A apărea, a rezista, a învinge!

Cu un sfert de secol în urmă, la mijlocul anilor 90, apariția PCRM în viața politică a țării a salvat Moldova de un crah evident…

«Perestroica» gorbaciovistă cu pendulările ei politice dintr-o parte în alta «i-a inspirat» pe naționaliști și le-a permis să se consolideze și să se organizeze în fronturi împreună cu antisovieticii și anticomuniștii de toate soiurile.

Incapacitatea ideologilor din eșaloanele superioare ale partidului de a explica din punct de vedere al necesității istorice complicata și plină de contradicții cale parcursă pînă atunci de PCUS și de întreaga țară a deschis ecluza unui val de ponegrire și discreditare a întregii experiențe sovietice. Drapelele naționaliste ale așa-numitelor sutele negre au devenit însemnul sub care în fostele republici erau distruse structurile de partid și, până la urmă, partidele comuniste au fost înlăturate de la participarea reală la conducerea statului. Iar PCUS, cu enormele sale active, a fost desființat, spre bucuria «desființatorilor», care, printre altele, beneficiază pînă astăzi «banii partidului».

Perioada destrămării țării


Și asta s-a confirmat în anii 90 ai secolului XX. Ce-i drept, cu regret, nu cu semnul plus, ci cu semnul minus. Ofensiva naționalismului sub drapelul anticomunismului și a denigrării întregii perioade a construcției sovietice din 1945 pînă în anii 90 nu a întîmpinat din partea primului secretar al CC al PCM nici o cît de mică împotrivire. În loc de asta, a urmat o rătăcire stranie pe «valurile ideologiei naționalismului» și o cochetare directă cu liderii mișcării stradale.

Conform logicii, mocirla nomenclaturistă moldovenească, care datora cariera sa și funcțiile la care a ajuns anume puterii sovietice, ar fi trebuit să-și apere cu înverșunare pozițiile sociale și rolul de conducător al Partidului Comunist din Moldova. Dar, cu regret, deoarece nu poseda nici voință politică, nici elementarul instinct de autoconservare, conducerea de partid a republicii îi ceda Frontului Popular o poziție după alta.

Mai mult decît atît. Politica fățarnică, trădătoare a tot felul de secretari ai CC de atunci, de felul lui Snegur și a altor conformiști de teapa lui, a condus la o explozie de violență radicală și la încercarea de a lua prin asalt edificiul MAI din Chișinău, care a avut loc în noiembrie, 1989. Atunci, în fața opiniei publice, pentru întîia oară a apărut figura viitorului Președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, pe atunci ministru al MAI. În acea noapte de criză de 10 spre 11 noiembrie, 1989, anume deciziile și acțiunile lui au permis să fie evitat un măcel în masă și jertfele acestuia în centrul Chișinăului.

Pe fundalul miopiei politice și a naționalismului

Procesele destrămării se intensificau. Folosindu-se de friabilitatea politică a lui Snegur, forțele naționaliste l-au făcut o figură centrală și l-au așezat în fotoliul de președinte al țării. Și, ca și cum îndeplinindu-și o promisiune pe care le-a dat-o cercurilor ce l-au promovat în respectiva funcție, Snegur n-a întîrziat să emită un decret prin care, de fapt, interzicea activitatea Partidului Comunist. Acel Decret nr. 164 din 22.08.1991 «Cu privire la suspendarea activității structurilor organizatorice ale partidelor politice, organizațiilor obștești și mișcărilor de masă în organele de stat, instituțiile și organizațiile republicii».

Cităm un fragment din acest decret: «În scopul asigurării egalității în drepturi a partidelor politice, a altor organizații obștești și mișcări de masă la elaborarea politicii republicii, la dirijarea activității de stat și obștești, precum și a evitării amestecului lor în activitatea organelor de stat și în temeiul Decretului cu privire la puterea de stat în Republica Moldova, decretez: A suspenda activitatea și a interzice crearea unor noi organizații primare, comitete și altor structuri organizatorice ale partidelor politice, altor organizații obștești și mișcări de masă în organele puterii de stat și de conducere ale Republicii Moldova de toate nivelurile, în instituții, organizații, concerne, la întreprinderile de pe teritoriul republicii, indiferent de subordonarea lor».

Viclenia acestui decret constă în faptul că el nu indică în mod direct asupra Partidului Comunist. Lucru care nu miră. Cine ar fi fost Snegur, dacă nu ar fi fost Partidul Comunist al RSSM? Anume cariera lui de partid l-a scos în avanscena proceselor sociale. Dar deoarece pe atunci în țară pur și simplu nu existau alte organizații primare decît cele comuniste, era clar că prin acest decret se intenționează nimicirea întregii structuri a Partidului Comunist al Moldovei.

Dar să nimicești e ușor, e mult mai complicat să creezi o perspectivă a dezvoltării și făuririi. În această privință noii conducători ai statului independent Republica Moldova nu s-au arătat pricepuți. Mai mult decît atît, ei au aruncat țara într-un conflict fratricid pe Nistru și au pierdut controlul asupra teritoriului de pe malul stîng. Un ghem de noi partide înjghebate de foști scriitori, foști președinți de colhoz, flecari de stradă și nomenclaturiști care s-au dezis de trecutul lor partinic se certau neîncetat între ele, în treacăt furînd granturile și alte ajutoare venite de peste hotare să sprijine tînăra republică.

S-a ajuns pînă la aceea că în țara care în anii 80 avea un surplus de energie electrică, curentul electric în sate și orașe a început să fie deconectat în evantai, sfera bugetară funcționa luni de-a rîndul fără salarii și pensii, iar bulevardele capitalei se transformase într-o piață de vechituri.

Un asemenea partid este necesar!

În această perioadă s-a maturizat un deziderat social, și anume: necesitatea unei forțe politice pe care cetățenii s-o recunoască și să aibă încredere în ea. Anume o asemenea forță politică a devenit Partidul Comuniștilor din Republica Moldova.

Comitetul de inițiativă pentru formarea partidului în frunte cu Vladimir Voronin și-a concentrat eforturile asupra anulării legii cu privire la suspendarea activității și la înregistrarea repetată a partidului. Sprijinindu-se pe legea cu privire la partide și la alte organizații obștești și politice, comitetul a început colectarea semnăturilor pentru crearea unui nou Partid al Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM).

Pe 22 octombrie, anul 1993 a avut loc prima ședință — de constituire — a PCRM, la care au participat 169 de delegați — reprezentanți din Chișinău, Bălți, Comrat, Cahul, Soroca, Drochia, Strășeni și din alte raioane ale țării. În cadrul conferinței, delegații au declarat crearea PCRM, au aprobat Statutul, au anunțat Declarația cu privire la principiile partidului.

Aceștia au fost primii pași ai PCRM în viața politică a Moldovei. Înainte îl aștepta un drum lung de luptă parlamentară pentru conducerea țării. Victoria la alegeri și atitudinea responsabilă față de restabilirea infrastructurii, industriei, agriculturii și sferei sociale, care pînă la asta fusese distruse și jefuite.

Succesele pe care PCRM le-a obținut pe parcursul celor opt ani de guvernare a țării au devenit pentru anticomuniști un pericol groaznic și necruțător și, respectiv, au servit drept catalizator pentru mobilizarea forțelor anticomuniste interne și externe, care, în scopul de a înlătura PCRM de la conducerea țării, au organizat un adevărat puci.

Al doilea val de anticomunism, asemănător cu cel care a lovit țara și oamenii la începutul anilor 90 ai secolului XX, a fost cu mult mai perfid și distrugător. Începînd din toamna anului 2009, al doilea val de nimicire a ideii comuniste de echitate socială, a statalității Moldovei și nemaivăzuta hoție în dimensiune globală din nou au ridicat la suprafață Partidul Comuniștilor din Republica Moldova ca forță politică ce se sprijină pe aspirațiile și cerințele poporului, care nu se joacă de-a statul, ci apără acest stat prin toate mijloacele posibile.

Loviturile care i s-au aplicat partidului în această perioadă au fost de o forță monstruoasă. Dar PCRM a rezistat! Și asta, — în condițiile unor schimbări pe arena mondială și a unor noi agende internaționale și regionale, inclusiv pentru Moldova, — este principalul indiciu al apropiatei lui reveniri pe pozițiile de conducere în societatea moldovenească și în stat.

Mihail Lupașcoскачать dle 10.6фильмы бесплатно