În
seara zilei de 13 decembrie, președintele Curții Constituționale, Alexandru
Tănase, a anunțat decizia CC cu privire la validarea rezultatelor așa-numitelor
alegeri de către întregul popor a președintelui țării. Potrivit acestora, în
fotoliul prezidențial se va așeza Igor Dodon, fost membru al PSRM.
În prima jumătate a zilei, Curtea
Constituțională a examinat interpelarea concurentului lui Igor Dodon la alegeri,
– Maia Sandu –, ai cărei reprezentanți au prezentat probe ale numeroaselor
încălcări comise atît în perioada campaniei electorale, cît și în procesul de
votare. În legătură cu aceasta, au fost de asemenea audiați președintele Comisiei Electorale Centrale și
președintele staff-ului electoral al lui Igor Dodon. Reprezentantul Maiei Sandu
a cerut ca ”al doilea tur al alegerilor să fie declarat nevalabil și să fie
organizat al doilea scrutin”, iar
reprezentantul lui Igor Dodon a insistat asupra ”confirmării legitimității
alegerilor”.
Cu toate acestea, așa-numite alegeri ale
șefului statului au fost stabilite și organizate în contradicție cu prevederile
Constituției țării, lucru asupra căruia Partidul Comuniștilor din Republica
Moldova a atras atenția încă în luna martie a.c. În luna septembrie, PCRM a
ținut o plenară a Comitetului Central, în cadrul căreia a fost luată decizia de
a boicota alegerile neconstituționale. În adresarea către concetățeni de a
sprijini boicotul, aceasta fiind adoptată la plenară, se subliniază că toți
candidații la alegeri sunt ”complici ai fărădelegii comise de puterea criminală
și oligarhică împotriva propriului popor și a Constituției țării”.
După alegeri, Partidul Comuniștilor din
Republica Moldova a lansat o declarație în care a menționat că apărînd
Constituția și suveranitatea poporului moldovenesc, apreciază ca lipsite de
legitimitate atît alegerile care au avut loc, cît și rezultatele lor. Revenirea
țării pe calea dezvoltării democratice, restabilirea suveranității poporului
moldovenesc pot fi asigurate doar prin alegeri parlamentare anticipate
organizate în baza inviolabilității Constituției în vigoare a țării.
PCRM
îl consideră nelegitim și pe președintele nou-ales, indiferent de faptul cine
anume a ocupat această funcție.
скачать dle 10.6фильмы бесплатно