Vara — vremea schimbărilor
РУС. MOLD.
» » Vara — vremea schimbărilor

Vara — vremea schimbărilor

2-06-2017, 14:32
Viziuni: 2 488
  
Versiunea de tipar   
Vara — vremea schimbărilorCopiii din sate și raioane fug în capitala mai îndestulată pentru a completa armata, și așa numeroasă, a vagabonzilor
 
A răsunat ultimul clopoțel care a anunțat despre încheierea anului de studii, s-au încheiat manifestațiile festive dedicate Zilei protecției copiilor. Unii copii vor merge în vacanță la bunei, restul vor studia gardurile și cățăra prin copaci. Asta — în cel mai bun caz. Vara este perioada în care copiii noștri se schimbă și, din păcate, nu întotdeauna în sensul bun al cuvîntului.

Copilărie nesupravegheată

Încă mai ținem minte bine protestele recente ale părinților în legătură cu închiderea grădinițelor pe timp de vară. Ce să facă părinții cu copiii lor? Însă o dată, societatea s-a împărțit în două tabere. Pe de o parte armata numeroasă a părinților, pe de altă parte — angajații sistemului educației. În pofida indignării părinților, care au invocat argumente că din moment ce lucrează achită impozite și, în acest fel, contribuie la formarea bugetului statului, Ministerul Educației a rămas de neclintit.

Pe timp de vară, însă, rămîn fără supraveghere nu doar preșcolarii. Fără supravegherea părinților rămîn zeci de mii de elevi. Apar companii proaste, cu țigări și prima bere sau ceva și mai tare, se folosește necontrolat internetul cu toate consecințele de rigoare.

Cea mai bună variantă este de a trimite copilul la tabără sub supravegherea educatorilor și pedagogilor. Însă, tabăra este o satisfacție nu tocmai ieftină. Totodată, numărul taberelor de stat este din ce în ce mai mic, iar a celor comerciale — tot mai mare. Un sejur de două săptămîni la o tabără privată, cu un program distractiv complex, va costa circa 4500 de lei. Cazarea copilului într-o asemenea tabără pentru o lună jumătate va costa de trei ori mai scump. Părinții pot găsi tabere mai modeste — de 2000 — 2500 de lei, ulterior însă, părinții constată că biletul include doar 10 zile.

În 2017, cheltuielile orientative în taberele de vară finanțate din bugetul de stat, constituie de la 129 pînă la 196 de lei pe zi. Guvernul a declarat că oferă gratuit 25 la sută din numărul total al foilor de odihnă în taberele de vară pentru un șir de categorii de copii și adolescenți, inclusiv, copiilor orfani, copiilor din familiile social-vulnerabile, din familiile cu un singur părinte, de asemenea, celor ce provin din familii cu trei și mai mulți copii. Restul foilor de odihnă vor fi comercializate cu o reducere de 80 la sută.

Însă, este puțin probabil ca înșiși membrii Guvernului să-și trimită odraslele la odihnă în asemenea tabere finanțate din bugetul statului. Infrastructura acestor tabere demult necesită reparație capitală, de ani de zile nu a fost reînnoit mobilierul, grupurile sanitare și bucătăriile sînt într-o stare, să zicem, nu tocmai bună.

În orice caz, o foaie de odihnă la tabără nu soluționează problema odihnei copiilor. Unde mai pui că nici nu toți copiii vor reuși să ajungă la tabără chiar dacă vor dori acest lucru. Potrivit datelor publicate, în această vară, în Moldova vor funcționa 80 de tabere unde se vor putea odihni circa 60 de mii de copii. Un număr parcă deloc mic. Dar, în țara noastră, sînt peste 330 de mii de copii cu vîrstă școlară. Chiar dacă luăm în calcul faptul că unii elevi din clasele mari vor lucra pe timp de vară, pentru a-și face ceva bani de buzunar, nu toți vor prinde un loc în tabără, nici măcar pentru bani.

Să se obișnuiască cu pămîntul din copilărie

În 2015–2016, în Moldova funcționau 324 de instituții de învățămînt orășenești și 997 rurale. S-a constatat, însă, că de cele mai dese ori, la tabere se odihnesc copiii din orașe. Sătenii, în primul rînd, și trăiesc mai modest, iar în al doilea rînd — își obișnuiesc copiii cu munca sătească încă de la o vîrstă fragedă. La noi, în general, copiii din localitățile rurale, întotdeauna, sînt defavorizați. În toate. Numai pe parcursul anului curent de studii, în Moldova, au fost închise 19 școli rurale.

Mulți copii de la sate parcurg zeci de km pentru a ajunge la gimnaziul sau liceul din localitățile învecinate. În școlile de la sate, demult, nu mai sînt cercuri de interese. De altfel, acestea lipsesc de multe ori și în școlile orășenești. În localitățile rurale mari s-au mai păstrat casele de creație pentru copii, școlile muzicale și sportive. La sate, băieții joacă pur și simpli fotbal. Desigur dacă cineva din ei are minge.

Și cît de straniu nu ar părea, anume copiii de la sate, de cele mai multe ori, suferă de malnutriție și diverse afecțiuni provocate de regimul sărac de alimentație. În martie anul curent, Ministerul Sănătății a comunicat că în Moldova, aproape 1500 de copii de pînă la 4 ani suferă de malnutriție. Comparativ cu anul trecut, numărul acestor copii s-a majorat cu 12 la sută.
 
Vorbim acum doar despre statistica oficială. Dacă experții s-ar fi deplasat prin satele îndepărtate din republică, această cifră ar fi crescut de cîteva ori. Unde mai pui că copiii duc foame permanent, de la naștere — dacă mama nu are suficient lapte la sîn. Iată la ce trebuie să se gîndească șefa Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei atunci cînd afirmă că statul oferă cu generozitate indemnizații de 540 de lei pentru mamele care nu lucrează.

De asta și fug copiii din sate și raioane în capitala mai îndestulată și completează rîndurile și așa numeroase ale armatei a vagabonzilor, iar pe timp de vară, numărul lor este deosebit de mare. Unde mai pui că nimeni nu-i caută, nimeni nu-și face griji pentru ei. Se creează impresia că angajații serviciilor sociale merg prin capitală cu ochii legați.

Natalia Ustiugovaскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: