Demn de Cartea Guinness

Scrisoare deschisă adresată preşedintelui Academiei de Ştiinţe — Gheorghe Duca

Adresarea mea către dumneavoastră, în aceste vremuri grele, este generată de ura faţă de cei care au hoţit Republica Moldova — înfloritoare cîndva şi au adus-o într-o catastrofă naţională, iar poporul moldovenesc — pînă la limita existenţei.

Tăcerea este criminală, domnule Duca, atunci cînd ţara este lider în Europa după nivelul corupţiei şi hoţiei şi se află sub ameninţarea de a-şi pierde suveranitatea. Odată cu sărăcirea poporului, aprofundarea crizei în sfera economică şi spirituală, în declin profund s-a pomenit, domnule Duca, şi ştiinţa. În sistemul acesteia, din cîte se ştie, Academia de Ştiinţe este menită să aibă rol de verigă organizatoare şi de conducere. Însă, dumneavoastră aţi transformat această instituţie într-un ştab al mişcării unioniste antipopulare. Acum, acolo, falsificarea şi ascunderea adevărului este concepută drept o poziţie foarte acceptabilă «în numele idealurilor supreme».

* * *

Indicatorii ştiinţifici ai Academiei sunt determinaţi de mai mulţi factori. Totodată, una dintre aceste tije — sistemul de cadre, d-voastră d-le Duca, aţi îngropat-o pentru totdeauna. Astăzi, potenţialul ştiinţific al Academiei creşte, de regulă, cu unionişti locali şi de peste Prut. Eu, domnul Duca, am avut să mă întîlnesc cu organizatorul Academiei — Iachim Grosul, cu preşedinţi ai instituţiei şi mulţi academicieni. Erau oameni luminoşi, patrioţi înflăcăraţi devotaţi Patriei şi poporului. Se remarcau prin erudiţie, moralitate şi cultură supremă. Prin lucrările lor au consolidat ştiinţa, componenta spirituală a societăţii, a unităţii şi consolidării. Actualii academicieni, cu un patos aparte, s-au repudiat de Patria lor, de numele lor, de naţionalitate şi limbă natală.

Şi-au transformat lucrările în componentă de bază a propagandei anti-moldoveneşti, într-o armă de îndobitocire a maselor şi educarea cetăţenilor în spiritul lor unionist.

Fără ştiinţă, domnule Duca, nu există viitor economic. Aşa cum declară unii colegi de-ai dumneavoastră, pe dumneavoastră nu vă deranjează că economia noastră nu a atins nici măcar acei indicatori care se înregistrau pînă la obţinerea independenţei ţării. Acum, Academia este pe cont propriu, iar economia şi reformele — pe cont propriu. Legate de funia umilitoare a creditelor occidentale, reformele se desfăşoară stîngaci, fără o justificare ştiinţifică. De aceea, ele nu îmbunătăţesc viaţa poporului, ci doar a celor care implementează aşa numitele reforme.

Dumneavoastră, domnule Duca, nu doar că nu aţi protejat sistemul nostru de învăţămînt, care, la timpul lui, a transformat Moldova într-o republică profund erudită, ci i-aţi impus idei aberante cu iz unionist care ameninţă educaţia patriotică a copiilor noştri. Dumneavoastră, domnule Duca, nu aţi protejat de prăbuşire nici medicina, care, cînva, a fost recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, una dintre cele mai reuşite din Europa. Pe lîngă dumneavoastră a trecut şi reforma MAI, care a creat premise pentru consolidarea criminalităţii în toate sferele vieţii noastre.

* * *

Odată cu investirea dumneavoastră, domnule Duca, Academia de Ştiinţe a transformat o chestiune naţională într-un incendiu naţional pe care nimeni din voi nu are de gînd să-l stingă.

Peste 653 de ani de la apariţia istoriei moldoveneşti, dumneavoastră, în 2012, în cadrul aşa numitei conferinţe ştiinţifice, aţi decis că noi limbă moldovenească nu avem, ci doar română.

Însă, domnule Duca, astăzi, chiar şi copiii din grădiniţă ştiu că în cnezatul condus de Ştefan cel Mare se vorbea şi se scria în limba moldovenească. Recent, acest adevăr a fost confirmat şi de către profesorul Universităţii din Bucureşti, Lucian Boia. La solicitarea adresată Academiei pe marginea acestei chestiuni, răspunsul — cu semnătura vicepreşedintelui M. Şlapac, în care se comunică că, potrivit cercetărilor, mai înainte a apărut «limba română». Totodată, nu se indică nici numele cercetătorilor şi nici sursele lor. Asemenea fiţuici pot fi primite doar de la Academia noastră, preşedintele căreia, prin ironia sorţii, aţi devenit dumneavoastră. Nu uitaţi, domnule Duca, Moldova este membru al ONU şi în cartea ei Universală, în conformitate cu calificarea mondială, se menţionează limba noastră moldovenească (Londra 1985). Această limbă cu drepturi egale, care reprezintă factorul de păstrare a identităţii moldoveneşti şi, de veacuri, a servit poporului său. Clasicii noştri o păzeau ca pe ochii din cap.

Remarcabilul poet şi patriot A. Mateevici a fost un apărător împătimit al purităţii şi independenţei limbii moldoveneşti. Se ştie cu certitudine că pînă şi Eminescu, iniţial, era foarte pasionat de ideea românizării, iar, mai tîrziu, a denunţat şi el deteriorarea limbii moldoveneşti. Academicianul, N. Corlăteanu a considerat că limba moldovenească este independentă. Savanţii noştri I. Ciobanu, A. Lupan, S. Şleahu şi mulţi alţii, întotdeauna, au indicat asupra faptului că lucrările lor au fost traduse din limba moldovenească.

Este evident că aceşti clasici şi moştenirea lor istorică, domnule Duca, nu reprezintă o autoritate pentru dumneavoastră. Spre deosebire de materialele pseudoistorice ale lui N. Dabija, care suferă de complexul violenţei irodeică şi M. Cimpoi — anume acel despre care scriitorul popular I. Druţă a spus că a adus Uniunea Scriitorilor pînă la degradare. Pentru ca cei de peste Prut să nu vă mai pună macaroane pe urechi, vă reamintesc, că istoria noastră a început în anul 1359, iar în cnezatul lui Ştefan cel Mare se vorbea şi se scria în moldovenească, or, atunci, nici vorbă nu era de limba românească. Este o ruşine să nu ştii acest lucru!

De asemenea, este ruşine să nu ştii că Basarabia, în rezultatul războiului ruso-turc (1806 — 1812) a revenit nu oricui, ci Rusiei. Este ruşine să nu ştii că din cei 162 de deputaţi ai Sfatului Ţării, cîţiva au fost împuşcaţi şi doar 46 au votat, la 27 februarie 1918, pentru unirea cu România. Este ruşine să nu ştii că din punct de vedere juridic, pe 28 iunie 1940, s-a produs recuperarea teritoriilor noastre — ocupate de România. Totodată, nu a fost nicio ţară în lume, inclusiv România, care să nu fi recunoscut legalitatea acestui act.

Este o mare ruşine să ascunzi de popor că timp de 22 de ani (1918 — 1940) de guvernare românească, la noi, anual, numărul deceselor depăşea numărul naşterilor, instituţii preşcolare şi universităţi nu existau, cu excepţia facultăţilor teologice şi agronomice de la Universitatea din Iaşi, rata analfabetismului în rîndul populaţiei constituia 86%, inclusiv, 92 la sută printre femei. Este o mare ruşine să ascunzi de popor faptul că în timpul ocupaţiei Basarabiei, au murit 57 de mii de cetăţeni paşnici şi 47 247 de oameni au fost duşi în Germania.