Singuri pe un ghețar

 

După natura sa, omul este o ființă socială. Chiar și oamenii primitivi percepeau faptul că, unindu-se unii cu alții, devin mult mai puternici. Adunați într-o mulțime, ei puteau doborî și un mamut. Oamenii au înțeles că forța omului constă în capacitatea lui de a comunica.

Situația e alta în lumea de astăzi, în țările dezvoltate, unde aproape fiecare om trăiește în cutia sa de beton. Multor oameni nu le-a rămas chiar nici religia, căreia, simțindu-se însingurați, i s-ar putea adresa. Deși mulți se plîng de faptul că sînt singuratici, nu fac nimic pentru a evita singurătatea lor.

Cu ajutorul tehnicii, oamenii și-au simplificat la maximum viața și, astfel, au strivit în sine necesitatea de a comunica cu semenii lor. Calculatorul și televizorul au luat locul interlocutorului real, pînă și telefonul devenind un intermediar neînsuflețit pentru comunicarea la distanță. Și chiar dacă oamenii, totuși, simt acut inferioritatea acestui mod de comunicare, ei nu pot ieși din cuștile lor. Probabil, nenorocirea constă în faptul că oamenii s-au dezvățat să comunice unii cu alții, să ceară ajutor unii de la alții și să aibă încredere unii în alții. În viața reală, ei cel mai des nici nu încearcă să comunice cu cineva. Se creează iluzia că nu sînt de unii singuri, rămînînd în singurătate absolută.

Experții Asociației americane de psihologie au publicat concluziile lor, conform cărora singurătatea s-a transformat într-o epidemie de proporții, cu care trebuie să începem a lupta imediat.

Singurătatea generează probleme nu doar în sănătatea psihologică, ci și în cea fizică. În lipsa unei atitudini raționale a omului față de viață, în organismul lui încep să se dezvolte diferite boli periculoase mortal. În cazul oamenilor singuratici, riscul apariției acestora crește de mai multe ori. Asemenea persoane mai des decît altele suferă de obezitate, de boli cardiologice, de hipertensiune și, ca urmare, ajung la infarct.

 

În Moldova, cauzele singurătății oamenilor au un caracter nu atît subiectiv, legat de percepția interioară a realității, cît un dedesubt de ordin material.

Locuitorii țării noastre în ansamblu și ai capitalei în particular (cu excepția unui grupușor de parveniți) se află într-o permanentă stare de depresie. De aceea, ei mai mult seamănă nu cu oameni vii, ci cu niște umbre apăsate de greutatea grijilor cotidiene.

Oamenii se gîndesc doar la faptul cum să-și cîștige pîinea cea de toate zilele, cum să achite facturile pentru servicii comunale și cum să supraviețuiască. Oameni cu zîmbet pe față, practic, nu vezi, toți sînt înrăiți și iritați, fiecare e cufundat în sinea sa. Și asta din cauza că noi existăm după legea junglei: fiecare supraviețuiește de unul singur, cum s-ar spune, pe cont propriu.

În țara noastră crește numărul de oameni în etate lăsați de propriii lor copii în voia sorții. Unii bătrîni explică asta prin educația greșită, alții — prin lipsa de bani, iar a treia categorie presupune că e un rezultat al influenței modei occidentale. Dar, spre deosebire de europeni, bătrînii noștri mult mai des mor în frig, foame și singurătate.

Și este vorba nu doar despre sărăcia care în Moldova crește permanent. Este vorba mai mult despre altceva: la noi au fost pierdute unele valori morale, s-a produs un «defect al moralității». Conform rezultatelor pe care ni le indică sondajele sociologice, unul din trei respondenți consideră că «oamenii în etate sînt o povară pentru societate».

Iar la începutul anului 2018, în țara noastră trăiau 629,6 mii de cetățeni care «împovărau societatea», numărul lor constituind 17,7 la sută din numărul total al populației permanente. Iar șase din zece oameni în etate afirmă că ei sînt supuși discriminării, sînt ignorați și respinși anume din cauza vîrstei lor. Anume acesta e motivul din care oamenii în etate din Moldova sînt social izolați.

În Moldova, una din principalele particularități ale vieții de familie este plecarea de acasă a părinților. Unul sau ambii părinți biologici ai unuia din cinci copii lucrează peste hotare. În țară, fără supravegherea unui sau a ambilor părinți, a crescut o întreagă generație de copii de gastarbaiteri. Ca totdeauna, statul nu le acordă nici o atenție. Copiii rămîn acasă cu bunica, bunelul sau, și mai rău, cu un tutore. Cu interesele lor copilărești, ei sînt în relațiile lor cu aceștia mai departe decît planeta Jupiter de Pămînt. De aceea, respectivii copii se închid în sine, se cufundă într-o lume, fie și mică, dar apropiată lor. Dar, în opinia specialiștilor, o asemenea autoizolare face psihicul minorilor instabil și exploziv.

Ce-i drept, copiii din această categorie au bani. Cei mai mari dintre dînșii, pentru a-și alunga sentimentul de singurătate din suflet, deseori apelează la băuturi alcoolice și/sau la droguri. Cei mai mici își cumpără diferite cadouri. Sau lor înșiși, sau pedagogilor pe care i-au îndrăgit și de care s-au atașat ca niște cățeluși de curte, așteptînd de la ei o mîngîiere.

Țara noastră a devenit asemănătoare cu un orfelinat. Și asta pentru că o mulțime de copii seara se culcă cu sufletul însingurat și plin de tristețe, cufundîndu-și nasul în jucăriile de pluș pe care le-au trimis de departe mamele lor…

Singurătatea este o formă aparte de trăire și conștientizare a propriei ființe ca una părăsită, uitată, nedreptățită, pierdută, înstrăinată, de lume și de care nu are nevoie nimeni.

Singurătate înseamnă nu lipsă de oameni în jurul tău, ci, întîi de toate, lipsă totală de interes față de tine. Singurătatea dispare nu atunci cînd, în sfîrșit, noi găsim cu cine s-o împărțim — uneori, în acest moment singurătatea abia începe.

Poți înceta să fii singuratic și să te simți singuratic doar creînd pentru viața ta sau a altcuiva un nou rost al acesteia.