100 de ani de la începutul Războiului Civil …
РУС. MOLD.
» » 100 de ani de la începutul Războiului Civil …

100 de ani de la începutul Războiului Civil …

1-07-2018, 09:30
Viziuni: 30
  
Versiunea de tipar   
100 de ani de la începutul Războiului Civil …Insurgență, intrigi și prăbușirea totală a contrarevoluției
 
În iunie 2018, se împlinesc 100 de ani de la începutul războiului civil de amploare pe teritoriul fostului Imperiu Rus. Preistoria acestei confruntări tragice, care i-a despărțit pe fronturi diferite foști prieteni, rude, camarazi, se știe foarte bine. Monarhia, moșierimea și conducerea aristocrată a Rusiei nu a făcut față provocărilor timpului și a fost incapabilă să gestioneze un teritoriu imens în condițiile în care se impuneau reforme și reorganizări imediate.

Continuarea declinului și edificarea unui nou stat

Odată cu prăbușirea monarhiei, în februarie 1917, procesele declinatoare continuau. Mase enorme de oameni înarmați pe fostele fronturi ale Primului Război Mondial, ne mai văzînd rostul continuării luptelor, s-au pornit spre case. «Problema pămîntului» — unul dintre principalii factori de criză ai Imperiului Rus — era soluționată simplu și concret: pămîntul era luat de la moșieri, moșiile erau arse, conducerea supremă nu era recunoscută.

Răsturnînd Guvernul provizoriu, bolșevicii și aliații lor — la acea etapă anarhiștii și socialiștii revoluționari, au stabilit Puterea sovietelor deputaților muncitorilor, țăranilor și soldaților. Instalarea noii puteri s-a produs rapid și aproape fără vărsare de sînge, cu excepția unei săptămîni de lupte la Moscova.
 
Noile timpuri și noua putere nici pe departe nu au fost de toți acceptate. Contrarevoluția s-a manifestat peste tot, însă, pînă în vara anului 1918, nu a existat un val organizat și de amploare. Prăbușirea vechiului sistem de guvernare și instaurarea unor abordări principial noi în conducere nu s-a derulat simplu.
 
Președintele guvernului sovietic — Sovnarkom — Vladimir Ilici Lenin, recunoscut în calitate de lider al Revoluției Socialiste din Rusia, își avertiza tovarășii în teritorii să se îndepărteze de partea formală: acțiuni zgomotoase, rechiziționarea, distrugerea mănăstirilor și demontarea monumentelor epocii imperiale.

Lenin punea în capul mesei aspectul gospodăresc. Contrarevoluția folosea, în teritorii, greșelile și exagerările noii puteri, bazîndu-se pe susținerea țărilor Antantei, pentru mobilizarea forțelor antisovietice. Consecințele celor patru ani de lupte în războiul mondial nu au trecut fără urmări pentru fostul imperiu.
 
Principala consecință — înăsprirea moravurilor și conștiinței a milioane de oameni, care au trecut prin tranșee, atacuri cu gaze și hoția mai marilor din spatele frontului.

Totodată, pe teritoriul Rusiei se aflau forțe armate străine. După Ofensiva Brusilov, din 1916, mulți prizonieri din rîndul cehilor și slovacilor, înrolați forțat în armata austro-ungară, și-au manifestat dorința de a lupta de partea Antantei.

Provocări și reacții la măsurile dure

În acea perioadă, liderii cehi și slovaci de factură naționalist-burgheză, cum ar fi Benes și Masaryk, au purces la negocieri cu guvernul Franței, primind garanții cu privire la crearea Cehoslovaciei independente față de Austria.

Se presupunea că formațiunile armate, create în baza prizonierilor cehi și slovaci pe teritoriul Rusiei, vor fi dislocați pe fronturile vestice în Europa și vor servi drept baza armatei Cehoslovaciei independente.

Circa 50 de mii de soldați și ofițeri înarmați au fost dislocați, în mare parte, de-a lungul liniilor feroviare în centrul și regiunile de lîngă Volga ale Rusiei, deoarece dislocarea lor pe frontul vestic se presupunea a fi desfășurată prin portul Vladivostok. În acest scop au fost organizate 63 de garnituri a cîte 40 de vagoane fiecare.

Primul eșalon a ieșit pe 27 martie și peste o lună a ajuns la Vladivostok. În mai 1918, eșaloanele cehilor și slovacilor s-au întins pe calea ferată vestică în cîteva mii de kilometri de la Samara și Ekaterinburg pînă la Vladivostok.

Grupările cele mai mari ale corpusului cehoslovac se aflau în raioanele Penza-Sîzrani-Samara (8 mii), Celeabinsk-Miass (8,8 mii), Novo-Nikolievsk-stația Taiga (4,5 mii), în Vladivostok (circa 14 mii), de asemenea, Petropavlovsk- Kurgan-Omsk (16 mii).

Instaurarea Puterii Sovietice, «Decretul despre pace», semnat de Lenin și, cel mai important — declarația oficială a Sovnarkom-ului despre scutirea da de obligația de a mai achita creditele militare accesate de guvernul țarist de la bancherii francezi, i-a determinat pe domnii de la Paris să se pună serios pe gînduri. În același timp, grupările armate ale cehilor și slovacilor, pe tot traseul amplasării lor de la Samara la Vladivostok, au fost supuse prelucrării masive ale provocatorilor din rîndurile colaboratorilor misiunilor diplomatice franceze, care-i convingeau pe ofițerii corpusului că puterile sovietice s-au angajat pentru dezarmarea unităților cehe și slovace cu transmiterea lor ulterioară comandamentului german și austriac în calitate de prizonieri de război.

Încercări de dezarmare a corpusului, într-adevăr, au existat la inițiativa comisarului poporului pentru afaceri militare, Lev Troțki, care acționa în maniera lui caracteristică a măsurilor dure și represiunilor. Acest lucru a generat o reacție de răspuns și, deja, în mai 1918, au început să se producă cu regularitate confruntări violente între gărzile roșii și soldații și ofițerii cehoslovaci.

Pe valul acestor confruntări armate a început mobilizarea forțelor antisovietice. După scurte consultări, autoritățile franceze au decis să susțină deschis contrarevoluția din Rusia, prevăzînd dezintegrarea teritorială a fostului aliat și obținerea unor beneficii politice și, ce e mai important, economice.

A fost numit chiar și comandantul suprem al trupelor aliate în Siberia și Orientul Îndepărtat — generalul francez, Maurice Janin. Guvernul sovietic a reacționat la acest demers deosebit de negativ.

«NOTA COMISARULUI NORODNIC PENTRU AFACERI EXTERNE, CICERIN, DESPRE CEHOSLOVACI»

Comisarul norodnic pentru afaceri externe a transmis șefului misiunii britanice, consulului general francez, consulului general american și consulului general italian o Notă cu următorul conținut:

«Dezarmarea cehoslovacilor, nicidecum, nu poate fi catalogată drept un act neprietenesc în raport cu puterile Acordului. Decizia a fost motivată de faptul, în primul rînd, că Rusia, în calitate de stat neutru, nu poate accepta pe teritoriul său detașamente militare, care nu aparțin armatei Republicii Sovietice. Totodată, motiv nemijlocit pentru aplicarea măsurilor decisive și dure în vederea dezarmării cehoslovacilor a servit și acțiunile lor personale. Insurgența cehoslovacă a început la Celiabinsk, pe 26 mai, unde, cehoslovacii au acaparat orașul, au furat armamentul, au arestat și răsturnat autoritățile locale, iar la solicitarea de a pune punct dezordinii și de a se dezarma, unitățile militare au deschis focul. Evoluția ulterioară a insurgenții a dus la ocuparea de către cehoslovaci a orașelor Penza, Samara, Novo-Nikolaevsk, Omsk și altele. Peste tot, cehoslovacii au acționat de comun cu garda albă și ofițerii contrarevoluționari ruși. În unele teritorii, printre ei sînt și ofițeri francezi.

În toate punctele insurgenței contrarevoluționare cehoslovace se restabilesc instituțiile care au fost desființate de Republica Sovietică a Muncitorilor și Țăranilor.

Puterea Sovietică a aplicat cele mai decisive măsuri pentru suprimarea insurgenței cehoslovace și dezarmarea lor necondiționată. Nicio altă finalitate nu este acceptabilă pentru Guvernul Sovietic.

Comisariatul Norodnic pentru afaceri externe își exprimă convingerea că în urma celor expuse mai sus, reprezentanții celor patru puteri ale Acordului nu vor percepe dezarmarea cehoslovacilor, aflați sub protecția lor, drept un act neprietenesc, ci, dimpotrivă, vor recunoaște necesitatea și legitimitatea măsurilor întreprinse de Guvernul Sovietic împotriva insurgenților.

În afară de aceasta, Comisariatul Norodnic își exprimă speranța că și reprezentanții celor patru țări ale Acordului nu vor întîrzia să exprime critici detașamentelor cehoslovace pentru revolta lor militară contrarevoluționară, care este o imixtiune deschisă și decisivă în afacerile interne ale Rusiei».
 
Comisarul norodnic pentru afaceri externe, Cicerin.

(Ziarul «Petrogradskaia Pravda», Nr. 123, din 14 iunie 1918)

Pe 4 iunie, Antanta a declarat corpusul Cehoslovaciei drept parte a forțelor sale armate și a declarat că va califica dezarmarea acestuia drept un act neprietenesc în raport cu aliații.

Aliați contrarevoluționari

Situația era agravată de presiunea Germaniei, care nu înceta să ceară Guvernului Sovietic dezarmarea cehoslovacilor. În Samara, acaparată de legionari, pe 8 iunie a fost creat primul guvern anti-bolșevic — Comitetul membrilor adunării constitutive, iar pe 23 iunie, la Omsk — Guvernul siberian provizoriu.
 
Ceea ce a pus începutul formării altor guverne anti-bolșevice pe tot teritoriul Rusiei. Pe 22 iulie, detașamentele Gărzilor Albe ale generalului Kappeli, cu susținerea unităților cehoslovace, au luat Simbirsk, după care au fost ocupate Saratov și Kazan. Pe 25 iulie, la Ural, colonelul Voițehovski a ocupat Ekaterinburg-ul. În est, generalul Gaida, pe 11 iulie, a ocupat orașul Irkutsk, iar mai tîrziu — Cita. În acest fel, insurgența armată a corpusului cehoslovac împotriva Puterii Sovietice a permis forțelor contrarevoluționare să se consolideze și să obțină anumite succese militare destul de dureroase pentru detașamentele Gărzii Roșii.

Totodată, trebuie de luat în calcul cel mai important lucru — autoritățile franceze, ca și restul componentelor Antanta, vedeau deja teritoriul Rusiei dezmembrat în cîteva părți cu guverne controlate totalmente de generali și consilieri din Londra, Paris, Washington și Tokio.

Pe de altă parte, acțiunile militare active de pe Volga cu detașamentele regulate ale corpusului cehoslovac au determinat necesitatea de a crea Armata Roșie profesionistă — forța armată a statului muncitorilor și țăranilor.

Dumerirea insurgenților

Perioada semi-partizană a Gărzilor Roșii s-a încheiat cu victoria doctrinei leniniste și crearea Armatei Rusiei Sovietice. Aceasta a fost o decizie extrem de necesară, întrucît, pusul Antantei și prietenul amiralului britanic Knox, Kolceak a sosit, pe 20 septembrie 1918, din America la Vladivostok, unde s-a inclus activ în activitatea guvernului anti-bolșevic de pe teritoriul de la Volga pînă în Siberia. La Vladivostok, Kolceak a purtat negocieri cu comandantul trupelor cehoslovace, generalul Gaida. Și foarte rapid, cu medierea consilierilor britanici și francezi s-a înțeles cu privire la desfășurarea acțiunilor comune împotriva Puterii Sovietice. Acest lucru este și o dovadă a faptului că «fenomenul Kolceak», în calitate de atac militar de amploare împotriva voinței popoarelor Rusiei care au acceptat puterea sovietică, la fel, a fost stimulată de insurgența corpusului cehoslovac.

Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem și faptul că peste cîteva luni de luptă armată cu detașamentele Armatei Roșii și partizanii roșii din Siberia, în rîndurile soldaților de rînd ale cehilor și slovacilor a început să se producă o dumerire în masă. În multe locații, detașamentele cehoslovace refuzau să iasă pe front.

Cazurile de trecere de partea detașamentelor roșii, la fel, căpătau un caracter de masă. Putem să ne amintim despre renumitul scriitor satiric, autorul romanului «Peripețiile bravului soldat Švejk», Jaroslav Hašek sau viitorul erou al Marelui Război pentru Apărarea Patriei, generalul Ludvík Svoboda, care, în toamna anului 1918, au trecut de partea Puterii Sovietice.

Deja în septembrie 1918, detașamentele cehoslovace au început să se retragă, iar în continuare, nu mai participau la lupte, concentrîndu-se de-a lungul Magistralei Transsiberiene. Pe 28 octombrie, noutatea despre proclamarea independenței Cehoslovaciei a intensificat dorința soldaților de rînd ale corpusului să se întoarcă acasă. Pierderea spiritului lor de luptă în Siberia nu a putut să fie oprită nici măcar de ministrul militar al Cehoslovaciei, Milan Štefánik, care venise, în noiembrie-decembrie 1918, într-o vizită de inspecție. El a emis un ordin în baza căruia toate unitățile corpusului cehoslovac părăseau frontul și transmiteau pozițiile trupelor ruse.

Pe tot parcursul anului 1919, activismul corpusului Cehoslovac continua să scadă. Într-un final, obosiți de promisiunile aliaților și propagandei albe, soldații corpusului cehoslovac și-au ispășit vina în fața puterii sovietelor prin faptul că au blocat trenul amiralului-pacoste Kolceak, care se credea conducătorul suprem al Rusiei, și l-au transmis reprezentanților comandamentului Armatei Roșii.

De asemenea, soldații și ofițerii corpusului cehoslovac au păstrat intactă încărcătura cu rezerva de aur a Rusiei imperiale. Pe 7 februarie 1920, în calitate de vinovați pentru execuțiile în masă a prizonierilor din rîndul populației pașnice, Kolceak și aliatul său, generalul Pepeleaev, în baza deciziei Comitetului Militar Revoluționar Irkutsk, au fost împușcați.

În aceeași zi, la stația Kuitun (la 310 km nord-vest de Irkutsk) a fost semnat acordul de împăcare între comandamentul Armatei Roșii și grupării cehoslovace în Rusia, care garanta legionarilor retragerea în Orientul Îndepărtat și evacuarea.

În ceea ce privește rezerva de aur a Rusiei, s-a stabilit că aceasta va fi transmisă părții sovietice după plecarea din Irkutsk spre est a ultimului eșalon cehoslovac.

Pînă la acea dată era în vigoare împăcarea, se făcea schimb de prizonieri, se încărca cărbune în locomotive, se întocmeau și coordonau listele responsabililor ruși și cehoslovaci pentru însoțirea eșaloanelor. Transmiterea eșalonului cu rezerva de aur puterii sovietice a avut loc pe 1 martie. În noaptea de 1 spre 2 martie, din Irkutsk au plecat ultimele eșaloane cehe, iar în oraș au intrat unitățile armate regulate ale Armatei Roșii.

Deja în decembrie 1919, din Vladivostok au început să iasă primele corăbii cu legionari. La bordul a 42 de corăbii au fost trimiși în Europa 72 644 de persoane (3004 ofițeri și 53 455 soldați ai armatei cehoslovace). Din Rusia nu s-au mai întors peste 4 mii de oameni — morți și dispăruți fără veste.
 
În noiembrie 1920 în Cehoslovacia a revenit ultimul regiment din Rusia.

* * *
Istoria insurgenței unităților armate cehoslovace în Rusia este o lecție istorică dură, care demonstrează convingător caracterul păgubos al intrigilor și provocărilor comise de pușii marelui capital în numele intereselor sale geopolitice.

În același timp, este filă eroică a luptei pentru Puterea Sovietică în regiunile Volgăi, Siberia și Orientul Îndepărtat. Anume puterea Sovietelor muncitorilor, țăranilor și soldaților a fost cea care a răspuns intereselor istorice ale popoarelor Rusiei, forța care a păstrat, în fața amenințării reale, integritatea teritorială a țării imense.

O sută de ani de la începutul Războiului Civil pe teritoriul fostului Imperiu Rus — o dată chiar de foarte mare învățătură.

Mihail Lupașcoскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: