Va veni timpul
şi trădătorii vor trebui să răspundă pentru fapta lor — dacă nu în faţa
propriei conştiinţe — în faţa poporului
Prezentăm comentariile prim-secretarilor ai comitetelor raionale de
partid ale Partidului Comuniştilor din Republica Moldova cu privire la fapta
foştilor săi colegi.
Nicolai
Rusol, prim-secretar al CR al PCRM din sectorul Botanica:
— Trădătorii au lovit puternic asupra
partidului. Şi cea mai puternică lovitură a venit anume din partea membrilor
Comitetului Executiv Politic, care s-au aflat şi alături de liderul partidului,
şi alături de fiecare comunist. Este vorba şi despre o greşeală a noastră —
doar anume noi, membrii CC, de fapt, le-am încredinţat acestor oameni destinul
partidului.
Ina Şupac,
prim-secretar al CR al PCRM din sectorul Buiucani:
— Pe mine personal m-a frapat cinismul pe care
l-au demonstrat în fapt foştii noştri colegi. În zilele de 19-20 decembrie ei
au participat la lucrările conferinţelor de partid de dare de seamă şi alegeri
şi au pledat pentru susţinerea PCRM, iar în dimineaţa zilei de 21 decembrie, ca
şi cum aşa ceva nu ar fi fost, deodată şi-au declarat orientarea lor (!)
«social-democratică». Această transformare bruscă a lor s-a produs într-o
singură noapte? Sunt sigură că nu. Cineva a dus cu ei o careva muncă, «i-a
prelucrat», să zicem aşa, au făcut încercări de a-i corupe minimum timp de
cîteva luni?! Sunt sigură că da. Au avut ei oare posibilitatea să procedeze în
mod onorabil şi corect? În opinia mea, au avut o asemenea posibilitate.
Trădarea nu poate fi îndreptăţită şi nu are termen de prescripţie. Va veni
timpul şi ei vor trebui să răspundă pentru alegerea făcută. Dacă nu în faţa
propriei conştiinţe — în faţa poporului.
Serghei Rubţov, prim-secretar
al CM Bălţi al PCRM:
— Trădarea nu-i face cinste nimănui. Cu ea
trebuie să-ţi continui viaţa, şi nici un fel de bunuri materiale nu vor putea
potoli mustrările de conştiinţă, care, sunt sigur, îi vor urmări pe aceşti
oameni pe parcursul întregii lor vieţi. Comuniştii condamnă fapta foştilor săi
tovarăşi. Nimeni nu s-a aşteptat la un asemenea exod masiv, chiar în pofida
complicaţiilor pe care în ultimul timp le-a avut partidul. Dar viaţa a
demonstrat că în rîndurile noastre sunt şi asemenea oameni. Ceea ce au făcut
ei, nu e o faptă de comunist. Mi-e greu să spun cum anume am putea evita
asemenea situaţii. Probabil, în primul rînd, trebuie să facem o selecţie mai
riguroasă, să înăsprim procedura de primire în rîndurile PCRM, să revenim la
abordările tradiţionale — de exemplu, să introducem stagiul de candidat, un
sistem de verificare a persoanei respective. Şi să nu mizăm pe cantitate, ci pe
calitate, pe convingere fermă, pe fidelitate ideii. Doar asemenea oameni vor
putea munci cu alegătorii, îi vor putea convinge de dreptatea noastră şi tot ei
vor fi capabili să contribuie la creşterea organizaţiei. Totodată, după cum am
spus, această creştere nu trebuie să fie un scop în sine. Comuniştii trebuie să
lucreze în numele ideii, a unui scop bine definit, precum şi în numele
îmbunătăţirii calităţii vieţii populaţiei.
Ghenadie
Morcov, prim-secretar al CR Drochia al PCRM:
— Atitudinea mea faţă de transfugi este ca faţă
de trădători. Unora dintre dînşii le-am şi spus acest lucru, le-am spus în faţă
că ei sunt trădători în adevăratul sens al acestui cuvînt. Ei au trădat nu doar
partidul. Ei au trădat alegătorii, poporul. Aşa, pe din afară, parcă ar fi
oameni normali, dar s-a dovedit că în interior nu au un conţinut sănătos, de
aceea n-au putut rezista în faţa ispitei banului. Şi din asta tragi concluzia
că principalul pentru ei este propriul avantaj. În plus, fapta lor a tulburat
starea de lucruri şi în organizaţiile din teritoriu, dezorientîndu-i şi chiar
demoralizîndu-i pe oameni. Situaţia de acum e dificilă şi pentru partid, şi
pentru ţară, şi pentru popor, însă noi, cei rămaşi fideli ideii, nu ne pierdem
optimismul.
Larisa
Zimin, prim-secretar al CR Edineţ al PCRM:
— Vladimir Vitiuc a
participat la conferinţa noastră, a ţinut un discurs încurajator la tribuna ei,
ne-a îndemnat să ne consolidăm. Despre faptul că intenţionează să părăsească
partidul nu am auzit de la el nici un cuvînt. Iar luni dimineață l-am văzut la
televizor de cealaltă parte a baricadei... El şi ceilalţi tresprezece s-au
dovedit a fi trădătiori. Indiscutabil, condamnăm fapta lor. Deosebit de
regretabil e că noi, comuniştii, am avut încredere în ei, le-am acordat
susţinere, doar consideram că sunt elita partidului. La nivel raional, ne
organizam activitatea, bazîndu-ne pe opinia lor, pe sfaturile lor. Oamenii din
teritoriu sunt şocaţi, nimeni nu s-a aşteptat la o lovitură atît de crudă. Pe
de altă parte, asta ne va căli, ne va consolida, şi noi ne vom continua calea.
Consider că Parlamentul ar trebui să adopte o lege care să pună capăt acestui
exod de transfugi.
Valeriu
Sava, prim-secretar al CR Călăraşi al PCRM:
— În calitate de comunist care a fost trădat,
nu am cuvinte, nu pot explica, nu pot percepe. E pură trădare, cum se spune,
lovitură sub centură, scuipat în faţă. Eu nu-l pot înţelege pe omul care
duminică participă la conferinţa de la Călăraşi — iar el este membru al CC,
curator din partea fracţiunii PCRM în Parlament — la această conferinţă eu
fiind ales prim-secretar, iar a doua zi acelaşi om, care în ajun s-a uitat în
ochii truturor, care a propus candidatura mea la funcţia de prim-secretar, ne
trădează pe noi toţi. Eu nici pînă acum nu mi-am venit în fire, nu pot să
găsesc îndreptăţire acestei fapte, nu pot înţelege cum de s-a întîmplat şi ce
se ascunde în spatele ei. Pot fi adoptate legi, pot fi luate alte măsuri, însă
dacă moralitatea omului scade, dacă omul îşi pierde sentimentul demnităţii,
fără de care nu-şi mai poate apăra poziţia de viaţă împreună cu tovarăşii
săi... Cînd te trădează cel mai bun prieten, cum poate fi explicată şi, cu atît
mai mult, îndreptăţită o asemenea faptă? Sunt sigur, va veni timpul cînd lor le
va fi ruşine pentru ceea ce au făcut. Cel puţin, unora dintre dînşii.
Elena Bodnarenco, prim-secretar
al CR Soroca al PCRM:
— Un act josnic și meschin, regizat din afară
cu scopul de a discredita partidul în fața alegătorilor și pentru a scinda
organizațiile raionale de partid.
Veaceslav
Nigai, prim-secretar al CR Căuşeni al PCRM:
— Atitudinea
noastră faţă de respectiva situaţie ne-am exprimat-o la plenara din 27
decembrie trecut. În hotărîrea luată, am subliniat că acţiunile celor 14
deputaţi din partea Partidului Comuniştilor, care au declarat că părăsesc
fracţiunea PCRM, a fost o faptă absolut neaşteptată pentru comuniştii
organizaţiei raionale de partid din Căuşeni, care au muncit mult pentru ca
aceşti 14 să poată avea mandat de deputat. Iar dumnealor şi-au pus interesele
sale personale mai presus de interesele partidului.
Trecerea lor în aşa-numita
«platformă social-democratică pentru Moldova», care nu are nici un program şi
urmăreşte doar scopul de a menţine la putere regimul oligarhic, nu are nimic
comun cu speranţele acelor alegători ce şi-au dat voturile pentru Partidul Comuniştilor. Fapta respectivilor deputaţi e în totală contradicţie cu
cerinţele Statutului PCRM. Plenara CR Căuşeni al PCRM a condamnat acţiunile
celor 14 deputaţi scizionişti. În această perioadă grea pentru ţară şi pentru
partid, biroul CR PCRM, organizaţiile primare de partid au fost însărcinate să
ia toate măsurile pentru a-i consolida pe comuniştii din raion, pentru a întări
rîndurile partidului, pentru a curăţi partidul de acei traseişti şi carierişti,
care-şi pun propriile interese mai presus de cele ale partidului. De asemenea,
am făcut propunerea de a fi elaborată şi adoptată o lege care ar prevedea ca
deputaţii ce fug dintr-o fracţiune în alta să fie lipsiţi de mandatul de
deputat.
Oleg
Vasilcan, prim-secretar al CR Orhei al PCRM:
— Dacă aceşti oameni doreau cu adevărat careva
schimbări benefice, ei au avut toate împuternicirile să declare în mod deschis
acest lucru, în prealabil pregătind propuneri care să fie examinate de partid.
Fapta celor 14 o apreciez ca trădare a PCRM, şi nicidecum altfel. Ei au acces
în Parlament din partea Partidului Comuniştilor. Ceea ce înseamnă că în spatele
lor se află acele zeci de mii de alegători, care, prin voturile lor, le-au
înmînat mandatul de deputat. Iar ei, prin ceea ce au făcut, au scuipat în faţă
aceste zeci de mii de concetăţeni ai lor.
Alexandr Gangal, prim-secretar
al CR Rezina al PCRM:
— A fost atît de neaşteptat... Nici pînă acum
nu-mi pot reveni din şoc. Adepţii noştri ne întreabă: cum de au putut face
acest lucru, doar noi i-am votat, noi am avut unul şi acelaşi program? La
conferinţa noastră de dare de seamă şi alegeri au fost Igor Vremea şi Galina
Balmoş, comuniştii le-au pus mai multe întrebări, le-au ascultat discursurile
pe care le-au rostit la tribună. Cînd a devenit cunoscut cum au procedat ei
după aceea, oamenii au rămas nedumeriţi. Dar, chiar şi după cele întîmplate,
alegătorii şi comuniştii din raionul nostru consideră că Vladimir Voronin,
liderul PCRM, promovează o linie corectă de activitate a partidului. Nouă ne
rămîne doar să ne întărim rîndurile. Din Partidul Comuniştilor fac parte oameni
simpli, care au încredere în noi şi sunt devotaţi ideii. Noi suntem dispuşi să
ne consolidăm şi în continuare, să ne unim eforturile şi să păşim împreună şi
mai departe, pe aceeaşi cale.
Veaceslav
Căpăţina, prim-secretar al CR Teleneşti al PCRM:
— Primul a fost Lupu, l-a urmat Dodon, apoi
Ţurcan şi aşa mai departe — toţi cei care au plecat din rîndurile noastre sunt
trădăroti! Pentru că un comunist adevărat nu părăseşte partidul atunci cînd
partidului îi este greu. Sunt solidar cu părerea majorităţii că avem nevoie de
o lege care va permite ca asemenea cazuri să nu se întîmple. Ai trădat —
depune-ţi mandatul.
Doar oamenii au lucrat pentru tine în teritoriu, ca să-ţi
asigure voturile necesare pentru a nimeri în Parlament. Dar, devenind deputaţi,
ei uită despre toate. Iniţial, ne gîndeam — şi noi, comuniştii, şi alegătorii —
că a fost ceva special pus la cale, însă, pînă la urmă, ne-am convins că nu e
aşa. Acum trebuie să ne activizăm munca în mijlocul oamenilor, să le explicăm
pe înţeles lucrurile.Oamenii ţin minte că, atunci cînd comuniştilor nu le-a
ajuns un vot şi au fost anunţate alegeri, ei n-au cumpărat pe nimeni, nici
măcar n-au făcut vreo încercare de aşa ceva. Acum PCRM trebuie să se posteze pe
o poiziţie clară.
Nu avem nevoie să ne unim cu nimeni. Ceea ce a prevenit PCRM,
a început să se împlinească — de exemplu, au apărut probleme cu achitarea
pensiilor şi a salariilor. În acest context, cred că face să le amintim
oamenilor cum au trăit ei în timpul guvermării comuniştilor şi la ce mizerie a
adus ţara puterea liberal-democrată.
Mihail
Buruşciuc, prim-secretar al CR Floreşti al PCRM:
—Ce să mai vorbim
— e o faptă dezonorabilă, o adevărată trădare, o lovitură asupra comuniştilor
de rînd, care la alegeri au muncit în teritoriu în mijlocul alegătorilor. Sunt
sigur, cînd ne-au trădat, ei nu s-au gîndit la viitorul nostru. În raionul
Floreşti, comparativ cu alte raioane, potenţialul comuniştilor a fost bun. Dar
pasul făcut de foştii noştri tovarăşi nu este în favoarea noastră. Comuniştii
au părerea că ei nu trebuiau să părăsească partidul în aceste momente deloc
simple pentru noi toţi, ei trebuiau să lupte pînă la capăt. Deoarece situaţia
se repetă a cîta oară, credem că a apărut necesitatea unei legi care, în caz de
trădare a propriului partid, deputatul ce-l reprezintă în Parlament să depună
mandatul. Consider că aşa va fi corect. Doar alegătorul îşi dă votul pentru un
anume partid, ci nu a unui care este creat de nu se ştie cine şi de nu se ştie
unde. O asemenea lege ar spori disciplina în fracţiunile parlamentare, ar face
să crească responsabilitatea deputaţilor în faţa alegătorilor.
Nina
Florea, prim-secretar al CR Şoldăneşti al PCRM:
— Respectiva
noutate am trăit-o foarte dureros. Noi i-am susţinut pe aceşti deputaţi, fiind
siguri că vor promova linia PCRM, vor consolida poziţiile partidului. Totodată,
nu ne este clar de ce au făcut acest pas. Dacă nu erau de acord cu ceva, ar fi
putut să-şi spună deschis părerea, să discute propunerile împeună cu colegii.
Cine le-a spus oare că fapta lor îi va fi de folos ţării? Confruntîndu-se cu
asemenea lucruri, societăţii îi vine greu să se orienteze corect în noile
realităţi, iar mulţi dintre alegătorii noştri sunt descurajaţi. Sunt sigură că
unii dintre trădători de acum îşi regretă fapta.
Ştefan
Bivol, prim-secretar al CR Ialoveni al PCRM:
— În legătură cu ceea ce s-a întîmplat,
alegătorii ni se adresează cu diferite întrebări: cum şi de ce a fost posibil
ca deputaţii să procedeze în acest mod, ce sau cine stă în spatele faptei lor?
Pe de altă parte, majoritatea alegătorilor din raionul nostru nu văd în
plecarea lor o mare pierdere pentru PCRM. Dar trădătorii au rămas în Parlament, ei continuă să decidă soarta poporului şi a ţării. În acest sens,
bineînţeles, noi am pierdut mult.
Ecaterina Mîndru
скачать dle 10.6фильмы бесплатно