Moldova este bîntuită de fantomă — fantoma preşedintelui

Evenimentul, care va pune punct pe multe «I»-uri, vor fi alegerile prezidenţiale

Însă, aceste alegeri ar putea nici să nu aibă loc. Pentru că Moldova este nu doar ţara «istoriei de succes», dar şi ţara deciziilor imprevizibile.

Curtea Constituţională, Comisia Electorală Centrală — sunt capabile să facă minuni mai iscusit decît iluzioniştii abili.

Curtea Constituţională, printr-o simplă mişcare de deget, a încălcat Constituţia anulînd, pe data de 4 martie curent, modificările la Legea Supremă a ţării din 5 iulie 2000. Lăsînd, totodată, în vigoare prevederile legislative ce convin actualei guvernări.

De ce oare judecătorii Curţii Constituţionale n-ar pleca urechea la o nouă sugestie şi să amîne data alegerilor prezidenţiale? Şi ce dacă ţara nu va avea un preşedinte? Haideţi să ne amintim despre faptul că pe parcursul a aproape trei ani de zile, din toamna anului 2009 pînă în primăvara anului 2012, ţara a fost prezidată de un preşedinte interimar. Nicolae Timofti a fost desemnat în calitate de şef de stat abia după şase tentative eşuate. S-a produs acest eveniment cu ajutorul unui dintre actualii candidaţi la şefia ţării — socialistul Igor Dodon şi geanta în carouri plină cu bancnote de peste ocean.

Un preşedinte interimar avem — Nicolae Timofti. El va continua să-şi exercite atribuţiile pînă cînd noul şef al statului nu va depune jurămîntul. Fapt confirmat de aceeaşi Curte Constituţională, care a devenit demult, deja, mortal de periculoasă pentru comunitatea moldovenească.

Va încerca să intervină şi actualul preşedinte al CEC — Iurie Ciocan. Care, la fel ca şi în timpul precedentelor alegeri parlamentare, va deschide cinci secţii de votare în Rusia şi 25 — în Italia, privînd un număr considerabil de alegători de dreptul lor constituţional.

Este adevărat că unii concetăţeni de-ai noştri încearcă să-şi exercite acest drept în măsura posibilităţilor. La capitolul «de a fi ales». Se ştie, deja, despre aproape o sută de doritori de a se instala în fotoliul de preşedinte. Pentru mica noastră Moldovă acest indice este chiar foarte exagerat. Cu atît mai mult că o parte a cheltuielilor lor electorale şi le va asuma statul, adică, noi cu dumneavoastră toţi împreună.

Totodată, conform datelor CEC, majoritatea dintre ei locuiesc în ţări din Europa sau SUA.

Cine sunt ei, aceşti Ivani — care nu-şi mai amintesc neamul, nu ţin minte cînd Moldova intră în campania pentru prezidenţiale? Сare este motivul înmulţirii lor ca vrăbiile în China în preajma Revoluţiei Culturale?

În acest fel, pentru ei nici măcar nu este necesar să vină încoace. Pentru a se înregistra nu trebuie decît să acceseze site-ul, să îndeplinească formularul şi declaraţia electronică — confirmînd, în acest fel, intenţia lor de a participa în cursa electorală, chiar dacă se află peste hotare.

Principalele partide politice nu şi-au anunţat, deocamdată, candidaţii. În afară de socialişti, fruntaşul acestora — Igor
Dodon, atît de mult îşi doreşte să fie preşedinte că nici măcar nu poate mînca. Dodon se va avînta în cursă cu lozinci şi promisiuni care nu costă nimic — fapt testat în practică. De altfel, cum a spus Mihail Saltîkov-Şcedrin: «Cu cît mai mulţi «patrioţi» în birourile funcţionarilor — cu atît mai mare şi sofisticată este rata hoţiei».

În ceea ce priveşte formaţiunile de dreapta, dacă e să-l cităm, din nou, pe Mihail Saltîkov-Şcedrin, «nu au insistat pe patriotism, vezi că au furat prea mult». Liberalii oferă răspunsuri evazive la întrebările ce vizează candidatul lor. Principalul liberal — Mihai Ghimpu este gata să se cocoţeze în fotoliul de şef al statului, dar pentru că el — originar din Coloniţa, împreună cu nepotul său, i-au săturat pe toţi ca de mere pădureţe, candidatul PL nu are mari şanse să ocupe această postură înaltă. Nici PLDM-ul nu trage la postul de preşedinte, poate doar în alianţă cu cineva. De exemplu cu partidul DA a fraţilor Năstase şi PAS a Maiei Sandu.

Anterior, vicepreşedintele Partidului Democrat din Mol­dova, Andrian Candu a declarat că PDM va avea propriul candidat la prezidenţiale şi pe care-l va susţine toţi membrii echipei. Fostul său coleg de partid, ex-ambasadorul RM în Austria — Andrei Popov consideră, din anumite considerente, că acest candidat va fi Marian Lupu. Posibil că nutreşte o pasiune secretă. Întrucît, în 2009, Popov îi prezicea Preşedinţia lui Marian Ilici, or, acesta va fi un «preşedinte pentru care Moldova nu va roşi». De altfel, diplomatul nu exclude nici candidatura preşedintelui Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase sau o altă figură care nu are tangenţe directe cu Partidul Democrat.

În orice caz, la etapa actuală, guvernarea şi-a concentrat în mîini şi foloseşte din plin toate resursele administrative şi financiare, spaţiul mediatic. Iar cînd aceste mori vor fi puse în funcţiune, orice candidat din partea puterii va beneficia de posibilităţi minunate. O importanţă decisivă va avea eficienţa consolidării «integratorilor europeni», vor putea ei oare mobiliza electoratul de bază, să asigure «fluxul» convenabil de voturi.

Evident, nu face să subestimăm şi rolul partenerilor de peste hotare, care sunt gata să facă multe pentru ca Moldova să nu renunţe la vectorul european. Criza din Moldova se aprofundează pe fundalul intensificării tensiunii geopolitice dintre Rusia şi Occident. De aceea, astăzi, în Moldova se produce recroirea arenei politice prin metode neelectorale — pe calea scindării partidelor concurente, luptei în aparatele administraţiei, intrigilor, războiului materialelor compromiţătoare şi intentării dosarelor penale împotriva figurilor cheie ale grupurilor de influenţă.

Dar ce aşteaptă cetăţenii de rînd de la viitoarele alegeri prezidenţiale? Cel mai elementar lucru — stabilitate şi o viaţă mai bună. Toate acestea includ concepte ca — statalitate, modernizare, socializarea ţării, aducerea statului în stare competitivă.

Însă, este puţin probabil ca apariţia unui nou preşedinte să reducă tensiunea din societate şi să trateze ţara prin magia unei baghete fermecate. Situaţia rămîne, în continuare, încordată.

În conformitate cu atribuţiile sale politice şi juridice, preşedintele Moldovei, chiar şi dacă este desemnat în urma unor alegeri directe, rămîne a fi, în mare parte, o figură ceremonială cu funcţii reprezentative.