Guvernarea acoperă un nou atac raider sub paravanul intențiilor bune
Deși se știe foarte bine unde duce acest drum. Acest lucru, însă, nu deranjează reprezentanții juntei de la guvernare, cufundați în minciună și autorii la o sumedenie de afaceri murdare.
Încă o porție, să zicem așa, de dezinformare pusă pe urechile oamenilor, nu doar că trezește indignare dar și ne induce la meditații foarte triste.
Este vorba despre vinderea a 41,09 % din acțiunile Moldova Agroindbank (MAIB) consorțiului internațional de investitori — BERD, Invalda INVL (Lituania) și Horizon Capital (SUA). Dacă e să ne amintim că, recent, BERD, de comun cu Banca Transilvania, a devenit principalul acționar în altă instituție bancară din țară — Victoriabank, putem presupune că este vorba despre vînzarea din rădăcini a sistemului bancar din Moldova, arterele sanguine ale economiei. Însă, spicherul Andrian Candu, spre exemplu, nu consideră așa. În opinia lui, vînzarea unui pachet considerabil de acțiuni a MAIB reprezintă «un mare succes al autorităților Republicii Moldova» și chiar (să cazi nu alta!) «prima restituire de amploare a activelor furate din sistemul bancar».
El este susținut de un alt oficial de rang înalt — guvernatorul Băncii Naționale, Sergiu Cioclea: «Vînzarea acțiunilor Agroindbanc a creat un precedent de succes, care poate servi, în viitor, un model de revigorare a Moldinconbank». Precum vedeți, fără a se rușina cîtuși de puțin, guvernatorul BNM anunță despre faptul că vinderea sistemului bancar al țării va continua pînă la ultima picătură.
Clar lucru — curînd avem alegeri, iar actuala guvernare trebuie să fure în de ajuns pînă nu a fost îndepărtată de la troacă. Precedentul cu Moldova Agroindbank se înscrie perfect în schema evenimentelor din ultimele zile: vinderea companiei de stat Air Moldova unei firme false cu comercializarea avia combustibilului în regim duty free cu scutirea de TVA (aici, Curcanul a contribuit nițel cu promulgarea amendamentelor la Codul Fiscal).
În realitate, însă, acțiunile MAIB au fost luate de la antreprenorul Veaceslav Platon, condamnat la 18 ani de pușcărie. Atunci, Banca Națională a încercat să-l determine să vîndă forțat acțiunile, însă, Platon a refuzat. Respectiv, au trebuit să anuleze hîrtiile de valoare, să le emite și să le scoată la vînzare. Unde le-a achiziționat Agenția pentru proprietate publică de pe lîngă Guvern.
La ce a fost nevoie o asemenea echilibristică de urechi? Pentru că beneficiarii aveau stringentă nevoie ca statul să cumpere pachetul de acțiuni. Nu este exclus faptul că proprietarul, de la care s-a luat pachetul de acțiuni, (Platon și alții ca el) se vor adresa la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, iar cea din urmă va recunoaște că drepturile lor au fost încălcate. În acest caz, staul le va compensa banii (adică, noi toți împreună), iar noii proprietari își vor păstra acțiunile. Cu alte cuvinte, o altă hoție a poporului de către cei de la guvernare. Mda, nu ne putem obișnui.
Rezumăm: regimul de la guvernare, în figura statului, a cumpărat activele MAIB la preț de 451 de milioane de lei, după care le-a vîndut la același preț (mergînd în minus) și a garantat inviolabilitatea drepturilor noilor proprietari (pentru plăți neoficiale din partea lor). Și unde vede Candu, în această schemă, restituirea miliardului furat? Și oare de ce consideră Sergiu Cioclea că un banal atac raider asupra Moldova Agroidbank va revigora situația de la Moldinconbank?
Ca de fiecare dată, guvernarea a neglijat transparența în procesul de comercializare a acțiunilor și nu a comunicat nimic societății civile despre consorțiul internațional și nici despre proprietarii firmelor care-l formează. Deși, ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici a promis să «ducă pînă la capăt» procesul de creștere a transparenței și consolidarea sistemului bancar. Pentru acces public, însă, date sînt foarte puține (cu excepția celor referitoare la BERD).
Am fost surprins să aflu că, pentru a cumpăra acțiunile MAIB, consorțiul internațional a creat la Londra compania HEIM Partners Ltd cu capital social de o mie (!) de euro. Director al acesteia a devenit cetățeanul Moldovei, Vasile Tofan, care lucrează în calitate de analist în cadrul companiei Horizon Capital. Miroase urît, nu credeți? De ce oare reprezentanții consorțiului au folosit o schemă atît de complicată pentru a participa la procedura de cumpărare a băncii moldovenești?
…Presa afiliată puterii abundă, deja în titluri explozive, comentînd această afacere: «Sistemul bancar a devenit mai puternic», «BERD a devenit coproprietar al celei mai mari bănci din Moldova», «Banii din vînzarea acțiunilor MAIB vor fă vărsați în buget».
Și dacă vor ajunge, acești bani vor fi, în continuare, gestionați de șaica de la guvernare, care construiește în Moldova un capitalism euro-integrator de tipul cumetrismului.
Ivan Lecarevскачать dle 10.6фильмы бесплатно