Cifra norocului, cifra succesului
РУС. MOLD.
» » Cifra norocului, cifra succesului

Cifra norocului, cifra succesului

8-03-2016, 18:02
Viziuni: 888
  
Versiunea de tipar   
Cifra norocului, cifra succesului În satul Cristești este o femeie care, deși încă foarte tînără — a reușit să crească șapte copii

 

…Grădina de lîngă casa părintească este prelucrată, pe rînd, de toți. Se străduie să se adune cu toții la un loc pe 28 august — Ziua Adormirii Maicii Domnului, atunci cînd în sat se sărbătorește hramul localității. Această zi este așteptată, în mod special, de cei cinci nepoți ai Valentinei. Ea gătește pentru ei tot felul de bunătăți, iar fructele le ajung și ei singuri din pom…

 

Cine ca cine, dar Tatiana Cuciuc înțelege esența cifrelor. Nu, ea nu este contabil și nici economist, ea a predat matematica la școala din sat timp de patru decenii. Atunci cînd am recunoscut că, după natura mea, sunt un liric, ea, imediat, a reacționat:

 

— În matematică, dacă e să o înțelegi și să o îndrăgești, este mai multă poezie decît în multe versuri. Ați întrebat despre cifra șapte. Nu m-am ocupat niciodată de numerologie, dar știu că de veacuri această cifră era asociată cu norocul, cu succesul.

 

Pe cînd întrebarea mea pentru bătrîna profesoară nu a fost întîmplătoare. Tocmai aflasem că în satul Cristești este o femeie care, deși încă foarte tînără — a reușit să crească șapte copii. Am găsit-o grație Internetului. În ziua în care tragedia a lovit Parisul, în rezultatul atentatului terorist au murit oameni, am decis să caut în rețeaua de socializare «Odnoklasniki» un concetățean de-al nostru care locuiește în capitala Franței pentru a-i calma pe cei care au rude în această țară.

 

Am găsit un băiat din raionul nostru, raionul Nisporeni, iar printre fotografiile sale era o poză minunată a mamei fericite alături de cinci feciori. Am aflat că femeia locuiește în satul Cristești, chiar lîngă șoseaua Poltava, am găsit numărul de telefon, dar nu a răspuns nimeni. Eu, însă, am în acel sat propriile surse de informare — consăteanca mea — Aculina Mocăneț, care s-ă căsătorit în această localitate și unde a lucrat șef la poștă. Ea m-a și informat că Valentina Luca, anume acea femeie, se afla în ospeție la fiul său din Italia. A trebuit să aștept o săptămînă și abia după să fac legătura cu ea. S-a dovedit a fi un interlocutor minunat, am avut impresia că aștepta să o sun pentru a-și putea spune păsul:

 

— Fotografia era și mai frumoasă dacă soțul meu, Petru, era în viață. Însă, el a decedat acum cîțiva ani. Poza am făcut-o la nunta unuia dintre feciori. Toți mă întreabă cum de am decis să nasc atîțea copii. Dar oare este acesta un record? În trecut, în familiile de la sate, se nășteau și mai mulți copii. Și nu încurcau nimănui. Mi-a fost mai greu cînd s-au născut primii copii.

 

Vitalie și apoi Valentin. Apoi, am început să mă deprind. Mai tîrziu, a venit pe lume Natalia, ea de mică a fost bona celorlalți. A îngrijit de Ion, Vasile, Valentin, și cel mai mic — Mihail. Cel mai trist este faptul că copilăria lor a fost marcată de complicații ani 90, foarte grei și uneori înfometați, despre care, se pare, că începem să uităm. Astăzi, trăim puțin mai bine. Dar nu pentru că viața la noi s-a făcut mai bună. Dar pentru că copiii nu mai știu ce înseamnă granițe. Din toți copiii mei doar Valentin nu a plecat din Moldova, locuiește la Chișinău. Tot la Chișinău este, acum, și Natalia, dar a reușit să muncească cîțiva ani în Portugalia. Pe Vitalie, cel mai mare l-ați și găsit în Franța. Slava Domnului, nici el, nici familia lui, nu au avut de suferit în timpul atentatelor, însă, oricum, îmi fac griji pentru ei. în acea perioadă eram în vizită la fiul meu în Reggio Emilia. M-am bucurat, nu atît de Italia și frumusețile ei, cît de faptul că fiul meu coace pîine acolo, pîine foarte gustoasă pe care el singur o vinde. Se știe că la italieni, grîul nu este ca la noi, de aceea macaroanele noastre cu cele italiene, nicidecum, nu pot fi comparate. Ei, dar trio din cei mai mici — Vasile, Veronica și Mihail, locuiesc și lucrează în Anglia. Acolo mi-i frică să zbor în ospeție. În primul rînd, se spune că acolo tot timpul e ceață și e foarte simplu să capeți o viroză, în al doilea rînd, spun la televizor că acolo se duc valuri de refugiați. În Londra, din cîte spun copiii mei, pînă și astăzi este complicat să găsești un englez adevărat. Eu, deja, de mult nu mă mai mir de educația persoanelor din generațiile mai mari. Ei demult ști ce înseamnă ciclon și anticiclon, copiii se străduiesc ca părinții să aibă smartphone de calitate, bătrînii au învățat să vorbească cu copiii lor prin Skype chiar de pe cîmp în timpul lucrului.

 

Și Valentina Luca are acasă computer. Adevărat, acesta este setat de fiul mai mare Vitalie — acel «francez» — pentru că, uneori, el vine acasă pentru a verifica procesul de prelucrare a pămîntului pe care l-a cumpărat. Nu vrea să rămînă la Paris pentru totdeauna, tot timpul, este atras să vină acasă.

 

Însă, grădina de lîngă casa părintească este prelucrată pe rînd de cei cinci copii. Ei se străduiesc să se adune împreună pe 28 august — de Ziua Adormirii Maicii Domnului, atunci cnd în sat se sărbătorește Hramul. Această zi este așteptată, în mod special, de cei cinci nepoți ai Valentinei. Ea pregătește dulciuri pentru ei, iar fructele le ajung ei și singuri din pomi. Satul Cristești se vede bine de toți care trec pe șoseaua Poltava. Este situat pe un șes, străzile sunt bine îngrijite, localitatea dispune de propriul apeduct și sistem de canalizare, toată infrastructura necesară și chiar o biserică nouă. Vara trecută, pentru al patrulea an consecutiv, Alexei Secrieru a fost ales în funcția de primar. Soția lui, Svetlana, este și ea profesoară de clase primare. Însă, din toți feciorii, Valentina Luca l-a învățat doar pe cel mic — Mihail.

 

— Nu pot să nu cunosc această familie bine, pentru că casele noastre sunt vizavi pe aceeași stradă. Întotdeauna mă miram de cum reușește această femeie să-i pregătească pe toți la școală, pentru că ieșeau cu toții dimineața, unul mai mic ca altul, cu toții aranjați și disciplinați, niciodată nu vei auzi nici un cuvît urît despre ei. Păcat că acum timpurile sunt așa cum sunt, pentru că dacă rămîneau în sat li s-ar fi dat teren pentru construcția caselor și ar fi construit, împreună, o stradă întreagă. Mă gîndesc uneori: oare nici unul dintre ei nu va reveni în sat să fie stăpîn la casa părintească? Sau poate, într-o zi, unul din ei o va lua pe mama și va vinde casa? Însăși Valentina Luca nu face, deocamdată, asemenea prognoze sumbre. Sănătatea îi permite încă să trebăluiască pe lîngă casă, să sădească flori și fel de fel de verdețuri, să îngrijească de păsări. Iar copiii, de parcă ar avea o înțelegere, o sună cît mai des, pentru ca în această casă, în apropiere de gălăgia șoselei Poltava, să nu se instaleze, niciodată, singurătatea.

 

Ion Mardari

скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: