Copilărie interzisă...

Casele de copii de tip familial au apărut în Moldova demult.Au existat multe exemple reale în care părinţii au avut grijă de copiii străini la fel ca şi de ai săi. Au existat şi alt gen de exemple, cînd copiii adoptivi deveneau ca şi cum de prisos şi erau nevoiţi să se reîntoarcă în casele-internat. Indiscutabil, în familie copilul se simte mai bine, dar copiii nu trebuie să se transforme într-o monedă divizionară în discuţiile funcţionarilor de la putere.

Temei pentru ordinara discuţie în cadrul Consiliului Municipal a fost dezbaterea propunerii cu privire la construirea în capitală a două case de tip familial, fiecare pentru şapte copii. Acestea, printre altele, se planifica să fie construite pe teritoriul unui teren de jocuri pentru copii.

Tema ajutorării copiilor din familiile vulnerabile, precum şi a copiilor rămaşi fără părinţi necestiă o examinare detaliată. Totodată, în acest caz trebuie să fie aplicat cunoscutul principiu ca, făcînd bine, să nu faci rău. Este important ca înşişi funcţionarii să fie corecţi, orientîndu-şi toate acţiunile anume spre scopul de a le face copiilor doar bine.

Autorităţile liberal-demo­cratice consideră că de acele case-internat, sau orfelinate, care au existat pînă acum nu mai este nevoie. După anul 2009, în republică au fost lichidate 13 şcoli-internate. Acestea erau instituţii specializate, cu toate condiţiile necesare pentru viaţa copiilor, cu un colectiv profesionist de pedagogi, cu educatori, cu medici. Ele fiind închise, situaţia s-a schimbat spre bine? Dacă s-a schimbat spre bine, pentru cine anume? La sigur că nu pentru copiii orfani şi pentru cei rămaşi fără grija părinţilor. Numărul acestora creşte pe an ce trece, aşa că foştii copii de la fostele internate completează rîndurile vagabonzilor, apoi şi ale infractorilor minori.

Casele de tip familial din capitală se presupune să fie construite din contul unor investiţii externe. Deci, dacă vor veni aceşti bani, copiii orfani vor avea pîinea de toate zilele. Dar dacă investitorul străin se va răzgîndi să investească în «copilăria moldovenească», ce vom face atunci? Şi, în ultimă instanţă, de ce de copiii noştri să aibă grijă nişte străini de pe cine ştie unde? Dacă noi i-am adus pe lume, s-ar cuveni tot noi să avem grijă de dînşii. Grijă părintească...

Natalia Ustiugova