Iată la ce am ajuns
РУС. MOLD.
» » Iată la ce am ajuns

Iată la ce am ajuns

8-10-2015, 16:10
Viziuni: 1 613
  
Versiunea de tipar   
Iată la ce  am ajunsGuvernul soluţionează în maniera sa problema cadrelor în domeniul educaţiei: pur şi simplu, lichidează instituţiile de învăţămînt şi concediază pedagogii

În anii sovietici, pedagogii îşi marcau sărbătoarea profesională în prima duminică a lunii octombrie. În 1994, UNESCO  a instituit Ziua Mondială a Învăţătorului, care anual este consemnată la 5 octombrie.


Dar pentru învăţători nu contează atît de mult în care anume zi le vor aduce felicitări elevii. Acum, pentru dumnealor este mult mai important ca munca lor să fie apreciată la justa valoare nu numai  de elevi şi de părinţi, ci şi conducătorii statului , care nici pînă acum nu pot stabili salarii demne de munca pe care o înfăptuiesc ei zi de zi.


Lunea trecută, pedagogii din ţară au primit felicitări cu prilejul sărbătorii lor. În multe şcoli şi licee au avut loc concerte, pretutindeni puteau fi întîlnite flori şi zîmbete. Dar zîmbetele pedagogilor erau cam triste. Ei de mult aşteaptă majorarea salariilor, însă mereu li se spune că în buget nu sunt bani care ar putea fi folosiţi în acest scop. 

 

Cei tineri nu-şi găsesc rostul în Moldova 

 

Mulţi pedagogi din oraşe încearcă să mai cîştige ceva prin munca de meditaţii. În acest sens, cele mai populare obiecte sunt matematica, limbile engleză, română şi rusă. Cît priveşte biologia şi geografia, sunt solicitaţi mai rar. Pedagogii de la sate cîştigă ceva în plus, lucrîndu-şi pămîntul de lîngă casă. Dar cît de calitativ se poate pregăti un pedagog pentru predarea lecţiei, dacă este nevoit să se ocupe de cultivarea legumelor? Aşa sau altfel, cîştigurile în afara orarului nu schimbă categoric viaţa mai mult decît modestă a pedagogilor.


Anul trecut, salariul mediu al pedagogilor a alcătuit suma de 3900 de lei, deşi, în realitate, mulţi din ei primesc lunar doar 1800-2000 de lei. Pentru a avea salariul pe care îl prezintă statistica, ei trebuie să aibă un volum de muncă pentru un salariu şi jumătate, chiar două, deoarece, pentru un salariu, trebuie să lucreze 18 ore pe săptămînă. La salariul de bază se adaugă procente pentru gradul didactic: 50 la sută din salariu pentru gradul superior, 40 la sută — pentru gradul I, 30 la sută — pentru geradul II. Sunt prevăzute şi plăţi pentru vechimea în muncă: 10%  — pentru 2-5 ani lucraţi, 15% — pentru 5-10 ani, 20% — pentru 10-15 ani,  25%  —  pentru 15-20 de ani, 30% — pentru 20 şi mai mulţi ani lucraţi. Dacă pedagogul mai controlează şi caietele elevilor,la salariu li se mai adaugă de la 20 pînă la 50 de lei. Pentru dirijinţia clasei — 150 de lei. Deci, ca să primeşti un salariu cît de cît bun, trebuie să fi un pedagog cu vechime în muncă, să lucrezi ore pentru două salarii, să ai grad didactic superior şi să fii diriginte de clasă.


Cea mai complicată este viaţa pedagogilor din localităţile săteşti, îndeosebi cea a pedagogilor tineri care lucrează la ţară. Aceştia nu au nici vechime în muncă şi nici grad didactic. În afară de asta, în cazul în care în sat activează nu un liceu, ci un gimnaziu, mulţi pedagogi pe obiecte nu au sificiente ore. Să zicem, cîte ore de chimie conţine orarul claselor a 7-9-a?  Asta e! Iar noi îi învinuim pe tineri că nu doresc să lucreze în sate.


Anual, sfera educaţiei o pot completa pînă la două mii de specialişti tineri, absolvenţi ai unor instituţii de învăţămînt superior. În realitate, îşi dau consimţămîntul să lucreze în sfera educaţiei doar în jurul la 300 de tineri pedagogi, iar peste jumătate de an, din ei rămîn doar jumătate. Guvernul soluţionează problema cadrelor în maniera sa — pur şi simplu, lichidează instituţiile de învăţămînt.

 

Salarii şi îndoieli


În general, despre bunăstarea oamenilor de orice profesie trebuie să aibă grijă sindicatele. Nu în cuvinte, ci în fapt. Ce folos dacă liderii sindicali strigă peste tot în gura mare că oamenilor noştri nu li se dau banii ce li se cuvin? Dmitri Ivanov, preşedinte al sindicatelor în domeniul ştiinţei şi educaţiei, de asemenea a vorbit şi vorbeşte despre faptul că pedagogii au salarii mici. A spus nu o dată că negocierile la această temă cu Guvernul nu s-au terminat şi, pînă la urmă, trebuie să fie obţinută indexarea salariului pedagogilor — e un lucru prevăzut de lege! — pentru ca acesta să atingă nivelul salariului mediu pe economie.


Dacă trebuie — obţineţi! La ce bun doar să mătăhăiţi cu mîinile în aer? Timp de şase ani, s-au schimbat atîtea guverne! Dar problema salariilor există nu de ieri-alaltăieri! Ea însă nu va fi soluţionată, dacă sindicatele vor continua să fie îngăduitoare faţă de cei de la putere. În timpul guvernării Partidului Comuniştilor, salariul pedagogilor a fost majorat de mai multe ori. Şi atunci nu era nevoie să le aminteşti sindicaliştilor că statul trebuie să aibă grijă de cetăţenii săi.


Pentru mulţi elevi, pedagogul este model de demnitate şi eleganţă. Fetiţele din clasele primare discută vestimentaţia învăţătoarelor sale, iar băieţii îşi formează gustul şi etalonul de femeie. Dar cum să vorbim despre eleganţă în situaţia în care pedagogii nu pot să-şi cumpere o pereche de cizme sau de pantofi  în plus? Dacă nu pot intra într-un magazin bun, unde să-şi procure cîteva costume potrivite statutului lor? Apoi, pedagogii au şi ei copii, pe care trebuie să-i alimenteze, să-i îmbrace şi să-i înveţe... Altfel spus, pedagogii sunt şi ei oameni ca noi, dar atunci cînd numără banii pe care-i primesc în calitate de salariu, încep să se îndoiască de asta.

 

Natalia Ustiugova

 

скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: