O cale necunoscută a poetului
РУС. MOLD.
» » O cale necunoscută a poetului

O cale necunoscută a poetului

5-06-2016, 11:18
Viziuni: 7 590
  
Versiunea de tipar   
O cale  necunoscută  a poetului6 iunie — ziua de naştere a lui Alexandr Sergheievici Puşkin

Zilele scrisului şi ale culturii slave s-au încheiat cu o călătorie de neuitat prin locuri puşkiniste necunoscute. Această minunată călătorie a fost organizată de preşedintele Comunităţii Ruse, Ludmila Laşcencova. Calea necunoscută pînă acum a poetului rus a fost posibil să fie parcursă datorită cercetărilor ştiinţifice ale cunoscutului puşkinist din Moldova, Victor Cuşnirenco, autor al unor cercetări fundamentale privind viaţa şi creaţia lui Alexandr Puşkin.


Cînd excursia este ghidată de un om care este autorul a 10 filme video, 20 de cărţi, mai mult de 200 de articole ştiinţifice consacrate creaţiei lui Puşkin, ea se transformă într-o călătorie cu adevărat de neuitat.

 

Ecoul trecutului


Despre faptul că Puşkin s-ar fi putut să viziteze satul Păuleşti, savanţii-puşkinişti vorbeau demult. Dar nimeni nu s-a apucat să cerceteze în mod detaliat istoria acestei localităţi. S-a considerat că tot ceea ce este legat de vizitarea de către Puşkin a acestor locuri nu este altceva decît nişte legende născocite de oameni. Şi această opinie s-a statornicit încă din secolul XIX, cînd viaţa şi activitatea lui Puşkin nu erau încă studiate în mod profund.


Faţă de aceste legende a manifestat interes puşkinistul Victor Cuşnirenco. Misiunea dumnealui în calitate de savant consta în aceea ca să verifice faptele din respectivele legende, să ajungă la ceea ce ar putea să corespundă realităţii şi să aducă cele aflate la cunoştinţa opiniei publice. La drept vorbind, despre faptul că Puşkin de bună seamă a fost şi pe la Păuleşti unii jurnalişti au scris cu vreo doi ani în urmă, bazîndu-se pe informaţiile aflate de la Victor Cuşnirenco. Dar articolul ştiinţific al acestuia încă n-a fost publicat în volumul său deplin.


Conform cercetărilor savantului, în anul 1822, Alexandr Puşkin s-a aflat în vizită în conacul lui Russo din satul Păuleşti. Puşkin a plecat într-acolo nu pe obişnuitul de noi drum spre Călăraşi, ci pe alt drum, pe care se călătorea cu cai de poştă şi care mergea prin Pănăşeşti, mănăstirea Căpriana, Tătăreşti… Alături se întindea moşia boierului Ralli din 14 sate, unul dintre care e cunoscutul sat Dolna, unde se află Muzeul «A. Puşkin».


Atunci, satele Pănăşeşti, Tătăreşti şi Păuleşti aparţineau boierului Dinu Russo, membru al Consiliului Superior al regiunii. Printre altele, conform unor cercetări recente ale lui Victor Cuşnirenco, s-a aflat că, în secolul XIX, la Pănăşeşti se creştea cea mai preţioasă specie de tutun, cunoscută prin calitatea sa excelentă nu numai în întreaga Rusie, ci şi în multe alte ţări. Iar Pănăşeştii erau cunoscuţi lumii prin viile lor şi prin vinurile excepţionale, acestea fiind menţionate cu diferite distincţii la mai multe expoziţii la mai multe expoziţii mondiale. (Cu alte cuvinte, în zona Călăraşilor poate fi crescut şi tutun foarte bun, şi poamă foarte bună!).

 

Tainele legendarului sat

 

Satul Păuleşti e situat într-un loc neobişnuit de frumos, înconjurat de ravene pitoreşti. Cînd le vezi, e greu să-ţi rupi privirea de la ele. Se vorbeşte că prin aceste locuri a trecut cîndva un boier vestit prin bogăţiile lui, care purta o pălărie împodobită cu pene de păun, de unde, chipurile, mai tîrziu, a şi luat naştere denumirea satului. Pentru că pe acel boier aceste locuri l-au fermecat într-atît, că el le-a numit rai şi a hotărît să nu mai plece de aici. Încă în acele timpuri îndepărtate, aici de acum erau lacuri ce curgeau unul în altul. Şi, după cum a remarcat Victor Cuşnirenco, lacurile aduceau un venit atît de mare, încît, în anul 1735, pentru a deţine dreptul de a fi proprietarul lor, boierii îşi rupeau unul altuia bărbile. Trei din aceste locuri se alimentau cu apă de izvor, care curgea în ele de pe colnice, de aceea peştele din ele era foarte bun.


Şi ce a fost după ce boierul în pălărie cu pene de păun s-a stabilit în aceste locuri? După ce şi-a construit o casă, a început să adune aici cele mai frumoase fete din satele învecinate. Şi cînd cineva dintre flăcăii din acele sate venea să peţească vreo fată frumoasă, boierul nu avea nimic împotrivă, doar că îi punea o condiţie: după însurătoare, să rămînă să trăiască aici. Aşa s-a format satul.


În anul 1817, la Păuleşti trăiau vreo 100 de familii. În timpul lui Dinu Russo, populaţia satului avea un număr de circa 500 de oameni. Acum aici trăiesc circa 1000 de oameni. Dar, la fel ca şi în oricare sat de astăzi, mulţi dintre păuleşteni astăzi se află la muncă peste hotare. Şi, aşa cum vedem şi în multe alte sate, şi la Păuleşti sunt case părăsite şi ruinate. Dar sunt şi case frumoase, trainice, bine îngrijite. Înseamnă că au mai rămas pe aici oameni gospodari.


Şi totuşi, gimnaziul local a fost închis. Acum copiii sunt nevoiţi să se ducă la şcoală la Călăraşi, iar drumurile de ţară ştiţi cum sunt…


Satul Păuleşti nu numai că e situat în locuri foarte pitoreşti — în aceste locuri dăinuie spiritul sacru. Împrejurul satului sunt multe mănăstiri, cea mai apropiată se află în satul Onişcani. Mănăstirea are o catedrală frumoasă, construită în anul 1912 după un proiect al lui Alexei Şciusev, care în acei ani era student.

 

Păuleştii sun învăluiţi nu numai de legende, ci şi de taine. În apropierea gimnaziului de acum închis, încep nişte galerii subterane de mulţi kilometri şi care nu se ştie unde duc.

 

Poiana însorită

 

Conacul familiei Russo a fost construit în anul 1791. Vizavi de conac şi acum se înalţă mai mulţi pini împovăraţi de vîrstă, care au peste 220 de ani. Unii din ei sunt bine şi acum, iar alţii s-au uscat, majoritatea — în ultimii ani secetoşi, transformîndu-se în monumente moarte ale trecutului. Se spune că la început erau 24 şi reprezentau, de fapt, un ceasornic solar, după umbra lor stabilindu-se ora zilei. Nu-i exclus că de ramurile acestor copaci, pe atunci tineri, cîndva s-au atins degetele lui Puşkin.


Printre pini, se afla o masă mare la care luau masa boierii împreună cu oaspeţii lor, iar în ospeţie, de regulă, aici se venea mai mult în timpul verii. Şi poate fi găsit oare un loc mai potrivit decît în sînul naturii pentru a-i servi pe oaspeţi cu bucatele casei? Potrivit tradiţiei, cînd stăpînii şi oaspeţii se ridicau de la masă, în locul lor se aşezau slugile, înfruptîndu-se şi ele din bucatele boiereşti.


Mai este la Păuleşti un copac ce creştea în timpurile cînd pe aici a fost Puşkin — e un platan de 330 de ani. Pentru anii săi, copacul arată destul de bine, în fiecare primăvară înverzeşte şi mereu şopteşte ceva. Ar fi minunat să putem descifra şoaptele lui şi să aflăm ce a fost aici cu aproape 200 de ani în urmă.


Este foarte emoţionant să vizitezi locurile în care Puşkin îşi căuta inspiraţia. Dar dacă şi pînă acum în scoarţa acestor seculari copaci sau în pămîntul spălat de ani se mai păstrează acele fărîme de înseninare ce l-au străfulgerat aici pe genialul poet?!

 

Apărătorul dreptăţii

 

Dinu Russo a intrat în istorie ca un moşier foarte aspru. De altfel, aceeaşi caracteristică i-a fost dată şui tatălui său, Toma. După cum spune o legendă locală, odată Puşkin, ieşind din conac, a auzit cum strigă o ţigancă — iar în robia lui Dinu Russo se aflau 12 ţigani — pe care stăpînul o pedepsea foarte aspru. Cînd Alexandr Sergheievici a văzut această sfîşietoarea scenă, a încercat să ia apărarea ţigăncii. Se spune că atunci prietenii s-au luat la ceartă, chiar s-au încăierat, şi că, după acest incident, poetul a părăsit conacul lui Russo. Pentru Puşkin, violenţa şi sclavia erau inacceptabile…


În anul 1837, după moartea lui Puşkin, Alexandru Donici a tradus în limba română şi a publicat la Bucureşti poemul «Ţiganii». Această operă a trezit discuţii furtunoase în mediul criticilor din acea vreme. Printre altele, cunoscutul istoric Mihail Kogălniceanu imediat s-a pronunţat în apărarea ţiganilor. După care acest val a fost preluat de Vasile Alexandri. După apariţia lucrării «Istoria unui galben», în România a apărut o adevărată mişcare literar-socială pentru eliberarea ţiganilor din robie. În anul 1844, în această direcţie au fost făcuţi primii paşi, o parte din ţigani fiind eliberaţi. Iată în ce mod istoria unei obişnuite moşii poate suprapune asupra sa numeroase fapte istorice importante.


Locuitorii din acele vremuri ai satului nu-l cunoşteau pe Alexandr Sergheievici ca pe poet, dar l-au îndrăgit ca pe un om cu suflet mare şi cu dreptate. De aceea au şi păstrat amintirile despre Puşkin, transmiţînd prin generaţii dragostea şi respectul lor faţă de dînsul. În anii sovietici, cînd puşkiniştii au uitat despre acest loc şi cînd a fost restaurat conacul, izvorul cu apă dătătoare de viaţă, care se află în vecinătatea conacului, a fost botezat cu numele poetului.

 

Un teritoriu litigios

 

În anul 1979, în vechiul conac a fost făcută o reconstrucţie.


Sălile spaţioase au fost împărţite în mai multe camere, acestea fiind izolate prin pereţi mai subţiri, iar materialele de construcţii moderne au acoperit vechimea pereţilor seculari. În edificiul cu două etaje a început să funcţioneze o tabără de muncă şi de odihnă, unde în timpul verii veneau copii din satele apropiate. După aceea în acest local frumos s-a instalat cîrmuirea colhozului local.


Dar, odată cu venirea unor vremuri noi, în care Moldova a devenit ţară independentă, conacul ca şi cum a rămas al nimănui. Şi un businessman din Călăraşi, care cunoaşte bine aceste locuri şi legendele legate de istoria lor, a cumpărat şi conacul, şi pămîntul pe care s-au mai păstrat obiecte naturale istorice.


Istoria cu moşia ruinată a servit drept cauză a multor scandaluri. Cu trei ani în urmă, a apărut un registru online. Agenţia pentru inspectarea şi restaurarea monumentelor a declarat că acestui conac nu-i este atribuit un careva număr cadastral. Şi primăria, la rîndul ei, a înaintat pretenţiile sale. Dar toate acestea, cum se spune, sunt deşertăciunea deşertăciunilor… Acum cel mai mult contează faptul că moşia de bună seamă este lăsată în voia sorţii. Conacul necesită o restaurare capitală, care va solicita mulţi bani. Puţin probabil ca statul să poată pune la dispoziţie suma necesară. Pe cînd respectivul businessman este dispus să investească în acest obiect. El planifică nu doar să restabilească însuşi conacul, ci şi să amelioreze teritoriul. Planifică să-i redea izvorului lui Puşkin priveliştea lui de la începuturi, să cureţe lacurile înmlăştinate şi chiar să construiască o moară de lemn. Dacă aceste idei vor fi realizate, spre Păuleşti vor porni turişti, satul va prinde la viaţă. Clar lucru că businessmanul contează pe anumite investiţii. Dar dacă el va reuşi să restaureze acest monument istoric, investiţiile vor fi îndreptăţite.

 

Natalia Ustiugova

 

скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: