Luni,
8 febuarie, a avut loc o conferinţă de presă la care un grup de persoane, care
s-au prezentat ca „membri ai comitetelor raionale ale PCRM”, au declarat că părăsesc
rîndurile Partidului Comuniştilor şi se alătură formaţiunii politice conduse de
Igor Dodon.
În
legătură cu acest fapt, serviciul de presă al PCRM a difuzat un comentariu
pregătit de secţia pentru muncă de organizare a CC al PCRM.
Mai
jos reproducem textul integral al respectivului comentariu.
«Socialiştii îşi prezintă dorinţele ca pe
nişte realităţi
Şefii
Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, cumpărînd această denumire a
formaţiunii lor, au demonstrat încă o
dată că ei îşi completează partidul doar cu trădători transfugi, în primul
rînd, din PCRM.
Pentru
a nu ni se reproşa că este o afirmaţuie neîntemeiată, vom analiza conferinţa de
presă din ziua de 8 februarie,la care s-a declarat că mai mult de 500 de
comunişti din Chişinău şi din nouă raioane ale Moldovei au părăsit rîndurile
PCRM şi au intrat în cele ale PSRM. La TV am văzut un tablou cu 16 persoane,
dintre care 5 aşezate la masă, avînd în faţă tăbliţe pe care le erau indicate
numele. În spatele lor, cu capul lăsat în jos, stăteau în picioare ceilalţi 11.
Moderator al respectivei conferinţe de presă a fost Ivan Orlovschi, primar fără
de partid al satului Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei, care la timpul său,
pentru a ocupa această funcţie, a beneficiat de sprijinul PCRM, iar acum,
chipurile, din numele membrilor PCRM, a dat citirii o declaraţie nesemnată de
nimeni, deci, nici de cei 16. În afară de dumnealui, au luat cuvîntul toţi cei
aşezaţi la masă: Ion Vasile Adam din Ungheni, exclus din rîndurile PCRM în
decembrie 2015; Ivan Ivan Cîzîlnî din sectorul Rîşcani al municipiului
Chişinău, exclus din rîndurile PCRM în iunie 2015; Iuzef Dmitri Zibriţchi din satul Hîrtop, raionul
Făleşti, exclus din rîndurile PCRM în 2015; Grigori Ivan Bucatari din satul
Drochia, raionul Drochia, care a distgrus organizaţia de partid din localitate,
cu 8 comunişti în componenţa ei. Dintre cei în picioare, al treilea din dreapta
era Alexandru Jeliuc din Cahul, exclus din rîndurile PCRM în anul 2015. Tot acolo se afla şi pensionara
Mironova-Boldişor din Călăraşi, exclusă din rîndurile PCRM în anul 2014.
Acum
să revenim la cifra „mai mult de 500”. Probabil, pentru a-şi face o dare de seamă privind
finanţele primite, Igor Dodon vrea să prezinte dorinţele sale drept o
realitate. Chiar în timpul desfăşurării aşa-numitei conferinţe de presă, la CC
ne-au telefonat oameni din raioanele indicate în aşa-numita declaraţie.
Prim-secretarul CR Ialoveni al PCRM, Ştefan Bivol, a declarat că este necesar
să fie imediat făcută o dezminţire de la Ialoveni, deoarece în organizaţia
raională de partid nu s-a întîmplat şi nici nu se întîmplă ceea ce spun
socialiştii. O informaţie similară am primit şi din raioaneler Drochia,
Străşeni, Ungheni, Făleşti, Călăraşi. De la Călăraşi ni s-a mai comunicat că de
acum a fost abordată chestiunea excluderii din rîndurile partidului, pentru
actul de trădare, a secretarului organizaţiei primare de partid din Bahmut,
prezent la acest schow al socialiştilor. Iniţiativa privind excluderea vine
chiar de la comuniştii organizaţiei pe care a condus-o el. Nu se confirmă nici
informaţia prezentată de organizatorii schow-ului despre ieşirea în masă din
rîndurile PCRM a comnuniştilor în raioanele Ştefan-Vodă şi Glodeni.
Cu
alte cuvinte, conducerea „celui mai de opoziţie” PSRM ar trebui să se preocupe
de însuşi partidul ei, ci nu să cumpere transfugi şi traseişti din alte
partide şi să le facă acestora piar. Dar
se vede că nu sunt capabili de altceva.
Secţia
pentru muncă de organizare a CC al PCRM
скачать dle 10.6фильмы бесплатно