Amendamente la Constituție — mită ideologică pentru Occident
РУС. MOLD.
» » Amendamente la Constituție — mită ideologică pentru Occident

Amendamente la Constituție — mită ideologică pentru Occident

11-10-2018, 15:40
Viziuni: 450
  
Versiunea de tipar   
Amendamente la Constituție — mită ideologică pentru OccidentDeclarația fracțiunii Partidului Comuniștilor din Republica Moldova «Despre încercările majorității parlamentare corupte de a «legifera» cursul european în Constituția Republicii Moldova»
 
Falimentații politici din majoritatea parlamentară au inventat încă un act absurd de batjocură a Constituției și bunului simț. Ei intenționează să aprobe amendamente în Constituția Republicii Moldova, care au menirea să «legalizeze» așa numitul scop strategic — «integrarea europeană».

Respectivul proiect de lege, elaborat de majoritatea formată de Partidul Democrat în baza corupției politice, abundă de absurdități. Spre exemplu, ei obligă societatea moldovenească să se orienteze spre «valorile europene». Anume așa, fără descifrări și explicații. Pentru toată lumea este clar că «valorile europene» reprezintă, mai degrabă, un concept social-moral și, nicidecum, o normă juridică, respectiv, aceasta nu poate fi inclusă în Legea Supremă a țării.

Despre «valorile» după care ghidează actuala «guvernare pro-europeană» se știe demult. Este vorba despre uzurparea puterii, acapararea și utilizarea instituțiilor statului în scopuri personale, economice și politice, corupție totală, hoții fățișe în proporții deosebit de mari. Această putere nelegitimă nu are alte «valori». Scopurile integrării europene, pentru care pledează, chipurile, regimul de la guvernare, contravine totalmente practicii sale zilnice. Asupra acestui fapt a indicat, în repetate rînduri, Parlamentul European, care a adoptat, în raport cu situația din Moldova, o rezoluție de o duritate fără precedent. O absurditate juridică a amendamentelor pregătite pentru Legea Supremă, însăși formularea problemei cu privire la integrarea europeană drept scop strategic al Republicii Moldova. Reiese că dacă acest scop va fi atins vreodată, acțiunea Constituției moldovenești va trebui să fie anulată, iar statul dizolvat. Anume așa arată acest lucru din perspectivă juridică și logică elementară.

În afară de aceasta, aprobarea unor asemenea modificări este calificată de noi drept încercări de a impune cetățenilor Republicii Moldova o anumită ideologie. Iar acest lucru este interzis chiar de Constituție.

Pentru noi, comuniștii, nu este un mister de ce acum, înainte de alegeri, autoritățile au inventat acest spectacol primitiv și prostesc. Aceasta este o încercare de a oferi încă o «mită ideologică» curatorilor lor occidentali pentru care este tot mai dificil să închidă ochii la fărădelegea ce domnește în Moldova. Ei au primit, deja, de la această guvernare mită directă — Stadionul Republican pe care se va edifica un nou sediu al Ambasadei Americii. Ulterior, mită sub forma declarării zilei de 9 Mai — ziua Victoriei împotriva fascismului, drept Ziua Europei. Acum, această guvernare se pregătește să ofere încă o mită — una ideologică, sub forma amendamentelor la Constituție. Reamintim că, așa cum prevede Legea, indiferent de forma mitei, acesta este un act de corupție în care sînt implicați și reprezentanții corpului diplomatic occidental, inclusiv, reprezentanța UE și conducerea țărilor și structurilor internaționale corespunzătoare.

Noi, de asemenea, atragem atenția asupra faptului că, în conformitate cu tradițiile sale criminale, regimul «țese» asemenea decizii «decisive» în taină absolută. În Moldova, aproape de patru ani, funcționează o majoritate parlamentară «nocturnă» și un «guvern nocturn» — legalizate de dictatorul partidului, care a obținut în urma alegerilor doar 19 mandate de deputat, adică, mai puțin decît alte partide.

Amendamentele la Constituție, după gradul de netransparență, nu se deosebesc cu nimic de formarea fracțiunii majoritate și cabinetului de miniștri. Detestat de oameni, partidul marginal, care a uzurpat puterea în țară, nu vede necesitatea de a pune în discuție modificările constituționale cu societatea civilă moldovenească. Ei încalcă pînă și practica europeană, despre care reprezentanții acestui regim mafiot vorbesc cu atîta dragoste, din moment ce această practică presupune organizarea referendumurilor naționale pe marginea problemelor cheie ce vizează viața oamenilor și cursul țării.

PCRM protestează categoric împotriva adoptării amendamentelor legislative absurde din punct de vedere politic și lipsite de temei juridic. Noi avertizăm asupra faptului că acest lucru va aprofunda scindarea socială în Republica Moldova, va provoca noi focare de tensiune în țară. Mai atragem atenția asupra faptului că scopul integrării europene nu este specificat în constituțiile niciunei țări-membre a Uniunii Europene. Acest lucru este caracteristic rataților geopolitici, dictatorilor falimentați, care încearcă să-și acopere incompetența cu acțiuni răsunătoare dar seci, să șteargă urmele propriilor crime împotriva țării și poporului.

Îndemnăm fracțiunile parlamentare, care se califică a fi în opoziție, să nu participe la spectacolele murdare ale regimului, chiar dacă integrarea europeană se regăsește în scopurile lor de program. Alegătorii voștri nu vă vor ierta niciodată un asemenea colaboraționism cu guvernarea criminală.

11 octombrie 2018скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: