Propagandă în stil aberant

Cît de ridicol și enervant este să citești pe pagina oficială a «Teleradio-Moldova» (TRM) în Internet despre scopurile și sarcinile acestei structuri

 

Atunci cînd ideologia minorității, care subminează statalitatea țării, începe să fie impusă deschis și insistent întregii societăți, utilizînd în acest sens, toate sursele de influență și propagandă, inclusiv, televiziunea publică — nu mai vorbim despre oița rătăcită, ci despre o amenințare reală. 

Pentru zombarea maselor nici nu se impun măcar îndemnuri deschise pentru unirea cu o țară străină, fapt ce va duce la pierderea statalității și identității moldovenești. Se pot construi în liniște, zeci de ani la rînd, așa numitele «poduri culturale» prin intermediul presei și organizațiilor neguvernamentale «independente».

Tăcem? Răbdăm?

Iar noi tăcem și răbdăm, chiar și atunci cînd vedem la micile ecrane propaganda continuă pentru «unire». Și nu oriunde, dar la televiziunea publică urmărim în fiecare an — ca pe o distracție tradițională — pe 27 martie, marșul unioniștilor, în cadrul căruia, organizațiile radicale de dreapta care-și justifică onorariile primite de la stăpînii de peste Prut, care-i numesc pe moldoveni — «basarabeni» și scandează «Basarabia — pămînt românesc!».

Toată această românizare tîrîșă, subminarea statalității și independenței Moldovei — le urmărim pe toate pe parcursul a ultimilor șapte ani. Ei și ce? Tăcem și răbdăm. Odată cu venirea comuniștilor la putere, tendințele românești din societate, ațîțate de frontiști în anii 90, s-au reușit a fi nivelate datorită unei politici echilibrate bazată pe respect și asigurarea drepturilor constituționale nu doar pentru națiunea titulară — moldoveni — dar și pentru toate naționalitățile ce conviețuiesc în Moldova. Însă, ceea ce se întîmplă astăzi nu mai este românizare tîrîșă, este un îndemn deschis pentru unirea cu România.

În condițiile stabilității politice, manifestarea naționalismului radical nu au continuitate și se reduc repede la zero. Este altceva atunci cînd țara este răvășită de crize politice sistemice, este condusă în totalitate din afară — devine o pradă ușoară. Iar autoritățile moldovenești au pus Moldova, practic, pe tava și o bagă personal sub nasul elitei de peste Prut.

Spuneți aspirații europene?

Standarde europene? Democrați? Substituirea, substituirea continuă a «valorilor» și «principiilor», substituirea drepturilor, libertăților democratice și, în sfîrșit, ca ultimul glonț de control, 4 martie anul curent — substituirea Constituției prin pronunțarea unei decizii neconstituționale de magistrații CC.

Ce urmează? În continuare este posibil, practic, orice — de ce judecătorii de la Curtea Constituțională, care sunt cetățeni ai României și au jurat credință acestui stat, să nu substituie statutul de neutralitate al țării noastre? Ce i-ar încurca ca, la un moment dat, să unească Moldova la un stat străin, lipsind-o de suveranitate? Ce-i încurcă?

Guvernarea moldovenească? Cea care, în ultimii șapte ani, s-a înstrăinat complet de popor și-l fură fără rușine, gîndește asemenea unui trădător al intereselor statului pe care-l conduce. De facto, s-au făcut deja multe pentru a implementa ideea unirii: se creează spații comune în domeniul culturii, în economie, nemaivorbind, deja, despre politică. Majoritatea instituțiilor media din Moldova, așa sau altfel, sunt sponsorizate de peste Prut.

Este clar lucru — pentru ei, propaganda unionismului este ca și pîinea cea de toate zilele. Cum se spune, nimic patriotic — doar business. Finanțate din bugetul românesc, aceste surse media, pe zi ce trece, relatează moldovenilor că țara lor — Moldova — nu are nici un fel de perspective decît una singură — unirea. Atrag cu subiecte în care povestesc pe cît de mari sunt acolo pensiile și salariile comparativ cu Moldova. Dar niciodată nu veți vedea, la același post public de televiziune «Moldova 1», un subiect din Transilvania — România, spre exemplu, despre politica «deschisă» și «democratică» în raport cu ungurii. În schimb pe plan de unire, care se prezintă la manifestațiile tematice de peste Prut, după care se popularizează în presa din Moldova, rolul «basarabenilor» după realizarea unirii va fi și mai de nimic comparativ cu ungurii români. Iar nouă ni se bagă asta ca popcorn.

În baza cărui drept?

Postul public de televiziune «Moldova 1», care se hrănește din buzunarele contribuabililor din toată Moldova, promovează o politică unionistă deschisă.

Deși s-ar părea că lucrurile ar fi trebuit să fie exact inverse — statutul de a fi public nu-i permite să servească interesele unui singur grup de persoane sau a unei singure forțe politice. De ce în eterul acestui post TV nu este promovată politica pro-moldovenească, pro-statală? De ce nu există emisiuni despre educația patriotică, despre faptul că a trăi în Moldova și a-ți iubi țara este un lucru bun.

În locul acestora, de fiecare dată, vedem în eterul postului public — cît de bine este să trăiești în România sau alte state ale UE. Cît de minunat este acolo, peste hotare, și de muncă este, și bani sunt ș.a.m.d. Pe acest fundal, într-adevăr, viața grea a majorității cetățenilor din Moldova pare a fi și mai mizerabilă și fără speranță. Măcar ia și urlă.

Despre ce fel de «moldovenesc» la postul public TV putem vorbi, dacă în blocul de știri matinale din data de 24 martie de la «Moldova 1», se relatează despre ziua care urmează — 27 martie ca despre o sărbătoare națională!? Se prezintă planul detaliat al acțiunilor dedicate unirii Basarabiei cu România, care se intenționează a fi organizate la Chișinău de adepții unirii. Să înțelegem că este motiv pentru distracții în masă la Chișinău? Și pentru «Moldova 1»?Este o sărbătoare? De ce? În ce bază?

Este cu atît mai ridicol și enervant să citești pe pagina oficială a «Teleradio — Moldova» în Internet despre scopurile și sarcinile acestei structuri: «informarea obiectivă a cetățenilor», «asigurarea drepturilor cetățenilor la accesul liber la informație în baza respectării pluralismului de opinie, principiilor imparțialității și corectitudinii» și tot așa mai departe în același stil. Reiese exact ca la Stanislavski: «nu cred!».

Pavel Marfin