Deputaţii
trădători din Moldova sunt decoraţi în CSI şi luaţi în derîdere în Europa
La şedinţa
Adunării Interparlamentare a Comunităţii Statelor Independente, care a avut loc în oraşul Sankt-Petersburg (Rusia), preşedintele Consiliului
respectivei organizaţii, Valentina Matvienko, i-a înmînat ordinul Comunităţii
lui Vladimir Vitiuc, vicespicher al Parlamentului moldav.
Cu formularea «pentru contribuţia remarcabilă în consolidarea relaţiilor
dintre statele şi popoarele CSI». Ce fel de contribuţie a adus în această cauză
nobilă cel mai taciturn dintre actualii vicespicheri ai Parlamentului, doamna
Matvienko ştie mai bine decît noi. Mai bine zis, aude mai bine, deoarece nimic
altceva decît nişte cuvîntări banale, rostite cu diferite ocazii, despre
activitatea practică a lui Vladimir Vitiuc în această Adunare Interparlamentară
a Comunităţii Statelor Independente autorul acestor rînduri nu a găsit nimic în
Internet. Chiar şi însăşi Valentina Matvienko, în discursul său la această
şedinţă, a 44-a, nu a pomenit nici măcar numele respectivului. Vladimir Vitiuc
este un preşedinte obişnuit al uneia dintre delegaţiile ţărilor CSI, şi nu mai
mult decît atît. Ceea ce înseamnă că ordinul i-a fost înmînat potrivit tabelei
de repartiţie a decoraţiilor — nici nu trebuie să mergi la vreo ghicitoare ca
să pricepi. Că doar nu a fost decorat pentru trădarea fracţiunii comuniştilor
din Parlament...
Pe de altă parte, nu se poate ca Valentina
Matvienko să nu fi ştiut nimic despre această faptă a vicespicherului nostru —
dacă nu în calitate de preşedinte al Consiliului AI a CSI, atunci ca şef al
Consiliului Federaţiei al Rusiei.
Şi alţi deputaţi trădători din componenţa
delegaţiei moldoveneşti şi-au primit doza cuvenită de premii. Lui Anatolie
Zagorodnîi i s-a înmînat o diplomă de onoare, iar pe pieptul Violetei Ivanov,
care în AI a CSI conduce comisia pentru ecologie, de asemenea a apărut ordinul Comunităţii.
Şi asta face mult mai mult decît butoiaşul de dulceaţă şi coşul cu copturi pe
care l-a primit pentru trădarea sa Băieţandrul cel Rău.
Între timp, scandalul în care este implicată
fiica proaspetei decorate, Margareta, ia noi turnuri şi a trecut nu doar peste
hotarele Moldovei, dar şi ale aceleiaşi CSI, unde mama dumneaei are grijă de
ecologie. Regretabil faptul că, în afară de curăţenia mediului înconjurător,
dumneaei nu are grijă şi de curăţenia morală.
Portalul britanic Mail Online News a publicat
fotografii ale fiicei Violetei Ivanov, care au înconjurat Moldova în lung şi-n
lat şi în care ea se laudă cu modul său de viaţă bogată. «Mama ei — doamna
Ivanov — cîştigă anual 172000 de lei (£6000), în timp ce tatăl ei cîştigă doar
42000 de lei (£1400). Şi dacă-i aşa, de unde ia fata bani pentru «jaguar»,
«porche» şi alte lucruri exclusive», întreabă cu nedumerire portalul.
Unul din online comentatori a făcut următorul
comentariu: «În asta nu-i nimic nou. Oamenilor care au îmbogăţit nu demult le
place să-şi demonstreze bogăţia».
Mail Online News a numit-o pe Violeta Ivanov
«preşedinte al fracţiunii comuniştilor în Parlament», ceea ce nu corespunde
realităţii (pînă în Marea Britanie e drum lung!), dar a trezit un şir de
comentarii întrunite sub aceeaşi lozincă: «Halal de aşa comunişti!».
Ei, dar cum se spune, n-ai ce le căuta nod în
papură englezilor, şi asta pentru că ei de multă vreme sunt adversarii noştri
ideologici. Pe cînd cei din AI a CSI ar fi trebuit să fie mai exigenţi. Cu atît
mai mult că toţi trădătorii au nimerit în componenţa acestui organ la
recomandarea fracţiunii PCRM. Şi odată ce au părăsit rîndurile fracţiunii, ei
nu mai au dreptul să reprezinte Moldova în Adunarea Interparlamentară. Dar
fiindcă ei nu depun mandatele lor de deputaţi, se căpătuiesc cu diurnă de
deplasare, indemnizaţie zilnică, trai în hoteluri cu cinci stele şi cu...
decoraţii.
Ah, da, referitor la Violeta Ivanov. Poate
regina Elizaveta II ar trebui să ia exemplu de la cei din AI a CSI şi s-o
decoreze cu ordinul Băii sau, şi mai bine, al Jartierei. Din partea firmei
Ponti.
Dmitri Crîmov
скачать dle 10.6фильмы бесплатно