Sărbătoarea solidarităţii muncitorilor

În cazul în care munca făuritoare şi de creaţie este baza sensului vieţii umane, atunci cum să nu marcăm Ziua Muncii, care a creat toate valorile materiale şi spirituale? 

Calea umanităţii către această sărbătoare nobilă şi pură a fost îndelungă. De veacuri, cei care au deţinut puterea au făcut uz de forţă şi minciună, l-a ţinut pe omul muncitor în lanţurile robiei şi dependenţei.

Răscoala a zguduit imperii şi monarhii. Însă, doar odată cu apariţia învăţăturilor, care au stabilit abordarea ştiinţifică şi argumentată a eliberării oamenilor muncii, a apărut perspectiva trecerii treptate şi dificile de la «domnia capitalului» la «domnia libertăţii adevărate».

Ziua de 1 Mai a devenit sărbătoarea internaţională a solidarităţii oamenilor muncii după tragicele evenimente care au avut loc în citadela capitalismului — SUA, în anul 1886. Preistoria masacrului de la Chicago este următoarea: muncitorii din acest centru industrial de amploare au început o luptă fără compromisuri pentru stabilirea celor 8 ore de muncă pe zi. Împotriva lor s-au aruncat de toate — provocatori, gangsteri, poliţie şi ziare de buzunar. După cum au constat, peste aproape 100 de ani, jurnaliştii americani, explozia bombei în timpul mitingului şi focurile de armă dezordonate ale poliţiei, care au generat o ambuscadă şi zeci de morţi, au fost provocate «la comandă» de proprietarul uzinei mecanice, milionarul din Chicago — McCormick.

În ajun, el şi-a demis angajaţii care participaseră la greva generală. În locul lor au fost angajate persoane menite să dea peste cap greva. Între protestatari şi poliţie, care aducea «apostaţii» la uzină, s-a iscat o încăierare aprigă.

«Sistemul social contemporan este construit în aşa fel că o mînă de bogătaşi ţin sub control toate sursele de existenţă. Legea îi protejează doar pe cei care ne înrobesc. Înfuriaţi orbeşte, muncitorii au atacat uzina lui McCormick, iar poliţia a deschis, cu sînge rece, focul împotriva lor! Însă, de ce toate proprietăţile din ţara asta aparţin unui milion de oameni, iar restul 54 de milioane nu sunt protejaţi de lege? Nouă nu ne mai rămîne nimic decît să apucăm de gît această aşa-numită lege şi să o sugrumăm pînă cînd va înceta să se mai zbată!» — cita ziarul «Chicago times» din discursul unui participant la miting.

În ziua următoare, poliţia a devastat cluburile muncitorilor, a arestat şi a torturat sute de «suspecţi», obligîndu-i să se pîrască reciproc. În rezultatul acestei operaţiuni punitive, opt cetăţeni au fost judecaţi: August Spees, Albert Parsons, Adolf Fischer, George Engel, Louis Ling, Michael Schwab, Samuel Fielden şi Oscar Neebe. Însă, din toţi ei, niciunul în afară de Fielden, nu a fost la miting. Ulterior, după ce martorul principal a recunoscut că a minţit, în cadrul audierilor repetate, atunci cînd pentru trei învinuiţi pedeapsa cu moartea a fost substituită cu corvoada, ei nu au mai fost învinuiţi de organizarea exploziei şi de crimă: juraţii au considerat că «teroristul necunoscut» a acţionat sub impresiile discursurilor lor.

Pe 11 noiembrie 1887, patru din numărul celor arestaţi au fost executaţi prin spînzurare. Unul dintre ei, Ling, şi-a pus capăt zilelor cu o zi înainte. La execuţie ei au fost scoşi în robe albe, ei interpretau « La Marseillaise» — imnul mişcării muncitoreşti internaţionale. Membrii familiilor celor condamnaţi la moarte, care au încercat să-şi vadă pentru ultima dată rudele, au fost arestaţi de poliţie. Înainte de execuţie, unul dintre condamnaţi — August Spees, a strigat: «Va veni timpul cînd tăcerea noastră va răsuna mai tare decît vocile noastre acum!». Iată în aşa fel, acum mai bine de o sută de ani, marele capital al Americii înăbuşea manifestaţiile muncitorilor, Însă, nu doar McCormick a stat în spatele provocatorilor mizerabili adunaţi din bîrlogurile mafiei din Chicago. Aşa deci, peste o perioadă, ziarul «Chicago times» a publicat rezultatele unei investigaţii jurnalistice despre corupţia din sistemul poliţienesc din Chicago.

S-a constatat că inspectorul Bonfield, care a gestionat operaţiunea de căutare şi arestare a organizatorilor mitingului, în afara orelor de muncă practica racket-ul, colecta bani de la criminali şi prostituate, iar unul dintre subalternii săi comercializa bunuri furate. Al doilea eveniment important s-a produs în ianuarie 1893, atunci cînd în funcţia de guvernator a fost ales John Altgeld — jurist, o persoană cu viziuni liberale. Examinînd dosarul şi protocoalele instanţei, John Altgeld a ajuns la concluzia că s-a comis o eroare judecătorească monstruoasă şi premeditată. Înţelegînd că decizia sa va scinda, din nou, societatea şi va pune capăt carierei sale politice (aşa a şi fost), guvernatorul i-a amnistiat pe cei trei condamnaţi. Acum, această amnistie este calificată drept cel mai curajos act al justiţiei americane din toate timpurile existenţei SUA.

Mai tîrziu, ziua solidarităţii oamenilor muncii — 1 Mai — a fost instituită în Europa în cadrul celui de-al II-lea Congres Internaţional de la Paris (iulie 1889). De remarcat că în America, încă pînă atunci, datorită eforturilor Federaţiei Muncii din America, Ziua Muncii era sărbătorită (ca şi acum) — în prima zi de luni a lui septembrie. Americanii nu şi-au transferat sărbătoare în primăvară după exemplul Europei, deşi, pînă la declanşarea Primului Război Mondial, ziua de 1 Mai era marcată şi de către muncitorii din SUA.

Primăvara este timpul reînnoirii, a căldurii şi speranţelor fireşti ale oamenilor la ceva mai bun. Iar pentru ca speranţele să nu rămînă vise deşarte ci să fie transpuse în schimbări reale, necesită a fi dăinuite împreună.

Solidaritatea este un lucru măreţ. Munca este baza a tor ce există în lumea umană. Ziua de 1 Mai este sărbătoarea noastră, sărbătoarea omului muncii, care a luptat şi luptă, în continuare, pentru drepturile sale.

* * *

Ziua de 1 Mai este marcată oficial în următoarele de state ale lumii: Austria, Albania, Argentina, Armenia, Aruba, Bangladesh, Belarus, Belgia, Bulgaria, Bolivia, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Ungaria, Venezuela, Vietnam, Guatemala, Germania, Grecia, Honduras, Hong Kong, Republica Dominicană, Egipt, Zambia, Zimbabwe, India, Iordania, Irak, Islanda, Spania, Italia, Kazahstan, Camerun, Kenya, Kîrgîzstan, China, Coreea de Nord, Columbia, Costa Rica, Coasta de Fildeş, Cuba, Letonia, Liban, Lituania, Luxemburg, Mauritius, Malaysia, Malta, Mexic, Maroc, Moldova, Myanmar, Nepal, Nigeria, Norvegia, Pakistan, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Portugalia, Republica Haiti, Republica Cipru, Republica Macedonia, Federaţia Rusă, România, Serbia, Singapore, Siria, Slovacia, Slovenia, Tadjikistan, Tailanda, Turcia, Ucraina, Uruguay, Filipine, Finlanda, Franţa, Croaţia, Chile, Muntenegru, Republica Cehă, Suedia, Sri Lanka, Ecuador, Estonia, Africa de Sud, Coreea de Sud. În Marea Britanie, ziua de 1 Mai nu este sărbătorită la nivel oficial. 

Sărbătoarea de 1 Mai are 130 de ani! Sărbătoare profesională are fiecare meşteşug — în sensul nobil al acestui cuvînt — fiecare breaslă, fiecare profesie. Dar pe toţi acei care îşi îndreptăţesc propria existenţă pe pămînt, care prin munca lor îşi împodobesc nu numai propria viaţă, ci şi viaţa societăţii din care fac parte — pe toţi oamenii muncii îi uneşte anume această zi comună — Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii de pe Pămînt.

Mihail Lupașco