În Găgăuzia s-a dezlănțuit încă un scandal legat de numele bașcanului Irina Vlah
De data aceasta, lucrurile au fost mult mai serioase decît atunci cînd curățirea troienelor de zăpadă din Găgăuzia putea fi dirijată prin Internet din Tailand sau tertipurile cu parcul industrial de la Comrat. De data aceasta, în situație s-a implicat Procuratura Găgăuziei.
Unul din deputații în Parlamentul Republicii Moldova s-a adresat procurorului Autonomiei, Ruslan Caraivan, atrăgîndu-i atenția asupra necompetenței numirii lui Roman Tiutin în funcția de șef interimar al Direcției principale pentru tineret și sport a UTA Gagauz Yeri. De ce «șef interimar»? Motivul este simplu: fostul tovarăș al doamnei bașcan, Maxim Bolgar, care ocupa respectiva funcție cu toate împuternicirile necesare, pe neașteptate, brusc, a fost eliberat în baza propriei cereri, după care Curtea de Conturi a descoperit în activitatea acestui departament numeroase încălcări și abuzuri financiare.
«Dar cine e acest Roman Tiutin?», poate să întrebe un cititor care nu cunoaște realitățile din Găgăuzia. În această privință, îl putem repeta în stil modern pe Gogol, spunînd: «O, la sat, aceasta e o persoană importantă!». Deși în Găgăuzia Tiutin e cunoscut nu atît ca persoană importantă, cît ca un om cu reputație scandaloasă. Dar să le luăm pe toate de la început.
Pe cînd Igor Dodon nu era «președinte ales de întregul popor», ci pur și simplu președinte al PSRM, el îi împrăștia pe acei colegi încăpăținați din Găgăuzia, care aveau «obrăznicia» să-și facă propria părere despre candidatura bașcanului la alegeri (și să știți — această candidatură a lor nu era doamna Vlah), făcea acest lucru cu anumite scopuri. Unul din acestea le-a atins în timpul alegerilor prezidențiale «ale întregului popor», la care, practic, toată Găgăuzia și-a dat voturile pentru candidatura lui. Tandemul Dodon-Vlah s-a consolidat și a început să funcționeze în numele binelui fiecăreia dintre părți. (Să nu credeți cumva că, în calitate de părți, avem în vedere poporul moldovean și poporul găgăuz).
Ce le îndrugă oamenilor Igor Dodon, noi auzim foarte bine. În acest sens, lui nu-i cedează nici Irina Vlah, care în repetate rînduri a declarat că «toți au unul și același scop — să lucrăm în același regim constructiv, astfel ca locuitorii Autonomiei să vadă aievea rezultatele activității tuturor ramurilor puterii din Găgăuzia». Dar, reieșind din aprecierile găgăuzilor, chiar dacă ne-am pune ochelari cu cele mai puternice dioptrii, totuna nu vom putea vedea careva rezultate ale muncii constructive a «maicii națiunii». Piar la stînga și la dreapta, selfi la nesfîrșit, dansuri, cuvîntări frumoase, — iar de lucru nici vorbă. Seamănă mult cu ceea ce face și Igor Dodon, nu-i așa?!
Al cărui proiect este actualul nostru «președinte», știm cu toții foarte bine. În ceea ce privește Găgăuzia, acest om are planurile sale, însă lui nu-i place să se agite. De aceea, fără mare forfotă, s-a făcut astfel ca majoritatea din Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) să-i aparțină PDM. La fel și președintele ei.
Pe cînd pe doamna Vlah, pare-se, Vladimir Plahotniuc «a trecut-o la pierderi», fapt pe care ni-l sugerează intervenția organelor de ocrotire a ordinii de drept. De altfel, anume acesta e destinul tuturor celor care, la vremea lor, au colaborat cu Plahotniuc — Filat, Lupu, Ghimpu și alții. Rămîne să sperăm că respectiva soartă nu-l va ocoli nici pe Igor Dodon.
* * *
Dar să revenim la Roman Tiutin, ex-deputat în APG, în prezent responsabil de tineretul Găgăuziei. Omul care în Găgăuzia are o reputație dubioasă și care se află în fruntea organizației PSRM de la Vulcănești.
În anii deputăției sale, el nu se prea împovăra cu prezența în organul legislativ al APG, mai mult aflîndu-se la Vulcănești, unde încerca să conducă orașul. Astfel că, pînă la urmă, primarul orașului, Victor Petrioglu, a fost nevoit să-i facă morală neobrăzatului: «Locul oficial de lucru vă este APG, pe cînd dumneavoastră zile de-a rîndul vă aflați la Vulcănești și căutați cum să dispuneți de banii primăriei». În plus, fiecare circumscripție electorală prevede mijloace financiare pe care le distribuie deputatul Adunării Populare ales pe această circumscripție. Nici pînă acum nu se știe unde au dispărut 74 200 de lei, alocați la precedentele alegeri circumscripției nr. 10 din Vulcănești, la care este întărit Roman Tiutin.
Locuitorii din Vulcănești nu l-au dorit pe Tiutin. Igor Dodon, asemenea unui erou dintr-o poveste cinematografică, i-a făcut din deget Irinei Vlah, zicîndu-i: «Mi-ai rămas datoare!». Și ea ce era să facă? În situația dată s-a văzut nevoită să se recalifice din șef al puterii executive din UTA în agitator-țipălău și să plece la Vulcănești pentru a îndeplini rolul de «îmbietor» politic.
Chemarea ei a sunat în felul următor: «Votați-l pe Tiutin!». Dar locuitorii Vulcăneștilor s-au făcut a n-o auzi, în schimb, i-au amintit Irinei Vlah despre trebușoarele criminale ale ortacului ei (nu e vorba doar de acte de huliganism, el a fost învinuit chiar și de răpirea unui om), despre faptul că el a votat împotriva acordării unul ajutor material pentru spitalul raional și despre insultele la adresa unui slujitor al Bisericii. Auzindu-le pe toate acestea, doamna Vlah s-a supărat definitiv și a început să-i amenințe pe oameni: «Dacă o să vă alegeți deputatul vostru, după asta să nu mai veniți la mine atunci cînd ceva n-o să vă fie pe plac. Dacă ceva nu va fi așa cum vreți, eu doar am să mă bucur. Pentru că asta a fost hotărîrea voastră, voi ați vrut să fie așa».
Încercările doamnei bașcan de a comunică pe străzile Vulcăneștilor cu locuitorii lui, potrivit unuia dintre jurnaliștii găgăuzi, arăta aproximativ așa: «Dacă un om de la o parte ar fi văzut acest tablou, fără a cunoaște cine sunt persoanele, ar fi crezut că este pur și simplu o gîlceavă de la piață».
Irina Vlah a fost petrecută în mod dezonorabil de la Vulcănești, iar la circumscripția electorală nr. 10, la care Roman Tiutin a fost înaintat candidat la funcția de deputat, alegătorii s-au prezentat într-un număr prea mic, insuficient pentru ca dumnealui de bună seamă să devină deputat.
* * *
La alegerile în APG, Partidul Socialiștilor a suferit o înfrîngere distrugătoare. Din 21 de candidați înaintați din partea lui, în organul legislativ al Autonomiei au acces doar doi oameni. Pentru cei doi prieteni la cataramă — bașcanul Irina Vlah și al doilea președinte nelegitim al Moldovei, Igor Dodon — a fost o lovitură nimicitoare.
În felul acesta, Roman Tiutin a rămas fără lucru. Și, oricîte alte eforturi au fost depuse, nu putea fi găsit nici un loc potrivit pentru sărmanul de el. Dar, așa sau altfel, nu putea fi lăsat omul în voia sorții. Tovărășia rămîne tovărășie în orice situații. Așa că, pînă la urmă, ca un fel de colac salvator, a fost găsit acest post de «șef interimar» al tineretului și sportului, chiar dacă Roman Tiutin nu are nici un pic de experiență în administrarea acestor sfere. Pardon, am greșit, ceva, totuși are: în septembrie 2010, la barul de la ieșirea din Vulcănești în direcția Bolgrad, Roman Tiutin, aflîndu-se în stare de ebrietate, a început să sară la bătaie la un grup de tineri care sărbătoreau în acel bar ziua de naștere a unui prieten. Dar băieții s-au dovedit a fi nu din cei care se sperie cu una, cu două și au luat apărarea sărbătoritului, pe care îl atacase Tiutin. Primind o asemenea ripostă, acesta i-a adunat pe așa-numiții activiști ai săi, și aceștia, împărțindu-se în grupuri, au început să-i scoată cîte pe unul și să-i snopească în bătăi pe tinerii prezenți la acea sărbătoare a prietenului lor.
În viața lui Tiutin, incidente de acest fel găsești cîte vrei. Inclusiv un incident care a avut loc la etajul doi al magazinului «Biriuza», unde, pînă la urmă, cei asupra cărora s-a năpustit el i-au dat bine la moacă. Așa că PSRM și personal Igor Dodon se pot mîndri cu colegul lor de partid, iar Irina Vlah — poate să-l împingă și de acum înainte la diferite funcții de conducere. Desigur, dacă va izbuti s-o facă.
Dmitri Crîmovскачать dle 10.6фильмы бесплатно