O sărbătoare ca în poveşti
РУС. MOLD.
» » O sărbătoare ca în poveşti

O sărbătoare ca în poveşti

11-06-2016, 11:04
Viziuni: 1 628
  
Versiunea de tipar   
O sărbătoare ca în poveştiÎn pofida divergenţelor locale din comuna Chişcăreni, cu prilejul Zilei internaţionale de ocrotire a copiilor, comuniştii le-au dăruit celor mici din satele ucrainene o adevărată sărbătoare

La 1 iunie, Ziua internaţională de ocrotire a copiilor, în mod tradiţional, cei maturi organizează o sărbătoare pentru fetiţe şi băieţei.

 

Reprezentanţii administraţiilor publice locale de asemenea se alătură la felicitările adresate tinerilor locuitori, organizînd manifestaţii de sărbătoare în casele de cultură şi în terenuri pentru jocuri distractive. Copii de diferite culturi, culoare a pielii şi confesiuni împreună desenează, dansează, se întrec în diferite concursuri, se delectează cu îngheţată şi zîmbesc.


Dar, în ultimii 7 ani, Moldova iese din limitele obişnuite. Mai bine zis, odată cu venirea în 2009 la putere a alianţei liberal-democratice, aceasta a început să-i împartă pe oameni în ai săi şi străini, să-i împartă după limba pe care o vorbesc. Şi ceea ce e şi mai îngrozitor — ea a început să-i împartă şi pe copii de asemenea conform acestor principii. Este greu de crezut că aşa ceva se face şi în privinţa copiilor, dar este anume aşa. Germenele discriminării actuala putere începe să-l crească chiar de la grădiniţa de copii.

 

Dispoziţie stricată


În comuna Chişcăreni din raionul Sîngerei, Ziua internaţională a ocrotirii copiilor, tradiţional, trebuia să se desfăşoare în mod festiv. De regulă, în satul Chişcăreni, unde se află primăria comunei, vin şi copii din celelalte două sate — Slobozia-Chişcăreni şi Nicola­evca. De data asta însă de sărbătoare au avut parte doar copiii chişcăreneni. Şi asta pentru că primarul comunei, din cauza apartenenţei sale la alianţa de la guvernare, a organizat o sărbătoare doar pentru copiii din satul moldovenesc, iar pe cei din satele ucrainene i-a ignorat intenţionat.


Astfel, copiii din Slobozia-Chişcăreni şi Nicolaevca au rămas fără sărbătoare. De acum la sfîrşitul zilei de 1 iunie, doamna prtimăriţă a venit la Casa de Cultură din satul Slobozia-Chişcăreni ca să-i întrebe pe lucrătorii de aici de se ei nu au organizat o sărbătoare pentru copii. Ea s-a comportat de parcă altcineva e primarul comunei din a cărei componenţă fac parte trei sate. Aici merită să fie menţionat faptul că, dacă primăriţa a dorit să separe sărbătoarea de satele ucrainene, pentru copiii din aceste sate nu a alocat bani cel puţin pentru cîte o îngheţată la fiecare copil. În loc de asta, spre seara zilei de 1 iunie, ea a aruncat pe masă 40 de fluiere, 20 de baloane, un carneţel, după care a plecat.

 

Bucurie — pentru toţi!


Dar de oameni n-ai să te ascunzi. Această atitudine a primarului i-a jignit pe locuitorii din satul Slobozia-Chişcăreni. Şi conducerea Casei de Cultură de aici a hotărît ca în următoarea duminică numaidecît să organizeze o sărbătoare pentru copii. Şi iată că în ziua de 5 iunie, cu sprijinul Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, în Casa de Cultură a satului Slobozia-Chişcăreni a avut loc o grandioasă sărbătoare pentru copii. La ea au venit peste 130 de copii din satele Slobozia-Chişcăreni şi Nicolaevca.


Principalul oaspete al manifestaţiei a fost clovnul Naftalin. El a prezentat programul «O călătorie veselă pe planeta copilăriei». Pentru două ore, copiii şi maturii au pornit într-un turneu interesant şi atractiv. Participanţii la manifestaţie, împreună cu clovnul Naftalin, au improvizat cunoscuta poveste rusă «Napul». S-a reuşit să fie create pe loc o orchestră mare şi un colectiv de dansatori şi, cine ştie, poate în viitor mulţi dintre aceşti copii vor deveni artişti profesionişti şi vor evolua şi pe scena Casei de Cultură din satul lor natal, şi pe scene mai prestigioase!


De rînd cu copiii, de sărbătoare s-au bucurat şi maturii. Precum au recunoscut ei înşişi, timp de cîteva ore, s-au transferat în lumea îndepărtatei lor copilării, lucru pentru care le sunt foarte recunoscători organizatorilor. Dar, în primul rînd, le sunt foarte recunoscători pentru sărbătoarea dăruită copiilor lor. A fost o sărbătoare ca din poveste!


După întoarcerea din călătoria veselă pe planeta copilăriei, organizatorii acestei manifestaţii festive le-au înmînat copiilor premii dulci, îngheţată, baloane şi jucării. Iar fiecare părinte a primit cîte un exemplar proaspăt al ziarului «Comunistul» şi un calendar informativ cu logotipul PCRM. Sărbătoarea s-a încheiat cu o sesiune foto împreună cu clovnul Naftalin, care le-a promis copiilor că va reveni la ei cu un program şi mai captivant.


P.S.


Astăzi, guvernarea şi adepţii ei îi critică în fel şi chip pe comunişti, se plînge de «moştenirea comunistă grea». În acelaşi timp, cei de la guvernare nu fac absolut nimic pentru ţară şi pentru cetăţenii Moldovei. «Istoria de succes» a lor s-a redus la jefuirea vistieriei statului, la stoparea programelor naţionale de dezvoltare a Republicii Moldova, la nimicirea patrimoniului cultural şi la lupta cu monumentele. Ceea ce trezeşte o indignare şi mai mare e faptul că din această «istorie de succes» a făcut parte şi divizarea poporului.


Dezmăţul din eşalonul superior al puterii s-a răspîndit şi la nivel local. Conducătorii administraţiilor publice locale au încetat să înţeleagă că oraşul, comuna ori satul au doar un primar, şi acesta e dator să aibă grijă de toţi locuitorii, în orice limbă ar vorbi aceştia.


Comuniştii au plecat de la putere cu şapte ani în urmă. Dar anume PCRM de fiecare dată caută un numitor comun, pentru ca cetăţenii Moldovei să sufere mai puţin din cauza comportamentului reprobabil al administraţiilor locale, precum şi al alianţei liberal-democrate în general. În ciuda divergenţelor locale din comuna Chişcăreni, Comitetul Central al Partidului Comuniştilor a găsit o posibilitate ca şi copiii din această comună să nu rămînă fără sărbătoarea lor. Ceea ce demonstrează încă o dată că ei, comuniştii, nu-i împart şi nici nu i-au împărţit pe oameni în ai săi şi în străini. Dacă e sărbătoare — să fie sărbătoare pentru toţi, dacă e majorare de salaraiu — să fie majorare pentru toţi. Politica de stat a comuniştilor s-a bazat anume pe acest principiu şi tot în baza acestui principiu PCRM activează şi astăzi.

 

Viaţa ca o minune

 

La sfîrşitul sărbătorii, corespondentul ziarului «Comunistul» s-a întîlnit în culise cu clovnul Naftalin. Chipul acestuia, cu multă inspiraţie, de mulţi ani îl joacă animatoarea Valeria Bobocel, care şi-a împărtăşit emoţiile şi a povestit ce înseamnă pentru ea preocuparea ce-i este foarte dragă.


«De fiecare dată cînd sunt invitată să moderez o sărbătoare, e ca şi cum aş face destinul acestei zile. În acest sens, simt o enormă responsabilitate, îndeosebi cînd este vorba despre copii. Pentru că o bucurie sau o tristeţe de copil sunt ceva cu totul aparte. Ei cred cu adevărat în tot ceea ce se întîmplă în faţa lor. Şi dacă le vei arăta o poveste, ei o vor transfera în viaţa sa. Astăzi, la sigur, o parte din copiii care au asistat la spectacol au decis în sinea lor că şi ei vor deveni artişti, doar noi am creat împreună o orchestră, un teatru. E ca şi cum o glumă, un joc, dar şi în glumă, şi în joc este mult adevăr. Acesta e fundamentul viitorului lor, care va fi pătruns de artă, ceea ce neapărat îl va salva pe om de degradare.


La manifestaţiile festive pentru copii auditoriul e diferit. De aceea, în acest aspect, misiunea mea devine şi mai importantă, eu simt o responsabilitate şi mai mare. Îmi doresc ca ei, copiii, în aceste clipe să se simtă fericiţi, indiferent de situaţia lor în familie sau în localităţile unde trăiesc. Sărbătoarea de astăzi în Casa de Cultură din satul Slobozia-Chişcăreni a fost pur şi simpli feerică. Nimeni nu a plecat de la ea supărat sau indispus. Eu mi-am depus tot efortul ca să-i atrag în concursuri pe toţi copiii, să acord atenţie fiecăruia dintre dînşii.


Eu fac sărbători nu numai pentru copii. Publicul meu, admiratori ai mei sunt toţi cei care încă n-au împlinit 99 de ani. Aceştia-s oamenii pe care-i iau cu mine în lumea mea. Şi ei vor să creadă într-o minune. Pentru că minunea îi dă omului puteri. Eu nu obosesc de oamenii care doresc să ia din energia mea. E ca şi cum aş fi o fîntînă din care toţi vin să ia apă, iar apa din acest izvor dătător de viaţă nu seacă niciodată. Cu asta trăiesc».
 
Marina Țurcan
 
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: