Mărgele din zahăr pentru papuașii din Moldova
РУС. MOLD.
» » Mărgele din zahăr pentru papuașii din Moldova

Mărgele din zahăr pentru papuașii din Moldova

22-03-2016, 09:03
Viziuni: 2 199
  
Versiunea de tipar   
Mărgele din zahăr pentru papuașii din MoldovaRomânii au adus în Moldova prima caravană cu ajutor umanitar — 230 tone de zahăr din sfeclă. Macaroane, făină, combustibil — au promis să aducă mai tîrziu… Cuie aveți? Dar sare, chibrituri?..


Parcă noi, moldovenii, nu am fi auzit ca în Moldova să fi fost decretată catastrofă umanitară. Însă, se pare că ducem lipsă catastrofală de zahăr, anume zahăr din sfeclă, pe care îl producem în exces și-l exportăm la preț redus în aceeași Românie.

 

Nu ne-a mai rămas în hambare nici făină de porumb pentru mămăligă, deși ne duce capul să o exportăm cu tonele peste hotare. Mai avem și un deficit de macaroane! Rafturile magazinelor sunt goale, copii de la grădinițe nu mai au ce mînca, iar combustibilul — pe care românii au promis să-l aducă mai tîrziu, ne va ajuta foarte mult în asigurarea acestui lanț alimentar. Cuie în exces nu aveți? Nouă la gospodărie ne este totul de folos. Mai aduceți, mai aduceți…

 

România a făcut din acest ajutor umanitar un adevărat show. Au fost întîmpinate nouă tiruri încărcate cu zahăr — o fi el oare românesc? Încărcătura a fost întîmpinată într-o atmosferă festivă la Agenția de Stat pentru rezerve materiale.

 

În timp ce tirurile erau descărcate, Ambasadorul României la Chișinău — Marius Lazurca a declarat că alte cinci caravane cu zahăr sunt pe drum. Ulterior, în Moldova vor fi aduse și alte produse alimentare — făină de grîu și porumb, macaroane, legume, conserve din carne cu paștet. Operația cu denumirea codificată «să hrănim moldovenii» va culmina cu o partidă de combustibili în volum de 16 mii de tone.

 

În total, potrivit declarațiilor oficiale, ajutorul umanitar din România oferit Guvernului Moldovei se estimează la 4 milioane de euro. Apare întrebarea: cît zahăr trebuie să înghițim pentru a răscumpăra aceste cheltuieli? Cel mai interesant lucru este faptul că românii au oferit acest ajutor umanitar nu la propria inițiativă, ci la solicitarea Cabinetului de miniștri Filip.

 

Produsele alimentare vor fi distribuite în instituțiile de învățămînt, grădinițe de copii și servicii sociale.

 

După cum a declarat vicepremierul pe probleme sociale, Gheorghe Brega, «ajutorul va fi distribuit în baza listelor întocmite în baza deciziei Guvernului în raioane, pentru școli, grădinițe și, de asemenea, pentru familiile nevoiașe. Pentru asta va fi responsabil președintele raionului și departamentul de ajutor social în prezența organizațiilor neguvernamentale».

 

Despre felul în care funcțio-narii noștri, din Moldova știu să împartă ajutoare umanitare, precum credite și granturi (chiar și în prezența organizațiilor neguvernamentale), se știe în toată țara și departe peste hotarele ei. Nimic personal, doar afaceri.

 

Îmi aduc aminte, acum cțiva ani, din România a fost adus grîu, pe care, ulterior, adepții PLDM și PDM l-au vîndut sătenilor și chiar l-au încărcat pentru export. Însă, problema nici măcar nu constă în transparența procesului de distribuire a macaroanelor și paștetelor pentru familiile nevoiașe. Cu siguranță, aceste produse nu vor ajunge la toți cei care au nevoie. Problema constă în altceva. Și anume, în atitudinea față de propria persoană.

 

Apropo, în atenția domnului Lazurca: caravana umanitară din România, aici în Moldova, a fost percepută de oamenii simpli ca o scuipătură, umilință și o palmă pentru întreaga societate. În primul rînd — o scuipătură în așa numita noastră «putere democratică», care nu face altceva decît să stea cu mîna întinsă.

 

Mai mult decît atît, umblînd cu cerșitul de zahăr și făină de la români, Guvernul Filip a umilit producătorii moldoveni. Deci, într-o Moldovă în care sfera producerii de zahăr, care contribuie la formarea bugetului, nu suntem în stare să asigurăm grădinițele cu zahăr? De altfel, zahăr de categorie superioară produs în conformitate cu cele mai nalte standarde europene.

 

Adică fermierii noștri nu sunt pe măsură să completeze rezervele statului cu făină? Nu mai avem industria producerii de conserve, care produce aceleași conserve de o calitate mult mai înaltă comparativ cu cele românești?

 

Avem oare noi, în Moldova, un deficit de legume?! Ieftine, de calitate, ecologic pure? Ba deloc. Piețele abundă, se vînd la preț redus și fructele și legumele!

 

Am ajuns să o trăim și pe asta. România cumpără zahăr la preț redus de la producătorii noștri după care ni-l oferă nouă, așa cum Columb le oferea mărgele indienilor? Iar noi, moldovenii, vom rămîne datori cu 4 milioane de euro? România — va compensa!

 

Ceea ce cu adevărat nu avem în Moldova — minți sănătoase la guvernare, care ar putea stabili un mecanism de interacționare bilaterală între stat și sectorul real al economiei. Nu avem în fruntea statului stataliști, adevărați patrioți ai țării lor care are propriile sale interese, propria politică, valori, demnitate la urma urmei.

 

Deocamdată, noi, întreaga societate, nu conștientizăm acest lucru, și pînă o vom face așa și vom permite unei adunături de politicani să ne umilească pe noi, cetățenii Moldovei. Să ne umilească la fiecare pas cu și fără motiv. Așa pur și simplu pentru că noi le permitem acest lucru.

 

Fiodor Luchianenco

 

скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: