Atentat asupra Victoriei

Anul acesta, printr-o decizie a «majorității parlamentare» din Moldova, Ziua Victoriei a coincis cu «Ziua Europei»

E de menționat faptul că faimoasa «Zi a Europei» este o dată destul de indecisă. În primul rînd, nu e clar cînd anume să fie marcată — sau la 5 mai, sau la 9 mai. În acest sens, nu poate elucida situația chiar nici atotștiutoarea Wikipedia. Iată ce spune ea: «Există două date separate ale Zilei Europei, care sînt marcate la 5 și la 9 mai, ele fiind stabilite de Consiliul Europei (CE) și, respectiv, de Uniunea Europeană (UE). În Uniunea Europeană, această sărbătoare mai este cunoscută și ca «Zi a Declarației lui Schuman».

Scopul era clar: monopolizarea domeniilor de către doi jucători europeni de frunte. Respectiva uniune a existat cu bine mai mult de patruzeci de ani, pînă cînd fondatorii ei au simțit dorința să-și extindă influența și asupra altor țări de pe continent. Faptul că noua uniune va fi una inegală în drepturi era clar chiar de la bun început. Și asta pentru că potențialul economic al țărilor era prea diferit. Dar Germania și Franța nu aveau nevoie de parteneri. Ele aveau nevoie de piețe de desfacere.

Și iată că, la 1 noiembrie anul 1993, a intrat în vigoare Tratatul de la Maastricht, sub a cărui egidă și-au legalizat calitatea de membri ai Uniunii Europene primele 19 țări. În prezent, din Uniunea Europeană fac parte de acum 28 de state, dar, după cum vedem, unele din ele se simt împovărate de această calitate de membru și de acum se gîndesc să renunțe la ea. Este vorba nu doar despre Marea Britanie cu «Brexit»-ul ei. Ideea unui asemenea referendum a apărut și în Italia, și în Dania, și chiar în Polonia, care și-a redus colaborarea sa cu UE și acum lucrează mai mult în colaborare cu vecinii săi (Cehia, Slovacia și Ungaria) în cadrul grupului de la Vîșegrad. Pe acest fundal, fiți de acord, dorința Moldovei de a face cu orice preț parte din componența Uniunii Europene pare, cel puțin, lipsită de perspicacitate.

* * *

Au trecut aproape trei ani de la semnarea de către țara noastră a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, însă pînă acum nu am simțit și nu am văzut în țară nici una din schimbările pozitive promise de «eurointegratorii» autohtoni. Dimpotrivă, Moldova a ajuns într-o profundă criză economică și politică. «Alegerea europeană» impusă de Bruxelles și de «exportatorii de democrație» vest-europeni în cadrul programului «Parteneriatul Estic» n-a soluționat nici una din vechile noastre probleme, dar a făcut să apară altele noi.

Moldova și-a distrus industria sa și agricultura sa, în schimb cumpărînd bănci pentru oligarhi și bordeluri ilegale pentru gheii europeni. Iar vrăjile șamanilor «eurointegratorilor» nu încetează. Nouă permanent ni se povestește că se adoptă niște legi, se însușesc niște granturi, însă, după cum spun orientalii, de oricîte ori ai pronunța cuvîntul «halva», nu vei simți în gură nici un gust de dulce.

Guvernanții și funcționarii noștri întruna repetă că Moldova cu un picior e de acum în Uniunea Europeană și e necesar să facem doar un mic efort, pentru ca ea să ajungă acolo și cu al doilea picior, adică să devină membru al ei cu drepturi depline. Dar te-i mira să fie așa. În legătură cu creșterea crizei economice, financiare și structurale, Europa și fără Moldova are probleme pînă peste cap. Și țări mult mai dezvoltate decît a noastră n-o prea pot suferi pe Europa, și asta deoarece compania celor adunați în ea e din cale-afară de pestriță...

* * *

Noi pe pielea noastră proprie am simțit că Uniunea Europeană, chemîndu-ne să ne integrăm în componența ei, ne impune condițiile sale nu numai în sfera economică, ci și în cea socială, lăsîndu-i pe «partenerii săi estici» în rol de rezervor de cadre, în care populației îi este pregătită perspectiva de a deveni forță de muncă prost plătită. Iar introducerea regimului fără vize, cel cu care se mîndresc atît de tare adepții noștri ai eurointegrării, nu prevede și posibilitatea de a lucra în țările UE.

Dar oamenii noștri pleacă. Și pleacă, pentru că trebuie să-și întrețină familiile, să supraviețuiască. În UE pe acești migranți de muncă îi așteaptă o muncă necalificată cu remunerare pe potrivă. Localnici nu se apucă de asemenea munci, preferînd să trăiască din contul indemnizațiilor, pe cînd ai noștri nu au de ales.

Primind noi vecini în același spațiu politico-economic unic, sătulul Bruxelles, de fapt, doar distruge economia lor națională, iar după aceea îi lipsește și de independența politică. Și să încerce cumva Moldova să le reproșeze asta funcționarilor de la Bruxelles — imediat va fi pusă la punct. Despre «parteneriat pe bază de drepturi egale» nici vorbă!

* * *

Într-un trecut nu prea îndepărtat, liberalii și liberal-democrații, care, cum se spune, stăteau atunci bine pe șa (sau pe Vladimir Filat), au încercat să înlocuiască Ziua Victoriei cu Ziua Europei. Dar inițiativa n-a trecut. Aici e necesar să menționăm faptul că în acele vremuri Partidul Democrat nu deținea puterea deplină în Moldova și nu pedala respectiva temă. În schimb, acum, parlamentarii-democrați (cei vechi și cei nou-apăruți) toți ca unul au votat pentru numirea zilei de 9 mai ca Zi a Europei.

În felul acesta, Moldova a devenit a doua țară, după Ucraina, care sărbătorește Ziua Europei la nivel de stat, deși nu e membru al Uniunii Europene.

Însă, oricît de mult s-ar strădui președintele Parlamentului, democratul Andrian Candu, declarînd că Ziua Victoriei în Moldova n-a fost contramandată de nimeni și că fără Ziua Victoriei n-ar exista Ziua Europei, noi cunoaștem bine prețul unor asemenea declarații.