Perturbatorii calmului

Situaţia de criză din Moldova, şi aşa complicată, este exacerbată de mîrlanii politici, care se numesc cu mîndrie – de opoziţie

Nu este cazul să punem în dezbatere faptul că ţara noastră trece printr-o criză profundă – economică, politică, morală. S-au prăbuşit principiile şi valorile, lipseşte încrederea în puterea legislativă şi, mai ales, în puterea executivă.

În aceste condiţii este necesar de a întreprinde măsuri urgente de ordin anti-incendiar. Însă, pe fundalul degradării accelerate a nivelului de viaţă al cetăţenilor, în general, colapsului premeditat al sistemului asigurărilor sociale, crizei profunde în educaţie, sănătate, justiţie, pe fundalul corupţiei totale, s-a cristalizat o altă problemă – instabilitatea socială. S-a făcut tot ce a fost posibil pentru ca ţara să nu să se simtă un tot întreg.

Iar acesta este, în mare măsură, meritul, pătimaşilor noştri – Igor Dodon cu socialiştii lui, Renato Usati cu partidul lui şi Andrei Năstase cu partidul DA. Cei menţionaţi se definesc, cu mîndrie, opoziţie. În realitate, însă, organizează o adevărată execuţie pentru Republica Moldova prin intermediul procesului de dezmembrare. A mai fost o asemenea execuţie – în evul mediu. Ea presupune legarea mîinilor şi picioarelor condamnatului de patru cai, care sunt goniţi în direcţii diferite. Consecinţele sunt clare.

Ce vrea oare această «opoziţie»? Răspunsul este clar. Ea vrea să se despartă de statul ei de opozant şi să devină guvernare.

Să rupă o bucată cît mai mare din treuca puterii – şi nimic mai mult. Mai ţineţi minte pelicula «Ceapaev»? În film, bărbaţii s-au consultat între ei şi au decis să-l întrebe pe Vasile Ivanovici – el este pentru bolşevici sau pentru comunişti. «Eu sunt pentru internaţional?» – a răspuns Ceapaev. «Internaţional» pentru «opozanţii» noştri, precum înţelegeţi, a fost pînă într-un anumit moment. Pînă în acel moment cînd a venit timpul de a împărţi funcţiile statului. La etapa actuala – funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Anume în acest moment s-a şi prăbuşit castelul de nisip. «Duşmani, duşmani, sunt la mare distanţă unul de altul…».

Dar, despre nesaţul «opozanţilor» - ceva mai tîrziu. Nu ar fi rău, pentru început, să conştientizăm care sunt sarcinile reale ale unei opoziţii reale în ţară şi în Parlament.

Prima sarcină cred că este CONSOLIDAREA STATALITĂŢII. Crearea propriului stat independent, ci nu a unui oarecare judeţ, care va fi oferit pe tava ţării vecine. Abordările concrete în vederea realizării acestei sarcini trebuie să devină subiectul discuţiilor politice extinse, însă un moment este clar. În primul rînd, trebuie să fie anume construcţie statală, ci nu declararea reformelor administrative deşarte, cum se întîmplă acum, care să presupună resetarea a unei singure puteri executive (procuratura, sistemul judecătoresc ş.a.m.d.) în aşa fel ca nimeni să nu îndrăznească să o atingă.

În al doilea rînd, reforma politicii sociale. În acest sector se impune principiul îndeplinirii fără cusur a acelor obligaţii sociale pe care şi le asumă statul. Nu ca pe un cadou, ci o modalitate de a influenţa acţiunile cetăţenilor.

În al treilea rînd, se impune revizuirea radicală a relaţiei dintre stat şi antreprenori. Actuala politică fiscală neadecvată este o adevărată povară pentru business şi limitează competitivitatea acestuia. Respectiv, sarcinile primordiale presupun atît diminuarea semnificativă a acestei poveri, cît şi aplicarea amnistiei fiscale.

Nu pot fi ignorate nici aspectele nefiscale ale relaţiilor dintre cele două părţi – statul trebuie, şi în continuare, să reducă povara grea a sistemelor de autorizare, reglementare tehnică, control şi supraveghere.

Şi, în sfîrşit, Moldova trebuie să capete o politică externă independentă, dar nu să joace la indicaţia Bruxellesului şi Bucureştiului. Este absolut clar că acest lucru va determina alte state să renunţe la implicare în campaniile noastre electorale. Sunt oare capabili - Dodon, Usatîi şi Năstase, să elaboreze propuneri reale pe marginea poziţiilor sus menţionate? Răspunsul este pe cît se poate de clar – nu, nu şi încă o dată nu.

Uitaţi-vă bine la Dodon. Ascultaţi cu atenţie cuvintele lui. Oare poate fi crezut acest tip? Iar în jurul lui se învîrt personaje similare. Dodon nu are partid, toţi care-l înconjoară  sunt transfugi din Partidul Comuniştilor şi…nici pe departe, cele mai bune exemplare. Ei nu sunt capabili să formuleze coerent nici măcar ceea ce nu deţin – gînduri.

Dodon a copiat, cuvînt în cuvînt, programul electoral al PCRM, foloseşte lozincile şi tehnologiile comuniştilor, organizarea campaniei electorale a PCRM. Partidul Socialiştilor – nu reprezintă opoziţia, este doar o companie prost regizată a show-man-ilor provincilai, care se văd în opoziţie în calitate de clovni agresivi.

Renato Usatîi cu partidul său - este exact de aceeaşi factură. El nu poate face faţă nici măcar problemelor cu care se confruntă oraşul Bălţi, să nu mai vorbim despre povara întregii Moldove, chiar dacă teritorial – nu foarte mare.

Pot să spun că anume acum, Usatîi se va «usca» la Bălţi. Şi asta pentru că este prea tînăr pentru funcţia de preşedinte. Va scoate din capitala nordului o anumită sumă şi va încerca să creeze ceva grandios la Bălţi. După care va înţelege că bani nu mai ajung şi va evada, din nou, la Moscova. Să pregătească alegerile parlamentare anticipate pentru ca, sub pretextul alegerii sale în calitate de legislator, să părăsească postul de primar.

Andrei Năstase se jura şi se crucea că pentru nimic în lume nu va transforma platforma civică DA în partid politic. Vedem astăzi şi care este costul cuvintelor sale. Avem oare temei să credem că el, îşi trage repetat pe sfoară adepţii (cu excepţia elementului criminal)– care nu mai sunt de ordinul miilor? În plus, Năstase prezintă o formă originală de astigmatism - ochiul său îl vede şi pe Victor Ţopa şi pe «România - mamă».