.

Respectivele criterii sunt la fel de imense şi diverse, precum şi pretenţiile înaintate comuniştilor moldoveni. De la corespunderea PCRM în activitatea sa politică şi de stat unui careva ideal comunist de neconceput şi necunoscut de nimeni pînă la cele mai mici amănunte, chiar şi cele tehnice, ale activităţii lui. Pe lîngă asta, întotdeauna s-a încercat de a pune Partidul Comuniştilor într-o situaţie apriori vinovat de ceva, îndreptăţindu-se pentru ceva, cerîndu-i-se să se pocăiască pentru represiunile staliniste, pentru revoluţia culturală a lui Mao Tzedun, pentru dictatura lui Ceaşescu şi pentru altele. Şi pînă astăzi Partidului Comuniştilor i se cere o careva reformare. Şi asta vine nu atît şi nu numai din partea politologilor teoriticieni, ci şi din partea politicienilor în exerciţiu, care şi-au format propriile partide în baza principiului găştii de hoţi sau al sectei totalitare, camuflîndu-le esenţa cu denumiri melodioase.

Spun asta, pentru a sublinia că reformarea ne-o cer cei care, desigur, n-au găsit timp sau, mai degrabă, pur şi simplu n-au citit pînă la capăt sau nu au fost capabili să pătrundă esenţa noului program al partidului, ascunzînd în spatele retoricii lor pompoase capitularea intelectuală în faţa documentului, care în mod armonios a înscris brendul comunist şi idealurile comuniste în realităţile politice şi economice ale secolului XXI. Oare concordanţa cu contextul istoric şi circumstanţele sociale schimbate nu înseamnă reformare? Nu a însuşi partidului, ci a întregii învăţături, a întregii moşteniri teoretice a acestei ideologii mondiale — una dintre cele mai interesante şi nobile. Voi risca să presupun că succesul PCRM, începînd cu anul 2001, este condiţionat anume de faptul că anume partidul nostru este perceput de conştiinţa socială de masă ca principala forţă care formează statul.

Anume de aici reiese şi acea colosală responsabilitate pe care, absolut benevol, şi-a asumat-o Partidul Comuniştilor. De aici şi principala pretenţie din partea societăţii, cu regret, în multe privinţe justă, referitoare la pericolul de regres al suveranităţii şi statalităţii moldoveneşti.

Noi cu dumneavoastră ştim însă că istoria nu acceptă modul conjunctiv. Întrebările de tipul: «Dar dacă s-ar manifesta o atitudine mai dură faţă de iniţiatorii pogromurilor din aprilie?..», «Dar dacă am cumpăra o voce de aur?..». Totul e corect. Ar fi fost posibil — şi să fim mai duri, şi să cumpărăm... Dar în aceste cazuri ar fi putut fi vorba de o legitimitate a puterii obţinute în acest mod? Se prea poate că e o exigenţă exagerată, dar aici este importantă nu doar supunerea formală legii, ci şi dreptul moral de a vorbi şi a acţiona în numele Republicii Moldova, în numele poporului ei. Iar acesta e un lucru sfînt!

Plecarea PCRM în opoziţie — o plecare cu toată demnitatea, în mod democratic, care respinge orice învinuiri de totalitarism — a făcut indiscutabilă autoritatea noastră morală în ţară. Astăzi, noi, şi doar noi, avem dreptul să-i condamnăm pe bandiţii de la putere. Şi să-i spunem poporului adevărul.

Stimaţi tovarăşi!

Prin raportul pe care l-am făcut astăzi în faţa dumneavoastră, am urmărit scopul să vă prezint munca efectuată de partidul nostru la realizarea acelor împuterniciri care ne-au fost acordate ca rezultat al victoriilor noastre la alegerile din 2001 şi din 2005. Nu e o dare de seamă a preşedintelui ţării. De aceea nici nu am avut intenţia să analizez astăzi întreg complexul de probleme soluţionate de structurile de stat. Noi am reuşit să facem multe. Şi cum am reuşit? Formînd o echipă de profesionişti, întrunită şi orientată spre rezolvarea Problemei Principale — dezvoltarea ţării şi îmbunătăţirea calităţii vieţii poporului nostru.

Tot ceea ce urmărim în ultimii 7 ani ne-au convins şi mai mult de reuşitele noastre. Pe cînd «Racul, Lebăda şi Ştiuca» niciodată nu vor reuşi să strămute ceva din loc. Este important ca noi, comuniştii, permanent să le vorbim oamenilor despre asta.

Lozinca noastră de partid «Forţa noastră este în unitate» să fie o deviză pentru unirea tuturor cetăţenilor ţării în scopul de a transforma Moldova într-un stat dezvoltat modern!

Şi încă o concluzie. Concluzie univocă şi categorică pentru întregul partid şi pentru fiecare comunist în parte.

Noi, cu toţii împreună, trebuie să dezvoltăm partidul şi în aspect organizatoric, şi în aspect ideologic. Dacă partidul activează pe vechi şi nu tinde să depăşească actuala conjunctură ideologică, oamenii niciodată nu vor vedea în el nici un fel de semne de fidelitate ideilor echităţii sociale, solidarităţii, umanismului. Acest partid nu se va bucura nici de susținerea de lungă durată a electoratului, nici de susţinere morală din partea societăţii, de aceea e sortit înfrîngerii. Dacă partidul nu tinde întreaga sa energie s-o consacre viitorului, el nu va putea deveni o forţă eficientă, pragmatică şi responsabilă a zilei de astăzi. Şi doar acea forţă politică ce activează sub dictatul viitorului, căreia nu-i este frică să facă planuri îndrăzneţe, originale şi ambiţioase de dezvoltare suverană, poate pretinde la un succes politic şi administrativ.

Şi oricît de complicate ar fi circumstanţele actualei lupte politice, oricît de greu ar fi de a te conforma acestui principiu în practică, în condiţiile unei opoziţii dure, Partidul Comuniştilor nu are o altă soluţie. Şi, pare-se, nici însăşi Republica Moldova nu are o altă soluţie.

Trăiască Partidul Comuniştilor din Republica Moldova!

Trăiască Republica Moldova!