Comerțul extern și intern al Moldovei se află, astăzi, în criză profundă
Punînd miza pe dezvoltarea colaborării comerciale cu țările Europei, Moldova a schimbat statutul de țară exportator cu cel de bantustan, locuitorii căruia sînt obligați să consume produse din metropolă. Involuntar se impune analogia cu războaiele opiului din China, în rezultatul cărora, britanicii impuneau chinezii să cumpere otrava împotriva voinței lor.
Produsele moldovenești s-au pomenit a fi inutile pe piața europeană — aceasta și așa abundă în propria producție agricolă. Iar aceste produse are nevoie de cumpărători mai ales după ce Rusia a impus embargou de răspuns. Inclusiv pentru asta a și fost semnat șiretul Acord de Asociere cu UE, pentru a deschide europenilor o nouă piață de desfacere. Iar economia moldovenească să rămînă în stagnare.
Și iată rezultatul «euro-integrării» comerciale: în 2016, rata exportului moldovenesc în țările Uniunii Europene s-a redus cu 10,3 %, cu un an mai devreme, acest indice se redusese cu 15,9 la sută.
* * *
La începutul anilor 90, în fața Moldovei era pusă sarcina transformării sistemului sovietic de administrare pentru a-l adapta la noile condiții și pentru a spori eficiența economiei țării. Însă, cu mare regret, Moldova, de altfel ca și majoritatea fostelor republici URSS, nu doar că nu a putut să realizeze posibilitățile ce i se deschideau în față, dar și-a înrăutățit considerabil situația. În rezultatul schimbărilor produse, volumul PIB, la începutul anilor 2000, constituia mai puțin de jumătate din nivelul celui înregistrat în anul 1991, nivelul de viață a peste 60 la sută din populație era sub limita sărăciei, iar datoria externă acumulată timp de zece ani, depășea volumul PIB. S-a redus brusc și considerabil exportul în țările CSI, deși cotei comerțului cu aceste țări îi revenea mai bine de două treimi din volumul total al operațiunilor comerciale externe.
* * *
Problema lipsei competi¬tivității mărfurilor moldovenești este cea mai gravă și anume ea limitează dezvoltarea relațiilor comerciale externe ale republicii. Noi nu am reușit să depășim așa numita barieră tehnică — corespunderea normelor fitosanitare, standardelor de calitate, certificare, ambalare ș.a.m.d.
Iar liberalizarea comerțului cu UE și anularea taxelor vamale la import au făcut necompetitive mărfurile autohtone pe piața internă.
Încă o problemă constă în lipsa specialiștilor pentru administrare și marcheting. Și asta în condițiile în care multitudinea de universități din Moldova pregătește un număr foarte mare de specialiști anume pe dimensiunea economică. Însă, absolvenții nu se angajează după specialitate, preferînd, locurile de «blat» în cadrul Ministerului Economiei și Ministerului Finanțelor.
Iar negustorii noștri preferă să lucreze la ochi și stabilesc prețurile în baza principiului «ca la toți», iar business-planul este perceput ca un document care nu este clar la ce trebuie pentru obținerea creditului. Pe lîngă toate, nivelul redus de administrare duce la faptul că exportatorii moldoveni, din propria lor vină, nu șpot onora condițiile contractelor încheiate, ceea ce înrăutățește considerabil imaginea Moldovei în ochii partenerilor externi.
* * *
Conjunctura de piață, fără reglementator și măsuri reglementatoare din partea statului nu poate exista civilizat — aceasta este o axiomă. Din păcate, trebuie să constatăm că mediul de afaceri din Moldova se confruntă cu o presiune deschisă din partea structurilor statului, care abundă în corupți de toate culorile. Acest lucru este indicat în studiul Băncii Mondiale. Și anume: vizitele inopinate ale vameșilor, pompierilor, reprezentanților serviciilor sanitare și altor structuri pentru colectarea «impozitelor». O altă barieră este legislația fiscală ambiguă, care permite aplicarea amenzilor nejustificate. Încă o problemă este legată de ratele procentuale exagerate la creditele bancare.
Acestea și multe altele fac ca investițiile în business-ul comercial să fie foarte riscante. Ne mai vorbind deja despre jumulirea investitorilor străini, care numai în Moldova au înțeles noțiunea de «otcat».
* * *
Însă, actuala guvernare a Moldovei continuă să afirme cu încăpăținare despre înflorirea comerțului — intern și extern, precum și despre disponibilitatea sa de a-și pune burta pe altarul negoțului autohton.
Anul trecut, viceministrul economiei, Vitalie Iurcu a explicat cu trufie că odată cu aprobarea amendamentelor la Legea cu privire la comerțul intern, Guvernul a înlesnit considerabil condițiile de inițiere și desfășurare a business-ului.
Chipurile, inițierea unei afaceri în sfera comerțului se poate realiza într-o singură zi. «Pînă acum, pentru a primi autorizare de activitate în domeniul comercial, solicitantul aștepta, în mediu, 70 de zile», a remarcat Iurcu. Dacă viceministrul ar mai fi explicat la ce bun este această urgență. Pentru deschiderea firmelor de o zi sau ce?
Un exemplu al «grijii» guvernării a fost modificarea, de la 1 ianuarie anul curent, a regulilor de joc pentru furnizorii și vînzătorii de produse alimentare. Vînzătorilor li se interzice să returneze furnizorilor produsele expirate și să le ceară taxe de marketing. În afară de aceasta, vînzătorilor li s-a interzis să returneze furnizorilor mărfurile alimentare condiționate, iar toate cheltuielile legate de returnarea produselor cu termen expirat, de azi în colo, le suportă retailerul.
Anterior, majoritatea furnizorilor luau marfa, în cazul în care aceasta era rebutată sau expirată, o schimbau cu alta condiționată, or banii erau returnați. Acum, acest lucru este imposibil.
Inovația respectivă (autor — deputatul transfug Igor Vremea) contribuie la scăderea vînzărilor și închiderea unităților comerciale mici.
* * *
Anul trecut a demonstrat, încă o dată, pe cît de dependent este comerțul extern al țării noastre de schimbările conjuncturii politice și economice externe, ceea ce a confirmat reducerea volumelor operațiunilor de import-export.
Sub paravanul diverselor proiecte de business, organizațiile financiare internaționale oferă fonduri speciale de stat, linii de creditare și granturi. Însă, banii nu se alocă conform destinației, iar piețele noastre externe și interne se transformă, treptat, într-un bazar urîcios.
Evgheni Tamanțevскачать dle 10.6фильмы бесплатно