Evaluînd realitățile

Citate necenzurate din cadrul emisiunii «Glavnoe» de la postul de televiziune TVC 21 cu participarea secretarului CC PCRM, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Oleg Reidman

…Anul 2017 este unul important pentru Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. Comuniștii și părtașii lor vor marca 100 de ani de la Marea Revoluție din Octombrie. Este un eveniment ce înseamnă pacea: întregului glob pămîntesc i s-a prezentat o anumită experiență, care a demonstrat posibilitatea căii de dezvoltare rapide și programatice prin mobilizarea societății în ceea ce privește construcția orașelor, apariția noilor domenii de activitate și multe alte lucruri.

În acest sens, Revoluția din Octombrie este un moment istoric mondial, care necesită studiere ulterioară. La începutul lunii martie, se va desfășura o conferință dedicată revoluției burgheze din februarie, ca și precursor al Marelui Octombrie. Pentru PCRM este foarte important, deoarece, pentru un număr imens de oameni, această experiență a fost atractivă. Viața oamenilor căpăta sens nu de supraviețuire, ci de participare în chestiunile țării… 

Perioada de stabilizare și consolidare

«Pe 25 februarie 2001, Partidul Comuniștilor a obținut victorie în cadrul alegerilor parlamentare anticipate și a obținut 71 de mandate în organul legislativ al țării. Este un eveniment important, dar este doar o dată în istoria noastră. Din istoria guvernării de opt ani de zile a PCRM și, deja, după șapte ani de aflare a formațiunii în opoziție este necesar de a asimila lecțiile și de a construi politica, propriul program, utilizînd și experiența de guvernare, și experiența de aflare în opoziție. Prin ce se caracterizează experiența de guvernare a PCRM pentru toată țara? În primul rînd prin respectarea strictă a Constituției. Noi lucram în baza legii Supreme a țării. Noi nu am atins Constituția nici măcar cu un deget, cu excepția chestiunilor legate de UTA Găgăuzia. Acest lucru a asigurat o anumită stabilitate și încrederea societății în faptul că puterea lucrează pentru țară, dar nu în cadrul intereselor înguste de partid.

În al doilea rînd. Țara se afla într-un dezastru absolut, atît din punct de vedere social, cît și din punct de vedere economic și social. Programul PCRM a fost orientat spre depășirea acestei crize, spre creșterea veniturilor garantate ale populației. Aceasta era ideea de bază care domnea în administrația noastră și în Partidul Comuniștilor. Această idee era rezultatul discuțiilor interne cu privire la faptul că politica de majorare a veniturilor populației este politica de relansare a economiei.

Acest fapt nu era pe placul multor structuri internaționale și a celor dușmani care se roteau în jurul nostru și scrîșneau din dinți din cauza victoriei noastre. Anume nouă ni s-a refuzat ajutorul, însă, noi ne-am descurcat fosrte bine și fără el. A început perioada creșterii bruște a bugetului, veniturilor, introducerii disciplinei fiscale, stabilității politicii bugetar, care era modernă și previzibilă.

După ce am depășit criza, peste 2-3 ani, noi am purces la măsurile stimulative, pentru a da un impuls procesului de dezvoltare, iar sursele principale în procesul de dezvoltare erau investițiile. Comuniștii au implementat o reformă serioasă a impozitului pe venit — profitul reinvestit, — care constituia zero procente. Acest lucru nu a fost deloc simplu și s-a produs în lupte cu partenerii noștri de dezvoltare. Într-un final, victoria a fost de partea comuniștilor, iar în 2007 a fost dat un impuls și un volum mare de investiții. Timp de doi ani, noi am obținut investiții într-un volum aproximativ celui obținut în ultimii 10 ani începînd cu 1991.

Din 2003 pînă în 2007 noi ne-am descurcat fără ajutorul organizațiilor financiare internaționale, aici nu era FMI. Ei au venit abia în anul 2006 și au dorit să se alăture succesului nostru. Ei au fost uimiți de victoriile noastre, tot ne întrebau cum de am reușit. Așa cum spune Vladimir Nicolaevici Voronin, «noi am reușit pentru că voi nu ați fost aici».

Sfera socială, de asemenea, s-a dezvoltat esențial, inclusiv, au fost întreprinse și unele măsuri revoluționare, care nu au prea plăcut în rezultatul realizării, dar, cu toate acestea, au dat un impuls considerabil. Dacă anterior, oamenii se duceau la spital cu perna, cearșafurile, siringile și medicamentele de acasă, în rezultatul implementării sistemului de asigurări medicale obligatorii, s-a majorat de 10 ori rata de finanțare în medicină, iar medicina, în baza acestui program, a fost asigurată complet cu finanțe. Ulterior, noi am purces la reconstrucția spitalelor, renovarea utilajelor și așa mia departe. Creșteau serios și pensiile pentru ca și pensionarii să poată răspunde pieții cu veniturile lor. Dacă în 2001, pensia asigura circa 23 la sută din rata minimului de existență, atunci în 2009, acest indice era de 75 la sută.

Putem aduce încă multe alte exemple, însă, realitatea e pe față: guvernarea comuniștilor din 2001 pînă în 2009 a fost o perioadă de stabilizare și dezvoltare a țării, perioada de consolidare a păcii sociale și liniștii. Acest proces a fost întrerupt în 2009. El a fost întrerupt și nu este un secret, prin tentativele de a organiza o revoluție colorată, așa cum estimăm noi — pe calea loviturii de stat».

Așteptările? Nu s-au justificat!

«Văzînd că nu poate să răspundă intereselor și, cu atît mai mult, așteptărilor oamenilor, dar și promisiunilor pe care le-au dat în 2009 — pensii de 300 de euro, aderarea imediată la Uniunea Europeană, salarii de 500 de euro ș. a. m. d. — regimul de la guvernare a decis să se mențină la putere cu orice scop, spre exemplu, pe calea scindării societății. Și societatea a fost scindată.

Acest lucru s-a reușit, inclusiv, prin izolarea acelor forțe politice care acționau în beneficiul consolidării societății, spre exemplu, Partidul Comuniștilor. Guvernarea a închis postul informațional de televiziune NIT, comuniștii au nimerit într-o blocadă informațională sub tot felul de caracteristici, denigrări. Cetățenilor a început să le fie băgate în cap tot felul de mituri precum că, chipurile, PCRM moare ș. a. m. d.

Ei au reușit să scindeze societatea în baza vectorilor — occidental și estic. Noi am urmărit crearea guvernelor de coaliție și pînă în 2001.

Atunci, fiecare începea să tragă bugetul asupra sa, ceea ce înseamnă asupra firmelor lor, care se tot învîrtesc în jurul acestor instituții. Și cumetrismul politic, și corupția politică, presarea sub pretexte inventate de deputați, a apropiaților lor. Toate acestea au dus la ceea că actualul Parlament nu răspunde structurii alegătorilor, care au votat în cadrul alegerilor».

În pahar nu torni, în farfurie nu pui

«Mi s-a creat impresia că autoritățile Moldovei sunt convinse că dacă la toate posturile de televiziune se va spune că totul este bine, poporul se va obișnui cu asta.

Și va considera că totul este bine. Parțial, este un pic de adevăr, chipurile, pe noi ne susține Uniunea Europeană, FMI are încredere în noi, noi mergem pe calea cea dreaptă. Dar cine a spus că noi trăim bine sau am început să trăim mai bine? oamenii sunt în contradicție între televizor și frigider. La acest capitol oamenii nu pot fi mințiți.

Asemenea indicatori macroeconomici, cum ar fi PIB — sunt lucruri estimative, care trebuie prezentate FMI-ului, pentru că oamenii simpli nu-l vor turna în pahare ca pe lapte și nici în farfurie nu-l vor pune, și nici iarna în picioare nu-l vor încălța. PIB nu este pentru asta. Iar restul, ceea ce se produce în interiorul PIB, este exact pentru a înțelege că lucrurile nu sunt chiar așa de bune.

Despre export. Autoritățile raportează că,, chipurile, cota exportului în Europa este în creștere. Dar ce înseamnă această cotă? Dacă noi nu comercializăm nimic în est, atunci tot ceea ce vindem cu chiu cu vai în Occident, crește în cote. În limbaj statistic, întotdeauna se poate de găsit ceea de ce ai nevoie. Citite nu trebuie comentariile Departamentului de Statistică, ci cifrele. Cifrele nu pot fi mințite. În PIB există noțiunea de export net — aceasta este diferența dintre export și import. Totodată, importul arată o rată în creștere, iar importul — o rată în scădere. Exportul net pentru Moldova, întotdeauna, a fost negativ, adică, noi am importat mai mult.

În timpul comuniștilor, în anul 2008, atunci cînd erau investiții serioase, exportul net constituia 33 de miliarde de lei. În 2015 — 37, iar investițiile erau considerabil mai puține. În prima jumătate a anului 2016 — 20, iar asta înseamnă că la sfîrșitul anului indicele va fi de 40 — 42 minus. Ce înseamnă acest lucru? Noi cumpărăm mai puțin, cheltuim mai puțin gaz, cumpărăm mai puțin combustibil pentru că prelucrăm mai puțin pămînt. Cu toate acestea, exportul net la noi scade. Iată unde trebuie să ne uităm. Acestea sunt lucruri calitative.

Investițiile. În 2008, la cursul dolarului de 13 lei, investițiile erau de 21, 5 miliarde de lei. Ar în 2015, la cursul dolarului de 20 de lei, investițiile erau de 29, 5 miliarde de lei. Investițiile scad, iar investițiile reprezintă, de fapt, viitorul nostru. De aceea noi și spunem, voi v-ați rătăcit în scopurile noastre — economia nu se mișcă în direcția care ne-ar asigura viitorul».

Corpului diplomatic la consum

«Acest acord (Acordul de Asociere RM — UE — nota red.) este unul trădător care va ruina țara. Noi am fi putut exporta mere în limitele acelor cote pe care domnul Luc Devin, negociatorul șef pe această chestiune, ne-a determinat-o. Însă, calitatea acestor mere? Pentru a exporta mere în UE, fructele trebuie să fie calibrate, acoperite cu ceară ș. a. m. d. Pentru toate acestea sunt necesare investiții, banii trebuie să vină în Moldova. Iar banii fug de oriunde. În schimb, producția UE, care, nicidecum nu poate ajunge pe piața rusă din cauza sancțiunilor, vine la noi. Noi, evident, nu vom consuma atît. Iată că aceste mere în volum de 1, 5 tone — pe toate le va mînca corpul diplomatic.

Acestea sunt consecințele oribile ale Acordului de Asociere. Noi (comuniștii — nota red.) am vorbit despre asta de multe ori. Autoritățile Moldovei se mîndresc cu faptul că produsul cu valoare adăugată mare — tricotajul — merge la export. Dar ei uită că noi exportăm doar munca noastră ieftină, iar țesăturile, modelele, țesăturile vin de acolo. Pentru că la noi se coase grație forței ieftine de muncă, iar produsele gata se duc înapoi. Dar consideră totul la un loc.

De aceea s-a și introdus (în perioada guvernării PCRM — nota red.) cota zero la profitul reinvestit, pentru ca antreprenorii, aici în Moldova, să investească bani în afacerea lor. În acest caz, și în Occident s-ar fi exportat mai bun și mai scump, iar în Est — mai mult. Producția noastră nu se duce în Occident nu pentru că acolo nimeni nu vrea s-o ia, ci pentru că nu corespunde standardelor de calitate. La acest capitol nu putem avea încredere nici măcar în autoritățile noastre: ei au încercat, chipurile, să exporte merele noastre în Occident, dar s-a constatat că aceste mere sunt poloneze. Cineva a lucrat foarte bine cu certificatele în schimbul unei mite bunicele».

Fără geamuri, fără uși

«Moldocarton a fost o întreprindere serioasă pentru țară. Uzina a început să lucreze din nou pentru că s-au făcut investiții serioase. Însă, întreprinderea trebuia ceva să vîndă, nu-i așa? Să vîndă același carton. Piatra de poticnire a fost faptul că maculatura era dusă în afara Republicii Moldova la prețuri mult mai avantajoase decît se putea vinde aici, pe loc.

Vreau să remarc încă o chestiune foarte simplă. Calea Ferată a Moldovei are nevoie stringentă de renovarea șinelor. Traversele din lemn trebuiau să fie schimbate cu din beton, era necesar de a pune șine noi. Toate aceste lucrări, evident, sunt foarte scumpe. În timpul comuniștilor, activa o întreagă uzină de fier și beton, care producea traverse din beton armat. Era o comandă garantată, traversele se procurau, căile ferate se renovau, în satul Răuțel a fost construită o uzină serioasă pentru renovarea șinelor. Astăzi, această uzină nu mai lucrează. Calea ferată Cahul — Giurgiulești iată că deja de șapte ani rămîne fără resurse de exploatare.

Iată care este capacitatea acestei guvernări de a vedea scopurile strategice. Unele uzine nu pot fi ridicate, cum ar fi cele de apărare, pentru că guvernanții noștri s-au certat cu consumatorii acestei producții. Industria de beton armat a fost una dintre cele mai bune în tot spațiul CSI, însă, privatizarea din anii 90 a dus la ceea că din tot acest sector au rămas doar teritoriile.

Moldcarton a început să se destrame încă pe vremea lui Filat. Astăzi, acolo nu mai sunt nici măcar uși și ferestre. Atunci cînd casa nu are stăpîn se fură și ușile și ferestrele. În timp ce era implementat programul «Pămînt» complexe zootehnice întregi au fost furate. Cred că aceasta este consecința lipsei viziunilor politice. Avem maculatură foarte multă, pe care ar fi putut să o prelucreze Moldcarton. Și dacă statul ar fi limitat scoaterea maculaturii din țară, Moldcarton ar fi avut materie primă. La fel cum după seceta din 2003, cînd comuniștii au făcut tot posibilul pentru ca grîul și floarea soarelui să fie exportate în volum mai mic. Pentru că piața nu decide totul, trebuie să mai decidă ceva și statul».

La fel ca aerul

«În timpul construcției gazoductului Ungheni-Iași, care, conform unor zvonuri, va fi prelungit pînă în 2018, statul va achita 600 mii de euro compensații persoanelor pe ale căror pămînturi vor trece țevile. Comuniștii au avut o experiență similară, cînd se construia calea ferată Cahul — Giurgiulești. Însă, în opoziția de atunci se arunca cu pietre.

În primul rînd, aceasta a fost o necesitate strategică. Nu există porturi fără trenuri. Cel mai ieftin transport este calea ferată. În continuare a apărut terminalul de cereale. Această cale ferată era necesară ca aerul, iar faptul că ea acum nu este folosită, este o mare prostie din partea autorităților. Miniștrii transporturilor nu au investit în ea nici un leu din cheltuielile de exploatare, iată și consecințele. Iar calea ferată a fost construită corect, există încheierea experților. Politicienii pot să facă gălăgie cît vor. Dar ei nu sunt experți în construcția drumurilor, nu sunt specialiști în proiectarea acestora.

În ceea ce privește gazoductul, istoria lui durează demult. Acolo, într-adevăr, era nevoie de o magistrală, pentru ca ulterior să se facă stații de ardere și să fie gazificat teritoriul respectiv. Și noi (comuniștii — nota red.) ne-am înțeles cu Gazprom și ei au fost de acord.

Proiectul se numea Drochia — Ungheni — Iași. Sarcina consta doar în ceea ca românii să confirme volumul de gaz pe care-l vor lua. Ceea ce nu au făcut pentru că se aflau în dezastru.

Astăzi, ni se propune în direcția opusă: Iași — Ungheni dar în baza acelorași elaborări. Ce fel de gaz va fi acesta? A cui? În Europa, în mare parte, se consumă gaz rusesc. Și, următoarea întrebare: gazul va veni în Ungheni, și în continuare? El va ajunge în impas. Ei bine, va fi gazificat Ungheniul. De unde vor lua bani pînă la Chișinău? Vor împrumuta? Iar noi am avut o sarcină, pentru ca acest lucru să fie făcut de Moldovagaz în baza unui program investițional — ca și dezvoltarea propriilor rețele. În schimb, actuala guvernare este gata să ia credit. Cine va întoarce datoriile? Or, acest lucru va fi inclus în tarif, or va fi trecut la capitolul datorii, or se va lua din buget? În orice caz, este rău».

Medicina pentru sărăcirea poporului

«Partidul Comuniștilor pledează pentru faptul ca serviciile medicale să fie accesibile tuturor categoriilor de cetățeni. Însă, în ultima perioadă, tot mai des se scumpesc serviciile medicale. În primul rînd, autoritățile nu se consultă cu nimeni în legătură cu acest fapt, ei se consultă între ei. În al doilea rînd, acolo, din păcate, nu are cine calcula, nu sunt oameni care să poată calcula corect.

Cei de la guvernare cred că oameni bolnavi sunt mai puțini decît sănătoși. Bolnavii vor face puțin zgomot, iar cei sănătoși vor vota pentru ei (cei de la guvernare), probabil, pentru că medicii vor începe să primească salarii mai mari… Aici, însă, avem o dependență directă între costul serviciilor și solicitarea acestor servicii. Pentru că atunci cînd comuniștii au introdus polița de asigurare medicală obligatorie, ea era solidară — cel sănătos plătea și pentru cel bolnav. Noi tindeam ca accesibilitatea serviciilor medicale să fie mai mare. Pentru ca oamenii să se poată adresa, iar numărul adresărilor să crească cu o viteză astronomică. Anume acest lucru a și contribuit la creșterea duratei de viață. Iar astăzi, în condițiile unui asemenea «creșteri», cei care vor procura polițe de sine stătător, în legătură cu scumpirea serviciilor, cantitatea acestor servicii care corespunde acestei sume de bani, înmulțită la cantitatea polițelor, vor fi mai puțini. Asta înseamnă că oamenii sunt determinați să greacă la categoria serviciilor cu plată. Este scump, de aceea oamenii nu se vor mai adresa după ajutor.

Toate acestea la un loc se cheamă neprofesionalism. Evident, prețurile la servicii și medicamente nu pot să rămînă pe loc. Însă, pentru a utiliza aceste servicii este necesar, întîi de toate, de a avea grijă de populație, de a oferi oamenilor posibilitatea să obțină venituri care să corespundă acestor scumpiri. Veniturile trebuie să crească mai rapid decît prețurile la servicii și produse.

Noi, parlamentarii, în primul rînd, trebuie să ne gîndim la perfecționarea ajutorului medical public. Accesul populației la serviciile medicale, la consultații, la modul sănătos de viață — toate acestea trebuie să fie asigurate de stat prin creșterea veniturilor comparativ cu creșterea prețurilor».

Datoriile — de la comercial la suveran

«Ceea ce a declarat, într-un interviu, domnul Calmîc, precum că datoria regiunii transnistrene este separată de datoria Republicii Moldova, iar acest lucru este fixat în facturile emise da Gazprom, iar societatea și unii comentatori spun că, totuși, pentru tot cazul consumat va plăti Moldova, pentru mine acest lucru a sunat oarecum straniu…

Domnul Dodon a fost suficient de implicat în această istorie, el știe despre ce este vorba și că lucrurile nu mai pot continua așa. Dar pur și simplu să faci reverență pentru partenerii occidentali — nu este corect. Transnistria, ca și Moldova, nu are datorii. Moldova nu este datoare nimănui cu nimic, Transnistria nu este datoare. Sunt datoare organizațiile comerciale Moldovagaz Transpoltransgaz.

Furnizorii de gaz nu pot răbda multă vreme datoriile. Ei înțeleg că Guvernul participă în compania Moldovagaz. Autoritățile își doresc transferarea datoriei comerciale în datorie de stat. Acestea nu sunt primele discuții la acest subiect, acest tîrg a început demult. Comuniștii, la vremea lor, s-au opus cum au putut. Juridic, populației nu i se poate impune această datorie, pentru că orice consumator poate ataca în judecată și obține ușor cîștig de cauză. Guvernul trebuie să ofere autor în soluționarea problemei legate de datorii. Guvernul trebuie să lucreze la timp și atent cu tarifele la gaz. Guvernul trebuie să adopte o asemenea poziție — și Guvernul comuniștilor avea o atare poziție — că, mult stimate Gazprom, care este furnizor, participați în întreprinderea Moldovagaz, voi înșivă să sunteți datori, cine va împiedicat să gestionați corect gazul? Unica întrebare, în rezultatul căreia această datorie poate fi acceptată ca datorie de stat, dacă va fi posibilă reintegrarea țării. Eu cred că această problemă poate fi soluționată dacă va fi abordată profesionist. Nu este simplu, nu toți vor acest lucru, inclusiv din afară, dar este posibil. Chestia constă în ceea că evenimentele din Ucraina pot genera acest lucru».

…plîngem după ce pierdem

«Toți anii, începînd cu 2010, au fost pierduți pentru Moldova. Dezvoltarea țării, sferei sociale — sunt în stagnare. Nu au apărut nici un fel de proiecte normakle pentru țară în această perioadă.