Pagini eroice de rezistență

Exemplul conspirativității eroice basarabene din anii 1918–1940 ne oferă convingerea că după nopțile obscurantiste, neapărat, va veni răsăritul

Din 1918 pînă în 1940, cînd teritoriul dintre Prut și Nistru a fost anexat de trupele române și inclus în componența Regatului României, aici, în diverse faze de activitate, s-a dus o luptă continuă între administrația militară și conspirativitatea anti-bucureșteană locală. Victime ale acestui război au devenit 100 000 de oameni de o parte și de alta!

Conspirativitatea basarabeană a bolșevicilor a fost unul dintre cei mai importanți factori de rezistență împotriva regimului administrației militare, care suprima drepturile și libertățile muncitorilor din teritoriu dintre Prut și Nistru.

Unul dintre fondatorii rețelei conspirative de rezistență armată împotriva autorităților românești a fost bolșevicul convins, președintele Comitetului Partidului Social Democrat al Muncii din Rusia la Chișinău, Iacob Meleșin.

În decembrie 1917, Meleșin conducea Mișcarea Gărzilor Roșii la Chișinău. Influența Gărzii Roșii în oraș creștea constant și, începînd cu data de 1 ianuarie 1918, Meleșin împreună cu asociații săi, au proclamat la Chișinău Puterea Sovietică.

Însă, această putere nu s-a menținut decît două săptămîni. Unde mai pui că a existat în paralel cu «Sfatul Țării» — gestionat de peste Prut. Deja pe 14 ianuarie, trupele românești, care au intrat pe acest teritoriu avînd la bază un plan coordonat cu aripa pro-românească a «Sfatului Țării», au ocupat Chișinăul. Un număr considerabil de membri ai Comitetului Partidului Social Democrat al Muncii din Rusia au fost arestați, mulți — împușcați pentru activitate anti-românească și propagandă. O parte a membrilor Gărzii Roșii s-au retras în afara orașului pe fundalul unor lupte feroce. În una din aceste lupte a fost ucis Iacob Meleșin.

* * *

La sfărșitul războiului civil, deja, în 1920, conspirativitatea basarabeană și-a activizat brusc activitatea. Conspiratorii își concentrau atenția pe sărăcie și acea parte a tineretului rural, care, neavînd terenuri de pămînt era nevoită să se spetească pentru proprietarii mari de pămînt sau să-și părăsească satele natale în căutarea unui loc de muncă.

Dezvoltarea proastă a industriei și numărul mic al clasei muncitoare în orașe nu oferea posibilitatea conspiratorilor să desfășoare acțiuni de protest în masă în capitala ținutului — Chișinău. Cu toate acestea, chiar și în condițiile unui număr redus de întreprinderi pentru prelucrarea metalului și ateliere feroviare, în perioada iunie — august 1920, conspiratorii au reușit să organizeze un șir de greve la Chișinău și Bender. Tot în anul 1920, conspiratorii din Basarabia au stabilit legătura cu comuniștii din România. Acțiunile comune ale conspiratorilor basarabeni și comuniștilor din România au generat reacții furioase din partea Serviciului Secret Regal — Siguranța Statului.

* * *  

La sfîrșitul anului 1920, Siguranța și jandarmeria au trecut la atacarea organizată a forțelor de rezistență. Un număr considerabil al membrilor conspirativității au fost arestați. Însă, nemulțumirea populației față de regulile existente a oferit conspiratorilor posibilitatea de a-și restabili foarte curînd rîndurile și a demara înaintarea.

Deja în februarie 1921, bolșevicii conspiratori au fondat propria lor tipografie secretă și au început editarea ziarelor «Бессарабский большевик» și «Bolșevicul basarabean». Au fost create organizații de tineret, de asemenea, detașamente de luptă care au trecut la acțiuni armate împotriva autorităților locale. Asta, în condițiile în care — în ianuarie și iulie-august al aceluiași an, Siguranța românească a purces la noi arestări în tot ținutul, iar la Chișinău — activitatea conspirativității nu doar că nu a fost sistată, ci chiar a luat amploare.

În 1921 — 1922, în sudul Basarabiei au fost create adevărate detașamente de partizani, care se preocupau de organizarea diversiunilor pe căile ferate și lichidarea jandarmilor punitivi locali, a trădătorilor din rîndul funcționarilor, primarilor, executorilor judecătorești și agenților secreți din pază.

În martie 1921, în coordonare cu CC al PCR, a avut loc conferința bolșevicilor din România, Basarabia și Bucovina. În mai 1921, Partidul Socialist din România a fost redenumit în Partidul Comunist și a aderat la Comintern.

Concomitent, în activitate conspirativității a apărut o nouă direcție — organizarea muncitorilor din ținut în sindicate, pentru că, în acea perioadă, muncitorii din Basarabia și cei din România nu primeau nici un fel de garanții sociale și pensii din partea autorităților regale. În 1928, prin participarea activă a conspiratorilor și comuniștilor, cu mari dificultăți, a fost creat Consiliul orășenesc al sindicatelor din Chișinău.

Momentul culminant în activitatea conspirativității a fost organizarea răscoalei de la Tatarbunar (16–22 septembrie 1924). Protestatarii au declarat atunci că scopul lor este răsturnarea administrației române din Basarabia și includerea ținutului în componența URSS. Revolta a fost înăbușită crunt de trupele românești. A fost folosită artileria grea și gaze otrăvitoare. Rebelii erau împușcați, iar rudele și apropiații — înecați în iazurile din apropiere. 1600 de participanți au fost condamnați la ani grei de pușcărie.

La scurt timp, în Regatul României a fost aprobată o lege conform căreia, comuniștii — doar pentru apartenența lor la acest partid, erau condamnați la închisoare pentru un termen de la 5 la 10 ani și amendă în mărime de 10 000 — 100 000 de lei, urmată de dezonorarea corespunzătoare. În această perioadă extrem de complicată a represaliilor crunte, la orizontul arenei politice a ținutului a răsărit steaua patriotului disperat, a ilustrului politician, conspiratorul-organizator și agitatorul Pavel Tcanenco.

* * *

Împreună cu Samoil Bubnovschi — un activist ilustru al conspirativității bolșevice — Tcacenco a pledat pentru combinația flexibilă a acțiunilor active în cadrul luptei armate și eliberarea economică a muncitorilor și țăranilor prin participare în cadrul organizațiilor legale.

Această abordare a fost o inovație în lupta pentru eliberarea ținutului. Serviciul secret a organizat o serie de provocări și aresturi. A avut loc așa numitul «Proces al celor 270» numit așa pentru numărul conspiratorilor supuși represaliilor. De altfel, mulți au fost arestați în baza acuzațiilor fabricate, iar mulți, în general, fără nici un motiv. În lumea presei progresive mondiale a pornit un val de proteste împotriva acestui proces.

Sub influența comunității internaționale, autoritățile Regatului României s-au văzut nevoite să elibereze majoritatea deținuților. Totodată, Bubnovschi și Tcacenco au fost condamnați la muncă silnică. Conspirativitatea, însă, le-a organizat o evadare îndrăzneață. Pavel Tcacenco și-a continuat activitatea în vederea organizării operațiunii de rezistență împotriva regimului.

Serviciul secret mergea pe urmele curajosului conspirator. În căutarea lui au fost implicați cei mai buni agenți și alocate sume impunătoare de bani. Pe 15 august 1926, în urma denunțului unui provocator, un agent infiltrat în organizația conspirativă, Pavel Tcacenco a fost arestat la București, a fost supus torturilor teribile, ulterior, a fost adus la Chișinău, în regiunea stației Visterniceni a fost împușcat în secret fără judecată și anchetă.

* * *

În ciuda aresturilor în masă și execuții prin împușcare fără judecată a liderilor conspirativității, cum ar fi Anton Onica, bolșevicii își continuau activitatea. A fost organizată o serie de greve în masă la întreprinderi. A fost creată «Uniunea țăranilor revoluționari», iar în 1927 — 1928 au început să se formeze organizații partinice în cadrul întreprinderilor. Tot atunci, sindicatele conduse de comuniști au fost legalizate oficial și au primit posibilitatea să organizeze, în baza legii, mitinguri și proteste împotriva reținerii tovarășilor lor (1928 — 1930).

În anii 1932 — 1933, Siguranța Statului a reușit să desfășoare cîteva operațiuni de succes privind infiltrarea agenților săi la conducerea structurilor sindicale ale organizațiilor comuniste. În 1933 s-a produs ce-a mai grea lovitură împotriva activului organizației conspirative. De facto, aceasta a fost distrusă.

Însă, în pofida tuturor greutăților și represaliilor, în ținut exista mișcarea civică secretă «Pentru Uniunea Sovietică, pentru socialiști». Prin unificarea forțelor tuturor conspiratorilor, a fost creată organizația legală «Bloc antifascist democratic». În 1937, autoritățile României regale au interzis activitatea acestui bloc. Atunci a fost creată Uniunea Democratică, care, în acel an, a reușit să cîștige în fața partidelor de dreapta, alegerile municipale din Chișinău, Orhei și Akerman. Siguranța a răspuns acestui succes cu noi aresturi. Batjocura și fărădelegea nu făceau decît să apropie momentul adevărului.

Dar cît de mult nu s-ar fi străduit călăii și provocatorii, adevărul istoric a învins. În vara anului 1940, conspiratorii basarabeni au încetat să mai aibă acest statut. Puterea sovietică a întors poporului Moldovei sentimentul demnității personale și garanțiilor sociale. Călăii și trădătorii au primit după merit. Jertfele eroilor conspirativității nu au fost zădarnice.

Deja în anii 60 — 70 ai secolului XX, Moldova Sovietică a devenit ținutul îndestulării, construcției capitale gigantice, a succeselor nemaiștiute în procesul de dezvoltare culturală.

* * *