Cum este ucisă Bulgaria de guvernarea democraților

Fotograf, alpinist și revoluționar, în vîrstă de 36 de ani, cu nume romantic — Plamen. Atunci cînd în mica lui Bulgarie lucrurile au început să meargă cu totul pe dos, Plamen s-a stropit cu combustibil și s-a auto-incendiat public în scuarul primăriei din orașul Varna. În semn de protest împotriva sărăciei, corupției, nedreptății și neglijenței autorităților. Dacă țara lui moare, la ce bun să mai trăiască? El s-a stins îndelung și chinuitor, iar toată Bulgaria gemea, plîngea și se ruga pentru el în bisericile ortodoxe. «Plamen s-a stins» — au scris ziarele după moartea lui Plamen Goranov. 

Moartea lui nu a fost singura. Încă cinci oameni au ars ca niște torțe la sfîrșitul acelei cumplite ierni. Printre ei — tatăl a cinci copii Vințeslav Vasiliev în vîrstă de 53 de ani, care și-a pierdut locul de muncă (executorii judiciari trebuiau să transcrie averea familiei sale în contul datoriei pentru serviciile comunale — 219 euro pentru apă), și șomerul Traian Petrov (el avea doar 26 de ani). 

— Așa ceva nu s-a mai întîmplat niciodată în istoria Bulgariei! Repet: niciodată! — a exclamat cu amărăciune legenda jurnalisticii din Bulgaria, Valeri Naidenov. — Noi suntem o țară creștină, care n-am cunoscut radicalismul și fundamentalismul. Autoincendierea oamenilor este ceva neașteptat și șocant. Pentru creștini, în general, sinuciderea politică este inacceptabilă. Iar noi nu avem dubii că aceste sinucideri sunt politice. Dacă cineva dorește să-și pună capăt zilelor, există o mulțime de modalități nedureroase. Atunci cînd se autoincendiază, omul nu moare imediat. Este vorba despre două săptămîni de schingiuire și cea mai groaznică agonie la lumină. 

Ce s-a întîmplat, totuși, cu Bulgaria — un tărîm prosper și înfloritor cîndva? Și ce s-a întîmplat cu bulgarii — cel mai tolerant și îngăduitor popor din Europa? 

Nu a uitat oare Bunul Dumnezeu de Bulgaria? Nu, nu a uitat, dacă bunul înțelept, în vîrstă de 99 de ani, Dobri Dobrev, în sandale din piele și haine țărănești, mai stă încă la intrarea în catedrala Alexandr Nevski din Sofia. Pun bani în cana cu care cerșește, el mă binecuvîntează, dar, de îndată ce scot aparatul de fotografiat, flutură indignat din mîini. 

Bunicul a obosit și de admiratori, și de jurnaliști. Dobri Dobrev este un adevărat sfînt bulgar. În 2009, toată Bulgaria a fost zguduită de vestea că bătrînul înțelept, cu barba sură la fel de lungă ca și a patriarhului, care de zeci de ani cerșește la intrarea în cea mai renumită catedrală din Sofia, a devenit cel mai generos donator al lăcașului. Dobri, bătrînul care locuiește în satul Bailovo cu o pensie de 80 de euro, se hrănește cu legume și pîine, a donat catedralei 18 000 (!) de euro. (Toate pomenile colectate de el ani de zile și pe care o rudă de-a sa le-a stocat cu grijă pe un cont bancar). Catedrala Alexandr Nevski a fost ridicată în memoria ostașilor ruși, care și-au dat viața pentru eliberarea Bulgariei de sub jugul otoman. Și, imaginați-vă, începînd cu anul 1912, nu s-a găsit nici un antreprenor înstărit care să doneze catedralei mai mult decît acest bătrînel sărăntoc, care, zilnic, venea pe jos din satul lui pînă la Sofia. (Adevărat, acum, la 99 de ani, Dobri s-a făcut atît de renumit că este transportat pe gratis de orice autobuz). În linii generale, bătrînul Dobri a donat bisericilor din Bulgaria 36 000 (!) de euro. Bani colectați din cerșit. 

Prietena mea Sveta, din Bulgaria, pune și ea bani în cana cerșetorului, iar ochii încep să-i lăcrimeze de emoție. «Iată, cît mai avem asemenea oameni, Bulgaria este vie», spune ea. Mergem la cafenea pentru a servi cîte o ceașcă de cafea turcească tare. La fiecare ceașcă se atașează o prezicere sigilată, iar oamenii prezenți acolo citesc notițele «magice» cu rîsete și emoții. În general, bulgarilor le este caracteristică credința în salvarea miraculoasă. Chiar și renumiții economiști din Sofia, la întrebarea «care este salvarea Bulgariei», ridică mîinile spre cer și exclamă: «Numai Dumnezeu!». 

Cum a învins frigiderul televizorul 

— În ianuarie, ne-a fost greu de tot, — răsuflă din greu prietena mea Sveta. — Oamenii au primit facturile pentru energia electrică care depășeau de două ori mărimea pensiilor. Ceea ce înseamnă că dacă un pensionar va renunța chiar și la mîncare, el, oricum, nu va putea achita factura. Atunci, exista amenințarea reală de foamete și frig (multe apartamente se termifică cu electricitate), zeci de mii de oameni din toată țara au ieșit în stradă. A început «revoluția electrică». Cum s-a exprimat deștept un politician al locului: «în sfîrșit, frigiderul gol a învins televizorul. Este imposibil să hrănești oamenii cu discursuri despre «valorile democratice europene». Dar a venit primăvara și, se pare, televizorul învinge din nou. 

— Noi avem o expresie «a te apuca de firul de iarbă», spune economistul Dimitar Sabev. — Odată cu venirea anotimpului cald, noi ne «apucăm de firul de iarbă» și trecem cumva peste vară. Fiecare are grădină, gospodărie sau, cel puțin, rude la țară. Toamna, însă, odată cu îngălbenirea verdeții și începutul sezonului de termoficare, încep din nou protestele. 

— Societatea noastră trăiește în sclavia miturilor și vrăjitoriilor și s-a dezobișnuit să privească critic asupra evenimentelor. De asta ne-am și mirat așa de tare că oamenii au ieșit, brusc, în stradă, — spune jurnalistul de televiziune Ivo Hristov. — Cel mai tare s-a mirat Guvernul, care a demisionat imediat și, deja, în luna februarie, a lăsat protestatarii fără oponenți. Acesta a fost un pas abil. Adică, vă puteți înfuria și striga, dar… împotriva cui? Au fost anunțate alegeri urgente pentru ca energia civică să nu reușească să se transforme în crearea noilor structuri și partide. Toată clasa politică a organizat un fel de ambuscadă artificială lăsîndu-i poporului doar cîteva luni pentru meditație. Imediat, conform tehnologiilor politice testate deja, protestatarii au fost scindați în cîteva grupuri mici, au fost aruncate în joc o mulțime de partide false și pseudo-lideri flecari mincinoși, care au apărut de nicăieri și duceau tot nicăieri. Cetățenii și-au pierdut curajul și au obosit. 

Există  o singură soluție — fuga din țară 

 

— Nu știu cum ați obosit prea repede, — remarc eu. 

 

— Pur și simplu, furia a depășit conștientizarea problemei. Oamenii au ieșit la proteste nu în calitate de cetățeni care au valori concrete, ci ca și consumatori înfuriați. Ei au dat din mini, au strigat și au obosit. Noi, bulgarii suntem, în general, conformiști și imitatori. Noi nu suntem lideri, ci conduși. Adorăm să-i copiem pe cei mai puternici și mergem după ei pas cu pas. Pînă în anul 1989, atunci cînd URSS era în forță, în Bulgaria un milion (!) 

de oameni făceau parte din Partidul Comunist — asta reieșind din faptul că numărul populației este de 9 milioane. Acum, imaginea paradisului este propusă de UE, deși, necritica în raport cu această structură s-a zdruncinat serios. Bulgaria este fericită să fie membru al Uniunii Europene dintr-un singur motiv — noi putem traversa granița. 

Bulgarii preferă să se salveze individual. Gluma populară: «Bulgarii au două soluții pentru depășirea crizei — terminalul 1 și terminalul 2 din aeroport». Oamenii tineri, talentați, perseverenți își fac bagajele și, fără a se uita înapoi, lasă bătrînii să se stingă la sate. Nordul țării, unde rata șomajului (conform datelor oficiale) constituie 60 (!) la sută, acest teritoriu a rămas practic nepopulat. Turiștii, care mai trec pe aici, compară această regiune cu zona moartă din Cernobîl. 

În ultimii 20 de ani, din țară au plecat două milioane de oameni, iar populația Bulgariei s-a redus pînă la 7 milioane. Țara a pierdut mai mulți oameni decît în cele două războaie mondiale. Și asta nu este limita. Criza economică a coincis cu îngrozitoarea, după amploarea sa, a catastrofei demografice. Către anul 2060, populația Bulgariei va constitui doar 5 milioane de oameni (dintre care 1,5 milioane — romi). Bulgarii, ca și popor unitar cu cultura lor ortodoxă seculară, sunt condamnați. 

— Anul trecut, s-au născut doar 62 de mii de copii, — spune jurnalistul de televiziune Ivo Hristov. — Este cea mai mică rată a natalității din 1945 încoace. Bulgaria se stinge mai rapid decît orice altă țară europeană. Un rezultat mai rău se atestă doar în Estonia. În toată istoria sa de 1300 de ani, țara noastră nu a fost niciodată atît de aproape de prăbușire. 

— Oare să fie acum mai rău decît sub jugul turcilor? — Mă mir eu. 

— Mai rău. Criza demografică și economică a coincis cu degradarea morală. Acum, societatea este mult mai profund coruptă decît în perioada jugului turcesc, cînd tot poporul era consolidat de ideea luptei pentru eliberare. 

— Dar ce așteptați de la noi? Bulgarii sunt un popor pașnic, — în ochii renumitului publicist Svetoslav Terziev fulgeră scîntei de ironie. — Noi am avut 500 de ani de jug otoman. Noi ne-am obișnuit. Apoi a venit Rusia și ne-a eliberat. Mai tîrziu ne-am îmrietenit cu nemții, dar ei s-au dovedit a fi proști aliați. Am fost eliberați de sub nemți de Armata Roșie. Împreună cu ea a venit și URSS, care, în anii 90, ne-a eliberat de ea însăși. Acum, la noi au venit 300 de mii de ruși și au procurat aici case. Noi suntem foarte satisfăcuți. Rușilor le va fi bine aici printre oamenii care-i înțeleg și-i iubesc. Ce viitor ne așteaptă? De ce să ne gîndim la viitor? Am supraviețuit ziua pînă seara și nu-i rău. Noi, bulgarii, ne-am obișnuit să stăm și să așteptăm cînd vom fi salvați. 

La începutul anilor 90, cînd s-a prăbușit imperiul URSS și s-a dezintegrat în bucăți blocul răsăritean, procesul era urmărit în de-aproape cu ochi triumfători, reci și hapsîni de CAPITAL. În fața monopoliștilor se deschideau noi perspective captivante. În primul rînd, criza financiară se preconiza pentru următorii 20 de ani. În al doilea rînd, prăbușirea cortinei de fier deschidea drumul spre dominația mondială a oligarhiei sub gogoașa «globalizare» și «liberalizarea pieții» (așa numitul «Consens de la Washington» 1989). 

Proprietarii corporațiilor transnaționale își frecau mîinile de plăcere și ispită — în fața lor se așterneau teritorii imense și vulnerabile cu o populație naivă, prostită de lozincile despre libertate. Planul oligarhiei a fost la fel de simplu ca și planul unui oarecare cuceritor de genul lui Atilla. Teritoriile urmau a fi acaparate, cucerite, umilite, devastate, trebuia să se scurgă din ele pînă și ultima picătură, iar populația — înrobită pe vecie. Da, planul a fost simplu, însă metodele — mult mai rafinate. 

În acea perioadă, eram atît de ocupați de propria tragedie — prăbușirea Uniunii Sovietice, încît era prea puțin preocupați de soarta țărilor est-europene. Da, era Polonia, care a perceput prăbușirea URSS cu mare bucurie drept eliberarea de sub dominația rusească oribilă. Dar erau și asemenea țări ca Bulgaria frățească care exista din contul afacerilor secolului: petrol în schimbul roșiilor. Și brusc, și-a pierdut ocrotitorul și susținătorul. 

 

— Bulgaria a fost parazitul URSS, — spune sociologul Andrei Raicev. Noi trăiam din contul vostru. Trebuia pur și simplu la timp să batem din palme în timpul congreselor și să ne pupăm cu Brejnev. Oricare mărfuri idioate pe care le produceam noi, voi le procurați. 86% din industrie lucra pentru Rusia, iar pentru asta noi primeam petrol gratuit. Era chiar și o glumă: chipurile, Bulgaria deține cea mai mare colonie din lume în forma URSS, pentru că absoarbe resurse gratuite și aruncă mărfurile sale pe piața imensă a Rusiei. 

— Uniunea Sovietică avea propriile motive de a ajuta Bulgaria, — spune sociologul Kancho Stoychev. — Din motive istorice (în secolul XIX, rușii au pus în joc viața a 200 de mii de soldați pentru eliberarea țării de sub jugul otoman), Bulgaria a fost unicul aliat onest al URSS. Aveau atît de multă încredere în noi, încît, aici, nici măcar nu exista o bază militară sovietică. În perioada socialismului, Bulgaria se transformase într-o țară puternic industrializată, avînd o industrie militară și chiar a tehnologiilor înalte bine dezvoltată. Noi eram unicul membru al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER) care producea computere! Aceste performanțe industriale pentru o țară atît de mică pot fi numite chiar hiperindustrializare. Iar acum imaginați-vă: Gorbaciov a ales o altă cale, iar Bulgaria a rămas de una singură. Piața sovietică s-a prăbușit și a fost închisă nouă pentru totdeauna. În Bulgaria s-a produs colapsul: toate uzinele s-au oprit în unison! 

 

— Îmi amintesc despre ultima sesiune istorică a CAER în 1990 la Sofia, — își amintește jurnalistul Valerii Naidenov. — Delegația sovietică era condusă de Nicolae Rîjkov. El a anunțat calm că, comerțul în baza rublelor transferabile între țările CAER este încetat. Valuta de referință devine dolarul, iar prețul oricăror mărfuri nu trebuie să fie mai mic decît cel mondial. Oamenii prezenți în sală erau confuzi.

 

Șocată, delegația cehă a declarat: «În acest caz, noi ne vedem nevoiți să ieșim din CAER!». La care Rîjkov a răspuns: «Ieșiți. Poftim!». Cu alte cuvinte — mergeți sănătoși! Peste cîțiva ani după destrămarea blocului răsăritean, Bulgaria era în ruine. 

O, noua lume divină! 

La începutul anilor 90, în țările CSI, Europei de Est și Rusia veneau cu grămada economiști și consultanți economici americani. Acești oameni energici și maturi, erau bine manierați și îmbrăcați impecabil, iar din privirile lor se citea că erau libertini convinși de dreapta radicală. (Libertarianism în economie este una dintre cele mai inumane teorii, care neagă în totalitate statul socialist, precum și oricare altă intervenție a statului în economie. În esență, este vorba despre darwinism economic. Fie ca cei puternici să supraviețuiască într-o concurență liberă, iar cei slabi să piară. Statul trebuie să renunțe la finanțarea sănătății și educației (și, respectiv, la facilitățile fiscale), iar fondurile de pensionare trebuie să fie doar private. Dacă omul nu-și pune singur deoparte pentru pensie, să-și asume riscul. Iar dacă omul este sărac și bolnav, să se plîngă la ușa fondurilor de binefacere. Și copiii dumneavoastră, de asemenea, este numai problema dumneavoastră, nu obosiți statul cu această chestiune). 

În țările decente din Europa de Vest cu o politică socială puternică, în acea perioadă, libertarienii nu erau lăsați nici pe aproape de administrarea centrală (ei ar fi fost distruși de sindicatele încă luptătoare pe atunci), iar în ținuturile ex-sovietice ei erau onorați. Ei nu doar că erau aplaudați și mîncați din ochi, dar mai erau și plătiți pentru consultații. Politicienii locali stăteau în fața lor în patru labe, vrăjiți de frazele despre «reformele de piață». 

— Orice carte, scrisă de așa numiții economiști de factură libertariană, începe cu cuvintele «libertate» tot cu aceste cuvinte se și încheie, — spune jurnalistul Valerii Naidenov. — Aceasta este mantra lor. 

Cel mai important — libertatea față de Guvern și orice fel de control. Ei cer minimalismul statului, iar în formulă ideală — lipsa acestuia. Însă, toate volumele lor impunătoare pot nici să nu fie citite. Toată esența se reduce la o singură frază: impozit egal pentru bogați și săraci și privatizarea absolută a proprietății statului. După prăbușirea URSS. În Bulgaria a sosit economistul de dreapta radicală cu renume mondial — Richard Rahn, de la institutul american Cato (aripa de dreapta a libertarienilor). Au decis să experimenteze pe noi metoda neoliberală, care niciodată nu a fost aplicată în SUA și Europa de Vest. Noi, bulgarii devenisem cobai de laborator pentru utopia libertarienilor. 

Taie-taie, măria ta! 

Consultanții străini — neoliberali — sunt pești pilot ai Fondului Monetar Internațional. Uneori, FMI s-a folosit de nevoile, foametea și confuzia anilor 90 pentru ofensiva generală împotriva popoarelor (un fel de blitzkrieg!) și pentru realizarea misiunii sfinte: «eliberarea» statului de proprietățile sale, or, simplu spus: stîrpirea capitală. Bulgarii și-au dorit foarte mult să fie ucenici buni la școala «pieții libere», care, așa cum se știe, «le va regula pe toate dacă nu este încurcată», și s-au încredințat orbește noii conduceri de factura consultantului american Richard Rahn. (Pentru această ascultare li s-a promis să fie absorbiți și lăsați în UE). Mai mult decît atît, i-au ajuns mintea din motive sentimentale stupide, să urce pe capul fostului rege Simeon II (nici pe departe un băiat bulgar înflăcărat, ci un neamț plictisitor din familia Saxa-Coburg-Gotha ), care a guvernat în calitate de premier din 2001 pînă în 2005. (Evident, el, imediat, a implementat legea cu privire la restituire, întorcîndu-și palatul Vrana din Sofia și terenuri de pămînt imense). În timpul lui Simeon II, pe care toate ziarele îl lăudau ca pe un «manager eficient» și «finanțist cu experiență» (vă reamintește asta despre ceva?), a luat amploare «privatizarea» de amploare a Bulgariei. 

— În 1997, la noi și-a făcut apariția bunul FMI și a declarat: noi vă vom salva dacă veți îndeplini programul nostru, — spune economistul Dimitar Sabev. — Principala condiție: să se vîndă totul. Activele colosale ale statului, care costau miliarde de dolari, se bancrotizau și plecau pentru bani mărunți, uneori, chiar pentru un dolar! De altfel, cui spun eu toate acestea? Dumneavoastră sunteți doar din Rusia. Ați trăit toate aceste lucruri. Pur și simplu, Rusia este mare, pînă o vinzi… Iar Bulgaria este un stat mic. Aici totul s-a terminat foarte repede și noi ne-am pomenit în lumea absurdului. Spre exemplu, noi avem apă bulgărească, avem conducte bulgărești și consumatori bulgari. Iar contractul de vînzare a apei oamenilor noștri, prin conductele noastre, revin, spre exemplu, englezilor. Cum vine asta? Dar poate nici nu englezilor. Noi nici măcar nu putem clarifica ce și cui aparține! Cine sunt acești oameni? Sunt companii internaționale din zona off shore înregistrate la dracu în praznic. Spre exemplu, compania care a fost vîndută cu doar 2 milioane de dolari, cea mai mare mină de aur Chelopech, este înregistrată în Canada. Bulgariei i se cuvine în batjocură 2 procente din extracția de aur. Iar șmecheria constă în faptul că noi nu avem dreptul să clarificăm CÎT aur se extrage din mină și din ce să calculăm aceste 2 procente. Timp de 23 de ani de la perestroikă, Bulgaria, care avea o capacitate de producție minunată și cel mai bun teren agricol din regiune, s-a transformat în cea mai săracă țară din Europa. 

Minereul — belgienilor, apeductul — francezilor 

— În timpul regelui Simeon II, rețelele de distribuție a energiei electrice au fost vîndute cehilor, austriecilor și nemților, francezilor le-a revenit apeductul și canalizarea, iar minereul de cupru, conform zvonurilor, a ajuns la belgieni, — spune unul dintre liderii naționaliștilor, Angel Dzhambazki. — Acestea au fost condițiile secrete pentru aderarea Bulgariei la UE — toate puterile mondiale seculare făceau tîrguri pentru a-și vinde cît mai scump acordul. Grație trădării la cel mai înalt nivel, Bulgaria a fost vîndută sub ciocan. 

— La începutul anului 2000, Bulgaria trăia ca și văduva veselă după moartea soțului bogat, — spune jurnalistul Valerii Naidenov. — Ea a vîndut casele, pămînturile, toată averea soțului și vreo cinci ani trăiește mult mai bine ca înainte. Mai tîrziu, femeia fără rațiune rămîne pe zero și începe să ceară de pomană partenerilor. La mijlocul anilor 2000, Bulgaria a demonstrat o creștere impresionantă a PIB (care lua în calcul orice tranzacție vînzare-cumpărare). Adică, noi am vîndut activele naționale, iar în PIB acest lucru se reflecta ca și veniturile noastre. Cu toții eram fericiți: vai, ce investiții internaționale! Am încercat să explic de multe ori: oameni buni, noi nu cîștigăm bani, noi pur și simplu aruncăm în vînt proprietatea noastră. Acum, ai noștri iubesc să se laude că Bulgaria are o datorie de stat mică. Este adevărat. În schimb, datoria privată pentru băncile străine a crescut pînă la 40 de miliarde de euro. De altfel, datoriile noastre nici măcar nu are cine (!) să le calculeze. Autoritățile au distrus știința economică națională și au alungat instituțiile serioase. Iar toate cercetările la comanda guvernului pe banii contribuabililor se fac de organizațiile neguvernamentale pro-occidentale. (La voi, în Rusia, apropo, pînă la Putin, legile de asemenea erau scrise de consilierii de la Washington. Eu atunci lucram la Moscova și-mi amintesc foarte bine acea perioadă. Abia acum, la voi ONG-urile au fost declarate agenți străini și, evident, bine s-a făcut). Către anul 2013, Bulgaria a pierdut 60 % din locurile de muncă, a rămas depopulată și s-a transformat într-o colonie sub gestionarea politică a UE. Republica cu cea mai bună producție de roșii a încetat chiar să mai producă roșii! 

Funeraliile ardeiului bulgăresc 

În actuala rețetă a salatei bulgărești intră roșiile «din plastic» turcești (sau iordaniene), «ardeiul bulgăresc» din Olanda și Macedonia, ceapa din China și brînza franțuzească. Pe piața locală nu mai sunt roșii bulgărești, în schimb, au apărut cele olandeze, 80 la sută din toate fructele și legumele sunt importate. — Politicienii noștri adoră cînd sunt invitați să taie panglici la deschiderea rețelelor de magazine străine de genul «Billa», «Metro» sau « Carrefour» — spune în derîdere liderul mișcării naționaliste Krasimir Karakachanov. — Trăncănesc ceva acolo în discursurile lor de felicitare despre investiții și locuri de muncă. Însă, monopoliștii străini nu lucrează cu produsele locului. Doar brînza daneză este mai ieftină decît cea bulgărească. Nu am nimic împotriva brînzei de import sau vinului francez, dar, în acest caz, și în magazinele din Franța, spre exemplu, trebuie să se vîndă vinurile și brînza din Bulgaria. Molurile și rețelele de magazine fură dublu țara.

 

Pe de o parte, ei iau bani de la bulgarii săraci, iar acești bani se duc în Occident, unde lucrează pentru alte economii străine. Pe de altă parte, acest lucru distruge agricultorii locali, iar odată cu ei, moare și industria de conserve și cea chimică (îngrășămintele). — Cît primește o vacă franceză? Subvenții de 1000 de euro pe an, — constată amar jurnalistul Valerii Naidenov. — Iar vaca noastră bulgărească este indiferentă față de bani. Respectiv, în ciuda forței de muncă ieftine, din cauza lipsei subvențiilor, noi nu suntem competitiv. 

— În schimb, la voi calitatea produselor este înaltă. Roșiile crescute în Bulgaria însorită sunt de o sută de ori mai bune decît cele olandeze uscăcioase, — vin să consolez eu și întreb cu naivitate: — Nu se poate oare de a obliga rețelele de magazine, dacă tot le-ați deschis piața, ca 40–50% din sortimentul lor să constituie produse bulgărești? 

— Ce spuneți! Din punct de vedere juridic este imposibil! Imediat nimerim sub incidența sancțiunilor UE și OMC. Întotdeauna îmi vine să plîng cînd ajung în orașul bulgar Samokov, inima cartofului țării. Cartofi mai buni nu ați gustat niciodată! Acum, ne-au construit «Billa» pe rafturile căruia se vînd cartofii… franțuzești! De-ai noștri nu sunt. Îngropînd ardeiul bulgăresc împreună cu roșiile, Uniunea Europeană a atentat la ceva sfînt — rachiul (producerea a alcoolului în sectorul privat), dar, ulterior, s-a calmat. Era clar că o atare batjocură a sentimentelor nici măcar bulgarii timizi nu o vor tolera. Rachiul (salvarea pentru suflet!) se prepară în condiții casnice în toată Bulgaria. «Un sat fără kazanka este un sat fără biserică», spune o înțelepciune din popor. 

Bulgariei nu trebuia pur și simplu de răsucit mîinile. Prietena sovietică trebuia să fie coborîtă pînă la limită lipsind-o de independența energetică. Pînă la aderarea în UE, Bulgaria exporta energie electrică în Turcia, Grecia, Macedonia, Albania și chiar Italia — grație stației atomoelectrice «Kozlodui» construită de URSS. 

Din punct de vedere al securității, stația lucra perfect (ceea ce au și demonstrat comisiile de verificare numeroase și răutăcios orientate), însă, din nefericire, ea a fost sovietică (!). 

 

Și UE a înaintat condiții dure: Bulgaria trebuie să închidă patru blocuri din șase, iar ulterior, în general, să oprească activitatea «Kozlodui». Încă o directivă a UE prevedea schimbarea a 16% din energetica tradițională pe cea «verde» — generatoare eoliene și baterii solare. 

— Bulgaria nu este Sahara pentru ca să asigure funcționalitatea generatoarelor solare și nici o insulă în Marea Nordului unde suflă vîntul neîncetat, — spune fostul ministru el Energeticii, Rumen Ovcearov. — De aceea, este nevoie de energie de bază. Totodată, prețul unui megawatt de energie «verde» depășește de zece ori prețul megawattului produs la Kozlodui, dar noi suntem obligați să procurăm această energie! Dar energia «verde» este doar o parte a problemei. Toată economia Bulgariei este de contracte înrobitoare pe termen lung. 

— În 2011, Guvernul premierului Ivan Kostov și-a dorit foarte mult să-și demonstreze orientarea pro-europeană, însuși domnul Kostov visa ca președintele american să-i strîngă mîna — vorbește cu ironie fostul ministru al Energeticii, Rumen Ovcearov. — Și totul s-a întîmplat ca în poveste. Kostov a plecat în SUA, unde a fost primit de vicepreședintele Dick Cheney. Dar, brusc, ușile s-au deschis și a intrat George Bush. Totalurile acestei întîlniri neobișnuite a presupus semnarea unor contracte fără precedent: Două CET-uri vechi sovietice — «Marița — Vostok 1» și «Marița — Vostok 3» — au încăput pe mîna unor companii americane necunoscute. 

— Acordul a fost dificil, dar cu viclenie. Statul s-a obligat să cumpere de la americani toată (!) 

energia electrică în următorii 15 ani la prețuri exorbitante și în orice circumstanțe. Și mai efectiv s-au clarificat americanii cu concurenții energetici — proiectul centralei atomice «Belene», care se construia de pe timpul URSS și nicidecum nu putea fi finisată. În esență, reactorul este aproape gata, iar compania rusă «Atomostroiexport» a propus Bulgariei, în repetate rînduri, condiții de plată super flexibile și confortabile — doar ca să fie finalizat proiectul. În pofida faptului că Bulgaria și Rusia au investit bani enormi în această centrală, parlamentul bulgar a închis proiectul «Belene», fapt prin care a condamnat la pieire lentă toată industria tehnologiilor înalte. Pentru că odată cu închiderea «Kozlodui» și «Belene» vor dispărea și cadrele nucleare vechi. Parlamentul nu a fost oprit nici de faptul că «Atomostroiexport» a amenințat că va cere în instanță despăgubiri de un miliarde de euro. Și a cerut. 

— Noi am renunțat la investițiile extraordinare în «Belene» doar din cauza presiunii americanilor, afirmă sociologul Andrei Raicev. — Aceasta a fost o decizie pur geopolitică legată de relațiile dintre Rusia și SUA. Toată politica americană se reduce la bancul: du-te și vezi ce fac copiii în odaia de alături și spune-le să înceteze. Aceeași logică o au și americanii: vezi ce fac rușii, și ordonă-le să nu mai facă așa. SUA scuipă de sus asupra Bulgariei, ceea ce este important pentru americani — de a opri ORICE proiecte rusești. Iar Bulgaria este, pur și simplu, victima confruntărilor voastre cu SUA. Soarta «Belene» a fost împărtășită și de un alt proiect rus — conducta Burgas — Alexandroupolis. Și pînă în prezent atîrnă într-un fir de ață soarta «South Stream». 

Ei ce Rusia pierde în Balcani? 

— Conform sondajelor sociologice, 70% din populația Bulgariei sunt rusofili, totodată, Rusia a pierdut lupta politică și mediatică în Bulgaria. Paradox! — exclamă jurnalistul Ivo Hristov. — De ce Rusia a cedat victoria Occidentului? Ideile dominante din presă aruncă așa numitele think tank –uri locale («trusturi cerebrale», «fabrici de gînduri») care sunt finanțate de fondurile americane (mai rar europene). Toate aceste institute se autocitează reciproc și, obligatoriu, în denumirile lor au ceva «democratic» — Fondul de cercetare a democrației sau Institutul strategiilor liberale. Aceste instituții, niciodată, nu-și afișează orientarea lor pro-americană. Pe de o parte aceasta este o naivitate declarată (tuturor le este clar de unde vin banii), iar pe de altă parte, o tehnologie eficientă și bine elaborată. Rusia declară despre interesele sale prin intermediul organizațiilor care se declară rusofile. Vedeți diferența? Chiar și atunci cînd interesele Rusiei și Bulgariei coincid, însuși faptul determinării acestor interese ca și ruse le discreditează. Iar SUA au uzurpat arena democrației și prosperă (ei, americanii luptă chipurile, nu pentru ei, ci pentru bunăstarea tuturor). 

Spre exemplu, în istoria cu proiectul conductei rusești «South Stream» Bulgaria nu avea ce pierde decît bonusuri și beneficii. Însă, tot proiectul a fost isterizat în presă ca și «proiectul rus în Balcani», deși, din el fac parte multe țări europene. Și totul se mișcă chinuitor de încet. Or, centrala «Belene». Oamenii au devenit victimele manipulărilor politice din presă, care afirmau că energia produsă la «Belene» va fi foarte scumpă. Ei au fost zombați cu cifre enorme. 

— Și asta în condițiile în care țara achită prețuri cosmice pentru energia produsă la CET-urile americane!, — exclam eu. 

— Înțelegeți odată, oamenii sunt în captivitatea isteriei rusofobe. Toată aritmetica a fost ștearsă de pe tablă și au scris cu majuscule «Dependența energetică de Rusia» . Aceasta este o poveste de groază europeană pentru copii. Și nouă elită bulgară pro-europeană parazitează în baza temerilor iraționale. 

Ce presupune Bulgaria contemporană? Este pionul sacrificat pe tabla de șah. Iar rolul ei temporar — să execute rolul de pion ce blochează toate proiectele rusești. Noi servim intereselor străine, stricăm relațiile cu Rusia și pierdem bani pentru tranzitul petrolului și gazului. Iar prietenii noștri americani ne bat pe umeri și ne spun: «Bravo, băieți! La voi este democrație!». Un bătrîn bulgar a stabilit cu multă exactitate ce înseamnă democrația: «Nu este puterea poporului. Este puterea democraților».