În realitate, istoria noastră nu a fost aşa cum ni se povesteşte

Noi, poporul moldovenesc, de bună seamă vom trăda memoria istorică şi lupta  cu jetrefire de sine a strămoşilor noştri?

În legătură cu sărbătorirea aniversării a 71-a a zilei Victoriei, consider că este necesar să le amintim încă o dată cetăţenilor Moldovei paginile istoriei noastre eroice reale, ci nu mincinoasa versiune expusă în ciclul de studii «Istoria românilor», pe care acum falsificatorii istoriei îl bagă în capul copiilor noştri.

Dacă nu vom păstra propria memorie istorică sau ne vom dezice de ea de dragul obţinerii unor careva recompense mitice, pe care cu atîta dărnicie ni le promit politicienii occidentali, noi vom dispărea ca popor de pe faţa pămîntului. Ca să ne dăm seama cum se va întîmpla asta, trebuie pur şi simplu să tragem concluzii din ceea ce se întîmplă în ultimii ani cu vecina noastră — Ucraina. Oamenii deştepţi învaţă din greşelile altora. Problema constă în faptul dacă poporul Moldovei va manifesta înţelepciunea pe care ar trebui s-o manifeste în situaţia sa de astăzi.

* * *

Cu fiecare an, tot mai mic devine numărul celor care mai ţin minte bucuria cu care locuitorii din oraşele şi satele noastre întîmpinau Armata Sovietică eliberatoare. Devine tot mai mic şi numărul acelor entuziaşti care, în timpurile noastre tulburi, continuă să păstreze în muzeele săteşti sau din şcoli, multe din ele semiruinate, mărturii istorice inestimabile şi relicve ale faptei eroice a poporului sovietic în timpul războiului. Muzeele mici din Moldova, în majoritatea lor, de mulţi ani, duc o existenţă searbădă sau în general stau cu lacăte la uşi, ceea ce înseamnă că aceste uşi nu se vor deschide niciodată. Cu cît mai mic devine numărul martorilor vii ai istoriei, cu atît mai puţin auzită devine vocea adevărului istoric, care nu este transmis tinerelor generaţii aşa cum s-ar cuveni, vocea fiind înăbuşită de ţipetele asurzitoare ale propagandei proromâne şi occidentale.

Şi iată că tinerii, luînd cunoştinţă în şcoli de «Istoria românilor» şi vizionînd la televizor documentarul «Basarabia», strigă în stradă că vor unirea Moldovei cu România, considerîndu-se pe sine unionişti înflăcăraţi şi crezînd că, astfel, ei apără adevărul istoric.

Pe cînd adevărul istoric este de aşa natură, încît, dacă l-ar afla, ei s-ar dezice de ideea unirii cu România, aşa cum s-ar dezice de ciumă. În anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Moldova de acum se afla «sub» români, deoarece în acel război România a luptat de partea Germaniei hitleriste împotriva Uniunii Sovietice, şi Moldova, fiind atunci ocupată, a intrat în componenţa aşa-numitei «România mare». Şi ce a fost mai departe?

Din iulie 1941 pînă la sfîrşitul lui 1943, în Moldova au murit de foame şi boli mai mult de 200 mii de oameni. Nivelul de mortalitate, în comparaţie cu cel dinainte de război, a crescut de patru ori. Lipsa unei asistenţe medicale accesibile şi sărăcia au condus la izbucnirea a mai multor boli: tifos exantematic, tuberculoză, dizenterie, pelagră, care îi coseau pe oameni cu miile. Ţăranii basarabeni erau impuşi de autorităţile române la 40 de feluri de impozite, vitele din gospodăriile lor erau sechestrate pentru nevoile armatei române. Autorităţile române au legiferat pedepsele corporale pentru muncitorii din Basarabia. Aproape 50 de mii de locuitori din Moldova au fost duşi în robie de către Reichul al treilea. Iar în Moldova autorităţile române îi goneau cu forţa pe locuitori la munci fără plată. Ţiganii şi evreii născuţi în Moldova erau supuşi unui adevărat genocid. În total, pe parcursul celor trei ani de ocupaţie română, în Basarabia a murit a patra parte din populaţie.

Pe lîngă asta, era promovată o românizare necruţătoare a vieţii culturale. La ordinul autorităţilor române, în Basarabia şi Transnistria au fost suspendate toate publicaţiile periodice în limba rusă. Din bibliotecile Chişinăului au fost scoase peste 1 milion 200 mii de cărţi, inclusiv cele în limbi străine europene, precum şi cele editate pînă la revoluţia din Octombrie. La Tiraspol românii au ars 250 mii de volume, iar în judeţul Bălţi — 15 vagoane de cărţi. Guvernul român a dispus ca populaţia locală să predea plăcile de gramofon cu cîntece în limbi străine. Agenţii organelor române de securitate organizau razii: îmbrăcaţi în civil, ei umblau prin oraş şi ascultau cine şi în ce limbă vorbeşte. Cei care vorbeau în limba rusă erau luaţi la poliţie şi acolo supuşi unor amenzi mari. Potrivit moftului autorităţilor române, în loc de nume ruseşti, ucrainene şi altele, trebuiau să fie întrebuinţate doar echivalentele lor româneşti.

O asemenea politică de genocid fizic şi cultural faţă de populaţia Moldovei ocupate a dat naştere unei mişcări de rezistenţă. În teritoriul Moldovei activau mai mult de 3,5 mii de partizani întruniţi în 80 de organizaţii clandestine. Pe lîngă difuzarea foilor volante şi a informaţiilor de pe front, atacuri asupra soldaţilor români şi germani, eliberarea prizonierilor militari sovietici, partizanii şi oamenii de rînd organizau deraieri de trenuri pe calea ferată. Din cauza lipsei de experienţă, deseori li se întîmplau nereuşite. În anii 1942-1943, au fost prinşi mai mult de 600 de ilegalişti, majoritatea dintre care, după torturi îngrozitoare, au fost executaţi. Mai mult de 800 de deţinuţi au murit în închisoarea de la Tiraspol.

* * *

Iată de ce poporul moldovenesc triumfa şi se bucura, întîmpinînd coloanele ostaşilor sovietici, care eliberau satele şi oraşele lui de odioşii asupritori români.

Şi acum, inlfuenţaţi de propaganda occidentală şi în mod conştient uitînd istoria reală a poporului nostru, noi trădăm memoria buneilor şi străbuneilor dispăruţi şi omorîţi în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei din ordinul administraţiei române de ocupaţie. Acţiunile politicienilor occidentali sunt uşor de înţeles: ei, declanşînd după prăbuşirea Uniunii Sovietice o campanie de falsificare a istoriei în Europa şi în întreg teritoriul spaţiului postsovietic, tind să revizuiască totalurile celui de Al Doilea Război Mondial în folosul lor.

Pentru atingerea scopurilor sale egoiste, elita politică proromână din Moldova înrădăcinează în societatea moldavă o istorie născocită în culoarele serviciilor speciale occidentale, făcînd acet lucru la indicaţia mentorilor săi de peste hotare, pentru care principalul e să-l pună pe Stalin pe aceeaşi treaptă cu Hitler, pe Germania din timpurile regimului fascist — cu Uniunea Sovietică, pe ocupanţii fascişti — cu eroii sovietici eliberatori, pentru ca după aceea să-i declare eroi pe trădători şi pe bandiţi, cum acest lucru de acum s-a făcut în Ucraina.

Şi noi, poporul moldovenesc, de bună seamă vom trăda memoria istorică şi lupta cu jertfire de sine a străbunilor noştri?

Gheorghi Crețu