Ajunge de uniaunat, dle Candu!
РУС. MOLD.
» » Ajunge de uniaunat, dle Candu!

Ajunge de uniaunat, dle Candu!

29-03-2018, 17:51
Viziuni: 1 077
  
Versiunea de tipar   
Ajunge de uniaunat, dle Candu!Scrisoare deschisă adresată de către Vladimir Voronin, Președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, președintelui Parlamentului din Republica Moldova, Andrian Candu
 
Domnule Candu!

Pe 27 martie, ați fost prezent și ați luat cuvîntul la ședința «solemnă» a Parlamentului român, consacrată centenarului așa-numitei «marea unire».

De fapt, cetățenii Moldovei de acum s-au obișnuit cu faptul că regimul guvernant, pe care îl reprezentați, este centrul corupției, inclusiv al corupției politice.
 
Cetățenii Moldovei de acum nu mai așteaptă că guvernarea, inclusiv în persoana dumneavoastră, va căuta miliardul furat sau, cel puțin, nu-i va ocroti cu multă grijă pe criminalii care au pus mîna pe acești bani. Cetățenii Moldovei demult și-au pierdut speranța să vadă din partea actualei conduceri nelegitime careva planuri cu privire la dezvoltarea statului moldovenesc.

Dar poporul multinațional al Moldovei a fost în drept să aștepte de la dumneavoastră manifestarea la această ședință a Parlamentului român a unei poziții civice, statale și patriotice.

Cu regret, așteptarea i-a fost zadarnică.

Dumneavoastră nu numai că nu ați încercat să opuneți ceva acelor îndemnuri deschise spre lichidarea Republicii Moldova, care au răsunat în această ședință — dumneavoastră v-ați arătat foarte îngăduitor față de aceste îndemnuri, ceea ce poate fi interpretat ca o acceptare a acestora.

Nu vreau să fac o analiză profundă a discursului dumneavoastră. Voi spune doar că a fost o mostră de fățărnicie și trădare. Voi menționa din acest discurs doar cîteva din momentele cele mai strigătoare la cer.

Primul: în pofida realității sociale obiective din Republica Moldova, dumneavoastră ați legalizat unionismul marginal în calitate de fenomen politic respectabil.
 
Al doilea: dumneavoastră i-ați prezentat ca eroi pe trădătorii din Sfatul Țării, care, de acum în anul 1924, adică la șase ani de la semnarea «actului unirii», într-o scrisoare semnată de ei și-au exprimat regretul că au făcut acest lucru.

Al treilea: dumneavoastră ați declarat că, pe parcursul întregii istorii, România este pentru Republica Moldova o inepuizabilă sursă de valori și civilizație europeană. În acest sens, chiar dacă e să excludem cei 22 de ani de permanente umilințe și batjocuri la care a fost supus poporul moldovenesc după «marea unire» de către ocupanții români, mai există un episod care în mod elocvent a demonstrat ce fel de «valori europene» și ce fel de «civilizație europeană» ne-au adus «frații români».

Este vorba despre perioada de timp dintre anii 1941- 1944, cînd naziștii români împreună cu sîngerosul mareșal Antonescu au năvălit în teritoriul Basarabiei împreună cu fasciștii hitleriști.

Dumneavoastră cunoașteți, domnule Candu, că eu sînt de baștină din raionul Dubăsari. Anume acolo, lîngă Dubăsari, pînă astăzi se află un gigantic mormînt frățesc. În acel loc au fost împușcați 80 de mii de oameni! Vreau să vă comunic, domnule Candu, că mulți dintre acești 80 de mii au murit nu de glontele armei. Ei s-au sufocat sub corpurile celor morți căzuți peste dînșii, sub pămîntul care a fost aruncat în tranșee deasupra lor.

Și știți cine a făcut acest lucru, domnule Candu?»Civilizatorii», purtătorii de «valori europene», reprezentanții națiunii din care, după cum declarați, faceți parte și dumneavoastră.

300 mii de compatrioți de-ai noștri au fost jertfe ale acestui experiment «civilizator» în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Cu discursul dumneavoastră în Parlamentul român, i-ați omorît încă o dată.

Dumneavoastră puteți avea propria opinie. Posibil, nu găsiți nimic condamnabil în crimele săvîrșite de nazismul român în teritoriul Basarabiei ocupate. Posibil, poate chiar le salutați.

Dar în funcția pe care o dețineți, reprezentați poporul multinațional al Moldovei și nu aveți nici un drept să faceți asemenea declarații în numele lui.

De aceea, îmi permit să vă dau un sfat. Încetați să uniaunați în fața oamenilor. E o faptă indecentă și nerușinată.

De altminteri, despre ce fel de rușine am mai putea să vorbim?

Vladimir Voronin,
Președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, al treilea Președinte al Republicii Moldova


29 martie, 2018

PCRM.MDскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: