Don-ul Troian
РУС. MOLD.
» » Don-ul Troian

Don-ul Troian

7-07-2017, 14:36
Viziuni: 440
  
Versiunea de tipar   
Don-ul TroianAșa cum spunea odată un politician uitat, astăzi, din banda euro-integratorilor, Mihai Godea: «Noi l-am convins pe Igor Dodon să fie calul al nostru Troian în PCRM». Asta a fost în 2010
 
În 2017, pe 1 iulie acest cal primea felicitări cu ocazia împlinirii a 20 de ani ai Partidului Socialiștilor. Partid președinte al căruia a încetat să mai fie acum cîteva luni, dar pe care continuă să-l dirijeze din fotoliul de președinte al țării. Acest lucru s-a simțit și după adresările în cadrul manifestației la gloriosul, încununat cu lauri Dodon din partea celor care au aderat la PSRM, dar și după oaspeții de onoare care — așa cum s-a anunțat — au reprezentat 10 delegații din 7 țări. Nu este exclus că unii dintre invitați, într-adevăr, nu înțelegeau pînă la capăt la a cui festivitate s-au pomenit, în ce constă pînă la urmă show-ul publicitar și, la urma urmei, pe cine au numit «TOVARĂȘ», noțiune ce implică atîta responsabilitate.

Reprezentantul unei delegații moscovite l-a invitat, la toamnă, pe «tovarășul» Dodon la festivitatea legată de împlinirea a 100 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Probabil, știind cum insista Igor Dodon să-i fie înmînat carnetul roșu de membru al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova la monumentul marelui lider al Revoluției din Octombrie, Vladimir Ilici Lenin, în 2010. Atunci, la ceremonia de înmînare, Dodon, cu patosul care-l caracterizează, a promis să protejeze «ca ochii din cap» unitatea partidului și să fie «pentru totdeauna» în rîndururile PCRM.

Ceva mai tîrziu, el a spus într-un interviu: «Eu nu consider (!), cum unii văd, că aderarea la partid este ca și cum ai urca într-un tren, care te va duce mai repede la destinația dorită. Apoi, prioritățile s-au schimbat, poți coborî, poți urca în alt tren. Pentru mine, acest lucru este foarte important. Eu nu sînt omul acela care astăzi aderă la partid, iar mîine iese din el și se regăsește în altă formațiune politică».

Cu toate acestea, «a aderat», «a ieșit» și a «plecat». La un an și jumătate după ce a aderat la PCRM, Dodon a ieșit din partid, iar peste alte șase luni a votat în susținerea unionistului pro-român Timofti la funcția de șef al statului.

În ceea ce privește împlinirea a 100 de ani de la Revoluția din Octombrie, în percepția lui Igor Dodon este încă o situație din seria «deliberat nu inventezi». În aprilie 2016, în eterul unui post de televiziune lui i s-a propus să se expună pe marginea Revoluției lui Lenin. Iată citatul complet al episodului (acordările au fost păstrate, întrucît se privesc bine alături de cunoștințele enciclopedice ale lui Dodon):

Moderator: «Atitudinea dumneavoastră față de Lenin?»

Dodon: «Dumneavoastră nu ați văzut? Noi nu am fost pe data de 22 la Lenin».

Moderator: «De ce?»

Dodon: «Pentru că eu consider (atrageți atenția la această permanentă dragoste de sine: «EU CONSIDER» — aut.) că ceea ce s-a întîmplat în februarie (!) secolul trecut — poziția mea principială — eu nu consider că asta a fost... Asta a fost în interesul altor state. Iată aceasta este poziția mea principială, dacă e să ne referim la ceea ce s-a întîmplat la începutul (!) lunii februarie».

Moderator: «Și față de Lenin, care este atitudinea față de Lenin?»

Dodon: «Păi iată — față de un om care a realizat toate aceste planuri. Iată care este poziția mea».

Sfrșitul citatului. Într-adevăr, cu ce nu este «tovarăș» Igor Dodon pentru cei care cinstesc Revoluția Socialistă și sărbătoresc împlinirea a 100 de ani de la Marele Octombrie!

De altfel, pentru a justifica oaspeții confuzi putem remarca că la fel ca și antonimul pentru cuvîntul «sinonim» — este «antonim», și antonimul pentru Igor Dodon — este tot Dodon. Pentru că Igor Dodon, iar din 2011 și Partidul Socialiștilor pro-dodonist (pro-președinte ei așa se numesc), sînt capabili să se afle concomitent la poluri politice, sociale și morale opuse.

Ei se numesc forță politică de stînga dar votează pentru susținerea inițiativelor celor de dreapta; totodată, Dodon-ul «socialist» promulgă legi antisociale. Ei pledează cu tărie pentru loialitatea echipei, devotament față de idealuri și principii, însă, în marea lor majoritate sînt trădători și tot ei — acești trădători ocupă funcții de conducere în partidul lor. Ei declară despre integritatea lor excepțională și modestia lor, dar locuiesc în palate, circulă în mașini de lux, poartă haine scumpe; pînă și campaniile electorale le desfășoară din contul banilor din offshoru-uri.

Ei se numesc unicul partid de opoziție care luptă împotriva oligarhiei de la putere, însă, anume datorită acestor pseudo-socialiști oligarhii cu pricina s-au menținut la putere în 2012, iar după ce vor reuși să modifice actualul sistem electoral, se vor mai menține la putere pentru o perioadă nedeterminată.

... În ceea ce ține de «festivitatea jubiliară», ea, într-adevăr, a fost festivitate — festivitate de autoreclamă; a meritelor și realizărilor furate; festivitatea raiderilor politici fără principii, care, neremarcîndu-se cu nimic pînă în 2011, și-au asumat Partidul Socialiștilor. Și da, a fost un spectacol de gală pentru don Dodon. Calul Troian care a fost testat acum șapte ani pe seama Partidului Comuniștilor, iar acum cu susținerea cetățenilor prostiți — se folosește la scara întregii țări.

COMENTARIU EXCLUSIV

Partidul Socialiștilor a fost acaparat ilegal de către Dodon

Valentin Krîlov, fondatorul PSRM, pînă în 2013 — secretar executiv al Partidului Socialiștilor:

«Acele persoane, care s-au pornit la manifestațiile dedicate împlinirii a 20 de ani ai PSRM, cu excepția a trei oameni, nu au nicio atribuție la această formațiune — nici în planul creării, nici în planul promovării și consolidării. Majoritatea absolută au un stagiu partinic mizer. De aceea, ei se înscriu foarte greu în jubileul de 20 de ani.

Noi, fondatorii Partidului Socialiștilor nu putem să avem nimic în comun cu acești oameni, noi, astăzi, nu considerăm acest partid socialist. Acesta este un partid acaparat, care nu are atribuție nici cu doctrina socialistă, nici cu ideea socialistă în sine. Acest partid minte alegătorii non stop în regim online. Dintre cei care au făcut parte din Partidul Socialiștilor pînă în anul 2011, 90 la sută au părăsit rîndurile formațiunii pe timpul lui Dodon. Acolo au mai rămas 10 % sau mai puțin, care, în momentul venirii lui Dodon la noi erau membri de partid.

În ceea ce privește actualul președinte al PSRM, Zinaida Greceanîi — pînă la mijlocul anului 2013, ea, în general, nu a fost membru de partid. Adică, stagiul ei partinic este de circa 3,5 ani sau poate chiar mai puțin. În general este interesant, există oare cererea ei de primire în PSRM — și asta este o întrebare. Și dacă ea nu a scris această cerere, nu este nimic de mirare în asta, deoarece pentru ei legea partidului este pe ultimul loc. În ceea ce ține de actualul secretar executiv — Vlad Bătrîncea, el a aderat la partid la sfîrșitul anului 2011, stagiul lui de partid este de doar 6 ani... Altfel spus, grădinița de copii în fruntea partidului.

Toată informația vociferată despre discursuri, în rapoartele manifestațiilor jubiliare includ așa numitele performanțe ale socialiștilor din ultimii cinci ani. Se creează o așa impresie că în anteriorii 15 ani, Partidul Socialiștilor i-a petrecut dormind.

Însă, în primul rînd, actualii socialiști nu știu nimic despre istoria partidului, în sens politic ei sînt niște oameni agramați. Ei nu cunosc evenimente, performanțe, istorie ș.a.m.d. La dorință, aceste lucruri puteau fi cunoscute, restabilite, puteau fi ridicate materiale, publicații. Dar ei nu doresc să facă acest lucru. Ei se văd doar pe ei înșiși și se consideră pe ei buricul pămîntului. De aceea, ei vor scrie și vor vorbi despre anumite performanțe ale lor imaginare...

În al doilea rînd, eu nu știu ce performanțe au ei. Ei au mințit alegătorii și ultimii au votat pentru ei. Iată și toate performanțele lor! Dar ce au făcut ei concret pentru oameni? Noi încercăm să găsim faptele lor reale — ce au făcut ei concret pentru popor — și nu reușim. Multă critică și gălăgie — 24 din 24 vedem cum sînt amăgiți alegătorii.

Lozinci, niște îndemnuri, dezinformare, nu informare... În realitate, ei nu au făcut nimic. Eu nu cunosc niciun fel de inițiative legislative serioase, care ar fi fost înaintate în Parlament și aprobate. Legea ce vizează pensiile este absolut antipopulară, dar a fost promulgată de «președintele» Dodon fără niciun fel de obiecții. Acum, se pregătește un proiect al codului muncii, la fel, absolut antipopular...

Este semnificativ faptul că Partidul Comuniștilor nu se jenează să vorbească deschis despre faptul că comuniștii au avut relații tovărășești cu socialiștii pe plan politic pînă la venirea lui Dodon în PSRM. Însă, actuala conducere a PSRM se străduiește să nu-și amintească de acea perioadă. În anii ‘90, comuniștii au trecut în Parlament pe listele noastre, iar în 1998, fracțiunea PCRM avea în Parlament 40 de deputați. În 1999 noi eram într-un singur bloc — comuniștii, agrarienii și socialiștii. Și în 2009–2010 socialiștii, la fel, au susținut PCRM. Adică, a fost o colaborare care nu poate fi ștearsă din istorie și această colaborare era în beneficiul statului.

În concluzie voi spune că manifestația desfășurată de ei — chipurile în cinstea celor 20 de ani de existență ai PSRM, nu este altceva decît un spectacol, care, la rîndul său, este forma de bază de activitate a «socialiștilor» de astăzi — praf în ochi și prezentarea iluziilor drept realitate. Partidul Socialiștilor a fost acaparat ilegal de către Dodon și echipa lui, iar noi, fondatorii PSRM continuăm să apărăm drepturile legale și interesele formațiunii în instanțele de judecată.

Iuri Deatlovскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: