Revoluția poporului este inevitabilă. Noi am obosit de promisiuni goale și de umiliri. Mai mult nu ne putem pune speranța în actualii guvernanți, care ne lipsesc de viitor
Ultimele evenimente din Moldova, din organul ei legislativ au arătat în cel mai convingător mod societății că pentru oamenii care au înăbușit în sine glasul rațiunii și al conștiinței nu există nici un fel de norme constituționale și democratice. Lor numai dă-le voie, că orice lege o vor potrivi propriilor interese egoiste și oricărei legi îi vor face lobby în Parlament cu ajutorul numărului «necesar» de deputați. Ei nu se rușinează nici chiar de Uniunea Europeană să adopte în mod deschis legi corupte, precum și legi cu caracter antisocial.
Toate acestea se întîmplă din cauza degradării morale și spirituale. Vîrfurile conducătoare pseudodemocratice ale țării, care depun toate eforturile ca să se mențină cu orice preț la guvernare, îi apropie de sine pe oamenii ce preferă politica minciunii și a forței, și această politică este promovată în întreg teritoriul țării de către slugile devotate guvernanților…
Anume această piramidă antimoldovenească a puterii, construită pe principii antipopulare și antiumane, duce Moldova spre faliment și tiranie. În secolul XXI, în mica noastră Moldovă s-a statornicit un regim al oamenilor incapabili și ipocriți, care este menținut de clanul oligarhilor legat de acesta.
Jefuindu-i pe bătrîni, pe copii și pe tineri, prostindu-i cu povești despre viața ca în rai din Europa, o mînă de monștri morali s-a poziționat pe sine ca unica forță politică ce regulează procesele sociale, economice, politice și juridice din țară. Dar asta seamănă mai mult a dictatură și tiranie. Și această tiranie, după părerea mea, este cea mai îngrozitoare pentru poporul Moldovei, deoarece ea acționează la adăpostul unei legitimități imaginare și sub drapelul unei echități false. Iar dacă-i să le spunem lucrurilor pe nume, cetățenii Moldovei sînt scuipați în față și transformați în spectatori pasivi ai unui show politic, fiind lipsiți de elementarul drept la libertatea expresiei.
Această grupare îmbogățită înghite colosalele mijloace ale poporului, creditele structurilor europene, cheltuiește milioane pentru mărirea aparatului birocratic, în timp ce indexările făcute la pensii și la salarii sînt pur și simplu derizorii. Și pe măsură ce viața oamenilor devine tot mai săracă și mai săracă, devine inevitabilă și explozia socială…
Revoluția poporului este inevitabilă. Noi am obosit de promisiuni goale și umiliri. Mai mult nu ne mai putem pune speranța în actualii guvernanți, care ne lipsesc de viitor, care ne-au luat încrederea în institutele puterii, au discreditat însăși noțiunea «democrație» și au călcat în picioare Constituția țării.
Tălharii de la guvernare, care au furat miliardul, nu sînt conducători cu un rating ponderabil, ba dimpotrivă, ratingul lor este zero. Pentru că ei, de fapt, sînt oameni de nimic, cu sufletele pline de murdărie, cu fire coruptă și cu idealuri infame. Pentru popor, ei de acum sînt cadavre politice, deoarece ei înșiși au omorît în sine tot ceea ce este omenesc.
Anume conștiința îl deosebește pe om de animale și anume conștiința îl face să fie personalitate. Și anume înaltele principii morale îl determină pe omul ce se află la conducere să se gîndească la datoria sa față de Patrie, la datoria sa față de propriul popor. Și adevărații comuniști, reprezentanții Partidului Comuniștilor întotdeauna s-a gîndit la binele oamenilor de rînd, în condiții complicate au apărat interesele veteranilor, ale pensionarilor și studenților. Partidul Comuniștilor întotdeauna a investit diferitele resurse anume în om, deoarece omul este centrul, este sursa de dezvoltare în continuare a statului.
Asta e cea mai înțeleaptă și cea mai umană politică, deoarece este direcționată spre noi, cetățenii țării, spre năzuințele și speranțele noastre. Și anume o asemenea politică ne oferă posibilitatea să construim un stat cu adevărat al poporului, cu adevărat democratic, stat în care în capul mesei se află Legea.
În prezent, Partidul Comuniștilor este cel mai înțelept partid din Moldova, deoarece este un partid onest, deschis, un partid al conștiinței. Doar un asemenea partid ne poate ajuta să fim o echipă unitară, care-și propune pentru viitor să soluționeze probleme serioase, și nu o mulțime pestriță, care așteaptă pomeni de la o mînă de capitaliști ce «au prins la pene». De la aceștia, nu ne putem aștepta la nimic bun. Pe cînd ei trebuie să se aștepte la o explozie a indignării poporului.
În această stare de lucruri, haideți să procedăm corect, să dăm ascultare glasului conștiinței și să sprijinim Partidul Comuniștilor în toate inițiativele pe care le lansează. Să-i dăm cu toată îndrăzneala voturile noastre, pentru că ei, comuniștii, care sînt oameni sinceri și onești, nu ne vor trăda niciodată.
Și să punem, în sfîrșit, un punct hotărît guvernării pseudodemocratice, ca acest dezmăț care bîntuie astăzi în țară, acest coșmar să nu se mai repete. Apropierea revoluției poporului depinde de fiecare dintre noi. Și alegerea trebuie s-o facem noi…
Dmitri Latîșev, or.Sorocaскачать dle 10.6фильмы бесплатно