Plah și Vlah
РУС. MOLD.
» » Plah și Vlah

Plah și Vlah

3-06-2017, 09:15
Viziuni: 2 368
  
Versiunea de tipar   
Plah și VlahBașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, poartă cea mai mare răspundere pentru speranțele neîmplinite ale locuitorilor din regiune
 
Nu vrem să le reproșăm ceva găgăuzilor, cei care au fost ei în 2015, și totuși, anume ei au votat-o unanim pe Irina Vlah. Și au făcut-o, după cum se spune în popor, cu ochii închiși. Iar acum, UTA Găgăuzia e foarte nemulțumită de bașcanul său.

Respectiva nemulțumire putea fi prevăzută. Și asta s-ar fi putut face atunci cînd încă «nealesul de către întregul popor», ci pur și simplu președintele PSRM, Igor Dodon, împrăștia propria sa organizație de la Comrat, refuzînd s-o susțină pe doamna Irinuța. Cînd oamenilor, în loc să le fie rezolvate nenumăratele probleme, le-a fost adus în față sprintenul Oleg Gazmanov, iar după aceea și Liza Bricikina cinematografică, iar la moment pur și simplu îmbătrînita deputată în Duma de Stat, Elena Drapeko, și, bineînțeles, cel numit «cap de piatră», adică Nicolai Valuev, care despre existența găgăuzilor pe planeta noastră a aflat doar în clipa cînd a sosit la Ciadîr-Lunga.

Ah, ce vremuri vesele au mai fost! Tocmai se ridica colb de la voinicescul tropăit în amețitoarea «cadînjă», soliști fiind chiar Irina Vlah și împodobitul în jiletcă națională găgăuză Igor Dodon. Iar alegătorii, amețiți un pic de consistentul vin de la sud, erau pur și simplu încîntați de minunatele promisiuni electorale ale Irinei Vlah. Și cum să nu fie?! De acum parcă le vedeau în realitate: 11 întreprinderi cu tehnologii avansate, create cu sprijinul investitorilor ruși; Agenția de dezvoltare regională pentru elaborarea unor programe de dezvoltare socială și economică a Găgăuziei; subvenții oferite satelor pentru achiziționarea lubrifianților în timpul campaniilor de semănat și recoltat. În sfîrșit, nimeni nu va mai fi nevoit să plece în alte țări în căutarea unui loc de lucru, deoarece «maica națiunii» promitea să creeze pînă în 2017 tocmai 2000 locuri de muncă chiar acasă…

Iar după aceea… Iar după aceea s-a dovedit că nimic din toate acestea nu s-a făcut, iar programul «pentru elaborarea programelor de dezvoltare socială și economică a Găgăuziei» se referă doar la firma «Damir Agro», care este condusă — de cine credeți? — chiar de fratele bășcăniței, adică de Serghei Vlah. Respectiva firmă, de fapt, nu produce nimic, deoarece nu e altceva decît un fel de prăvălie din categoria «cumpără-vinde». Și totuși, în repetate rînduri a fost onorată cu titlul «Cel mai bun exportator al Găgăuziei». Iar pe lîngă asta, doamna bașcan a început să-și ia fratele în numeroasele sale vizite pe care le săvîrșește peste hotare.

Aici neapărat trebuie să menționăm faptul că exportator ultrarodnic Serghei Vlah a devenit doar odată cu venirea la putere a surorii sale. Pînă la asta, el avea porecla «Donald» și, împreună cu alți «exportatori», aceștia porecliți «Gruzin», «Feca» și «Zîmba» (iar altfel — Andrei Stucan, Dmitri Ioladov și Fiodor Ceacusta), «deserveau» piețele Găgăuziei.

După toate acestea, Găgăuzia ar fi putut să-și dea seama despre multe lucruri și să se dezbaiere de vrăjile propagandei pe care în mod activ o promovează Irina Vlah în ultimii doi ani. Dar, în loc de a se trezi din vrajă, găgăuzii au participat activ la probarea schemei lui Plahotniuc (pe care el are de gînd s-o folosească și în cadrul organului legislativ suprem al țării) la alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei prin sistemul electoral uninominal. Ca rezultat, toți candidații «independenți» din APG au nimerit în buzunarul lui Plahotniuc, iar fracțiunea Partidului Democrat în Adunarea Populară a UTA este cea mai numeroasă.

Lucru care și era de așteptat, deoarece lanțul Plahotniuc-Dodon-Vlah deocamdată nu este rupt. Regretabil că, deși s-au străduit mult, totuși, n-au reușit să-l numească pe socialistul Roman Tiutin la funcția de primar al orașului Vulcănești. Dacă ar fi reușit, ar fi avut mulțișori «bani de buzunar». De asemenea, datorită unor politicieni onești din Găgăuzia, n-a reușit realizarea încă a unui plan plahotniuco-vlahian: deschiderea unui parc industrial la Comrat. Dar ei speră să-și ia revanșa la Ciadîr-Lunga.

P. S. Printre altele, dacă cineva din țara asta nu știe acest lucru pînă acum, vi-l spunem noi: o mare parte a actualului comitet executiv din Găgăuzia și însăși doamna bașcan regulat locuiesc în capitala Moldovei, iar în Găgăuzia pleacă «la serviciu». Benzina folosită pentru aceste plecări e din contul contribuabililor. Adică, din buzunarele noastre, ale tuturor cetățenilor.

Ivan Lecarevскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: