A lui Lenin citire

Nu, nu este nevoie nici de lozinci, nici de cuvîntări de baricadă — pe acestea, le lăsăm pe seama trecutului, a istoricilor. Dar...

 

E uimitor şi surprinzător cît de actuale sunt astăzi lucrările lui Lenin! Astăzi, lupta căreia el şi-a consacrat viaţa, sensul ei cardinal din nou sunt pe tăişul cuţitului. Pe tăişul baionetei. A celei revoluţionare. Cînd viitorul societăţii, evoluţia lui s-au pomenit în faţa unei alegeri — sau «noi pe dînşii», sau «ei pe noi». Cînd au fost încălcate toate principiile unei societăţi democratice, libere. Cînd cetăţenii sunt lipsiţi de cea mai elementară alegere — un minimum de viaţă demnă.

E uimitor cît de actual este astăzi Lenin. Şi în asta, inclusiv, îi constă genialitatea. Genialitate inegalată chiar şi peste 146 de ani de la naşterea lui.

O revoluţie absolut democratică

Şi pînă acum se duc discuţii cu privire la contribuţia pozitivă sau negativă la organizarea lumii de către cel care a creat primul stat socialist pe pămînt. E o discuţie fără de sfîrşit. Şi va rămîne aşa pentru totdeauna. În principiu, în istoria civilizaţiei mondiale nu au fost astfel de personalităţi care nu pur şi simplu ar fi declarat, ci ar fi conceput, ar fi creat şi ar fi dezvoltat un stat de tip nou, care ar fi educat un cetăţean nou, un cetăţean de o formaţie cu totul nouă. Un cetăţean al păcii, în primul rînd, un cetăţean al unui stat cu drepturi egale pentru toţi.

 Aceasta nu e o lozincă. Aceasta e istorie. Şi acesta e un fapt împlinit. După cum a menţionat în monografia sa istorică unul din profesorii Institutului de Relaţii Internaţionale din Moscova — «e puţin să vorbeşti, — iar istoricii şi politologii trăncănesc mult şi multe, — pe cînd Lenin a făcut! Şi acum despre faptul cum a făcut el ceea ce a făcut şi ce a urmat după asta trăncănesc toţi. Asta nu e greu... Da voi încercaţi să faceţi...».

Ceva asemănător nu a fost în istorie nici pînă la Lenin, nici după el. Influenţa personalităţii lui nu se limitează doar la secolul XX. El este actual şi astăzi. În virtutea gîndirii sale vaste şi de amploare, care este aplicabilă, eficientă şi de folos pentru dezvoltarea statului popular (altfel spus, puterii poporului în stat — în forma ei superioară de manifestare) în toate timpurile. De ce?

Răspunsul e simplu. Şi, parţial, îl voi expune prin spusele lui însuşi Vladimir Ilici: «Atîta timp cît va exista asuprirea de către burghezie, asuprirea majorităţii de către capitalul minorităţii, nu va exista egalitate, iar în dezvoltarea societăţii rolul dominant nu le va aparţine maselor populare».

Lenin indica faptul că, în condiţiile imperialismului, cînd dezvoltarea industriei şi concentrarea ei au atins un nivel deosebit de înalt, cînd cu ritmuri rapide sunt create premise pentru trecerea la socialism, rolul istoric al proletariatului creşte. Clasa muncitoare, spunea Lenin, «trebuie să fie conducător, hegemon în lupta întregului popor pentru o totală revoluţie democratică, în lupta tuturor oamenilor muncii şi a celor exploataţi împotriva asupritorilor şi exploatatorilor. Proletariatul este revoluţionar doar în măsura în care conştientizează şi traduce în viaţă această idee a hegemoniei».

Lenin rămîne şi pînă acum o enigmă pentru comunitatea mondială istorică, economică, filozofică. O întrebare simplă: de ce?

Pentru că…

Pentru că Lenin a făcut imposibilul. Chiar şi cu premisele care se crease în 1917 (şi care se dezvoltau timp de decenii) în aşa-numita Europă civilizată, în ţările pe care tînăra putere sovietică miza foarte mult, nu au putut să înfăptuiască ceea ce a fost înfăptuit în Rusia ţaristă sub conducerea lui Lenin. Da, el visa la o revoluţie mondială a proletariatului, care nu a urmat după revoluţia din Rusia. Ea, această revoluţie mondială, nu s-a produs nici după întemeierea Uniunii Republicilor Sovietice. Şi totuşi, chiar şi cei mai înverşunaţi adversari ai ideologiei comuniste recunosc faptul că Vladimir Lenin este una dintre cele mai importante figuri ale secolului trecut. Doar a celui trecut?

 Astăzi, e foarte complicat să scrii despre Lenin. Şi, totodată, este actual să scrii despre Lenin. În asta şi constă genialitatea lui. Genialitatea unui filozof, gînditor, revoluţionar, activist de stat. Şi a unui politician de neînrecut. Complicat, pentru că s-au scurs aproape o sută de ani de cînd conducătorul proletariatului a pus fundamentul orînduirii socialiste. Actual — pentru că astăzi societatea modernă, pe scară mondială, din nou se confruntă cu necesitatea de a lupta împotriva capitalismului, care în prezent a conotat cele mai hidoase, cele mai monstruoase forme ale imperialismului. E şi mai complicat de a vorbi despre necesitatea construirii unui stat echitabil, bazat pe egalitatea de drepturi, prin prisma trecutului istoric — trecut în care de acum a existat experienţa acumulată în lupta de construire şi dezvoltare a unui stat socialist, pe care fostele republici unionale l-au pierdut.

Organizatorul, însufleţitorul ideologic şi practic al acestui stat pierdut de noi a fost Vladimir Lenin. Şi să dea Domnul ca, peste 100 sau 200 de ani, istoria mondială să traverseze încă o dată o asemenea explozie social-politică pozitivă, din care să rezulte o nouă organizare statală a lumii.

Cu acest măreţ trecut, cu coparticiparea noastră la el, noi trebuie să ne mîndrim, să-i pătrundem sensul, să-l analizăm, să tragem concluzii juste.

A ignora, cu atît mai mult, a ne separa de această măreaţă experienţă este o mare greşeală, care duce spre nicăieri. E o tîmpenie şi prostie a politicienilor şi istoricilor de astăzi. Care, printre altele, vor pleca fără să înscrie vreun rînd luminos în istoria noastră. În timp ce învăţătura lui Lenin va rămîne vie.

Încă în 1919, Lenin spunea că «dacă nu acum» (anticipînd momentul adevărului de importanţă istorică), nimeni în afară de noi (bolşevicii, proletariatul) nu va atinge acest important scop în numele poporului, al oamenilor muncii, nu-i va elibera de asuprirea burgheziei şi a capitalismului. Acest scop constă în consolidarea revoluţiei şi a victoriei proletariatului asupra burgheziei şi în continuarea revoluţiei mondiale, care trebuie să se încheie cu victoria oamenilor muncii asupra capitalului în toate ţările Europei. Acestei idei-vis a conducătorului proletariatului nu i-a fost dat să se împlinească. După cum scria el ulterior — din cauza împăciuitorismului mîrşav al oportuniştilor, conformiştilor şi lipitorilor, precum şi a trădătorilor Internaţionale ia II-a cu cercurile burgheze, din care ei înşişi îşi trag obîrşia.

Au trădat interesele popoarelor sale, ale ţăranilor şi muncitorilor. Şi din nou — despre actualitatea actului de trădare de dragul propriilor interese egoiste, de dragul unor acorduri politice conjuncturiste.

Lenin — actual şi astăzi

Da, în acest trecut au existat şi greşeli. Nu ale lui, însă Lenin le recunoştea. El înţelegea perfect de bine că echitate socială nu va putea exista în condiţiile — după cum scria — aşa-numitei «democraţii pure», despre care , în timpul lui, le plăcea atît de mult să strige de la toate colţurile pseudodemocraţii, pseu-dosocialiştii şi acoliţii lor. Dar care, la orice moment propice, nu se dădeau la o parte să se «acopere» cu ideologia egalităţii în drepturi de dragul obţinerii unui profit personal.

Situaţia de astăzi din Moldova puţin ce se deosebeşte de situaţia din Rusia revoluţionară a anului 1917. Şi asta pentru că însăşi ideea construirii unui stat umanist — stat întru al cărui bine lucrează cu toţii şi în care toate bunurile acumulate sunt în mod echitabil împărţite între toţi — constituie o ideologie, o politică pe care, să spunem aşa, nimeni nu poate s-o calce în picioare.

În toate vremurile, ea şi doar ea va fi sensibilizată de masele largi. Şi ideologia burgheză, în totalitate dependentă şi construită, provenită din putere, din politica dominaţiei capitalului, care este împărţit între minoritate şi parazitează pe seama majorităţii — această ideologie, peste atîţea ani, din nou falimentează. Falimentează pretutindeni. Şi în Europa. Şi în Est.

Lenin a avut dreptate — mare dreptate! — afirmînd permanent că puterea capitalului nu poate fi veşnică. Este important în ce măsură masele asuprite sunt gata să suporte această putere. Iar asta e o problemă ce ţine de timp. Germania din nou geme, ca şi în anii 17-18 ai secolului XX — acolo din nou creşte mişcarea protestatară a maselor. A maselor muncitoare — adică, a păturilor de jos. În timp ce vîrfurile capitaliste de acum nu mai controlează situaţia şi nu ştiu ce să facă acum cu această mişcare protestatară. Şi dacă în vremurile mişcării revoluţionare a bolşevicilor era vorba despre înăbuşirea economică şi socială a oamenilor muncii, astăzi este vorba despre aceleaşi lucruri. Cine şi-ar fi putut gîndi la aşa ceva! A compara măsura acestei presiuni (după cum scria Lenin) nu are rost pînă cînd gradul punctului de fierbere nu va conduce la revoluţie.

Geniu

Din nou — Franţa, care la timpul său, în 1917, a ratat posibilitatea de a urma mişcarea protestatară, şi asta din cauza înţelegerii ei cu ţările Antantei. Şi astăzi ea descurcă iţele politicii de împăciuitorism cu capitalul mondial (citiţi la Lenin: răspîndirea capitalismului pe seama lezării în drepturi a clasei muncitoare) pe seama sîngelui vărsat de propriul popor.

Ceea ce e mai îngrozitor — după destrămarea URSS, fostele republici unionale aşa şi nu au conştientizat forţa ideii unui stat al echităţii sociale, al cărui ideolog şi organizator a fost Lenin şi parte a căreia ele nu au fost din voia întîmplării, ci în rezultatul unei lupte cu multe suferinţe.

Nu pot să nu aduc un exemplu din scrsoarea lui Vladimir Lenin «Către muncitorii şi ţăranii Ucrainei despre victoria asupra lui Denikin». Această scrisoare, luînd în calcul ceea ce se întîmplă astăzi în actuala Ucraină, în care se varsă sîngele oamenilor paşnici, al mamelor nevinovate şi al copiilor lor în Donbas, luînd în calcul actuala retortică antirusă şi în ansamblu antisovietică de negare şi profanare a trecutului, de ură faţă de tot ce a fost sovietic, e ca o îndrumare a lui Lenin din secolul XX adresată viitoarelor generaţii din secolul XXI: «Capitalismul este o forţă internaţională. Pentru a o învinge, este necesară o forţă internaţională a muncitorilor, o frăţie internaţională a acestora. Noi suntem împotriva învrăjbirii naţionale, dezbinării naţionale, separării naţionale. Noi suntem internaţionalişti... Noi dorim o uniune benevolă a naţiunilor — o asemenea uniune, care nu ar admite nici un fel de violenţă a unei naţiuni asupra alteia — o astfel de uniune care s-ar sprijini pe încredere totală, pe conştientizarea clară a unităţii frăţeşti, în baza unui acord benevol...».

Repetarea celor trecute

În istorie, totul decurge în mod ciclic, şi totuşi, cine s-ar fi gîndit că repetarea celor trecute se va întîmpla aît de repede în comparaţie cu perindarea istorică a timpului!

Este interesantă interpretarea actuală nu pur şi simplu a termenului, ci a unei asemenea necesităţi istorice, precum este «dictatura proletariatului». Oare nu de această dictatură a maselor oamenilor muncii are nevoie astăzi atît de «civilizata Europă», după Lenin, iar în situaţia curentă — toleranta Europă? Nu are nevoie de ea şi Moldova, strangulată de puterea oligarhilor (puterea capitalului)?

* * *

E uimitor pe cît sunt de actuale astăzi lucrările lui Vladimir Lenin.

Despre burghezia democratică

Politica burgheziei democratice, după Lenin, se fundamenta pe concepţia că nu e altceva decît o formă ascunsă, voalată, de dictatură. Lenin în repetate rînduri a scris în lucrările sale că «cine posedă, acela şi conduce». Pe acest fundal, trăncăneala aceloraşi oligarhi «de la treucă» despre cît de multă grijă au ei de nevoile poporului nu este altceva decît un bluf. Printre altele, asta nu vă aminteşte de nimic? În realităţile de astăzi ale Moldovei, anume oligarhii vorbesc mult despre năzuinţele poporului, în acelaşi timp, jefuindu-l fără nici o milă. Nimic nu s-a schimbat, doar cu o excepţie. Imperialismul — după Lenin, ca formă extremă a capitalismului — e «un monstru autofag, o economie de producere a banilor, care ajung în posesia bancherilor». Atunci era o criză financiară în Europa, în Rusia, în unele ţări din Asia. Astăzi capitalismul financiar a devenit cauza unei crize mondiale globale. Aproape cu o sută de ani pînă la asta, Lenin a descris principalele premise de dezvoltare şi riscuri ale imperialismului.

Despre religie

Mulţi dintre contemporanii şi urmaşii lui Lenin îl învinuiau de extirparea religiei ca atare în statul sovietic. Dar, nu se ştie de ce, nimeni dintre istoricii autohtoni nu vorbeşte despre manifestarea unui adevărat respect din partea conducătorului proletariatului faţă de alegerea poporului sovietic în ceea ce priveşte manifestarea spiritului şi a credinţei propriu-zise. Ceea ce se întrevede inclusiv în respectul faţă de feţele bisericeşti, care în incinta bisericilor propovăduiau postulate umaniste (cele zece porunci), fără a substitui funcţiile statului. Anume Lenin a fost cel care, printr-un decret special, a separat Biserica de stat. Ceea ce, ulterior, a servit drept impuls pentru dezvoltarea ei — în primul rînd, în albie spirituală.

Este aplicabil şi pentru actuala Moldovă: cînd se schimbă puterea — se schimbă şi «valorile spirituale şi de partid» ale «stareţilor». Lenin se pronunţa anume împotriva unor astfel de «oameni făţarnici» şi îi demasca în mod deschis, fără a-i cruţa.

Despre egalitatea socială

Totodată, anume datorită puterii sovietice, al cărui părinte a fost Lenin, salariul funcţionarilor superiori a fost egalat cu salariul mediu al unui muncitor calificat. Astfel, prin Decretul din 18 iunie 1918, puterea sovietică stabilea o sumă maximă a remunerării muncii: pentru specialişti — 1200 de ruble, pentru comisari — 800 de ruble, pentru muncitorii necalificaţi — 350 de ruble şi pentru muncitorii calificaţi — 700 de ruble, ceea ce egala cu aproximaţie în ceea ce priveşte remunerarea muncii eşalonul de sus al puterii cu muncitorii calificaţi.

În anul 1920 a fost introdusă o reţea tarifară unică pentru toţi conducătorii — remunerarea muncii lor nu depăşea mărimea salariului unui muncitor calificat (salariul specialistului nu putea depăşi salariul muncitorului necalificat decît de 3,5 ori). A fost anulată discriminarea femeilor. Iar remunerarea muncii femeilor a fost egalată cu remunerarea muncii bărbaţilor.

Despre echitatea socială

În timpul puterii sovietice, pentru întîia oară în acea perioadă de tranziţie au fost elaborate noi metode de stimulare a muncii. Înlesniri sociale, locuinţe fără plată, asistenţă medicală gratuită şi învăţămînt de asemenea gratuit. A fost introdus concediul plătit. Prin Decretul «Cu privire la concedii», emis de Lenin la 14 iunie 1918, pentru întîia oară în istoria Rusiei, toţi oamenii muncii au fost acreditaţi de către stat cu dreptul la concediu.

 Sistemul socialist de remunerare a muncii a condus nu numai la creşterea productivităţii muncii în ţară, ci şi, după cum menţionează istoricii, «a contribuit la formarea unei omogenităţi sociale, la constituirea poporului sovietic, la formarea unei identităţi civice».

Despre democraţia socialistă

Noţiunea democraţie Lenin o percepea ca posibilităţi egale pentru toţi reprezentanţii societăţii — începînd de la păturile de jos. Decretul din 11 noiembrie 1917 al Comitetului Executiv Central Unional (ВЦИК) şi al Sovietului Comisarilor Norodnici (СНК) din Federaţia Rusă (РСФСР) «Cu privire la lichidarea castelor şi a rangurilor civile», decret semnat de Lenin, a anulat toate privilegiile şi restricţiile şi a declarat egalitatea tuturor cetăţenilor.

Atît de răspăndita frază cum că «orice bucătăreasă poate conduce statul» nu este altceva decît o denaturare a spuselor lui Lenin. Lenin: «Noi ştim foarte bine că orice muncitor necalificat şi orice bucătăreasă nu sunt capabili să preia chiar acum conducerea statului, însă noi cerem să ne debarasăm imediat de prejudecata cum că a conduce statul, a efectua munca zilnică cotidiană de administrare sunt capabili doar funcţionarii bogaţi sau cei din familii bogate» (V.I.Lenin, «Vor menţine oare bolşevicii puterea de stat?», 1917).

Sistemul de învăţămînt gratuit, ceea ce ulterior a exclus privilegiul celor bogaţi de a face studii doar ei şi le-a deschis acces la învăţătură şi nevoiaşilor, sistemul fiind iniţiat de Lenin, ulterior a demonstrat principalul său scop — a le oferi posibilităţi egale tuturor celor capabili, indiferent de naţionalitate, de confesiune şi de «prejudecăţile de clasă».

Post-scriptum

De ce oare noi nu suntem capabili să tragem învăţăminte din cele întîmplate în trecut? Un trecut slăvit şi nu prea, cu fapte eroice, cu victorii. Şi cu greşeli. De ce timpul de astăzi este din nou cuprins de tulburare şi dezordine, de ce societatea noastră contemporană din nou este atît de mult influenţată din exterior? Problema identităţii naţionale, a perceperii trecutului (care s-a săvîrşit) istoric şi a apartenenţei noastre istorice iară şi iară sunt puse la îndoială.

Citiţi-l pe Lenin — el ne-a spus multe. Multe pot fi prevăzute. Actualii noştri istorici — vai de capul lor! — ar trebui doar să deprindă a citi rîndurile scrise sau printre rînduri. Din acest gen de lectură, doritorii de a pătrunde în esenţa celor ce se întîmplă astăzi ar putea lua mult şi înţelege multe.

Pavel Marfin