Iulie 1917 — punte între Februarie și Marele Octombrie

Discursurile participanților la Conferința «Evenimentele din iulie 1917 – etapa decisivă a procesului de apropiere a Marelui Octombrie»

Din discursul membrului CC PCRM, Anton Miron:

Tema unui secol de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie spune despre multe și îndeamnă la multe. Și pentru a marca această dată, și pentru a face corect concluziile despre ceea ce s-a întîmplat acum o sută de ani.

Acest subiect se caracterizează prin lupta partidului pentru mase într-o perioadă pașnică de dezvoltare a revoluției și sfîrșitul puterii duale. În Tezele din aprilie, Lenin nu și-a înaintat vechea lui lozincă despre transformarea războiului imperial într-un război civil. Pentru că a considerat, în condițiile create, că guvernul burghez provizoriu poate fi răsturnat pe cale pașnică. […]

Oferind o orientare pentru evoluția pașnică a revoluției, pe care Lenin o considera foarte rară în istorie și foarte prețioasă, el a avertizat partidul că situația se poate schimba radical și de aceea trebuie să fie pregătită pentru lupte armate cu burghezia. Era pusă sarcina de a folosi legalitatea și libertățile democratice după victoria Revoluției din februarie, de a lucra cu răbdare în rîndul maselor oferindu-le oamenilor posibilitatea de a se convinge de corectitudinea politicii bolșevicilor.

[…] Caracterizînd starea partidului înainte de Marele Octombrie, Lenin scria că «bolșevismul care a apărut pe baza teoretică de partid a făcut o istorie practică de 15 ani (1903 — 1917), care nu are analogie în lume după experiența bogată. Or, nici într-o țară, în cei 15 ani, nici măcar pe aproape nu s-a trăit atît de mult din perspectiva experienței revoluționare, accelerării și diversificării schimbării diferitor forme de mișcări, legale și nelegale, pașnice și tumultoase, deschise și conspirative, de cercuri și de masă, parlamentare și teroriste. […]».

În acea perioadă, de rînd cu partidul bolșevic, în țară activau cîteva zeci de partide politice mari, monarhice, burgheze, mic-burgheze. Unele dintre acestea, în special partidele socialist-revoluționare și a menșevicilor, pînă la Revoluția din februarie, mai ales în primele luni după victorie se bucurau de o influență destul de importantă în rîndul maselor neproletare din orașe și sate, care constituiau majoritatea — 80 % — din numărul populației Rusiei de atunci.

«În rezultatul victoriei Revoluției din februarie, scria Lenin, valul mic-burghez a cuprins totul, a suprimat proletariatul conștient nu doar prin numărul lor, dar și ideologic, adică a contaminat și a cuprins cercuri foarte largi ale muncitorilor cu viziuni mic-burgheze asupra politicii».

[…] Unicul partid care a luptat consecvent pentru interesele poporului a fost cel bolșevic. Influența și autoritatea partidului creștea pe zi ce trece. Un indicator în acest sens servește creșterea rapidă a membrilor acestuia. Din februarie pînă în octombrie 2017, componența formațiunii a crescut de aproape 15 ori! De la 24 pînă la 350 de mii de persoane.

În cadrul discuțiilor de la primul congres (Congresul Sovietelor din Rusia), menșevicul Țereteli a încercat să explice de ce au mers la înțelegere cu guvernul provizoriu și au intrat în Executiv. El insista și spunea că în Rusia nu există un asemenea partid care ar putea să ia puterea în propriile mîini. Lenin s-a ridicat și a spus cuvintele istorice înaripate: «Există un asemenea partid!».

Comparînd 100 de ani de la Revoluție cu dezvoltarea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, dacă noi vom putea spune în timpul apropiat, că există un asemenea partid, înseamnă că mergem înainte și continuăm să ducem ideile Marii Revoluții Socialiste din Octombrie.

Răspunsurile trebuie căutate în aprilie

Din discursul doctorului în științe istorice Piotr Boico:

Acele evenimente despre care vorbim noi au avut loc nu doar în Rusia. Ele s-au desfășurat peste tot și la periferiile naționale. Eu vreau să mă opresc asupra felului în care au influențat aceste evenimente asupra situației politice din Basarabia. Particularitatea momentului este că din august 1916, Basarabia a devenit linie de front.

Cum au evoluat evenimentele aici? Soldații flămînzi la sate în alertă și, evident, agitația. Agitația făceau toate partidele care erau prezentate în acea perioadă.

[…] În aprilie apare Partidul Național Moldovenesc. Unii istorici spun că această formațiune a schimbat lumea. Nici pe departe adevărat. Acest partid nu avea nici măcar un program agrar viabil, deși ținutul este agrar.

[…] Și încă un detaliu. Știm cu toții despre Sfatul Țării. Și iată, în aceste condiții, naționaliștii moldoveni, reprezentanții Partidului Național Moldovenesc, care se și ascund deja în spatele Comitetului Executiv Central, concep ideea de a convoca un congres moldovenesc. […]. Ei urmăresc atent evenimentele și cînd s-a constatat că la sfîrșitul lunii octombrie guvernul provizoriu își pierde susținerea, ei inventează o aventură: emit o telegramă specială tuturor garnizoanelor, comandanților de armată și corpusurilor în care se spune că cu acordul lui Kerenski și comandantului suprem, pe 20 octombrie 1917, la Chișinău se convoacă congresul militar moldovenesc. Despre aceasta se știa din timp.

În acest fel, ei au acționat prin minciună, nimeni nu s-a mai clarificat atunci, însă i-a salvat Revoluția din Octombrie. Congresul trebuia să se încheie în ziua în care la Petrograd a fost răsturnat guvernul provizoriu. În baza acestui fapt au și fost creae diferite teorii istorice».

Presa revoluționară și contrarevoluționară din Rusia în iulie 1917 și după Revoluția din Octombrie

Din discursul publicistului Mihail Lupașco:

«Prăbușirea autocrației în Imperiul Rus în februarie 1917 a însemnat o etapă principială nouă în dezvoltarea și formarea presei din țară.

Răsturnarea rapidă a autocrației a fost condiționată, pentru o perioadă scurtă de timp — februarie-aprilie 1917, de dezvoltarea acerbă a presei necenzurate în cele mai diverse domenii politice. În acest flux au apărut imediat trei tendințe: prima — bolșevică revoluționară; a doua — «pro-guvern», «pentru război pînă la victorie» și imitarea reformelor democratice cu păstrarea puterii moșierilor și capitaliștilor; a treia — contrarevoluționară care pleda pentru dictatura militară.

[…] Imediat după răsturnarea monarhiei, pe 5 martie Guvernul provizoriu a declarat despre libertatea cuvîntului, presei, uniunilor, adunărilor și grevelor. Pe 26 aprilie a fost aprobată legea presei, care prevedea declarativ anularea cenzurii «de acum încolo și pentru totdeauna», interzicerea oricăror influențe administrative asupra presei. Conform acestei legi, toate partidele politice din țară au primit dreptul de a edita propriile ediții periodice. Totodată, de la bun început, publicațiile pro-guvernare au beneficiat de susținere financiară din sursele bugetelor locale și central. Partidele politice din opoziție au fost lipsite de o atare susținere.

Partidul bolșevicilor a fost primul care a reînnoit publicarea ziarului maselor muncitoare «Pravda» la Petrograd, la Moscova începe să fie editat ziarul «Social-democrat». […]

Iluzia pseudodemocratică falsă a fost totalmente distrusă de Guvernul provizoriu în timpul evenimentelor din iulie și împușcarea participanților la demonstrația politică — pe străzile Petrogradului au fost uciși și răniți peste 700 de oameni. De facto, acesta a fost începutul loviturii contrarevoluționare care prevestea dictatură și represalii împotriva tuturor partidelor de stînga. Tendința de înăbușire a presei revoluționare și susținerea masivă a publicațiilor pro-guvernare, în urma evenimentelor din iulie, a primit cea mai vie întruchipare. A doua zi după împușcarea demonstranților, toată presa de dreapta și în special de cadeți a cerut imediat arestarea lui V. I. Lenin și a aliaților săi, restabilirea pedepsei cu moartea în armată, care a fost anulată în februarie 1917.

Răspunzînd la solicitările publicațiilor apropiate, Guvernul provizoriu întreprinde un șir de măsuri severe împotriva presei de opoziție. Din 12 iulie începe închiderea publicațiilor «Pravda», «Soldațkaia pravda», «Okopnaia pravda» și altele. Arestarea liderilor de vază ai bolșevismului era salutată, practic, de toată presa.

[…] Cu toate acestea, încercările Guvernului provizoriu de a distruge presa revoluționară au avut, în mare parte, un efect de suprafață. Bazîndu-se pe susținerea maselor muncitoare largi, partidele revoluționare și, în primul rînd, bolșevicii au restabilit rapid editarea pliantelor de luptă, după care și publicațiile periodice la Petrograd, Moscova, Nijnii Novgorod, Kiev, Minsk și alte orașe mai mari și mai mici ale țării.

[…] Complicitatea și controversele primei și a doua etape a revoluției ruse din 1917, neapărat, se reflectă asupra presei ruse: libertatea absolută a presei din februarie 1917, deja în iulie 1917 a fost substituită de o cenzură politică severă, de atacuri împotriva tuturor cuceririlor democratice anterioare. Revoluția din Octombrie, care a avut o influență majoră asupra întregului curs a istoriei ulterioare, a pus începuturile unei noi etape calitativ noi în dezvoltarea Rusiei și jurnalismului național. Trecerea țării de la guvernarea liberal-democrată a bancherilor, capitaliștilor mari și moșierilor la dictatura proletariatului și stabilirea sistemului unipartid a schimbat radical sistemul presei în Rusia.

După revolta de la Petrograd din 25–26 octombrie 1917 și înlăturarea, de facto, de la putere a Guvernului provizoriu, toată presa din țară s-a scindat în două tabere de neîmpăcat — revoluționar bolșevică și contrarevoluționară. […]

Presa de dreapta, care se hrănea anterior din sursele Guvernului provizoriu, după revoltele din Octombrie și publicarea primelor decrete ale puterii sovietice, a început să îndemne la acțiuni contrarevoluționare. […] Reieșind din aceste realități, deja pe 27 octombrie 1917, la indicația Comitetului revoluționar provizoriu, au fost închise 10 ziare — cele mai radicale — contrarevoluționare și burgheze de dreapta private. […]

În primul act legislativ al guvernului sovietic dedicat presei — Decretul cu privire la presă — au fost confirmate toate acțiunile orientate împotriva ziarelor contrarevoluționare. În același timp, în Decret se sublinia în mod special că «din moment ce noua ordine se va consolida, orice acțiuni administrative împotriva presei vor fi încetate, presei i se va asigura toată libertatea în limitele responsabilității în fața instanței în conformitate cu cea mai extinsă și progresistă lege în acest sens».

[…] Conform Decretului cu privire la presă, urmau să fie închise următoarele organe de presă: 1. Care îndeamnă la confruntare deschisă sau nesupunere față de guvernul muncitoresc și țărănesc. 2. Care seamănă confuzie prin publicarea faptelor vădit distorsionate. 3. Care îndeamnă la acțiuni vădit criminale care se pedepsesc penal.

Concepția leninistă prevedea că lupta împotriva presei de opoziție se va realiza prin diferite metode: în raport cu publicațiile marii burghezii se vor întreprinde, în mod special, măsuri administrative, iar lupta împotriva publicațiilor partidelor mic-burgheze se va realiza, în mare parte, în sfera politico-ideologică. […]

După acutizarea situației în țară (în mod special în ianuarie 1918, contrarevoluționarii au întreprins două tentative eșuate de atentat asupra lui Lenin — președintele Sovietului Comisarilor Poporului), la sfîrșitul lunii decembrie 1918, Sovietul Comisarilor Poporului adoptă un Decret «cu privire la Tribunalul revoluționar al presei», care a însemnat începutul unei noi etape de luptă împotriva publicațiilor contrarevoluționare.

Cădeau sub incidența sancțiunilor tribunalului «crimele și acțiunile împotriva poporului comise prin folosirea presei». Din această categorie făceau parte «tot felul de informații mincinoase sau distorsionate despre viața publică... de asemenea, încălcările reglementărilor cu privire la presă stabilite de puterea sovietică».

Pentru prima dată după Revoluția din octombrie s-au desfășurat procese judecătorești deschise pe marginea activității publicațiilor și jurnaliștilor cu participarea acuzatorului și apărătorului, cu o reflectare largă în presă. […] Pentru prima dată, în lupta cu presa de opoziție, puterea sovietică tindea să atragă opinia publică de partea sa. Tribunale revoluționare ale presei au fost organizate într-un șir de orașe mari din Rusia și au existat pînă în mai 1918.

[…] După răscoala eserilor de stînga, în vara anului 1918, și excluderea din toate Sovietele a reprezentanților lor, ziarele oponenților puterii sovietice au fost închise definitiv. […]

Pe frontul ideologic al luptei împotriva contrarevoluției, partidul bolșevicilor a mai soluționat o sarcină foarte importantă pentru noua guvernare — crearea sistemului jurnalistic partinic-sovietic. […]

Începînd cu sfîrșitul anului 1917, a demarat o dezvoltare aceră a presei partinice sovietice. […] Structura revistelor periodice este prezentată în cele mai diverse genuri — militare, de tineret, pentru femei, literar-artistice, științifice și științific-populare, industrial-economice, sindicale, satirice și multe altele.

[…] În perioada lui Octombrie și stabilirea puterii Sovietice pe teritoriul Rusiei, un rol primordial l-a jucat radioul. Pe 25 octombrie 1917 prin intermediul radio telegrafului a fost difuzat apelul leninist «Pentru cetățenii Rusiei!» care anunța despre răscoala de la Petrograd și realizarea revoluției socialiste.

[…] În legătură cu organizarea noii structuri jurnalistice, aparatului eficient al agitației și propagandei partinice-sovietice, din primele luni de la instalarea puterii sovietice a început activ să se discute despre cum trebuie să fie presa nouă, care sînt rolurile și funcțiile ei într-o societate socialistă, în ce constau particularitățile formelor și metodelor de activitate a acesteia.

Conștientizarea de program și aspectele conceptuale de dezvoltare a presei sovietice și jurnalisticii au fost realizate de V. I. Lenin în multe din lucrările sale, discursuri și scrisori din perioada sovietică. […].

V. I. Lenin vedea în noua jurnalistică sovietică, în întruchiparea ei radio și ziaristică, întîi de toate, «instrument de edificare socialistă», «un organ de educație economică a maselor», nu doar un «aparat pentru anunțarea noutăților politice».

Anume presa sovietică, pe parcursul a mai multor ani de zile, a fost un instrument activ al reformelor epocale și realizărilor grandioase în perioada sovietică a istoriei noastre. Totodată, trebuie să ținem minte că fundamentul presei sovietice a fost pus odată cu primii pași ai noii puteri — în octombrie 1917.

După evenimentele din iulie 1917 bolșevicii au devenit principala forță motrice a Revoluției ruse

Din discursul secretarului CC PCRM Constantin Starîș:

«Stimați tovarăși!

Înainte de a trece nemijlocit la subiectul discursului meu, o mică concluzie, la care am ajuns studiind evenimentele din iulie.

Consider că una dintre principalele consecințe ale acestei tentative a fost faptul că bolșevicii au început să fie percepuți în societate ca și principala forță motrice a Revoluției ruse. Și, pe cît de straniu n-ar fi, acest lucru s-a întîmplat nu fără participarea Guvernului provizoriu.

În acele zile, Guvernul provizoriu s-a comportat aproape la fel ca și autocrația înainte și în timpul Revoluției din februarie. Demonstrînd, pe de o parte, slăbiciune, iar pe de altă parte — prostie inacceptabilă. Ei au exagerat foarte mult cu «PR-ul negru». Guvernul provizoriu a concentrat toată forța aparatului său propagandistic împotriva bolșevicilor și personal împotriva lui Vladimir Ilici Lenin.

[…] Campania anti-bolșevică și anti-leninistă declanșată în presa pro-guvernare în timpul evenimentelor din iulie, evident, a lovit în imagine și rating. Dar asta — pe de o parte. Pe de altă parte a propulsat partidul bolșevic și pe liderul acestuia în topul liderilor incontestabili și chiar exclusivi ai Revoluției ruse.

Ceea ce a și fost demonstrat deja peste doar cîteva luni. […] Masele revoluționare s-au alăturat celor de care autoritățile aveau cea mai mare frică. Iar în timpul evenimentelor din iulie 1917, guvernarea a demonstrat de cine anume se temea cel mai tare. Cu urmările fatale pentru ea.

[…] Încă o concluzie importantă, în opinia mea, care poate fi făcută în urma evenimentelor din iulie. Ei au demonstrat clar și pronunțat că Revoluția nu s-a terminat. […]
Evenimentele din iulie au demonstrat că Revoluția nu s-a terminat, că Februarie nu a exclus și nu a soluționat acele controverse care, la acel moment, măcinau societatea rusă, că procesul revoluționar, care a început în februarie, va continua și că finalul acestuia încă urmează.

Cei care au considerat Revoluția din februarie drept finalul procesului revoluționar au greșit foarte mult. Ei au confundat motivele cu urmările. S-au grăbit să pună totul pe seama intrigilor și provocărilor bolșevicilor, care — cum altfel! — au acționat «în interesele dușmanului de război — Germania». Nimic mai bun nu au reușit să inventeze.

Această poveste negată demult și convingător este reprodusă pînă și astăzi de unii politicieni agramați de genul lui Dodon. […]

Totuși, nu putem spune că în iulie 1917, toți au simțit că aceasta și este ultima și decisiva luptă. Revoluția atinge toate păturile populației, toate grupurile sociale. Aceasta este o tornadă care atrage în interiorul său absolut totul. Este imposibil să rămîi de o parte. În timpul revoluțiilor, pur și simplu, nu mai există alte subiecte în spațiul public. În iulie 1917, necătînd la dramatismul acelor evenimente, la caracterul de masă al manifestațiilor, la radicalismul lozincilor și acțiunilor de răspuns din partea autorităților, la sutele de victime, societatea și opinia publică așa și nu a fost acaparată totalmente de ei.

[…] Ce fel de «ultima luptă decisivă»! Toate acestea sînt redate de Alexandr Blok, care a simțit relația umană, civică și estetică, dacă vreți, cu Revoluția în disperare totală:

«În comisia noastră redacțională spiritul revoluționar nu era prezent. Revoluția nu a înnoptat acolo. Pe de altă parte, în oraș ridică îndrăzneț capetele junkerii, imperialiștii, burghezii, brokerii. Oare din nou în noapte, groază, disperare? Eu am doar viziune, iar voci (suflet) nu».

Va mai trece foarte puțin timp, ceva mai bine de trei luni și totul se va schimba. Iulie va întinde podul între Februarie și Octombrie. Revoluția, care nu a încetat nici pentru o secundă, va reveni. Și ea îi va cuprinde pe toți. Și nimeni nu va putea rămîne de o parte — nici teatralii, însetați de bucuriile trupești, nici hamalii, nici brokerii, nici intelectualitatea burgheză. Revoluția — reală, adevărată, inevitabilă va scutura tot Petrogradul, iar apoi — toată Rusia. Iar culoarea roșie va deveni nu doar nuanța la modă de sezon, ci culoarea dominantă a întregului secol XX.

Dar despre asta vom vorbi, deja, pe 27 și 28 octombrie».скачать dle 10.6фильмы бесплатно